Practica judiciara insolventa. Decizia 559/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 559/2008

Ședința publică de la 31 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă

JUDECĂTOR 2: Doina Hârceagă

JUDECĂTOR 3: Gilica Popescu

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuentul împotriva deciziei comerciale nr.210/16.04.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr-.

La apelul nominal părțile au fost lipsă.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că la dosar s-au înregistrat note de ședință din partea revizuentului, solicitând și judecarea în lipsă.

Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului și faptul că se solicită și judecarea în lipsă, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

În deliberare asupra cererii de revizuire de față se constată că prin decizia comercială nr.210/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-, în baza art.306/1 Cod procedură civilă s-a constatat nul recursul declarat de creditorul împotriva sentinței comerciale nr.257/C/12.02.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr-.

Pentru a pronunța această decizie curtea de apel a reținut următoarele:

Prin sentința nr.257/C/12.02.2008 a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar Grup, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC SRL și radierea acesteia din registrul comerțului în urma întocmirii raportului final care atestă lipsa totală de bunuri din patrimoniul debitoarei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs debitorul căruia i-a fost comunicată hotărârea atacată la data de 07.03.2008, a declarat recurs la data de 14.03.2008, iar motivele acestuia au fost depuse după împlinirea termenului de 15 zile de la comunicare ( adică 22.03.2008), respectiv la 19.04.2008.

S-a reținut aplicabilitatea prevederilor art.306 alin.(1) din Codul d e procedură civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire creditorul în temeiul art.322 pct.5 și următoarele din Codul d e procedură civilă și art.25, 138 și următoarele din Legea nr.85/2006.

În susținerea cererii de revizuire întemeiată pe art.322 pct.5 Cod pr.civilă, depune înscrisuri prin care înțelege să dovedească numărul mare de litigii în care a intrat debitoarea SC SRL, care pot dovedi că starea de ență a societății este din vina administratorului.

Mai susține că, deși recursul nu a fost motivat în termen, existau motive de ordine publică care atrăgeau nulitatea sentinței comerciale, iar motivele de recurs invocate se încadrau în prevederile art.304 indice 1 Cod pr.civilă.

Pe larg sunt invocate motive privitoare la fondul cauzei criticându-se și atitudinea administratorului respectiv a lichidatorului care nu și-a îndeplinit obligația de a examina activitatea debitorului și să sancționeze persoanele cărora le sunt imputabile starea de ență a societății SRL, ceea ce a dus imposibilitatea recuperării unui prejudiciu în valoare de 700.600 lei.

Cererea de revizuire este legal timbrată.

Analizând cererea de revizuire de față, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.

Potrivit Codului d e procedură civilă - art.322 pct.5 " Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cerere în următoarele cazuri: dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere ".

Așa cum se poate observa din conținutul articolului invocat de revizuent, motivul de revizuire indicat ca temei al acestei cereri trebuie să se raporteze la hotărârea a cărei revizuire se cere.

În speță, se solicită revizuirea deciziei Curții de APEL ALBA IULIA nr.210/2008 prin care a fost constatat nul recursul declarat de creditorul împotriva sentinței nr.257/C/12.02.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu datorită faptului că recursul nu a fost motivat în termen.

Motivul de revizuire care se referă la înscrisurile doveditoare care nu au putut fi înfățișate sau hotărâri, pe care s- întemeiat hotărârea atacată nu este aplicabil deciziei atacate.

De altfel, revizuentul recunoaște aspectul nemotivării în termen a recursului, așa cum în mod corect a reținut curtea de apel aplicând în consecință sancțiunea constatării nulității recursului.

În ce privește aplicabilitatea art.304 indice 1 Cod pr.civilă acesta se referă la posibilitatea ca recurentul să poată formula orice fel de nemulțumiri cu privire la hotărârea atacată, recursul apropiindu-se de apel și oricum acest aspect nu se circumscrie motivului de revizuire invocat.

Față de acestea, în temeiul art.328 Cod pr.civilă va fi respinsă cererea de revizuire formulată de.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul împotriva deciziei comerciale nr.210/16.04.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 31.10.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Dact.- 2 ex/5.12.2008

Jud.CA.

Jud.fond.

Președinte:Nicolae Durbacă
Judecători:Nicolae Durbacă, Doina Hârceagă, Gilica Popescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 559/2008. Curtea de Apel Alba Iulia