Practica judiciara insolventa. Decizia 56/2010. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 56/COM
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Claudiu Răpeanu
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul comercial d clarat de recurentul, lichidator al debitoarei SC DE M SA NORD, cu sediul în B, sector 5,--5, împotriva Sentinței civile nr.1330/COM din 23.02.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator SC SRL, cu sediul ales în C,-, -,.C,.46, județ C și intimații creditori: -BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, cu sediul în B, sector 3,-; - C, cu domiciliul în C, Bd.1 - 2. nr.3, -7,.7, județ C; -, cu sediul în C, str.-.- nr.18, județ C; - SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE MEDICINĂ FIZICĂ ȘI NORD, cu sediul în Nord, Al.Specială nr.1, județ C; -SC SA C, cu sediul în C,--24, județ C; -OFICUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,- A, județ C, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen,scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art.77 din Legea nr.85/2006.
În referatul oral asupra cauzei, grefierul de ședință referă asupra înscrisurilor depuse la dosar: recurenta Bat ransmis prin fax, la data de 21.02.2010, note scrise.
Curtea constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
La data de 31 martie 2008 contestatoarea SC SRL a dedus judecății în contradictoriu cu administrator judiciar al debitoarei SC DE M SA, înscrierea societății în tabelul definitiv de creanțe cu suma totală de 1.492.209,296 lei și 4.085 lei cheltuieli de judecată.
Motivând contestația învederează în esență că, i-a fost înscrisă creanța în tabelul preliminar parțial, fiind notificată în acest sens, pentru ca, în termen legal, să fi formulat contestație solicitând înscrierea societății și cu penalitățile de întârziere și garanția pentru bună execuție, contestație admisă în tot.
Noul administrator judiciar a întocmit tabelul definitiv de creanțe în care, însă, societatea apare la poziția nr.43 cu suma totală de 554.640 lei, creanță chirografară, deși creanța totală este de 1.492.209,296 lei și 4.085 lei cheltuieli de judecată. Este evident că nu se putea formula contestație decât împotriva refuzului administratorului judiciar, respectiv pentru suma cu care nu a fost înscrisă și nu și pentru suma cu care fusese înscrisă, astfel încât administratorul judiciar trebuie să adune suma cu care a fost înscrisă inițial în tabelul preliminar cu suma pentru care i s-a admis contestația.
Prin Sentința civilă nr.1423/30.05.2008, Tribunalul Constanțaa respins contestația formulată de creditoarea SC SRL, ca neîntemeiată, reținându-se în esență că:
Prin cererea de declarare a procedurii de faliment formulată la 12.04.2006 și înregistrată sub nr.2226/COM/2006, creditoarea SC SRL a arătat că valoarea creanței pe care o deține împotriva SC DE M SA este de 196.726,13 USD, 93.949 lei, ce reprezintă valoarea totală a creanței din dosarul nr.3163/COM/2005.
Totodată, creditoarea a formulat cerere de admitere a creanței și în dosarul nr.3163/COM/2005 solicitând înscrierea cu următoarele sume: 31.891,73 USD (inclusiv TVA) rest de plată pentru lucrările executate; 14.209,40 USD penalități de întârziere cu plata prețului lucrărilor; 148.750 USD contravaloare lucrări suplimentare; 1.575 USD penalități de întârziere; 93.949 lei cheltuieli arbitrale și 94.500 USD scrisoare de garanție bancară. În total: 291.226,13 USD și 93.949 lei.
În tabelul preliminar de creanțe, creditoarea SC SRL a fost înscrisă cu suma de 641.654,22 lei și 93.949 lei (fila 213, vol.I poz.320, fila 315, vol.II, fila 232 vol.III, fila 124 și 230, vol.IV), echivalentul a 291.226,13 USD și 2.784 lei.
La data de 07.11.2006, creditoarea formulează contestație la tabelul preliminar înregistrată sub nr-, solicitând înscrierea în tabelul de creanțe și cu sumele de 211.004,5 USD fără TVA și 94.500 USD fără TVA.
Prin Sentința civilă nr.549/COM/29.01.2007 Tribunalul Constanța, judecătorul sindic a admis contestația, dispunând înregistrarea creditoarei SC SRL în tabelul preliminar al creanțelor debitoarei SC DE M SA cu suma reprezentând cheltuieli în lei, potrivit cursului stabilit de la data deschiderii procedurii, de 305.504,5 USD la ordinea de prioritate reglementată de art.123 pct.7 din Legea nr.85/2006.
În considerentele hotărârii s-a arătat că, s-a demonstrat prin probatoriul administrat, de către contestatoare că, dreptul său de creanță se ridică la 211.004,5 USD penalități de întârziere de 0,15%, calculate la debitul restant, actualizate cu indicele de inflație și 94.500 USD garanție de bună execuție înțeleasă ca valoare egală cu ultima din prețul contractului.
În tabelul definitiv depus la dosar la 11.02.2008 și afișat la aceeași dată, creditoarea a fost înscrisă cu suma de 854.640 lei la ordinea de prioritate prevăzută de art.123 pct.7 și 8 din Legea nr.85/2006 (fila 38, vol.VII, poz.33), echivalentul în lei a sumelor dispuse prin Sentința civilă nr.549/COM din 29.01.2007 a Tribunalului Constanța.
Din aceste înscrisuri reține instanța de fond a rezulta într-adevăr că, SC SRL a formulat contestație pentru sumele neînscrise în tabelul preliminar, respectiv pentru suma de 211.004,50 USD și 94.500 USD, dar din considerentele și dispozitivul Sentinței civile nr.549/COM/29.01.2007 Tribunalului Constanța rezultă că, judecătorul sindic a avut în vedere întreaga creanță a creditoarei, arătând că, prin probatoriu s-a demonstrat că, dreptul său de creanță se ridică la 211.004,5 și 94.500 ". De asemenea, judecătorul sindic a dispus înscrierea în tabelul preliminar cu suma de 305.504,54 USD, iar nu "și" cu această sumă pe lângă cea înscrisă inițial în tabelul preliminar.
Având în vedere că această sentință nu a fost recurată și a devenit irevocabilă în condițiile art.377 alin.2 pct.1 Cod proc. civilă, dispozitivul acesteia este obligatoriu pentru toate părțile, iar administratorul judiciar a înscris creditoarea exact cu suma menționată în această hotărâre.
Pe de altă parte, art.73 din Legea nr.85/2006, arată că "Debitorul, creditorii și orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestații cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creanțe" astfel încât, judecătorul sindic a analizat creanța trecută de administratorul judiciar comparativ cu cea declarată în declarațiile de creanță și în cererea de declarare a procedurii de faliment, concluzionând că dreptul de creanță al acesteia se ridică la 305.504,54 USD.
Împotriva acestei sentințea declarat recurs contestatoarea SC SRL, susținând că aceasta este nelegală deoarece instanța:
- nu a soluționat în fond contestația, nu a analizat apărările reclamantei și s-a rezumat la invocarea sentinței civile nr.549/29.01.2007 a Tribunalului Constanța;
- nu a analizat contestația la tabelul definitiv de creanțe;
- deși nu s-a invocate în mod expres, judecătorul sindic a soluționat cauza pe excepția autorității de lucru judecat;
- pe fond, judecătorul sindic a analizat situația expusă în prima contestație, deși a solicitat verificarea creanței sub aspectul sumei solicitate prin prisma contestației.
Prin Decizia civilă nr.624/COM/2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, a fost admis recursul contestatoarei SC SRL împotriva Sentinței civile nr.1423/COM/30.05.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr-, cu consecința casării sentinței recurate și trimiterii cauzei la judecătorul sindic, pentru a se pronunța în limitele investirii.
Pentru a pronunța această deciziei, instanța de control judiciar a statuat că, judecătorul sindic nu a verificat contestația din perspectiva dispozițiilor art.75 din Legea nr.85/2006, iar invocarea ca temei al respingerii contestației numai a Sentinței civile nr.549/2007 a Tribunalului Constanța, a probat faptul că, nu au fost respectate limitele investirii și temeiul juridic ce a constituit fundamentul contestației.
Primind cauza spre rejudecare, Tribunalul Constanța - Secția comercială procedează la înregistrarea acesteia sub nr.10443/118/18.11.2008, cauză la care au fost atașate dosarele nr- și nr-.
PrinSentința civilă nr.1330 din 23.02.2009, Tribunalul Constanțaadmis în parte contestația formulată de contestatoarea SC SRL, dispunându-se înscrierea creanței în sumă totală de 1.492.209,296 lei în tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei SC DE M SA, creanța aparținând creditoarei SC SRL, respingându-se ca fiind rămasă fără obiect, cererea de înscriere a sumei de 4.085 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în tabelul definitiv al creanțelor împotriva debitoarei SC DE M SA.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că, prezenta creditoare a formulat cerere de admitere a creanței, solicitând înscrierea cu următoarele sume: 31.891,73 USD (inclusiv TVA) rest de plată pentru lucrările executate; 14.209,40 USD penalități de întârziere cu plata prețului lucrărilor; 148.750 USD contravaloare lucrări suplimentare; 1.575 USD penalități de întârziere; 93.949 lei cheltuieli arbitrale și 94.500 USD - scrisoare de garanție bancară, rezultând un total al creanței de 291.226,13 USD și 93.949 lei.
În tabelul preliminar de creanțe, creditoarea SC SRL a fost înscrisă parțial cu suma de 641.654,22 lei (respectiv 196.726,13 USD - la un curs de 2,7841 lei/dolar) și 93.949 lei cu titlu de cheltuieli arbitrale, fiind înlăturată cealaltă câtime a creanței (fila 213, bvol.1 poz.320, fila 315, vol.II, fila 232, vol.III, fila 124 și 230, vol.IV).
Ca urmare a înlăturării respectivei câtimi a creanțelor, creditoarea SC SRL a formulat contestație la tabelul preliminar înregistrat sub nr- solicitând înscrierea în tabelul de creanță și cu sumele de 211.004,5 USD exclusiv TVA și 94.500 USD exclusiv TVA.
Prin Sentința civilă nr.549/COM/2007 Tribunalul Constanța - Secția comercială - judecătorul sindic a admis contestația și a dispus înregistrarea creditoarei SC SRL în tabelul preliminar al creanțelor debitoarei SC de M SA cu creanța de 305.504,5 USD (sumă rezultată din adiționarea valorii de 211.004,54 USD și 94.500 USD exclusiv TVA - sumă de altfel care a format obiectul contestației).
Ca urmare a acestui titlu executoriu, practicianul în reorganizare, la data de 28.07.2008 a procedat la întocmirea tabelului definitiv de creanțe al debitoarei SC DE M SA și a dispus înscrierea creditoarei SC SRL la poziția 43 cu o creanță de 854.640 lei (vol.7 fila 293), sumă rezultată din dispozitivul Sentinței civile nr.549/COM/2007 pronunțată de Tribunalul Constanța,fără însă a adiționa suma deja înscrisă în tabelul preliminar al creanțelor - respectiv 641.654,22 lei și 93.949 lei,context în care, instanța constată pe deplin aplicabil textul art.75 din Legea nr.85/2006.
Potrivit acestui text, reține instanța că, după expirarea termenului de depunere a contestațiilor, prevăzut la art.73 alin.2 și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanțe, în cazul descoperirii existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute.
În speță, practicianul în reorganizare s-a aflat într-o evidentă eroare esențială, procedând la înscrierea doar a sumei de 854.640 lei, fără a adăuga și suma deja admisă ca și creanță împotriva debitoarei în tabelul preliminar (respectiv suma de 641.654,22 lei și 93.949 lei).
Arată instanța că, nu trebuie omis că, această ultimă sumă sus-menționată nici nu putea face obiectul contestației soluționată prin Sentința civilă nr.549/COM/2007 atât timp cât, s-a procedat la înscrierea acesteia în obligațional, căpătând valențele unei "veritabile autorități de lucru judecat".
Împrejurarea că prezenta creditoare a avut la îndemână alte căi procedurale (respectiv calea de atac a recursului, o lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr.549/COM/2007 a Tribunalului Constanța ), nu a justificat refuzul înscrierii totale a creanței, atât timp cât, Legea nr.85/2006 reglementează legal remedierea erorii esențiale, condițiile reglementate de art.75 fiind astfel îndeplinite.
Concluzionând, s-a constatat că, prezenta creditoare are o creanță totală împotriva debitoarei de 1.492.209,296 lei (sumă compusă din suma deja înscrisă în tabelul preliminar ca urmare a cenzurării creanței de către practicianul în reorganizare și suma constatată prin titlul executoriu nr.549/COM/2007), urmând a fi dispusă înscrierea acestei sume în obligațional al debitoarei supusă procedurii derogatorii.
Cât privește suma de 4.085 lei instanța de fond constată că, această sumă a fost deja înscrisă în tabelul definitiv, iar solicitarea are caracterul unei cereri rămasă fără obiect, astfel încât, se dispune respingerea.
Împotriva Sentinței civile nr.1330/COM/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr-, în termen a declarat recurs administratorul judiciar al debitoarei SC DE M SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu indicarea temeiurilor de drept prev.de art.304 pct.8, pct.9 și art.3041Cod pr.civilă, cu motivația, în esență că, instanța interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, astfel că, hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Se susține de către recurentă că, față de inadvertențele referitoare la sumele solicitate, la diverse momente procedurale, este evident că, singurul înscris care atestă creanța cu care poate fi înscrisă intimata în tabelul definitiv de creanțe la momentul întocmirii acestuia, era doar Sentința civilă nr.549/COM/29.01.2007, astfel încât, nu erau admisibile probatorii în contra acesteia.
Apreciază recurenta că, odată ce intimata a solicitat pe calea contestației la tabelul preliminar penalitățile de întârziere, implicit a contestat întreaga sumă cu care fusese înscrisă în tabelul preliminar, întrucât acesta conține și sume care trebuie plătite de debitoare cu același titlu.
Prin întâmpinare, SC SRL solicită respingerea recursului ca nefondat, cu motivația în esență că, pentru stabilirea drepturilor sale în mod legal și temeinic, instanța de fond a avut în vedere toate elementele existente la dosar, nu numai Sentința nr.549/COM/21.01.2007, ci și Sentința arbitrală 246/27 iulie 2004, care a devenit irevocabilă.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins, conform art.312 Cod pr.civilă, pentru următoarele considerente în esență, apreciază Curtea:
În referire la istoricul cauzei, Curtea reține că, intimata creditoare a formulat cerere de admitere a creanței, solicitând înscrierea cu următoarele sume: 31.891,73 USD (inclusiv TVA) rest de plată pentru lucrările executate; 14.209,40 USD penalități de întârziere cu plata prețului lucrărilor; 148.750 USD contravaloare lucrări suplimentare; 1.575 USD penalități de întârziere; 93.949 lei cheltuieli arbitrale și 94.500 USD - scrisoare de garanție bancară, rezultând un total al creanței de 291.226,13 USD și 93.949 lei.
În tabelul preliminar de creanțe, creditoarea SC SRL a fost înscrisă parțial cu suma de 641.654,22 lei (respectiv 196.726,13 USD - la un curs de 2,7841 lei/dolar) și 93.949 lei cu titlu de cheltuieli arbitrale, fiind înlăturată cealaltă câtime a creanței (fila 213, vol.1 poz.320, fila 315, vol.II, fila 232, vol.III, fila 124 și 230, vol.IV).
Ca urmare a înlăturării respectivei câtimi a creanțelor, intimata creditoare SC SRL a formulat contestație la tabelul preliminar înregistrat sub nr-, solicitând înscrierea în tabelul de creanță și cu sumele de 211.004,5 USD exclusiv TVA și 94.500 USD exclusiv TVA.
Prin Sentința civilă nr.549/COM/2007 Tribunalul Constanța - Secția comercială - judecătorul sindic, a admis contestația și a dispus înregistrarea creditoarei SC SRL în tabelul preliminar al creanțelor debitoarei SC DE M SA cu creanța totală în sumă de 305.504,5 USD (sumă rezultată din adiționarea valorii de 211.004,54 USD și 94.500 USD exclusiv TVA - sumă de altfel care a format obiectul contestației).
Ca urmare a celui din urmă titlu executoriu, practicianul în reorganizare a procedat la întocmirea tabelului definitiv al creanțelor debitoarei SC DE M SA, la data de 28.07.2008 când, dispune înscrierea intimatei creditoare SC SRL, la poz.nr.43 cu o creanță de 854.640 lei (vol VII fila 293 fond), sumă rezultată din dispozitivul Sentinței civile nr.549/COM/2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, fără însă a adiționa suma deja înscrisă în tabelul preliminar al creanțelor, respectiv 641.654,22 lei și 93.949 lei.
Cu alte cuvinte, în mod eronat în calitate de nou administrator judiciar, recurenta a decis înscrierea intimatei creditoare în tabelul definitiv cu suma ce corespundea exact cu dispozitivul Sentinței civile nr.549/COM/29.01.2007, omițându-se toate celelalte documente din dosar.
Curtea reține că, această eroare nu a fost observată de instanța de judecată care, prin Sentința civilă nr.1423/COM/30.05.2009 a respins contestația intimatei, în luarea deciziei omițându-se a se avea în vedere și restul elementelor dosarului, judecând doar în baza Sentinței civile nr.549/COM/2007.
Omisiunea ce o prejudicia pe SC SRL, a fost rezolvată prin Decizia Curții de APEL CONSTANȚA nr.624/COM/09.09.2008 când, instanța de recurs a statuat asupra împrejurării că, în speță sunt aplicabile disp.art.75 din Legea nr.85/2006, ce nu au fost avute în vedere de către instanța de fond în analiza contestației.
Astfel, instanța de control a reținut că, "prima instanță, încălcând dispozițiile art.129 al.6 Cod pr.civilă analizate la început, nu a analizat contestația din perspectiva dispozițiilor art.75 din Legea nr.85/2006, în sensul că, nu a verificat dacă administratorul judiciar s-a aflat într-o eroare esențială când a întocmit tabelul definitiv.
Se impunea în acest sens ca, să se dispună administrarea de probe care să confirme sau nu eroarea administratorului judiciar la întocmirea tabelului definitiv".
Așadar, pentru stabilirea drepturilor cuvenite intimatei SC SRL trebuie avute în vedere și alte elemente din dosar, nu numai Sentința civilă nr.549/COM/29.01.2007 deoarece, s-a solicitat verificarea creanței, pe parcursul judecății cauzei, sub aspectul cuantumului sumei solicitate, fiind de necontestat că, în cadrul dosarului de faliment au fost mai mulți judecători sindici și mai mulți administratori judiciari, fiecare efectuând anumite acte, pentru ca, la acest moment administratorul judiciar să nu fi adiționat suma cu care intimata a fost înscrisă inițial în tabelul preliminar, cu suma pentru care i-a fost admisă contestația.
Astfel, intimata creditoare în calitate de contractor general, a perfectat cu debitoarea contractul nr.C/01-572/29.10.2001, prin care se obliga a executa lucrări de reamenajare pentru Hotel din Nord, în schimbul unui preț total fix al lucrării de 1.890.000 dolari americani, fără TVA.
Întrucât între partenerii contractuali au apărut neînțelegeri, contractorul general - SC SRL - a înregistrat pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă a Municipiului B, o acțiune arbitrală, astfel că, prin Sentința nr.246/27.04.2004 Tribunalul arbitral a admis în parte acțiunea dedusă judecății, constatând executarea de către intimată a lucrărilor la care se angajează și obligând SC DE M SA la plata sumelor de 31.891,73 USD - rest de preț, 14.209,40 USD și 1.875 USD - penalități de întârziere, și 93.948,753 lei cheltuieli de judecată, luându-se act de perfectarea tranzacției părților, prin care, debitoarea SC DE M SA s-a îndatorat a achita către intimată suma de 148.750 USD eșalonat, pe parcursul anului 2004.
Prin Decizia nr.546/16.05.2005 Curtea de Apel Bucureștia respins ca nefondată acțiunea în anulare, pentru ca ulterior, prin Decizia nr.352/31.01.2006 pronunțată de ICCJ în dosar nr.3644/2005, decizia Tribunalului Arbitral să fi devenit definitivă și irevocabilă, bucurându-se de,autoritate de lucru judecatși, din această cauză, nu mai poate fi contestată în nici o modalitate.
Curtea reține că, în tabelul preliminar SC SRL a fost înscrisă parțial cu sumele solicitate, de către administratorul judiciar de la acea dată - SC SRL, la această decizie creditoarea formulând contestație admisă în totalitate prin Sentința civilă nr.549/COM/29.01.2007.
Urmează a se reține că, prin contestația la tabelul preliminar creditoarea intimată în prezenta cauză, a solicitat înscrierea sumei ce nu fusese luată în calcul deja, deoarece nu avea cum să solicite doar înscrierea sumei de 641.654,22 RON (însemnând 196.726,13 USD la un curs de 2,7841 lei/dolar) și 93.949 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale,pentru că aceste sume erau deja înscrise în tabelul preliminarșise bucură de autoritate de lucru judecat.
Așa se explică că, prin Sentința civilă nr.549/COM/29.01.2007 Tribunalul Constanțaa decis ca intimata să fie înscrisă și cu suma de 305.504,5 USD (sumă rezultată din adiționarea sumei de 211.004,5 USD și 94.500 USD), anume exact ceea ce fusese solicitat de SC SRL.
Concluzionând, Curtea apreciază că, recurenta își fundamentează recursul pe argumente eronate, prin care încearcă să evite problema autorității de lucru judecat, în referire la dispozițiile cuprinse în Sentința arbitrală nr.246/27 iulie 2004 și să readucă litigiul în stare de aplicare greșită a legii, creată urmare pronunțării Sentinței civile nr.1423/COM/30.05.2009.
Cum, nu se poate reține susținerea recurentei potrivit căreia, prin intermediul contestației la tabelul preliminar, ar fi solicitat înscrierea tuturor sumelor la care era îndreptățită și că, SC SRL nu a fost consecventă în cererile sale și cum, nu există motive pentru a se dispune reformarea hotărârii recurate care, în mod legal și temeinic a avut în vedere aplicabilitatea în cauză a disp.art.75 din Legea nr.85/2006, Curtea apreciază în sensul respingerii recursului dedus judecății, ca nefondat, urmând a se constata că, intimata creditoare are o creanță totală împotriva debitoarei de 1.492.209,296 lei, sumă ce urmează a fi înscrisă în tabelul obligațional al debitoarei supusă procedurii derogatorii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul comercial d eclarat de recurentul, lichidator al debitoarei SC DE M SA NORD, cu sediul în B, sector 5,--5, împotriva Sentinței civile nr.1330/COM din 23.02.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator SC SRL, cu sediul ales în C,-, -,.C,.46, județ C și intimații creditori: -BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, cu sediul în B, sector 3,-; - C, cu domiciliul în C, Bd.1 - 2. nr.3, -7,.7, județ C; -, cu sediul în C, str.-.- nr.18, județ C; - SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE MEDICINĂ FIZICĂ ȘI NORD, cu sediul în Nord, Al.Specială nr.1, județ C; -SC SA, cu sediul în C,--24, județ C; -OFICUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,- A, județ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond-I
Jud.red--/03.02.2010
Dact.DS - 2 ex./03.02.2010
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Claudiu Răpeanu, Adriana Pintea
← Practica judiciara insolventa. Decizia 1689/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 657/2008. Curtea de Apel... → |
---|