Practica judiciara insolventa. Decizia 606/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr.606/COM

Ședința publică de la 22 septembrie 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Erol Geli

JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul comercial formulat de debitoarea SC SRL - cu sediul în Cernavodă,-, cod poștal 8625, județ C, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, administrator judiciar - C,-, județ C, împotriva sentinței civile nr. 1582/COM/12.06.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimat-creditor SC TRANS SRL - cu sediul procesual ales - & ASOCIAȚII, B, sector 6, B-dul - -, Clădirea 59, nr.6, sector 6, intimat Oficiul Registrului, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta-debitoare avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.97461/2008, administratorul judiciar al debitoarei, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Cu privire la stadiul procesual reprezentanții părților apreciază cauza în stare de judecată.

Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu art.150 Cod procedură civilă declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul recurentei depune la dosar cererea Trans SRL înaintată Tribunalului Constanța privind renunțarea la judecată, datorită faptului că debitoarea a achitat integral suma pe careo datora. Susține motivele de recurs astfel cum au fost formulate, solicitând admiterea recursului cu consecința modificării în tot hotărârii atacate, în sensul respingerii ca nefondate a cererii de declanșare a procedurii insolvenței și a repunerii părților în situația anterioară.

Având cuvântul, d-na, în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC SRL, arată în ceea ce privește motivele de fapt și de drept formulate de recurentă lasă la aprecierea instanței de judecată.

În ipoteza în care, instanța apreciază întemeiate susținerile recurentei și va admite recursul, solicită obligarea debitoarei sau creditorului care a declanșat procedura insolvenței la plata onorariului și a cheltuielilor de procedură efectuate din fonduri proprii ale administratorului judiciar, așa cum a fost stabilit de judecătorul sindic prin sentința de deschidere a procedurii nr.1582/12.06.2008.

Cu privire la creditorul SC Trans SRL acesta și-a încasat creanța.

Instanța lasă dosarul în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față:

Prin sentința civilă nr. 1582/com/12.06.2008 a Tribunalului Constanțas -a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL, fiind numit administrator judiciar .

Pentru a pronunța această soluție a reținut judecătorul sindic că a fost investit cu cererea creditoarei SC Trans SRL B prin care a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL Cernavodă, pentru o creanță de 22 384.37 RON, reprezentând facturi fiscale scadente și neachitate.

Condițiile cerute de dispozițiile art. 3, pct.6 din Legea nr. 85/2006 au fost verificate de către judecătorul sindic pe baza înscrisurilor depuse la dosar, astfel că, reținându-se caracterul cert, lichid și exigibil al creanței mai mari de 10 000 RON invocate de creditor și în lipsa unei contestații a debitorului, s-a dispus intrarea în procedura insolvenței a SC SRL Cernavodă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs debitoarea, susținând că nu se află în stare de insolvență, astfel că sentința civilă recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, judecătorul sindic examinând în mod sumar înscrisurile care s-au pretins justificări ale creanței.

Deși debitoarea învederează că nu a formulat contestație, solicită instanței de control judiciar să dispună admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței ca nefondată.

În susținerea recursului au fost depuse: certificat de atestare fiscală pentru contribuabilul SC SRL Cernavodă, recipisa de consemnare a sumei de 22 384.37 RON.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041proc. civ.

Legal citată, intimata creditoare a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că a fost formulat cu încălcare dispozițiilor art. 3021alin.1 și 4 proc. civ.

La termenul de judecată din 22.09.2008 intimata creditoare SC Trans SRL a formulat cerere de renunțare la judecată în dosarul nr-, datorită faptului că debitoarea SC SRL a achitat integral creanța datorată.

Examinând recursul în conformitate cu prevederile art. 3041proc. civ. Curtea reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:

Legea insolvenței conferă debitorului posibilitatea de a contesta starea de insolvență în fața judecătorului sindic, în termenul prevăzut de art. 33, alin. 2, până la pronunțarea sentinței asupra cererii formulate de creditorul îndreptățit să ceară deschiderea procedurii.

În lipsa unei contestații formulate la prima instanță, în calea de atac, în exercitarea rolului de control judiciar, Curtea este ținută să examineze legalitatea hotărârii recurate prin prisma probelor aflate în dosarul de fond, iar cercetarea altor înscrisuri depuse pentru susținerea unei cereri ce suplinește contestația inițială ar echivala cu pronunțarea asupra unei noi cereri, ce nu a fost avută în vedere la fond și care nu poate fi primită direct în calea recursului.

Prin urmare, Curtea constată că cererea creditoarei a fost corect analizată de judecătorul sindic care, legal și temeinic a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL Cernavodă, pentru o creanță certă, lichidă, exigibilă și necontestată, în cuantum de 22 384.37 RON.

În ceea ce privește cererea de renunțare la judecată, formulată de creditoarea SC Trans SRL, se reține că, dat fiind caracterul colectiv al procedurii insolvenței, această cerere nu va putea fi valorificată decât în fața judecătorului sindic, datorită efectelor specifice pe care le poate produce (continuarea procedurii în ipoteza pluralității de creditori sau închiderea acesteia, în cazul achitării integrale a creanțelor, descărcarea administratorului judiciar de îndatoririle conferite la numirea sa și remunerația acestuia, etc.), efecte ce exced controlului de legalitate exercitat în calea recursului de față.

Prin urmare, reținând caracterul legal și temeinic al sentinței civile nr. 1582/com/12.06.2008 a Tribunalului Constanța, Curtea, în conformitate cu prevederile art. 312 proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul comercial formulat de debitoarea SC SRL - cu sediul în Cernavodă,-, cod poștal 8625, județ C, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, administrator judiciar - C,-, județ C, împotriva sentinței civile nr. 1582/COM/12.06.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimat-creditor SC TRANS SRL - cu sediul procesual ales - & ASOCIAȚII, B, sector 6, B-dul - -, Clădirea 59, nr.6, sector 6, intimat Oficiul Registrului, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect procedura insolvenței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

24 septembrie 2008

Jud. fond. - - jud.sindic

Red. dec. jud.

2ex/26.09.2008

Președinte:Erol Geli
Judecători:Erol Geli, Kamelia Vlad, Adriana Gherasim

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 606/2008. Curtea de Apel Constanta