Practica judiciara insolventa. Decizia 608/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - procedura insolvenței -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 608

Ședința publică din 2 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Artene Doina

PREȘEDINTE: Artene Doina

JUDECĂTOR 2: Galan Marius

Grefier

Pe rol, soluționarea recursului declarat de creditorul F- ANAF.- Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, jud. S, împotriva sentinței nr. 150 din 3 februarie 2009 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

La apelul nominal a lipsit recurentul și debitoarea intimată - SRL - prin lichidator

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța având în vedere că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal la data de 29 septembrie 2008 și înregistrată sub nr-, debitoarea - SRL S, prin lichidator S, a solicitat deschiderea procedurii simplificate de insolvență, motivat de faptul că este dizolvată de drept, prin încheierea de ședință nr. 1979/11.04.2005 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Prin sentința comercială nr. 713/28 octombrie 2008, judecătorul sindic a admis cererea, cu consecința deschiderii procedurii de insolvență față de debitoare și a desemnării, în calitate de lichidator judiciar, a practicianului în insolvență

La data de 16 decembrie 2008, lichidatorul judiciar a depus la dosar tabelul provizoriu al creanțelor nr. 481/18.11.2008, însoțit de procesul verbal de afișare; tabelul definitiv al creanțelor, însoțit de procesul verbal de afișare; procesul verbal al adunării creditorilor nr. 543/9.12.2008; decont cheltuieli procedură; dovadă privind îndeplinirea procedurii de publicare în Buletinul procedurilor de insolvență; raportul final nr. 556/15.12.2008, care cuprinde propunerea de închidere a procedurii față de debitoare în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Prin încheierea de ședință din data de 16 decembrie 2008, judecătorul sindic a desemnat comitetul creditorilor și, în temeiul art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, a autorizat creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice S să formuleze cererea prevăzută la art. 138 alin. 1 din aceeași lege, dar aceasta nu a înțeles să formuleze o cerere în acest sens.

Prin sentința nr. 150 din 3.02.2009, Tribunalul Suceavaa aprobat raportul lichidatorului și închis procedura insolvenței față de debitoarea - SRL S, reținând în esență că unicul creditor DGFP nu formulat obiecțiuni la raportul prin care s-a solicitat închiderea procedurii și nici nu formulat cerere de atragere răspunderii fostului administrator, deși instanța a autorizat formularea acestei cereri.

Împotriva sentinței declarat recurs creditoarea DGFP arătând în esență că administratorul judiciar nu a solicitat relații privind bunurile debitoarei, că nu procedat la reconstituirea actelor contabile ale societății, că nu uzat de disp. art. 147 din Legea nr. 85/2006.

Recursul este neîntemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Procedurile judiciare trebuie urmate de părțile interesate nu pentru că la nivelul instituției există un compartiment juridic ci pentru a realiza și a proteja drepturi care pot deveni efective. În acest context, Curtea observă că a fi creditor în procedura insolvenței nu trebuie să fie echivalent cu a fi doar observator și critic al modului în care se desfășoară această procedură, creditorul având posibilitatea și, de bună seamă, interesul de a produce dovezi în sensul existenței de bunuri în patrimoniul debitoarei, de a depune acte ale acesteia, în măsura în care le posedă, de a indica persoanele ori instituțiile despre care știe că dețin asemenea acte. Pentru că în nici un caz repetarea obsesivă articolelor de lege pretins ignorate de lichidator nu va aduce bunuri în averea debitorilor, ci doar efortul colectiv al creditorilor, care trebuie să constituie forțe motrice a procedurii desfășurate prin lichidatorul judiciar.

Așa încât, criticile aduse hotărârii judecătorului sindic de închidere a procedurii insolvenței, în condițiile în care o cerere de atragere răspunderii fostului administrator, autorizată de judecătorul sindic, este depusă la registratura instanței la 3 zile după termenul la care a avut loc dezbaterea cauzei în fond, denotă o lipsă de diligență ce nu poate face obiectul nici unui comentariu și face ca critica vizând neținerea corectă contabilității și nereconstituirea contabilității debitoarei, care putea fi fructificată în procedura atragerii răspunderii materiale, să nu mai poată fi invocată în mod eficace ca motiv de recurs.

În consecință, constatând legalitatea și temeinicia soluției primei instanțe, în temeiul art. 312 Cod pr. civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditorul F- ANAF.- Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, jud. S, împotriva sentinței nr. 150 din 3 februarie 2009 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 2 aprilie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud..

Tehnored.

Ex. 2/28.04.2009.

Președinte:Artene Doina
Judecători:Artene Doina, Galan Marius, Mitrea Munteanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 608/2009. Curtea de Apel Suceava