Practica judiciara insolventa. Decizia 659/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.659/COM.
Ședința publică din 16 octombrie 2008.
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Eufrosina Chirica
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursului comercial declarat de recurenta creditoare - SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE "TRANSILVANIA"SA ( "TRANSILVANIA" SA) - cu sediul în B,-, jud.B, împotriva sentinței civile nr.1877/30.06.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare - SC SA - cu sediul în, jud.C - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR INSOLVENȚĂ - cu sediul în C,-, jud.C și intimatul - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C - cu sediul în C,-, jud.C, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art.87 și următoarele Cod procedură civilă
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei conform OP.nr.965/24.07.2008 și timbre judiciare în valoare de 0,50 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus prin serviciul de registratură concluzii scrise din partea recurentei creditoare Transilvania SA
Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
CURTEA:
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:
Prin cererea adresată instanței la data de 22.05.2008 creditoarea Transilvania SA a formulat contestație împotriva măsurii lichidatorului judiciar desemnat al societății debitoare SC SA - Insolvență, împotriva măsurii de înscriere parțială a creanței sale în tabelul obligațiilor debitoarei.
Prin întâmpinare lichidatorul judiciar a invocat excepția tardivității formulării contestației, arătându-se că, potrivit art.73 al.2 din Legea nr.85/2006 creditorii pot formula contestație cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de lichidatorul judiciar în tabelul preliminar cu cel puțin 10 zile înainte de data stabilită prin sentința de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creanțe.
Prin Sentința civilă nr.1877/30.06.2008 Tribunalul Constanța - judecător sindic, a admis excepția tardivității formulării contestației și a respins ca tardivă contestația formulată de contestatoarea Transilvania în contradictoriu cu lichidatorul judiciar al debitoarei SC SA - Insolvență.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, potrivit art.73 al.2 din Legea nr.85/2006 "Contestațiile trebuie depuse la tribunal cu cel puțin 10 zile înainte de data stabilită prin sentința de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creanțe atât în procedura generală, cât și în procedura simplificată".
Ori, în speță, tabelul definitiv a fost înregistrat la Tribunalul Constanța la data de 23.05.2008, termenul limită pentru depunerea contestației împotriva tabelului preliminar fiind 13.05.2008, iar contestația de față a fost trimită tribunalului Constanța prin fax la data de 21.05.2008 cu depășirea termenului limită prevăzut de lege.
Contestația nefiind formulată în termenul legal, instanța a constatat că Transilvania este decăzută din dreptul de a formula contestație și admițând excepția, s-a respins contestația ca tardiv formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea Transilvania SA, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică prin prisma art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă.
În motivarea recursului se arată că, soluția a fost pronunțată fiind fundamentată pe o greșită aplicare a legii, deoarece instanța a avut în vedere numai un singur text de lege pe care l-a aplicat unilateral și greșit, fără a-l corobora cu nici un alt text de lege care reglementează materia acestui tip de contestație și fără a avea în vedere situația de fapt în ansamblu, care a determinat formularea contestației după data de 13.05.2008, fără a se ține cont de reaua credință a lichidatorului care nu a trimis în termenul legal notificarea, aceasta fiind transmisă la 19.05.2008.
Astfel, conform art.73 al.4 din Legea nr.85/2006 lichidatorul avea obligația de a trimite de îndată notificări creditorilor ale căror creanțe sau drepturi de preferință au fost trecute parțial în tabelul preliminar de creanțe sau înlăturate, precizând și motivele.
Cum tabelul preliminar a fost afișat în data de 09.05.2008, iar notificarea a fost trimită de lichidator în data de 19.05.2008, lichidatorul nu și-a respectat obligația legală.
Astfel, obiectiv nu s-a putut formula o contestație înainte de a lua cunoștință de faptul că o creanță a fost total sau parțial înlăturată, ca și motivele care au determinat aceasta.
Soluția instanței consacră exercitarea cu rea credință a drepturilor procedurale și încălcarea legii de către lichidatorul judiciar, ceea ce înseamnă și dreptul de contestare a măsurilor luate de acesta să fie lăsat la liberul arbitru al lichidatorului, cu atât mai mult cu cât, legiuitorul a prevăzut ca notificarea să fie adresată numai acelor creditori cărora nu le-a fost admisă creanța în întregime.
Recursul este nefondat.
Prin Încheierea nr.471/COM/25.02.2008 Tribunalul Constanța - judecător sindic, a admis cererea debitorului SC SA pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, a fost fixat termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor la 25.04.2008, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 09.05.2008 și a stabilit termenul pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 23.05.2008.
Potrivit art.73 al.2 din Legea nr.85/2006 creditorii pot formula contestații cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de lichidatorul judiciar în tabelul preliminar cu cel puțin 10 zile înainte de data stabilită prin sentința de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creanțe.
Termenul până la care se pot formula contestații a fost stabilit expres, fără nici o altă condiționare de către legiuitor, în sensul că, acesta va fi cu cel puțin 10 zile înainte de data stabilită prin sentința de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creanțe.
În cauză, termenul pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor a fost stabilit prin hotărârea judecătorului sindic la 23.05.2008, ceea ce înseamnă că termenul până la care se puteau formula contestații era cu 10 zile înainte de 23.05.2008, adică 13.05.2008 potrivit art.73 al.2 din legea nr.85/2006.
Tabelul preliminar al creanțelor a fost afișat la 09.05.2008, dată de la care recurenta contestatoare avea cunoștință de cuantumul creanței sale în ceea ce privește valoarea acesteia.
Termenul înăuntrul căruia se pot formula contestații la tabelul preliminar nu începe să curgă de la notificarea lichidatorului către creditor, conform art.72 al.4 din Legea nr.85/2006, ci decurge din calculul făcut în cauză, prin raportarea la termenul fixat de judecătorul sindic pentru definitivarea tabelului de creanțe.
Având în vedere că termenul pentru formularea contestațiilor a fost stabilit expres de legiuitor prin dispozițiile art.73 al.2 din Legea nr.85/2006, fără ca acesta să prevadă alte dispoziții privind prelungirea acestuia, legal prima instanță a respins ca tardiv formulată contestația Transilvania SA.
Pentru aceste considerente și cum legiuitorul nu a prevăzut obligații exprese în sarcina lichidatorului urmate de sancțiuni, în referire la notificarea reglementată de art.72 al.4 din Legea nr.85/2006, și celelalte critici formulate în recurs sunt nefondate și vor fi înlăturate.
În raport de cele sus-arătate și în aplicarea art.312 al.1 Cod pr.civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul comercial declarat de recurenta creditoare - SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE "TRANSILVANIA"SA ( "TRANSILVANIA" SA) - cu sediul în B,-, jud.B, împotriva sentinței civile nr.1877/30.06.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare - SC SA - cu sediul în, jud.C - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR INSOLVENȚĂ - cu sediul în C,-, jud.C și intimatul - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C - cu sediul în C,-, jud.C, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Jud.fond:
Red.dec.jud./21.11.2008
Dact.Sz - 2 ex/24.11.2008
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Eufrosina Chirica, Adriana Pintea
← Practica judiciara insolventa. Decizia 587/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1647/2008. Curtea de... → |
---|