Practica judiciara insolventa. Decizia 712/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr-DECIZIE Nr. 712/2008

Ședința publică de la data de 21 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lăcrămioara Moglan

JUDECĂTOR 2: Claudia Popescu

JUDECĂTOR 3: Aurelia Saftiuc

Grefier - - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de creditoarea (), împotriva sentinței civile nr.142 din 28 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima, cât și la a doua strigare, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:

Nemaifiind cereri de formulat în cauză sau alte chestiuni prealabile și având în vedere că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, instanța constată dosarul în stare de judecată și trece la deliberare.

-deliberând-

Asupra recursului declarat de creditoarea () -, împotriva sentinței nr. 142/2008, pronunțată de Tribunalul Bacău se reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 142 din 28 martie 2008, Tribunalul Bacăua admis excepția tardivității contestației, a respins contestația debitoarei ca tardivă; a respins ca nefondată cererea formulată de creditoarea, în contradictoriu cu debitoarea ART SPECIAL L; a fost obligată creditoarea la cheltuieli de judecată.

S-a reținut de instanța de fond că prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr-, -, a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei ART SPECIAL L B, pentru recuperarea unei creanțe în sumă de 30.900 lei.

Din actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reținut următoarele:

Cu privire la contestația debitoarei și excepția tardivității invocată de către creditoare, judecătorul sindic constată că debitoarea a formulat contestații peste termenul legal de 10 zile de la comunicarea cererii creditoarei, termen prevăzut de art. 33 alin. 2 din Legea 85/2006

Având în vedere că cererea i-a fost comunicată odată cu citația în data de 05.12.2007, iar contestația a fost formulată în data de 23.01.2008, judecătorul sindic a admis excepția tardivității, și a respins contestația debitoarei ca tardivă.

În ceea ce privește cererea creditoarei, creanța acesteia nu întrunește cerințele prevăzute de art. 3 pct. 6 din Legea 85/2006, pentru a putea solicita deschiderea procedurii. Conform sentinței civile nr. 7112/2007 a Judecătoriei Bacău, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că deși creditoarea deține (în aparență cel puțin) o creanță certă și lichidă, aceasta nu este și exigibilă, nefiind stabilită o dată a scadenței.

Părțile nu au prevăzut un termen de restituire a împrumuturilor, astfel că nu este îndeplinită cerința ca pârâta - debitoare să fi încetat plățile către creditoare pe o durată mai mare de 30 de zile, de la data scadenței.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 33 alin. 5 din Legea 85/2006 judecătorul sindic a respins cererea creditoarei, ca nefondată.

În temeiul art. 274, fost obligată creditoarea la plata cheltuielilor de judecată către debitoare, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Bacăua promovat recurs creditoarea () -, considerând-o nelegală, motivat de faptul că nu s-au analizat corect actele dosarului și nici prevederile legale în materie; astfel, judecătorul sindic trebuia să facă aplicarea art. 1582 cod civil și să fixeze el un termen de restituire al împrumutului; prin somația de plată pe care formulat-o debitoarea a fost pusă în întârziere și de asemenea, instanța nu a ținut seama de practica în materie comercială unde datoriile se achită cel mult la un an de zile.

Analizând motivele de recurs, actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată instanța - Curtea de APEL BACĂU - reține următoarele:

Prin sentința civilă 7112 din 12 noiembrie 2007, s-a respins somația de plată formulată de creditoarea -, cu motivarea că nu există un caracter cert, lichid și exigibil al creanței, debitoarea nerecunoscând existența împrumutului; față de cele menționate nu poate susține recurenta punere în întârziere în sensul legii.

Articolul 1582 Cod civil, prevede că judecătorulpoateacorda un termen în vederea achitării datoriei, potrivit cu împrejurările - or, situația de fapt a cauzei nu impunea luarea unei asemenea măsuri, având în vedere că recurenta - creditoare nu a depus nici-un act juridic sau înscris sub semnătura pârâtei, privind contractul de împrumut; din actele dosarului nu a rezultat decât aparența unui drept de creanță, astfel că în mod corect instanța nu a făcut aplicarea art. 1582 Cod civil.

Pe cale de consecință, față de cele reținute, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

Respinge recursul declarat de recurenta - creditoare(),împotriva sentinței civile nr.142 din 28 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare "ART SPECIAL". ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,21 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Red. Cl.

tehnored. 2 ex.

04/05 nov. 2008

Președinte:Lăcrămioara Moglan
Judecători:Lăcrămioara Moglan, Claudia Popescu, Aurelia Saftiuc

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 712/2008. Curtea de Apel Bacau