Practica judiciara insolventa. Decizia 733/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 733

Ședința publică de la 08 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Radu Cremenițchi

JUDECĂTOR 2: Traian Șfabu

JUDECĂTOR 3: Cipriana Poiană

Grefier: - -

S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de "" B împotriva sentinței comerciale nr. 306/F din 16 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui - Judecător Sindic.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită, părțile fiind citate prin buletinul procedurilor de insolvență și potrivit codului d e procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, recursul este declarat și motivat în termen, legal timbrat.

Văzând că la dosar s-a solicitat judecata cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de față.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Prin decizia nr.231/12 mai 2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘIs -a admis recursul declarat de SC "" SRL V și s-a casat sentința civilă nr.387/E/19.12.2007 a Tribunalului Vaslui - judecător sindic, trimițându-se cauza spre rejudecare.

Investit cu rejudecarea cauzei, Tribunalul Vaslui, judecător sindic, prin sentința civilă nr.306/F/16 septembrie 2008 admis contestația debitoarei SC "" SRL V, a respins cererea creditoarei SA B privind deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:

La 17.03.2006 contestatoarea a contractat un abonament printr-un dealer al acestui operator de telefonie mobilă ce presupunea un total de 210 dolari lunar pentru 10 telefoane mobile distribuit în 165 dolari pentru un telefon principal și câte 5 dolari pentru celelalte 9 telefoane.

La data de 01.06.2006 a intervenit între părți un alt act juridic prin care se proceda la modificarea planului tarifar de la 210 dolari la 74 dolari, act ce urma să-și producă efectele de la data de 20.07.2006, aceasta însemnând că toate facturile emise după acea dată vor aplica abonamentul de 74 dolari.

La 28.08.2006 debitoarea a respectat contractul și a achitat contravaloarea abonamentului inițial, creditoarea anexând factură la 20.08.2008 însă fără modificarea de schimbare tarif, moment ce a condus la declanșarea litigiului între părți, debitoarea făcând în acest sens diligențe și atenționând creditoarea că nu va achita plata facturii întrucât nu este conformă cu noul contract încheiat.

Deși au fost trimise corespondențe poștale din partea reprezentantului legal al debitoarei contestatoare și e-mail-uri prin care se exprima nemulțumirea în legătură cu faptul că nu s-a operat schimbarea de abonament și s-a solicitat din nou acest lucru, creditoarea nu a dat curs corespondenței purtate ulterior emiterii primei facturi greșite și a ignorat schimbarea de plan tarifar.

Creditoarea SC SA nu a respectat actul adițional la contract prin care se solicitase schimbarea de abonament, deși s-a încheiat în scris un astfel de act cu un reprezentant al mobile.

Debitoarea avea reprezentarea ca odată încheiat un act legal și valabil, acesta să-și producă efectele juridice, acesteia nerevenindu-i obligația de a comunica noul act deoarece acesta fusese încheiat la un dealer al creditoarei din

Creditoarea nu și-a respectat clauzele contractuale și nu a activat suspendarea accesului la serviciu al postului de telefonie ca urmare a depășirii limitei de credit.

Creditoarea nu a dat dovadă de diligență și nu a uzat de clauzele contractului privind condițiile generale de furnizare a serviciilor de telecomunicații pentru activarea acestora, în privința depășirii limitei de credit, obligație care îi aparținea, corect precizând debitoarea contestatoare că, la un abonament de 4 dolari pe lună de care se face vorbire în contract era imposibil ca limita de credit să poată ajunge la nivelul sumei de 1200 dolari, sumă înregistrată la 31.08.2006 când au fost sesizați telefonic asociații debitoarei contestatoare.

Clientul, deci contestatoarea debitoare trebuia să beneficieze de această protecție pentru că este trecută în clauze la contract, evitându-se a se urmări de către furnizor vreun câștig financiar.

Deși la 31.08.2006 debitoarea a solicitat închiderea telefonului, creditoarea a operat închiderea la 02.09.2006, dând dovadă de pasivitate și ignorând solicitarea debitoarei, și la 15.11.2006 a încetat contractul.

In aceste condiții debitoarea contestatoare nu se face culpabilă de încetarea contractului deoarece, în condițiile în care factura era emisă corect și se respectau clauzele contractuale, față de situația în care se depășise limita de credit erau incidente prevederile art.14 din contract și anume, serviciul de abonament era suspendat automat.

In speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.21.1 din contract pentru că, în cazul debitoarei, contractul a încetat la data de 15.11.2006 prin denunțarea unilaterală a creditoarei, iar daunele cominatorii conform art.16.2.2 de 4736,6 lei sunt nelegale pentru că acestea nu se acordă pentru obligațiile care au ca obiect sume de bani, deoarece produc dobânzi în caz de întârziere la executare.

B credință a debitoarei contestatoare rezultă din disponibilitatea de a achita creditoarei sumele rezultate doar din abonamentul pentru două luni de zile cât a folosit rețeaua de telefonie care privesc rețeaua internă însă creditoarea nu a făcut vreun răspuns.

facturilor emise cu nerespectarea contractului încheiat la 01.06.2006 a fost cauza generatoare de sistarea plăților, această cauză netrebuind să fie confundată cu starea de insolvență a debitoarei, definită ca fiind un dezechilibru financiar al patrimoniului debitoarei.

Deschiderea procedurii insolvenței presupune pe lângă îndeplinirea condiției unei datorii peste un anumit plafon minimal, lichidă, certă și exigibilă, și îndeplinirea cumulativă a încetării plăților debitelor datorată inexistenței disponibilului și deci implicit a insolvenței.

Reținând așadar neîndeplinirea celei din urmă condiții face de prisos analizarea primelor condiții, aspecte asupra cărora părțile și-au exprimat diferite puncte de vedere.

Așadar, neplata datoriilor de către debitoarea pârâtă se datorează nu insolvenței ci priorităților alese de aceasta chiar cu rea credință, situație care însă nu atrage deschiderea procedurii insolvenței, dar lasă loc căii promovării unei acțiuni civile.

Creditoarea Bad eclarat recurs și a criticat sentința civilă nr.306/F/2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui pentru următoarele motive:

1. Potrivit art. 304 alin. 8, sentința civila nr. 306/F/16.09.2008 este netemeinică întrucât instanța a făcut aplicarea greșita a actului juridic intervenit între părți, violând astfel reguli generale de interpretare a clauzelor contractuale.

În speța dedusă judecății, instanța de fond interpretează în mod evident actele semnate între părți, în favoarea intimatei-debitoare prin faptul că apreciază culpa acesteia drept motiv pentru nerespectarea de către aceasta a obligațiilor contractuale asumate la data semnării contractului cu subscrisa.

a) Instanța de fond în mod eronat reține că subscrisa recurentă nu a dat curs cererii privind modificarea planului tarifar de la 210 dolari la 14 dolari, acte ce urmau să-și producă efectele la data de 20.07.2006.

Față de acest aspect instanța de fond aflată în eroare, a ignorat cu desăvârșire termenii și condițiile contractuale ce au stat la baza furnizării serviciului și a planurilor tarifare solicitate inițial precum și a activării opțiunii de modificare ulterioară a acestor planuri tarifare.

Intimata-debitoare SRL a solicitat prin Contractul seria I nr. 74247 din data de 17.03.2006 activarea unui telefon pentru planul tarifar Z Share 1200 pentru o perioadă minimă de 12 luni. De asemenea, așa cum se poate vedea din Anexa pentru conectările multiple din 17.03.2006, anexă ce face parte integrantă din Contract, debitoarea SRL a solicitat și activarea a încă (9) nouă terminale Z Share 1200, in cadrul promoționale 1 year. Așa cum părțile au stabilit in contract (Art. 21.1) debitoarea avea obligația de menținere a Contractului (respectiv a planurilor tarifare contractate) pentru o perioadă minimă inițială de 12 luni.

Ulterior semnării contractului de abonament, la data de 01.06.2006 (la mai puțin de 3 luni de la data activării contractului), prin completarea Cererii denumite Formular Activare/Schimbare plan tarifar 600 și a Formularului schimbare cont, intimata-debitoare a solicitat modificarea planului tarifar pentru 6 terminale, începând cu data de 20.07.2006.

La data semnării acestor două formulare, așa cum se specifică în Formularul schimbare cont, intimatei-debitoare i-au fost aduse la cunoștință condițiile schimbării planului tarifar și faptul că noul plan tarifar va intra în vigoare după data aprobării formularului de către departamentul de specialitate al SA și/sau activarea acestei opțiuni.

Având in vedere, că la data solicitării cât și la data la care debitoarea a solicitat sa se aplice noile tarife (noile tarife fiind mai mici decât cele contractate inițial), debitoarea se afla în culpă contractuală cererea acesteia privind schimbarea planului tarifar nu a fost aprobată.

La data de 01.06.2006 (data cererii de schimbare a opțiunii) cât și la data de 20.07.2008 (dată de la care noile tarife urmau a fi schimbate), cererea privind schimbarea planului tarifar nu putea fi aprobată din următoarele motive:

a) Intimata-debitoare, prin cererea formulată pentru o parte din cele șase terminale își încălca obligația de menținere a duratei contractuale în ceea ce privește oferta promoționala de care beneficia (respectiv menținerea promoționale la abonamentele (Serviciul) contractate pentru o perioada de un an) si

b) debitoarea înregistra față de SA un debit în valoare de 21,34 lei reprezentând penalități pentru achitarea cu întârziere a facturilor -/20.04.2006 si - / 20.06.2006 si

c) conform politicii la acea data (Anexa 1 Condiții generale de schimbare plan tarifar) aprobarea schimbării planului de tarifare de la un abonament mai mare către un abonament mai mic, (așa numitul downgrade - Anexa 1) se efectua după trecerea unei perioade de minim 6 luni de la prima activare a unui telefon în rețea.

Astfel că, cererea privind schimbarea planului tarifar nu a fost aprobată de către departamentul de specialitate din cadrul SA, noile planuri tarifare neputând să intre în vigoare pentru motivele mai sus arătate (încălcarea art. 21.1 si 16.2.1), respectiv sa fie activate la data solicitată.

Susține recurenta că, orice corespondență purtată între părți având ca obiect nemulțumirile datorate de neschimbarea planului tarifar în condițiile în care aceasta nu și-a respectat obligația de a menține planurile contractate cel puțin un an sunt neîntemeiate.

În consecință, facturile fiscale scadente si neachitate nici până în prezent, contestate de către intimata-debitoare, au fost emise cu respectarea clauzelor contractuale și a planului tarifar aflat în vigoare la data facturării, fără a săvârși nici un fel de abuz față de intimată.

În virtutea principiului "pacta sunt servanda" (art. 969 Cod civil), obligativitatea contractului prezintă o deosebită importanță, nu numai pentru raporturile dintre părți, dar și pentru certitudinea și eficiența raporturilor juridice, iar în atare situație instanța nu poate face abstracție de prevederile contractuale, și anume asumarea sumelor datorate astfel cum acestea au fost facturate inclusiv asupra sumelor datorate cu titlu de penalități.

b) În ceea ce privește afirmațiile instanței conform cărora contractul a încetat la data de 15.11.2006 prin denunțarea unilaterala a creditoarei, iar daunele cominatorii conform art. 16.2.2 sunt nelegale pentru că acestea nu se acordă pentru obligațiile care au ca obiect sume de bani se susține că sentința recurată este neîntemeiata pentru următoarele considerente:

i) n ceea ce privește penalitățile de întârziere asumate de debitoare prin Art. 16.2.1 din Contract raportat la obligația de plată la scadență a facturii conform Art. 5.1 din Contract

Penalitățile de întârziere sunt accesorii obligației principale (decurgând din neexecutarea corespunzătoare a obligației), iar debitoarea-intimată datorează aceste daune pentru neexecutarea propriilor obligații de plată la scadență și, în consecință, este obligată să plătească penalitățile în cuantumul stabilit în contract.

Contractul dintre părți a încetat la data de 15.11.2006 conform pactului comisoriu expres de gradul IV agreat de părți la Art. 23.3.2 din Contract pentru nerespectarea obligațiilor de plată stabilite prin facturile -/20.08.2006 și -/20.09.2006.

Penalitățile reprezintă accesorii ale creanței principale care este valoarea facturilor fiscale și urmează soarta acestora potrivit principiului de drept accessorium sequitur principale.

În acest sens s-a pronunțat si Tribunalul București, Secția a VI-a comerciala, în sentința comerciala nr. 6106/01.08.2006.

În ceea ce privește penalitățile, dispozițiile art. 379 alin.3 din Codul d e procedură civilă dispun că este certa creanța a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță emanat de la debitor sau recunoscut de dânsul, iar actul nostru de creanță îl reprezintă Contractul de abonament semnat de pârâtă.

Astfel, la Art. 16.2.1 din Contract se prevede că, pentru nerespectarea obligațiilor de plată la scadență va plăti penalități de 1% pe zi. Aceste penalități sunt în concordanță cu dispozițiile Legii 469/2002, părțile agreând în partea a doua a Art. 9.1 posibilitatea depășirii cuantumului asupra cărora aceste penalități se aplică.

Dispozițiile Art. 379 alin.4 prevăd de asemenea ca este lichidă creanța atunci când câtimea ei este determinată prin actul de creanță sau determinabilă cu ajutorul acestuia, în speță creanța subscrisei constând în penalități de întârziere fiind determinabilă (1% pe zi) cu ajutorul actului de creanță - Contractul dintre părți.

Susține recurenta că penalitățile sunt datorate în temeiul Contractului dintre părți, respectiv clauzele penale inserate la Art. 16.2.1 din Contractul semnat și ștampilat de către debitoare.

Astfel că sumele sunt datorate cu titlu de daune moratorii - penalitățile de întârziere - pentru nerespectarea obligației de a achita la scadenta facturile fiscale - obligația de a da.

Penalitățile de întârziere fiind accesorii ale creanței principale constând în contravaloarea facturilor fiscale pot fi solicitate oricând în cadrul termenului de prescripție de 3 ani, termen care începe să curgă de la data la care a devenit scadenta obligația principală.

Având în vedere că raportul juridic dintre părți a fost unul de natură comercială, penalitățile de întârziere sunt datorate și curg de drept de la data la care obligația de plata a facturilor de servicii a devenit exigibilă (după expirarea a 14 zile de la data emiterii facturii, conform Art. 5.1 din Contract).

ii) În ceea ce privește penalitatea de nerespectare a perioadei minime contractuale de întârziere asumate de debitoare prin Art. 16.2.2 din Contract raportat la durata contractului conform Art. 21.1 din Contract

Valoarea totală a acestei penalități solicitată în acțiunea principala este de 2000USD.

Această penalitate se datorează în temeiul clauzei penale instituită în Art. 16.2.2. din Contract și reprezintă daunele interese pe care creditorul este îndrituit să le recupereze ca urmare a neexecutării obligației de a rămâne în rețeaua în conformitate cu clauzele contractuale (nerespectarea obligației de a face) pe perioada minimă contractuală agreată.

Acest drept este instituit și de Codul civil în favoarea creditorului (Art. 1066, 1069, 1082, 1087), creditorul având dreptul de a solicita obligarea debitorului la plata daunelor interese prevăzute în convenția semnata între părți, din momentul în care debitorul nu și-a îndeplinit obligația fata de creditor și pentru care a fost instituită respectiva clauză penală.

În temeiul art. 16.2.2 din Contract, debitoarea datorează suma de 200 USD/terminal, la cursul din ziua efectuării plații, reprezentând penalitate de nerespectare a duratei contractuale obligatorii.

Susține recurenta că dreptul său de a solicita obligarea debitoarei la plata penalității pentru nerespectarea perioadei contractuale a luat naștere când obligația, pentru care această clauză a fost instituita, a fost încălcată, respectiv începând cu data de 15.11.2006, dată la care contractul a încetat (debitoarea fiind deconectată permanent din rețeaua în urma neplății facturilor restante) conform pactului comisoriu expres de gradul IV agreat de părți la Art. 23.3.2 din Contract.

c) Referitor la starea de insolvență a debitoarei

Debitoarea nu a făcut nicio dovadă concreta a existenței de lichidități pentru acoperirea întregii creanțe și pentru a răsturna prezumția de insolvență instituită de lege în detrimentul acesteia.

Deși, legea pune în sarcina debitorului obligația de a răsturna prezumția legală de insolvență prin prezentarea de dovezi concrete din care să reiasă existența de disponibil bănesc în conturile debitorului pentru acoperirea pasivului pe care îl are față de creditorul care a formulat cererea de insolvență, în cauza de față, debitoarea nu a înțeles să facă această dovadă.

În consecința, întrucât instanța de judecată a reținut în mod eronat prevederile contractuale semnate și asumate de către părți în privința creanței, consideră în mod just faptul că cererea de deschidere a procedurii insolvenței îndeplinește în totalitate condițiile prevăzute de Legea 85/2006, atât sub aspectul certitudinii, cat și al valorii prag a creanței (4910,92 - debit + 36475,50 lei - penalități de întârziere la data promovării prezentului recurs + 4736,6 lei (2000 USD) penalitate pentru nerespectarea perioadei minime = 46,123.02 lei).

Analizând în mod concret cele reiterate rezultă faptul că temeiul creanței este un act juridic ce respectă dispozițiile legii, respectiv creanța este certă, lichidă și exigibilă.

1. creanța este certă atunci când existența ei rezulta din chiar înscrisul constatator al creanței recunoscut de debitor, deci când existenta creanței este neîndoielnica; condițiile generale reprezintă act juridic recunoscut de către debitor prin semnarea și stampilarea acestuia.

2. creanța este lichidă, în ceea ce privește penalitățile de întârziere consideră că acestea îndeplinesc cerința lichidității (câtimea este determinabila) ca urmare a faptului că în contract este prevăzută penalitatea de 1% pentru fiecare zi de întârziere. Penalitățile de întârziere constituie accesorii ale creanței principale care este valoarea facturilor fiscale și urmează soarta acestora potrivit principiului de drept accessorium sequitur principale.

3. creanța este exigibilă, deoarece facturile fiscale prevăd data scadentă pentru fiecare factură. Întrucât recurenta a introdus cerere pentru deschiderea procedurii insolvenței după trecerea unui termen de 30 de zile de la data scadenta, consideră ca îndeplinește întocmai cerințele prevăzute de Legea 85/2006.

2. Întrucât hotărârea dată nu poate fi atacată cu apel, în baza art. 3041Cod procedură civilă, invocă nelegalitatea respingerii cererii de insolvență, pentru următoarele motive:

Potrivit art.3 alin.1 pct.1 din Legea nr.85/2006, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile și este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori (lit. a), fiind iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței.

Față de dispozițiile Legii nr. 85/2006, este suficient ca debitorul să nu își achite datoriile către un singur creditor pe o perioada mai mare de 30 zile pentru ca acel creditor sa se poată folosi de procedura ce îi este pusă la dispoziție de acest act normativ.

Astfel debitoarea poate contesta deschiderea procedurii insolvenței prin trei elemente esențiale: existența fondurilor bănești suficiente pentru acoperirea datoriilor, neîndeplinirea cerințelor privind certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea datoriilor și neîndeplinirea plafonului minim al creanței.

Ori, în speță, debitorul nu a făcut dovada existenței fondurilor bănești suficiente.

Privitor la contestarea debitoarei a caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, a menționat si demonstrat mai sus faptul că penalitățile de întârziere și penalitățile de nerespectare a perioadei contractuale îndeplinesc cerințele prevăzute de lege.

Întrucât cuantumul debitului, a penalităților de întârziere și a penalităților de nerespectare a perioadei minime contractuale prevăzute în cererea de deschidere a procedurii insolvenței este de 46,123.02 lei (ron), consideră că sub aspectul valorii prag a creanței, se încadrează în cadrul legal instituit de Legea 85/2006.

3.Susțineri privind existența stării de insolvență

Deși, în cadrul reglementarii executării obligațiilor, regula generala este că aceasta se realizează de bunăvoie, executarea obligațiilor nu poate fi lăsată la latitudinea debitorului. Atât timp cât legea recunoaște și garantează, atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice, drepturi subiective și interese legitime, punând la dispoziția acestora mijloace legale de realizare a lor, consideră că cererea pentru deschiderea procedurii de insolvență față de societatea SRL a fost în mod temeinic formulată și înaintată spre competentă soluționare.

Starea de insolvență a societății SRL întrunește condițiile insolvenței vădite întrucât sunt îndeplinite în mod cumulativ elementele prevăzute de Legea 85/2006: debitorul nu a putut plăți la data scadenței datoriile exigibile angajate, ca urmare a lipsei de fonduri bănești la data scadenței, cuantumul creanței este superior valorii prag de 10.000 RON (conform art. 3 alin. 1 pct. 12), creanța este certă, lichidă si exigibilă, termenul de plată a sumelor restante a depășit 30 de zile - conform Art. 3 alin. 1 pct. 6) si debitorul nu a mai fost supus procedurii insolvenței, în ultimii 5 ani (conform art. 30).

Pentru toate aceste critici recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond și admiterea cererii de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoarea SC "" SRL.

În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.8 și art.304 ind.1 Cod procedură civilă.

Debitoarea SC "" SRL nu a depus întâmpinare.

În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor legale, instanța de control judiciar constată următoarele:

Legea nr.85/2006 reglementează condițiile privind datoriile care fac obiectul insolvenței.

Aceste condiții pot fi deduse din prevederile art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006: "prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile".

Creanța trebuie să fie certă în sensul existenței sale neîndoielnice și a cuantumului cert.

În speța de față, ambele părți recunosc că la data de 17.03.2006 au încheiat contractul seria I nr.74247 prin care debitoarei i se asigurau servicii de telecomunicații, aceasta obligându-se să achite creditoarei contravaloarea acestora la data scadentă.

La data de 1.06.2006 debitoarea a solicitat modificarea planului tarifar pentru 6 terminale, începând cu data de 20.07.2006.

Creditoarea susține că nu i-a aprobat cererea deoarece debitoarea înregistra la acel moment un debit în sumă de 21,34 lei și acest fapt ar fi contravenit contractului încheiat între părți.

Pe de altă parte, prin contestația formulată debitoarea susține că de la data de 20.07.2006 trebuiau emise facturi cu plafonul tarifar schimbat, conform noului contract încheiat între părți la data de 1.06.2006.

Curtea constată că în cauză nu poate aprecia asupra caracterului cert al creanței din moment ce ambele părți aduc în discuție valabilitatea contractului încheiat la data de 1.06.2006.

De asemenea, curtea mai consideră că, pe calea procedurii insolvenței, instanța nu poate verifica valabilitatea contractului în discuție, acestea fiind apărări de fond ce pot fi valorificate pe calea dreptului comun.

Nefiind îndeplinite condițiile ce vizează creanța, curtea nu va mai analiza dacă debitoarea este sau nu în stare de insolvență.

În consecință, curtea apreciază că cererea debitoarei privind contestarea stării de insolvență a fost corect admisă de instanța de fond, dar pentru considerentele ce au fost expuse în prezenta decizie.

În temeiul art.312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul și va menține sentința primei instanțe cu substituirea motivării.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de împotriva sentinței comerciale nr.306/F/16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.12.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Vaslui:

-

31.XII.2008.-

2 ex.-

Președinte:Radu Cremenițchi
Judecători:Radu Cremenițchi, Traian Șfabu, Cipriana Poiană

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 733/2008. Curtea de Apel Iasi