Practica judiciara insolventa. Decizia 815/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 815/2009
Ședința publică de la 28 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Olimpia Maria Stânga
JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 3: Gilica
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarele LEASING ROMÂNIA și BROKER DE asigurare împotriva Sentinței nr. 276/F din 10 martie 2009 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara în Dosar n-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele dosarului și cererea recurentei de judecare în lipsă, conform art. 242 alin. 2.pr.civ, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
În deliberare asupra recursului de față se constată că prin sentința nr. 276/F/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- a fost admisă contestația formulată de debitorul - SRL și a fost respinsă cererea formulată de reclamantele - Leasing România SA și Broker de Asigurare SRL.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut cele de mai jos:
Prin cererea înregistrată sub nr-, creditorii - Leasing România SA și Broker de Asigurare SRL, au cerut declanșarea procedurii generale a insolvenței în condițiile Legii nr. 85/2006, față de debitorul - SRL Orăștie, pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă, mai veche de 30 de zile, în valoare de 19.402,39 lei, reprezentând prețul folosinței autovehiculului până la momentul predării acestuia.
La cerere au fost anexate: contractul de leasing nr. -/29610 în copie; facturi fiscale emise și neachitate și situație plăți, apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii insolvenței.
Debitorul - SRL Orăștie a formulat contestație și a solicitat respingerea cererii formulată de către creditoare.
În motivarea contestației, debitorul a arătat că creditorii au mai depus o cerere de deschidere a procedurii înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 5055/2005, pentru aceiași creanță, cerere care a fost respinsă prin sentința nr. 209/F/2006, pronunțată în dosarul nr. 5055/2005, din motivarea sentinței rezultând că s-au achitat ratele restante, suma rămasă de 3.602,52 lei nefiind recunoscută de către debitor ca datorată.
Au fost anexate: copia sentinței nr. 209/F/2006, pronunțată în dosar nr. 5055/2005 al Tribunalului Hunedoara.
S-a reținut că, în speță, creditorii debitorului au creanțe certe, lichide și exigibile mai vechi de 30 de zile în valoarea de 3.602,52 lei față de debitor, însă acestea nu sunt recunoscute de către debitor, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile art. 31 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs - Leasing România SA și - Broker de Asigurare SRL care solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
Se arată că suma de recuperat de la pârâtă este superioară valorii prag, fiind de 19.402,39 lei, și reprezintă suma datorată pentru folosința autovehiculului până la momentul predării acestuia.
Hotărârea atacată este criticată pentru faptul că nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7.pr.civ.) pe de o parte, și pe de altă parte "instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia".
Se mai arată, de asemenea, că debitul rezultă din situațiile de plată ca și din facturile emise și neachitate, care au fost emise pentru sumele ce reprezentau prețul folosinței autoturismului pe care societatea SRL l-a utilizat fără să achite nicio de leasing.
Recursul este legal timbrat.
Analizând recursul de față prin prisma motivelor de recurs și din oficiu, curtea constată că recursul este întemeiat.
Într-adevăr, în speță, judecătorul sindic a soluționat cauza prin respingerea cererii întemeiat pe admiterea excepției neîndeplinirii valorii prag invocată de debitoare prin contestație.
Față de împrejurarea că judecătorul sindic nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, prin neobservarea faptului că creanța depășește valoarea prag și neanalizând îndeplinirea cerințelor de către creanță de a fi certă, lichidă și exigibilă se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
Se constată incidența prevederilor art. 315 pct. 5.pr.civ. și a art. 312.pr.civ. urmând ca, admițând recursul, să fie trimisă cauza spre rejudecare în vederea stabilirii caracterului cert, lichid și exigibil al creanței invocate de reclamante.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamantele Leasing România SA și Broker de Asigurare SRL împotriva sentinței nr. 276/F/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- și în consecință:
Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare judecătorului sindic.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.10.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Th.
Ex.5/07.12.2009
Jud fond.
Președinte:Olimpia Maria StângaJudecători:Olimpia Maria Stânga, Ioan Cibu, Gilica
← Practica judiciara insolventa. Decizia 801/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 827/2009. Curtea de Apel... → |
---|