Practica judiciara insolventa. Decizia 819/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.819
Ședința publică din data de 26 mai 2009
PREȘEDINTE: Nițu Teodor
JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Stan Aida Liliana Tănăsică
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în,--44, jud. P împotriva sentinței nr. 101 din data de 19 ianuarie 2009 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu lichidatorul, cu sediul în P,-,. 4.. A,.2, parter, jud. P - lichidator al societății debitoare SC Com SRL, cu sediul în,--44, jud. P, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-.
Recursul a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, chitanța nr. -/5.05.2009 și timbru judiciar de 1 leu, acestea fiind anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul-pârât, personal și asistat de avocat din cadrul Baroului P, care depune împuternicirea avocațială/29.04.2009 și intimata - lichidator al societății debitoare SC Com SRL, personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la cel de-al doilea termen de judecată, este motivat și timbrat, după care,
Recurentul-pârât, reprezentat de avocat și intimata - lichidator al societății debitoare SC Com SRL, personal, solicită instanței acordarea cuvântului în dezbateri întrucât nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea ia act de declarația părților prezente, verificând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul-pârât, reprezentat de avocat, având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea acțiunii în ceea ce privește răspunderea administratorului.
În susținerea recursului se arată că judecătorul sindic a constatat, în urma cererii lichidatorului debitoarei că suma rămasă în contul societății la momentul deschiderii procedurii a fost folosită de către recurent în interes personal ori nu a ținut contabilitatea în mod legal.
Arată că pârâtul este bolnav grav și a fost internat de multe ori în spital în decursul a unui an și J, nu a fost citat ori contactat de lichidatorul judiciar pentru a demonstra care este situația sumei susmenționate. Astfel nici la data când s-a îndeplinit procedura de citare și nici la data pronunțării sentinței nu era la domiciliul său, fiind internat în spital, întrucât s-ar fi prezentat în fața instanței pentru a dovedi că dat fiind faptul că atât societatea, cât și el au fost obligați în solidar la plata unor debite față de diferiți creditori, în nume personal a achitat sumele datorate, în perioada octombrie 2006- iulie 2007.
Solicită admiterea recursului.
Intimata - lichidator al societății debitoare SC Com SRL, personal, având cuvântul precizează că având în vedere înscrisurile depuse la dosar, în recurs, lasă la aprecierea instanței soluția ce o va pronunța față de recursul declarat. În continuare menționează că plățile au fost achitate în nume personal de către pârât pentru societate, înscrisurile nefiind evidențiate în contabilitatea societății debitoare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față reține următoarele,
Prin cererea înregistrată în dosarul de insolvență nr- aflat pe rolul Tribunalului Prahova privind pe debitorul SC Com SRL, 19.11.2008, reclamantul lichidator judiciar a chemat în judecată pe pârâtul solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună instituirea răspunderii personale a pârâtului pentru pasivul societății debitoare SC COM SRL în temeiul disp. art. 138 din Lg. 85/2006.
În motivarea acțiunii s-a arătat că din documentele contabile ale societății rezultă că în contul 5311 - "casă în lei" se găsea la momentul deschiderii procedurii suma de 257.390 lei, sumă pe care administratorul nu a justificat-o, în conformitate cu prevederile Lg. nr. 82/1991.
S-a apreciat de către reclamant că, în aceste condiții pârâtul și-a însușit în interes personal suma de bani menționată sau nu a ținut contabilitatea în mod legal, neîntocmind actele necesare justificării acestei sume.
În dovedirea acțiunii reclamantul a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri și rapoartele de activitate întocmite în cauză.
Deși a fost legal citat cu mențiunea de a formula întâmpinare, pârâtul nu s-a prezentat în instanță pentru a-și formula eventualele apărări.
Prin sentința nr.101 pronunțată în data de 19 ianuarie 2009, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Prahovaa admis acțiunea formulată de reclamantul lichidator judiciar, în contradictoriu cu pârâtul în calitate de administrator al societății debitoare SC Com SRL și a dispus instituirea răspunderii personale a pârâtului pentru pasivul societății debitoare în sumă de 257.390 lei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei a rezultat că în evidențele contabile ale societății, în contul 5311 - "casă în lei" se găsea la momentul deschiderii procedurii suma de 257.390 lei. În conformitate cu prevederile Lg. 82/1991 în acest cont nu poate fi reținută decât suma maximă de 5000 lei, sumă ce trebuie justificată prin documente fiscale.
Întrucât, pârâtul nu a justificat în nici un fel suma reținută în acest cont, care de altfel nu a fost regăsită efectiv decât în evidențele scriptice ale societății, este cert că aceasta a fost folosită în interes personal de către pârâtul administrator.
Pe de altă parte, aceeași faptă presupune că administratorul societății nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, încălcând în mod deliberat prevederile Lg. 82/1991, aspect ce a condus la apariția stării de insolvență a debitoarei cu consecința prejudicierii creditorilor, prin imposibilitatea recuperării creanțelor acestora.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că nici la data când s-a îndeplinit procedura de citare și nici la data pronunțării sentinței nu era la domiciliu, fiind internat în spital și că, dacă ar fi cunoscut termenul de judecată, s-ar fi prezentat în instanță pentru a-și demonstra nevinovăția.
Atât societatea debitoare, cât și el au fost obligați în solidar față de mai mulți creditori, în perioada octombrie 2006-iulie 2007 și a înțeles că achite creanțele, în nume personal, pentru societatea debitoare. Totalul creanțelor astfel achitate se cifrează tocmai la suma de 257.390, fapt ce-l dovedește cu înscrisurile anexate, cuprinzând și o situație cu numele creditorilor și sumele achitate acestora.
În felul acesta dovedește faptul că suma înscrisă în cont nu a folosit-o în interes propriu și nu a încălcat prevederile legii contabilității ci, dimpotrivă a încercat să achite datoriile societății unde a fost administrator, față de toți creditorii.
Așadar, nu există culpă din partea sa, pentru ajungerea societății debitoare în stare de insolvență, motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței criticate și pe fond, respingerea cererii formulate de lichidatorul judiciar.
În dovedirea celor susținute în recurs, recurentul a depus la dosar tabelul nominal privind plata datoriilor pe grupe de furnizori și alți datornici și actele ce au stat la baza plăților respective.
Lichidatorul judiciar prezent în instanță a susținut că plățile au fost achitate în nume personal de către pârât pentru societate, înscrisurile nefiind evidențiate în contabilitatea societății debitoare și astfel față de actele depuse la dosar, în recurs, lasă la aprecierea Curții soluția ce o va pronunța față de recursul declarat.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
În sarcina pârâtului recurent s-a reținut săvârșirea cu vinovăție a faptelor prevăzute la art.138 lit.a și din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
răspunderii prevăzute de art.138 din lege presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a celui chemat în judecată, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile și culpa persoanei chemată să răspundă.
Judecătorul sindic a reținut săvârșirea faptelor prevăzute la art.138 lit.a) și d), întrucât pârâtul nu a justificat în nici un fel suma reținută în contul 5311 și care nu a fost regăsită efectiv decât în evidențele scriptice ale societății.
Cu actele depuse în recurs pârâtul-recurent a dovedit că a efectuat mai multe plăți către creditori, în perioada octombrie 2006 - iulie 2007 în baza unor titluri executorii.
Recurentul susține că totalul creanțelor astfel achitate se cifrează la suma de 257.390 lei, sumă ce a fost reținută în sarcina sa de către JUDECĂTOR 2: Stan Aida Liliana Tănăsică l-sindic.
Pentru a analiza susținerile pârâtului-recurent se impune efectuarea unei expertize contabile care să stabilească dacă pârâtul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa și dacă aceste fapte au cauzat debitorului starea de insolvență.
Pentru ca cercetarea fondului să se facă având în vedere și actele noi depuse în recurs și pentru a se administra proba cu expertiză contabilă care nu se poate efectua în această cale de atac (art.305 Cod procedură civilă), Curtea în baza dispozițiilor art.312 alin.(5) Cod procedură civilă, ca admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul, domiciliat în,--44, jud. P împotriva sentinței nr. 101 din data de 19 ianuarie 2009 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu lichidatorul, cu sediul în P,-,. 4.. A,.2, parter, jud. P - lichidator al societății debitoare SC Com SRL, cu sediul în,--44, jud. P, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-.
Casează sentința nr. 101 din data de 19 ianuarie 2009 și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2009.
Președinte Judecători
- - - - - -
Grefier
Red. / tehnored.
2 ex./27 mai 2009
ds. fond - (nr.vechi 169/2006) Tribunal
jud. sindic
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120
Președinte:Nițu TeodorJudecători:Nițu Teodor, Stan Aida Liliana Tănăsică
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1348/2009. Curtea de... → |
---|