Practica judiciara insolventa. Decizia 85/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 85/2009

Ședința publică din data de 13.01.2009

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 2: Andrei Axente Irinel

JUDECĂTOR 3: Marusciac

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B împotriva sentinței civile nr.1986/06.10.2008 pronunțată în dosarul cu număr unic - al Tribunalului Sălaj în contradictoriu cu intimații: DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, SC X COMPUTER SRL, intimat -lichidator, având ca obiect procedura insolvenței -închiderea procedurii.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită potrivit normelor de drept comun.

Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare, în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997 și art. 86 din OUG nr.51/1998 aprobată prin Legea nr. 409/2001.

S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea lichidatorului judiciar desemnat în procedura de insolvență a debitoarei SC X COMPUTER SRL, prin care se solicită respingerea recursului formulat de pârâți și judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2. civ.

Instanța în urma deliberării, în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, constată recursul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 1986/06.10.2008 pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Sălaj, n temeiul art. 131din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC X COMPUTER SRL -

S-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului.

În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței,

S-a descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței,

S-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorului, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

În baza art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus plata sumei de 2500 lei, reprezentând cheltuieli administrative către lichidatorul.

În motivare se arată că s-a onstatat că la data de 28.08.2008 lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC X COMPUTER SRL -S a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare;

S- constatat că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința civilă nr. 1177 din data de 26 mai 2008.

S- constatat că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,

S- constatat că notificarea a fost publicată și în ziarul conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței,

În temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței s-a dispus încheierea procedurii insolvenței și radierea debitorului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditorul AVAS B care a solicitat modificarea sentinței atacate, continuarea procedurii falimentului și declanșarea în cadrul procedurii a executării silite în baza sentinței comerciale nr. 11985 din 6.10.2008 patrimoniului persoanelor responsabile de insolvența debitoarei.

În motivarea recursului se arată că hotărârea atacată este nelegală prin prisma faptului că judecătorul sindic a dispus închiderea prematură a procedurii insolvenței contrară spiritului Legii nr. 85/2006. În speță, în opinia recurentei sunt aplicabile prevederile art. 2, art. 5 alin (1), art. 138 alin (1), art. 140, art. 136 și respectiv art. 142 alin (1) din Legea insolvenței.

În concluzie, nu poate fi închisă procedura falimentului debitoarei până la data la care nu este executată hotărârea prin care a fost angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere a debitoarei, aceasta fiind o parte componentă a procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006 și este exclusiv dată în competența judecătorului sindic.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința comercială pronunțată de judecătorul sindic în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC X Computer SRL, hotărâre rămasă irevocabilă s-a angajat răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere a debitoarei care au fost obligați să suporte cu patrimoniul propriu pasivul debitoarei rămas neacoperit.

Ulterior, la data de 6.10.2008 lichidatorul judiciar a solicitat judecătorului sindic prin raportul final depus închiderea procedurii insolvenței debitoarei arătând pe de o parte că în patrimoniul acesteia nu mai există active și nici un bun care să poată fi valorificat iar pe de altă parte nici unul dintre creditori nu au înțeles să avanseze sumele necesare continuării procedurii prin punerea în executare a hotărârii de angajare a răspunderii membrilor organelor de conducere.

Împotriva raportului final nici unul dintre creditori nu au uzat de posibilitățile oferite de textul art. 129 din legea insolvenței de a formula obiecțiuni împotriva acesteia așa încât judecătorul sindic a aprobat acest raport final și a constatat incidente prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006 dispunând închiderea procedurii.

Problema de drept invocată în recurs este aceea de a știi dacă închiderea procedurii falimentului debitoarei poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a hotărârii privind angajarea răspunderii instituită de prevederile art. 138 din Legea insolvenței și stabilită prin încheierea nr. 2881 din 29 mai 2007 judecătorului sindic.

Potrivit art. 142 alin (1) din Legea nr. 85/2006 executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin (1) se efectuează de către executorul judecătoresc conform Codului d e procedură civilă.

De asemenea, se poate lesne observa că potrivit art. 142 alin (2) din lege, după închiderea procedurii sarcina repartizării sumelor provenite din executarea silită a persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței nu revine lichidatorului, ci executorului judecătoresc, deoarece după închiderea procedurii lichidatorul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, aspect ce rezultă cu claritate din prevederile art. 136 din lege.

La o analiză sumară a textului legal citat s-ar putea trage concluzia că există o contradicție între închiderea procedurii și distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a patrimoniului persoanelor responsabile de insolvența debitorului deoarece după închiderea procedurii sumele vor intra în averea debitorului și vor fi destinate în caz de faliment acoperirii pasivului debitorului, așa cum prevede art. 140 din lege, ceea ce ar putea duce la concluzia că această acoperire a pasivului nu s-ar putea realiza decât în cadrul procedurii, nu și după închiderea acesteia.Această teză a fost de altfel împărtășită și invocată și de către recurentă.

Cu toate acestea curtea apreciază că o asemenea concluzie nu poate fi primită deoarece prin art. 142 alin (2) din lege legiuitorul a transferat această obligație executorului judecătoresc căruia îi revine responsabilitatea de a proceda la repartizarea sumelor în conformitate cu prevederile legii privind procedura insolvenței în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator și aceasta chiar după închiderea procedurii falimentului.

Având în vedere aceste aspecte curtea apreciază că obligația lichidatorului de a pune la dispoziția executorului judecătoresc tabelul definitiv de creanțe nu este de natură să intre în contradicție cu prevederile art. 136 din lege deoarece prin obligația instituită de art. 142 din Legea nr. 85/2006 s-a urmărit asigurarea finalizării acestei etape procedurale, desigur, cu respectarea prevederilor legale speciale privind efectuarea plăților.

O altă critică invocată de recurentă se referă la aplicabilitatea textului legal analizat din perspectiva obligației pe care ar avea-o judecătorul sindic de a desemna un executor judecătoresc înainte de închiderea procedurii.

Această problemă se impune a fi soluționată în contextul în care, ca efect al închiderii procedurii, în conformitate cu prevederile art. 136 din lege, legiuitorul este descărcat de orice fel de obligații, inclusiv de obligația de a pune la dispoziția executorului judecătoresc tabelul definitiv consolidat de creanțe.

Cu toate acestea prin prevederile art. 142 ale Legii nr. 85/2006 legiuitorul nu a instituit în sarcina judecătorului sindic, obligația ca, anterior închiderii procedurii, să desemneze un executor judecătoresc deoarece, hotărârea pronunțată de către judecătorul sindic prin care s-a admis acțiunea în răspundere prevăzută de art. 138 din lege, constituie titlu executoriu și, ca atare, acesta urmează a fi pus în executare potrivit prevederilor Codului d e procedură civilă, la care face trimitere însăși textul legal analizat. Practic, legiuitorul a înțeles să transfere în sarcina executorului judecătoresc obligația de a acoperi pasivul debitorului prin repartizarea sumelor obținute din executarea silită în baza tabelului definitiv consolidat pus la dispoziție de către lichidator. Această obligație a lichidatorului nu reprezintă altceva decât o măsură cu caracter administrativ menită să asigure încheierea etapei privind efectuarea plății datoriilor.

În concluzie, judecătorul sindic în conformitate cu textele legale sus amintite a dispus închiderea procedurii falimentului, iar motivele invocate în recurs de către creditorul AVAS B fiind nefondate urmează ca în temeiul art. 312 alin (1) Cod procedură civilă să fie respins recursul declarat de acest creditor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B împotriva sentinței civile nr. 1986 din 06.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 13.01.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

Red. dact. GC

2 ex/23.01.2009

Jud.primă instanță:

Președinte:Danusia Pușcașu
Judecători:Danusia Pușcașu, Andrei Axente Irinel, Marusciac

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 85/2009. Curtea de Apel Cluj