Practica judiciara insolventa. Decizia 976/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR.976

Ședința publică din data de 19 iunie 2009

PREȘEDINTE: Adrian Remus Ghiculescu

JUDECĂTOR 2: Florentina Preda Popescu

Judecător - -a -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâtul,domiciliat în Târgu N,-, județul N, împotriva sentinței nr.391/25 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu lichidatorul judiciar, domiciliată în B, str.-,.16 K,.2, județul B -pentru debitoareaSC SRLcu sediul în B,--138, județul B, număr de ordine în registrul comerțului J-, cod de identificare fiscală -, creditoareaADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B,prin reprezentanții căi legali, cu sediul în B,-, județul B și intimațiiși,ambii domiciliați în B,- bis, județul

Recursul este netimbrat.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, netimbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, după care:

Față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată, invocă din oficiu excepția netimbrării recursului și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului Buzău, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Bas olicitat deschiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea SRL, în scopul recuperării unei creanțe bugetare în sumă totală de 803.227 lei.

Constatând că sunt întrunite condițiile cumulative impuse de Legea nr.85/2006, instanța prin sentința comercială nr.164 din 12.10.2006 a respins contestația debitoarei, a admis cererea creditoarei și a dispus deschiderea procedurii insolvenței, numind în cauză administrator judiciar și dispunând celelalte măsuri specifice, iar prin sentința comercială nr. 208 din 8.12.2006 a dispus începerea procedurii falimentului și numirea unui lichidator judiciar.

În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege și dispuse de către instanță, administratorul, respectiv lichidatorul judiciar a întocmit rapoarte lunare, raportul amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență, tabelul preliminar, definitiv, suplimentar și definitiv consolidat al creanțelor, raportul final, cerere de atragere a răspunderii personale a fostului administrator al societății comerciale debitoare.

Prin sentința nr.391/25 martie 2009 Tribunalul Buzăua admis cererea formulată de lichidatorul judiciar av. și n temeiul art.132 alin.2 din Legea privind procedura insolvenței a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului cu sediul social în B,--138, județul

A dispus radierea debitorului din registrul comerțului unde a fost înregistrată sub nr. J-.

A dispus atragerea răspunderii personale a fostului administrator domiciliat în Tg. N,-, județul pentru întreg pasivul debitoarei în sumă de 956.100 lei datorat către

A dispus plata către lichidatorul judiciar av. a sumei de 11.900 lei din fondul de lichidare reprezentând retribuția acestuia și cheltuieli de lichidare.

În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, a descărcat pe lichidator de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorului, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul reținut că Societatea comercială SRL a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău sub nr.J-, având ca asociat unic și administrator pe, înregistrând la momentul intrării în procedura falimentului creanțe bugetare totale în sumă de 956.100 lei datorate către Administrația Finanțelor Publice

În averea debitoarei nu s-au identificat bunuri imobile sau lichidități ci numai bunuri mobile și anume plăcuțe widia care au fost evaluate și au făcut obiectul vânzărilor la licitație organizate în perioada martie 2007 - februarie 2009, bunuri mobile care nu au reușit a fi vândute deoarece deși aveau o valoare contabilă importantă (387.840 lei), nu au prezentat nici un fel de valoare de piață, aceste piese nemaifiind folosite în prezent și neexistând cumpărători.

În consecință lichidatorul judiciar a procedat la o reevaluare a acestor bunuri mobile, concluzionându-se că valoarea lor pe piața este zero și în consecință acestea au fost casate ca urmare a faptului că la cele peste 18 licitații organizate nu s-a prezentat nici un ofertant.

În cauză s- încuviințat la solicitarea lichidatorului judiciar o expertiză contabilă, având ca obiective verificarea înstrăinărilor de bunuri în ultimii trei ani anteriori deschiderii procedurii insolvenței, sumele rezultate din vânzarea activelor și beneficiarii acestora precum și stabilirea exactă a stocului de mărfuri la data deschiderii procedurii.

De asemenea la solicitarea foștilor administratori s-a încuviințat ca expertiza să stabilească și momentul la care a intervenit încetarea de plăți și ce persoană anume se afla la conducerea acesteia, în vederea soluționării cererii de atragere a răspunderii personale formulată de către lichidatorul judiciar.

S-a concluzionat astfel că în ultimii trei ani, anterior deschiderii procedurii insolvenței (respectiv în luna februarie 2004) a fost vândut un activ, această vânzare fiind evidențiată în actele financiar contabile ale societății comerciale, însă beneficiarul acestei vânzări nu a putut fi identificat întrucât nu s-au găsit actele contabile întocmite cu această ocazie și anume factură și contract de vânzare cumpărare.

La data de 30.09.2006 debitoarea falită avea un stoc de marfă de 402.000 lei fără TVA compus după cum s-a arătat din plăcuțe widia o bandă transportoare.

Tribunalul a reținut că starea de insolvență a debitoarei se datorează activității fostului administrator care a folosit bunurile societății în folos propriu, fondurile bănești disponibile fiind încasate de acesta, de asemenea prețul obținut din înstrăinarea activelor debitoarei falite fiind folosit în mod exclusiv tot de fostul administrator.

S-a reținut de asemenea că fostul administrator nu a ținut o contabilitate conformă cu legea și că acesta aprovizionat societatea cu mărfuri ( plăcuțe widia), la valori extrem de ridicate, de la societăți cu care debitoarea falită avea relații comerciale, mărfuri care nu erau necesare și nu au fost utilizate de către societatea datorită specificului său.

Toate aceste activități au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență, fostul administrator dispunând în interesul său personal continuarea unei activități care conducea în mod vădit la ajungerea în stare de insolvență, stare la care societatea se afla la data de 31.12.2004, când administrarea societății o avea fostul administrator .

De altfel, societatea comercială debitoare a suferit mai multe modificări în ceea ce privește structura acționariatului și persoanele desemnate ca administratori, astfel cum rezultă din istoricul firmei comunicat de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău ( filele 112-114 dosar).

A reținut tribunalul că ultimul act adițional la actul constitutiv al SC SRL s-a încheiat la 29.12.2004, când a intrat în societate ca asociat unic și administrator cu drepturi depline numitul care a înțeles să preia întreg activul și pasivul societății de la înființare la zi, luând cunoștință de situația financiar economică a acesteia. Faptul că din acest ultim act adițional (fila 134 dosar) rezultă că fostul administrator urma să răspundă pentru datoria la bugetul statului și întocmirea evidenței contabile pentru anul 2004, nu are relevanță în cauză, din toate probele administrate că singura persoane care răspunde pentru întreg pasivul societății și care se face vinovat de faptele prevăzute de art. 138 lit."a", "c" și "d" din Legea nr.85/2006 fiind fostul administrator.

Tribunalul a reținut și faptul că între faptele culpabile ale acestuia și ajungerea debitoarei în stare de insolvență și prejudiciul cauzat unicului creditor bugetar - B există un evident raport de cauzalitate, ceea ce atrage răspunderea personală a fostului administrator pentru întreg pasivul debitoarei falite,motiv pentru care l-a obligat pe acesta la plata sumei de 956.100 lei, ca urmare a admiterii în acest sens a cererii lichidatorului judiciar.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul, criticând-o pentru motive de nelegalitate.

La termenul de judecată din data de 19 iunie 2009, Curtea a invocat din oficiu excepția netimbrării recursului, motivat de faptul că recurentul, deși a fost citat cu mențiunea de a timbra recursul cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Având în vedere că, formulând recursul de față, recurentul, nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, deși a fost citat cu mențiunea referitoare la timbraj, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 14 dosar, Curtea va anula recursul netimbrare, în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă coroborat cu dispozițiile art.9 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 și art.20 din Legea nr.146/1997 cu modificările si completările ulterioare, potrivit cărora instanțele judecătorești nu se pot pronunța asupra cererilor înainte de a fi indeplinite cerințele referitoare la timbraj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează, pentru netimbrare, recursul formulat de pârâtul,domiciliat în Târgu N,-, județul N, împotriva sentinței nr.391/25 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu lichidatorul judiciar, domiciliată în B, str.-,.16 K,.2, județul B -pentru debitoareaSC SRLcu sediul în B,--138, județul B, număr de ordine în registrul comerțului J-, cod de identificare fiscală -, creditoareaADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B,prin reprezentanții căi legali, cu sediul în B,-, județul B și intimațiiși,ambii domiciliați în B,- bis, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 iunie 2009.

Președinte, Judecători,

- - - - - - -a -

Grefier,

Red.dact.grefier

2 ex/2 iulie 2009

f- - Tribunalul Buzău

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Președinte:Adrian Remus Ghiculescu
Judecători:Adrian Remus Ghiculescu, Florentina Preda Popescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 976/2009. Curtea de Apel Ploiesti