Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 1.657/2009
Ședința publică de la 12 Mai 2009
Completul este constituit din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
S-a luat în examinare în vederea pronunțării recursul declarat de către pârâtul împotriva sentinței comerciale nr. 632/19.02.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj în contradictoriu cu intimații: DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI PENTRU H, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ C, SC SRL, lichidator SOCIETATEA PROFESIONALĂ LICHIDARE, având ca obiect procedura insolvenței- angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 5 mai 2009, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin sentința comercială nr. 632 din 19 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Comercial Cluj au fost respinse obiecțiunile formulate de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI H reprezentată prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C și s-a aprobat raportul final de activitate întocmit de lichidatorul judiciar LICHIDARE Z în cadrul procedurii falimentului debitoarei, dispunându-se închiderea procedurii falimentului debitoarei și radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
De asemenea, s-a descărcat lichidatorul judiciar de îndatoririle și responsabilitățile cu privire la procedură.
S-a încuviințat plata către lichidatorul judiciar a cheltuielilor de procedură în cuantum de 421,90 lei și onorariul în cuantum de 4.350 lei și dispune ca plata acestora să se facă din fondul special constituit conform prev. art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
În final, s-a dispus notificarea sentinței lichidatorului judiciar, debitoarei, tuturor creditorilor, DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C și OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, în vederea efectuării mențiunii închiderii procedurii și radierii debitoarei.
Analizând obiecțiunile formulate de creditoare împotriva raportului final de activitate, cu luarea în considerare a prev. art. 129 alin. 1 și 2 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic le-a respins ca fiind nefondate, raportat la următoarele considerente:
Prin sentința comercială nr. 632/19 februarie 2009 pronunțată în cadrul procedurii falimentului debitoarei a admisă cererea formulată de administratorul judiciar împotriva pârâtului, dispunându-se angajarea răspunderii materiale a acestuia pentru întregul pasiv al debitoarei rămas nerecuperat, în cuantum de 48.587 lei.
Susținerile creditoarei în sensul că hotărârea mai sus menționată nu a fost comunicată pârâtului, judecătorul sindic a apreciat că acestea nu au relevanță în cauză, închiderea procedurii nefiind condiționată de rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunțată de judecătorul sindic în baza prev. art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Legiuitorul nu condiționează închiderea procedurii de un astfel de moment, după cum nu condiționează această închidere de soluționarea unui eventual recurs formulat împotriva hotărârii pronunțate de judecătorul sindic de orice persoană care are calitate procesuală și interes să atace la instanța ierarhic superioară această hotărâre.
Obiecțiunile pe care creditorii le pot formula împotriva raportului final vizează îndeplinirea de către lichidatorul judiciar a atribuțiilor care îi revin în conformitate cu prev. art. 25 din Legea nr. 85/2006, ori din analiza întregului raport și a activității derulate de practicianul în insolvență pe parcursul derulării procedurii insolvenței privind pe debitoarea s-a reținut faptul că aceste atribuții au fost îndeplinite și că scopul procedurii, astfel cum este reglementat de prev. art. 2 din legea insolvenței, recuperarea pasivului și acoperirea creanțelor creditorilor, nu mai poate fi realizat.
Întrucât în patrimoniul debitoarei nu există bunuri a căror valorificare să permită recuperarea părții rămase din pasiv și deoarece procedura falimentului debitoarei, astfel cum este reglementată de dispozițiile legale, s-a derulat cu respectarea legii, ținând cont de faptul că creditorii nu au înțeles să avanseze bani pentru continuarea procedurii, judecătorul sindic a apreciat că cererea formulată de lichidatorul judiciar de închidere a procedurii apare ca fiind fondată și, pe cale de consecință, cu luarea în considerare a disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006, a admis-o conform dispozitivului mai sus citat, reținându-se faptul că în speță au fost respectate disp. art. 129 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul-recurent, solicitând admiterea acestuia modificarea în întregime a sentintei recurate ca nelegală și netemeinică în sensul respingerii cererii de antrenare a răspunderii administratorului formulată de lichidator ca fiind nefondată, cu cheltuieli de judecată.
Dezvoltându-și motivele de recurs, pârâtul a arătat că lichidatorul judiciar în mod nejustificat a reținut vinovăția sa în calitate de administrator al, cererea de antrenare a răspunderii fiind neîntemeiată, iar hotărârea dată de instanța de fond este netemeinică și nelegală, instanța dispunând această măsură fără o administrare pertinentă și concludentă a probelor de vinovăție în seama sa.
Referitor la faptele imputabile în sarcina sa, în calitate de administrator, pârâtul a precizat faptul că nu i se poate fi reprosa în mod distinct săvârsirea nici uneia dintre faptele prev. de lit. a-d ale alin. 1 din art. 138 din Legea nr. 85/2006, neputându-se stabili un raport de cauzalitate între fapta de a-și însuși sau a folosi bunurile societății în interes propriu, în concret de a utiliza stocul de lemne destinat comercializării în interes propriu și cauzarea stării de insolvență a debitoarei prin această faptă.
De asemenea, pentru a putea fi admisă o cerere de angajare a răspunderii personale a administratorului statutar al unei societăți comerciale, se impune ca fiecare faptă imputabilă administratorului să fie individualizată, prin aplicarea textului legal la cauza dedusă judecății. De asemenea, fiecare faptă invocată în cuprinsul cererii trebuie să fie probată, în sensul precizării și dovedirii prin înscrisuri, a faptelor săvârșite în concret de administrator, fapte care trebuie încadrate într-unul din texte de lege statuate în art. 138.
Mai mult, susține pârâtul că această faptă a intervenit, după cum reiese și din raportul lichidatorului, după data încetării activității debitoarei, nefiind o cauză generatoare a insolvenței și care să justifice măsura antrenării răspunderii sale.
În acest context, a învederat faptul că, ar trebui să răspundă doar în limita stocului de marfă, respectiv în limita sumei de 23.484 lei, nicidecum pentru întreg pasivul debitoarei, în cuantum de 48.587 lei.
Referitor la răspunderea personală a administratorului din perspectiva dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, pârâtul arată că nici această situație nu poate fi generatoare de răspundere, deoarece deși a fost cercetat anterior deschiderii procedurii insolvenței pentru evaziune fiscală, pe motivul neînregistrării unor facturi în contabilitatea societății, în urma anchetei desfășurate s-a stabilit că prejudiciul pe care l-a cauzat H este în cuantum total de 29.806 lei, prin aceasta neputând atrage răspunderea sa penală pentru evaziune fiscală, dispunându-se scoaterea sa de sub urmărire penală, având în vedere și faptul că în data de 23.01.2008 și 04.02.2007 a achitat la Trezoreria H suma de 29.806 lei.
Față de aceste considerente și raportat la prevederile legale incidente, pârâtul consideră că H nu are calitate de creditor în actuala procedură, neexistând un fundament juridic pentru înscrierea acesteia ca și creditor cu suma de 265.501 lei, având în vedere și faptul că prin expertiza contabilă întocmită de d-na, cu ocazia cercetărilor efectuate de parchet în dosarul nr. 516/P/2006, s-a concluzionat că valoarea totală a prejudiciului este de 29.806 lei, sumă deja achitată de pârât.
În aceste condiții, pârâtul apreciază că nu au fost individualizate faptele imputabile în sarcina sa care ar fi putut avea ca și consecință intrarea în stare de vădită incapacitate de plată, motiv pentru care nu poate fi angajată răspunderea sa personală.
În final, pârâtul menționează că simpla invocare a disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006, în ceea ce privește prejudiciul, fapta ilicită, vinovăția și raportul de cauzalitate dintre fapta săvârșită și prejudiciu, nu sunt pe deplin îndeplinite, starea de insolvabilitate a societății-debitoare nefiind consecința directă a faptelor presupus prejudiciabile săvârșite de el.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, respectiv prev. art. 302, 3021, 304 și art. 3041și art. 274. pr. civ.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma dispozitiilor art. 304 indice 1. instanta de recurs retine urmatoarele:
Contrar afirmatiilor recurentului, judecatorul sidic a retinut intemeiat faptul ca in sarcina paratului recurent trebuie retinuta savarsirea faptelor reglementate de dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. a si c din Legea 85/2006.
Analiza sentintei recurate releva faptul ca in mod corect a fost retinuta in sarcina paratului recurent savarsirea faptei reglementate de dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea 85/2006. Astfel debitoarea detinea la data de 30.06.2008 active circulante in valoare de 48.587 Ron din care 23.484 Ron stocuri circulante, 129 Ron disponibilitati banestisi 24974 Ron creante de recuperat de la terti. Paratul recurent nu a procedat la predarea acestora catre administratorul judiciar sau lichidator, desi a fost notificat in repetate randuri in acest sens. In consecinta, in conditiile in care paratul nu a facut dovada destinatiei legale a acestor bunuri prin prezentarea unor acte contabile intocmite in conditiile legii contabilitatii, instanta prezuma faptul ca aceste bunuri au fost folosite in interes personal. Trebuie precizat in acest context faptul ca destinatia bunurilor inscrise in contabilitate poate fi probata si urmarita exclusiv prin acte specifice activitatii comerciale, iar in lipsa oricarei probe utile in acest sens, singura concluzie plauzibila este aceea ca bunurile au fost deturnate de la destinatia societara si utilizate de catre persoana responsabila cu administrarea lor in interes personal.
Mai mult, in evidentele contabile ale debitoarei supuse procedurii de insolventa au fost inscrise si creante de recuperat de la terti in cuantum de 24.974 Ron. Paratul nu a facut dovada faptului ca macar a incercat recuperarea acestor creante, foarte utile indestularii propriilor creditori. In consecinta, sumele datorate au ramas la dispozitia tertilor, in detrimentul debitoarei supuse procedurii de insolventa si propriilor creditori ai acesteia. In aceasta situatie, instanta apreciaza deasemenea oportun a mentiona faptul ca in lipsa oricarei intentii de promovare a demersurilor necesare recuperarii creantelor, aceste bunuri (largo sensu) au fost folosite in interesul altor persoane in acceptiunea art. 138 alin. 1 lit. a din Legea 85/2006, debitorii care au beneficiat pe deplin de sumele aferente.
Motivele invocate prin recurs sunt neintemeiate. Astfel, contrar afirmatiilor recurentului, utilizarea bunurilor inscrise in evidentele contabile are abilitatea de a genera starea de insolventa, deoarece contravaloarea acestor bunuri putea fi utilizata in vederea acoperirii debitelor, cel putin al unei parti din acestea, fapt care ar fi determinat un cuantum al penalitatilor mult mai mic.
Mai mult, chiar daca mare parte din active sunt creante nerecuperate, asa cum rezulta din aspectele enuntate anterior, acest aspect reprezinta chiar un argument in sprijinul admiterii cererii de chemare in judecata, deoarece si nerecuperarea creantelor poate fi incadrata ca fiind o fapta reglementata de textul anterior citat.
Deasemenea, soldul casei reprezinta o suma care trebuia predata lichidatorului juidiciar, iar in caz contrar, instanta prezuma ca au fost folosite in interes personal de catre administratorul statutar, deoarece nu exista vreo proba care sa justifice destinatia acestor sume in conditii de deplina legalitate (transfer, chitante de plata, etc.).
In mod corect judecatorul sindic a retinut faptul ca in sarcina paratului recurent trebuie retinuta si savarsirea faptei reglementate de dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006, deoarece asa cum rezulta chiar din declaratia paratului recurent data administratorului judiciar pentru acele bunuri care au fost degradate si casate nu s-au intocmit procese verbale de casare si descarcare din gestiune conform legii contabilitatii.
Prin recursul declarat, recurentul pune in discutie si cuantumul creantei invocate de catre H, in baza careia s-a solicitat deschiderea procedurii de insolventa. In acesta faza procesuala nu mai poate fi pus in discutie acest aspect, aspectele legate de temeinicia creantei trebuiau invocate printr-o contestatie la cererea de deschidere a procedurii sau printr-o contestatie la tabelul de creante. In conditiile in care tabelul a fost incuviintat irevocabil de catre judecatorul sindic, aspecte legate de cunatumul creantelor nu mai pot fi puse in discutie. Mai mult, nu poate fi acceptata ideea ca prejudiciul a fost acoperit in totalitate, deoarece prejudiciul produs creditorilor prin savarsirea faptelor reglementate de dispozitiile art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 se poate ridica pana la cuantumul total al creantelor inscrise in tabelul definitiv al creantelor, cuantum care in cazul concret dedus judecatii este de peste 280.000 Ron.
Prin cererea de chemare in judecata si prin sentinta recurata s-a stabilit cu titlu de prejudiciu doar suma de 48.587 Ron, suma egala cu cuantumul total al activelor circulante inscrise in ultimul bilant contabil al debitoarei, bunuri pe care paratul recurent fie le-a folosit in interes personal, fie in interesul altor persoane, asa cum am aratat anterior.
Pentru aceste considerente, in baza art. 312 alin. 1. recursul declarat va fi respins ca neintemeiat si sentinta recurata va fi mentinuta ca fiind pe deplin legala si temeinica.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D C I E:
Respinge recursul declarat de catre paratul recurent împotriva sentinței comerciale nr. 632/2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Dact./2 ex.
Jud.fond:.
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
