Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 470/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 470/2009
Ședința publică din data de 03.02.2009
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Andrei Axente Irinel
JUDECĂTOR 3: Claudia
GREFIER:
S-a luat în examinare în vederea pronunțării, recursul declarat de - împotriva sentinței comerciale nr. 2442/2008 pronunțată la data de 20.10.2008 în dosarul cu număr unic - al Tribunalului Comercial Cluj în contradictoriu cu intimații: - SRL, CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, - -, având ca obiect procedura insolvenței - angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
Recurentul depus la dosar în data de 02.02.2009, concluzii scrise și anexe (15 dosare) ce cuprind bilanțurile societăți, documente contabile, declarații fiscale.
dezbaterilor, concluziile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27.01.2009, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 2442 din 20 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj s-a admis cererea administratorului judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ desemnat să administreze procedura debitoarei - SRL C-
pârâții, au fost obligați în solidar, la plata sumei de 81.175,30 lei, pasiv al debitoarei.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art. 138, lit. a- Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii. Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni. Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, putând fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Lipsa documentelor contabile și nepredarea acestora administratorului judiciar poate fi încadrată la lit. daa rt. 138, angajarea răspunderii făcând-se în condițiile în care membrii organelor de conducere ori supraveghere sau orice altă persoană au contribuit la starea de insolvență a debitoarei. sugerează existența raportului de cauzalitate între faptele personale și prejudiciul suferit de averea debitoarei și implicit de către creditori, textul găsindu-și aplicabilitatea și în situația în care fapta a constituit doar o condiție favorabilă pentru realizarea efectului. Nepredarea documentelor contabile și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale atestă încălcarea dispozițiilor art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care în art. 71 stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilității, prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului. Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații. În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, prezumția având un caracter juris de jure nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrarie.
În fine, deși din documentele prezentate de către pârâți ar reieși că societatea ar fi trebuit să dețină lichidități în sumă de 22.978 lei, acei bani nu au fost găsiți faptic de către administratorul judiciar, suma de 19.570 lei fiind ridicată de către pârâți cu titlul de avansuri de trezorerie, nejustificată cu acte contabile.
Față de considerentele mai sus reținute, judecătorul sindic a apreciat că cererea formulată de către administratorul judiciar se impune a fi admisă ca fiind fondată și pe cale de consecință, pârâții au fost obligați în solidar, la plata sumei de 81.175,30 lei, pasiv al debitoarei în conformitate cu dispozițiile art. 138, lit. a și d din Legea nr. 85/2006.
În susținerea acestei poziții procesuale, judecătorul sindic a considerat că după cum statuează și dispozițiile art. 138 din actul normativ menționat, poate fi antrenată răspunderea pentru pasivului debitoarei rămas neacoperit, iar acest pasiv al debitoarei este cel care rezultă din tabelul definitiv consolidat al creditorilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul care a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul recurent arată că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece în speță nu există nici o faptă ilicită din cele enumerate în art. 138 alin (1) lit d din Legea nr. 85/2006 respectiv acesta nu a ținut o contabilitate fictivă așa încât instanța adăugând la lege a concluzionat că lipsa documentelor contabile și nepredarea acestora administratorului judiciar poate fi încadrată în textul art. 138 lit
Pe de altă parte se arată că acesta înțelege să depună documentele contabile care dintr-o simplă eroare nu au fost predate administratorului judiciar și din care rezultă că s-a recuperat o parte din creanțele față de debitorii săi.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Este bine cunoscut faptul că antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere/conducere a debitorului persoană juridică sau a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin faptele expres și limitativ prevăzute, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții și anume: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a membrilor organelor de conducere/supraveghere sau a oricărei alte persoane vinovate de producerea stării de insolvență, faptă care să se încadreze în cel puțin unul dintre cazurile prevăzute de art. 138 alin (1) lit a-g din Legea nr. 85/2006, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata de către debitorul insolvent a datoriilor exigibile și culpa persoanelor a căror răspundere se solicită.
În acest sens, în practica judiciară s-a statuat că se poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei să fie suportat de către membrii organelor de conducere dacă s-a dovedit în mod cumulativ că aceștia au săvârșit cel puțin una dintre faptele prevăzute expres de legiuitor.
Din această perspectivă Curtea relevă că fiind vorba de o răspundere specială, aceasta nu poate opera decât în situația săvârșirii cel puțin a uneia din faptele prevăzute expres de legiuitor.
Astfel, nu poate fi extinsă o atare răspundere pentru orice alte fapte decât cele prevăzute în lege.
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent. Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acestora de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că membrii organelor de supraveghere/conducere sau orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achitat datoriile exigibile cu fondurile disponibile.
În ceea ce privește prejudiciul în speță această condiție este îndeplinită, el fiind constituit din totalitatea creanțelor înscrise în tabelul definitiv al creditorilor și al cărui cuantum este de 81.175,30 lei urmează însă a se analiza distinct și celelalte trei condiții impuse de lege deoarece numai prin întrunirea cumulativă a acestora poate fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere.
Cât privește cea de-a doua condiție impusă de lege respectiv fapta ilicită, în cazul răspunderii civile delictuale speciale reglementată de dispozițiile art. 138 din lege, fapta ilicită trebuie să constea în săvârșirea uneia dintre cele enumerate în mod expres și limitativ de art. 138 alin (1) lit a-g din lege. Așa cum am mai arătat, aceasta reprezintă o trăsătură esențială a acestui tip special de răspundere delictuală care o particularizează din acest punct de vedere față de răspunderea delictuală de drept comun.
În concret, lichidatorul judiciar a solicitat angajarea răspunderii personale a pârâților în calitatea acestora de administratori statutari ai debitoarei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 138 lit d din legea insolvenței.
Astfel, persoanele menționate au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Este real faptul că ținerea unei evidențe fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea nu reprezintă, în principiu, activități direct producătoare de prejudiciu însă ele pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active sau părți din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanțe ceea ce a generat dobânzi sau penalități, etc.
De asemenea, înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor efectuate (ținerea contabilității reprezintă pentru creditori o garanție că operațiunile au fost legale, că acestea pot fi verificate iar creditorii își vor putea recupera creanțele din bunurile înregistrate în contabilitate).
Această faptă ilicită se poate săvârși prin mai multe modalități iar în speță s-a dovedit fără dubiu că au avut loc înregistrări în contabilitate a unor date eronate de natură să inducă în eroare asupra adevăratei situații financiare a debitorului persoană juridică drept pentru care se poate conchide că fapta ilicită a constat în ținerea unei contabilități fictive. Totodată lichidatorul judiciar a relevat și o neținere a contabilității în conformitate cu legea care potrivit legislației și practicii juridice în materie are în vedere nerespectarea prevederilor legale privind ținerea contabilității, faptă ce se apreciază în funcție de Legea nr. 82/1991.
Pârâții recurenți în calitatea lor de administratori statutari aveau obligația să întocmească și să prezinte balanțele de verificare lunare, să țină registrul jurnal și registrul inventar, și să prezinte toate documentele contabile spre verificare ceea ce însă nu au făcut chiar prin nedepunerea situațiilor financiar-contabile către lichidatorul judiciar.
Aceasta echivalează în concret cu neținerea contabilității debitoarei în conformitate cu legea deoarece se apreciază în funcție de prevederile Legii nr. 82/1991 care impun o atare obligativitate în sarcina administratorilor statutari.
Așadar, nu se poate susține că nedepunerea situațiilor financiar-contabile nu echivalează cu neținerea contabilității debitoarei în conformitate cu legea.
Tocmai prin neținerea contabilității în conformitate cu legea, debitoarea a ajuns în insolvență aceasta fiind cauza directă și imediată motiv pentru care s-a apreciat în raport de faptele săvârșite de administratori că în speță a existat un raport de cauzalitate între aceste fapte și producerea prejudiciului în dauna creditorilor așa încât nu se poate susține că acest raport de cauzalitate este doar unul prezumat fiind însăși dovedit de cele mai sus arătate.
Nu în ultimul rând judecătorul sindic a analizat și vinovăția pârâților recurenți atunci când a arătat că prin fapta acestora de neținere a evidenței contabile în conformitate cu legea, debitoarea a ajuns în insolvență.
Pentru aceste motive, Curtea apreciază că în speță judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 138 alin (1) lit d din legea insolvenței atunci când a analizat în detaliu fiecare condiție impusă de lege pentru angajarea răspunderii administratorilor debitoarei drept pentru care motivul de recurs prev de art. 304 pct 9 Cod procedură civilă nu subzistă în speță.
Din analiza considerentelor hotărârii judecătorului sindic rezultă că aceasta este clară și cuprinzătoare referindu-se în concret la probele administrate, și în concordanță cu acestea au fost înlăturate toate apărările formulate de pârâți, așa încât nu se poate susține că motivarea este una superficială care să determine o casare a hotărârii.
Față de cele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (1) Cod procedură civilă, urmează a se respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul - împotriva sentinței civile nr. 2442 din 20.10.2008 pronunțată în dosarul nr.- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 3 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./
2 ex./5.02.2009
Jud.fond.-
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Andrei Axente Irinel, Claudia
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
