Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1011/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.1011

Ședința publică din data de 12 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Adrian Remus Ghiculescu

JUDECĂTOR 2: Valentina Gheorghe G

JUDECĂTOR 3: Adriana a -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul domiciliat în P,-, județul P împotriva sentinței nr.281/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu lichidatorul judiciarCABINETUL DE INSOLVENȚĂcu sediul în P,-, -4,.B,.40, județul P, creditoarea, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în P,-, județul P, debitoarea SC SRL cu sediul în comuna de, sat de, nr.778 C, județul P, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J - și intimatulOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, prin reprezentanții săi legali,cu sediul în P,-, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul-pârât, intimata-debitoare SC SRL, lichidatorul judiciar Cabinetul de Insolvență, intimata-creditoare P și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că recurentul - pârât a solicitat judecata în lipsă în cuprinsul motivelor de recurs, prin intermediul serviciului registratură al instanței recurentul-pârât a depus la dosarul cauzei o cerere purtând viza nr.10237/01.09.2008 prin care a solicitat amânarea judecării cauzei în vederea angajării unui apărător, lichidatorul judiciar avocat a depus la dosarul cauzei o cerere purtând viza nr.10770/10.09.2008, după care:

Curtea respinge cererea de amânare a judecării cauzei formulată de recurentul-pârât în vederea angajării unui apărător, având în vedere că aceasta nu este temeinic motivată, nefiind îndeplinite dispozițiile art.156 alin.1 Cod procedură civilă și, față de împrejurarea că acesta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în cuprinsul motivelor de recurs, constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința nr.281 din data de 10 martie 2008 Tribunalul Prahovaa admis cererea formulată de creditorul DGFP privind pe debitoarea SC SRL, avand - și J -.

În temeiul art.33 alin 4 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului SC SRL cu sediul in com de,sat de, nr 778, județul avand - și J -.

În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței, a numit administrator judiciar pe CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, cu atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuție provizorie de 2000 lei.

În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței și s-a fixat termenul limită pentru depunerea creanțelor la 12 mai 2008.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

La data de 11.02.2008 creditoarea Paf ormulat cerere de deschidere a procedurii împotriva debitoarei SC SRL, susținând că are o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 150.070 lei, neachitată de debitoare cu mai mult de 30 zile anterioare formulării cererii.

Cererea formulată a fost comunicată debitorului la data de 19.02.2008 (fila 265) iar acesta nu a formulat contestație, potrivit art.33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenței.

S-a constatat că debitorul se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită cu împrejurarea că nu a mai efectuat plăți cu mai mult de 30 zile anterior datei deschiderii procedurii.

Constatând că, creditorul are o creanță comercială, certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului în cuantum de150.070 lei dovedită cu cec-ul refuzat la plată aflat la fila 6 dosar.

De asemenea, tribunalul va desemna un administrator judiciar, având în vedere ofertele depuse de practicienii în insolvență, de pregătirea și experiența profesională a acestora, de disponibilitatea de timp exprimată și resursele umane de care dispun, în vederea unei bune administrări a cazului.

Împotriva acestei sentințe a declarat în termen legal recurs în calitate de asociat al societății debitoare pentru următoarele motive:

1.Cererea de deschidere a procedurii nu a fost comunicată la sediul societății, astfel încât nu a avut posibilitatea de a declara contestație în termen procedural;

2. Societatea debitoare nu se află în stare de insolvență deoarece și-a achitat toate datoriile către bugetul general consolidat.

În susținerea recursului s-a depus la dosar înscrisuri.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a înscrisurilor depuse la dosar și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea cauzei, curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Cererea de deschidere a procedurii formulată de către Paf ost comunicată societății debitoare încheindu-se procesul-verbal de predare aflat la fila 265 dosar primă instanță, (fila 24 dosar recurs).

În conformitate cu dispozițiile art. 92 al. 4 Cod procedură civilă, în situația în care persoana citată este lipsă, agentul va afișa citația pe ușa locuinței celui citat sau pe ușa principală a clădirii, încheind un proces-verbal în acest sens.

Potrivit art. 921Cod procedură civilă, comunicarea citației și a altor acte de procedură se poate realiza prin afișare, în cazul persoanelor juridice, în situația în care se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora.

În cazul de față, agentul procedural a constatat lipsa oricărei persoane la sediul societății debitoare, dar a pro cedat la afișarea cererii de deschidere a procedurii la sediul Primăriei de, încălcându-se astfel dispozițiile legale mai sus menționate.

În consecință, Curtea constată că cererea de deschidere a procedurii nu a fost legal comunicată societății debitoare, astfel încât administratorul acesteia nu a avut posibilitatea de a formula contestație în termenul prevăzut de Legea nr. 85/2006.

Cu privire la starea de insolvență a societății debitoare, Curtea reține că aceasta și-a achitat toate datoriile către bugetul general consolidat, astfel cum rezultă din certificatul nr. 3508/3 martie 2008, eliberat de P, anterior deschiderii procedurii insolvenței la data de 10 martie 2008.

In concluzie, Curtea reține că societatea debitoare nu se află în stare de insolvență în sensul dispozițiilor Legii nr. 85/2006.

Față de cele reținute, în baza art. 312 al. 3 rap. la art. 3041Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința atacată, în sensul că va respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței față de societatea debitoare, ca neîntemeată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul domiciliat în P,-, județul P împotriva sentinței nr.281/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu lichidatorul judiciarCABINETUL DE INSOLVENȚĂcu sediul în P,-, -4,.B,.40, județul P, creditoarea, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în P,-, județul P, debitoarea SC SRL cu sediul în comuna de, sat de, nr.778 C, județul P, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J - și intimatulOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, prin reprezentanții săi legali,cu sediul în P,-, județul P și în consecință:

Modifică în tot sentința în sensul că respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.09.2008.

Președinte, Judecători,

- - - - -a -

Grefier,

Red.

3 ex./10.10.2008;

f- - Tribunalul Prahova

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Președinte:Adrian Remus Ghiculescu
Judecători:Adrian Remus Ghiculescu, Valentina Gheorghe, Adriana

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1011/2008. Curtea de Apel Ploiesti