Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1031/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1031
Ședința publică de la 01 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Susanu
JUDECĂTOR 2: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 3: Liliana Palihovici
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent SC SRL PCT. LUCRU I și pe intimat SC SRL, având ca obiect procedura insolvenței, recurs declarat împotriva sentinței nr. 107/S/25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - Judecător Sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă cons. jur. pentru recurenta-creditoare SC SRL PCT. LUCRU I, lipsă fiind reprezentantul legal al intimatei-debitoare.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, netimbrat.
Cons. jur. pentru recurenta-creditoare depune delegație de reprezentare, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei (chitanța nr. - din 01.06.2009), timbru judiciar de 0,3 lei și xerocopia unui bilet la ordin.
Interpelat de instanță, apărătorul ales al recurentei precizează că nu are alte cereri de formulat.
Instanța acordă cuvântul cu privire la recurs.
Cons. jur. solicită admiterea recursului. Consideră că prin semnarea biletului la ordin, intimata a recunoscut debitul.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr.107 S din 25 februarie 2009 Tribunalul Iași - judecătorul sindic a respins cererea formulată de creditoarea SC "" SRL G, pentru deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC " " SRL.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul-sindic a reținut că cererea introductivă nu îndeplinește condiția existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile.
Este adevărat că Legea nr.85/2006 nu cere un titlu executoriu și că, potrivit art.379 alin.3 Cod procedură civilă, certitudinea creanței există nu numai atunci când este constatată printr-un titlu executoriu, ci și atunci când este constatată printr-un înscris sub semnătură privată, emanând de la debitor sau recunoscut de el, însă - în cauză - dovada existenței creanței reclamate este discutabilă, întrucât facturile anexate nu îndeplinesc condiția impusă de art.46 Cod comercial, aceea de a fi acceptate la plată de pretinsul cumpărător sau recunoscute de dânsul. Contractul aflat la dosar probează existența unui raport juridic între părți, care presupune îndeplinirea unor obligații reciproce, dar nu s-a făcut dovada că aceste obligații au și fost executate, din moment ce factura nu poartă decât elemente certe de identificare a creditorului, astfel că suma din factură nu reprezintă creanță certă, lichidă și exigibilă. Prin urmare, în lipsa unei creanțe certe, ca o condiție necesară declanșării procedurii Legii nr.85/2006, cererea introductivă trebuie respinsă.
Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, SC "" SRL arată că SC " " a recunoscut debitul, prin emiterea biletului la ordin din 19 octombrie 2006, scadent la 20 octombrie 2006, pentru suma de 9.072,29 lei, bilet refuzat la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont. Recurenta învederează că - potrivit dispozițiilor Legii nr.58/1934 - biletul la ordin constituie titlu executoriu, deci este greșită reținerea de judecătorul-sindic a lipsei creanței certe, lichide și exigibile. SC "" SRL pretinde că acceptarea la plată s-a făcut prin chiar emiterea biletului la ordin. În drept, se invocă art.299 și urm. și art.304 punctele 7-10 Cod procedură civilă.
Intimata SC " " SRL I nu a depus întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat. Criticile prezentate de recurentă se încadrează doar în punctul 9 al art. 304 Cod procedură civilă, dar textul procedural menționat nu operează în cauză, în condițiile în care tribunalul a interpretat și aplicat judicios prevederile legale relevante.
Instanța de recurs reține că - potrivit articolului 3 punctul 6 din Legea nr.85/2006 - este creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței acela a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile. Legea nr.85/2006 nu definește creanța certă, lichidă și exigibilă, dispozițiile acestui act normativ completându-se cu prevederile Codului d e procedură civilă, mai precis ale articolului 379 alineat (1).
În speță, Curtea de apel constată că este judicioasă concluzia judecătorului-sindic, potrivit cu care facturile depuse de SC "" SRL nu dovedesc creanța, deoarece nu respectă cerința articolului 46 din Codul comercial, de a fi acceptate la plată de SC " " sau recunoscute de aceasta. Biletul la ordin invocat de recurentă nu reprezintă o recunoaștere a creanței, cum pretinde recurenta, atât timp cât nu este stabilită legătura dintre acest instrument de plată și pretinsa livrare de mărfuri.
Raportat considerentelor expuse, Curtea, în aplicarea art.312 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă va respinge recursul, menținând sentința Tribunalului Iași.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditoarea SC SRL împotriva sentinței comerciale nr.107/S/25.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic în dosarul nr-, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
-
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
30.VI.2009.-
2 ex.-
Președinte:Claudia SusanuJudecători:Claudia Susanu, Anca Ghideanu, Liliana Palihovici
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|