Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1121/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1121
Ședința publică de la 31 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Geta Sandu
JUDECĂTOR 3: Cipriana Poiană
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent.. A. PU-ȘI - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. I și pe intimat SC SRL I, intimat SC SA I-PRIN.JUD. CASA DE INSOLVENȚĂ M I, intimat, lichidator MANAGEMENT REORGANIZARE ARE - ÎN CALITATE DE PENTRU. DEBITOARE SC SRL I, având ca obiect procedura insolvenței, recurs formulat împotriva sentinței numărul 726/S din 2 decembrie 2008 a Tribunalului Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul creditor Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I - Administrația Finanțelor Publice I reprezentat de d-na cons. jr..
celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- recurs la al 3-lea termen, acordat pentru a se îndeplini legal procedura cu intimatul, după care
D-na cons.jr. precizează, la interpelarea instanței, că nu mai are de formulat alte cereri și nici chestiuni prealabile fondului nu sunt.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.
D-na cons.jr., pentru recurentul Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I - Administrația Finanțelor Publice I, solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat detaliat în scris, arătînd că în speță sunt îndeplinite condițiile impuse de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului comercial d e față:
Prin sentința comercială nr. 726/S din 2 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași - Secția Comercială și de contencios Administrativ a fost respinsă cererea formulată de către administratorul judiciar Lichidator I, cu sediul în mun. I,-, bloc 8, scara A, etaj 4,. 19, jud. I, număr de ordine în 202, număr de înregistrare în Registrul societăților profesionale - 0021 și continuată de noul administrator judiciar, Management Reorganizare Lichidare I, cu sediul în mun. I,-, cod -, jud. I, cod de identificare fiscală RO -, număr de înregistrare în Registrul societăților profesionale - 0120, având ca obiect stabilirea răspunderii personale a fostului administrator statutar al debitoarei, domiciliat în Republica M, ca neîntemeiată.
În temeiul dispozițiilor art.131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței s-a ispus închiderea procedurii insolvenței debitorului, cu sediul social în mun. I,-, bloc 907, jud. I, număr de ordine în Registrul comerțului J-, cod unic de înregistrare -.
S-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului.
În temeiul dispozițiilor art.136 din Legea privind procedura insolvenței, a fost descărcat administratorul judiciar Management Reorganizare Lichidare I de orice îndatoriri și responsabilități.
A fost aprobat parțial devizul de cheltuieli prezentat de administratorul judiciar Management Reorganizare Lichidare I și dispune plata către acesta a sumei de 268,46 lei din fondul de lichidare.
În temeiul dispozițiilor art.135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice I și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința comercială nr. 433/S/30.10.2007 irevocabilă prin nerecurare a fost deschisă procedura generală a insolvenței față de debitorul SC SRL, cu sediul social în mun. I,-, bloc 907, jud. I, număr de ordine în Registrul comerțului J-, cod unic de înregistrare -, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 85/2006.
Tabelul creanțelor asupra averii debitorului, definitivat prin încheierea nr. 38/05.02.2008 (fila 72, vol. I), cuprinde un singur creditor, Administrația Finanțelor Publice a municipiului, valoarea creanței fiind de257.234 lei, prin încheierea din data de 15 aprilie 2008 fiind definitivat și tabelul suplimentar privind pe creditorul SC SA, societate aflată în faliment, reprezentată de Casa de Insolvență M I, valoarea creanței fiind de31.749,84 lei(fila 174, vol. I).
La data de 26.02.2008 (fila 91, vol I) administratorul judiciar Lichidator a depus raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat ajungerea debitorului în stare de insolvență, precum și raportul final, cu propunerea de închidere a procedurii, arătând că administratorul statutar nu a dat curs solicitărilor, nu au fost identificate bunuri sau solduri în conturile debitorului, astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, se impune închiderea procedurii și descărcarea lichidatorului judiciar de gestiune.
La data de 26.02.2008 (fila 149, vol I) administratorul judiciar Lichidator a formulat cerere având ca obiect stabilirea răspunderii personale a fostului administrator statutar al debitoarei SC SRL, domiciliat în Republica M, în temeiul dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. c, d și e din Legea nr. 85/2006, pentru întreg pasivul societății neacoperit, cerere continuată de noul administrator judiciar, Management Reorganizare Lichidare I, cu sediul în mun. I,-, cod -, jud. I, cod de identificare fiscală RO -, număr de înregistrare în Registrul societăților profesionale - 0120, confirmat la cererea creditorului majoritar.
În motivarea cererii, administratorul judiciar a arătat că administratorul judiciar nu a dat curs solicitărilor de predare a actelor financiar-contabile, iar din analiza indicatorilor financiari aferenți anilor 1999-2004 rezultă că dacă în perioada anilor 1999-2001 societatea a înregistrat profit, ulterior, în anul 2002 declarat pierdere, observându-se și o reducere substanțială a activității. Astfel, arată că în anul 2002 societatea nu avea clienți de încasat, era lipsită în totalitate de disponibilități bănești, iar datoriile însumau 209.967 lei și apreciază că situația se datorează administratorului statutar care a dispus continuarea activității cu încălcarea art. 27 din Lege.
Pârâtul, fiind citat, nu a depus întâmpinare. Întrucât citațiile emise în baza Convenției bilaterale încheiate cu Republica M cu scrisoare recomandată cu confirmare de primise au fost restituie cu mențiuni de "necunoscut" sau "plecat", a fost încuviințată și citarea prin publicitate atât prin afișare la ușa instanței, cât și prin publicare a citației într-un ziar de largă răspândire, potrivit dispozițiilor art. 95 din Codul d e procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul-sindic apreciază că cererea promovată de către administratorul judiciar având ca obiect stabilirea răspunderii personale a fostului administrator statutar al debitoarei SC SRL, domiciliat în Republica M, este neîntemeiată, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Astfel, în reglementarea art.138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, răspunderea administratorilor nu devine automat operantă în toate cazurile când pasivul social sau o parte a acestuia nu poate fi acoperit, ci numai atunci când se face dovada că administratorii au cauzat starea de insolvență a societății prin săvârșirea culpabilă a vreuneia dintre faptele expres și limitativ enumerate la lit. a - g ale alin. 1 al articolului menționat, iar prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă săvârșită, cu condiția ca acest prejudiciu să se regăsească în pasivul rămas neacoperit sau ce va rămâne neacoperit la închiderea procedurii.
Răspundere instituită de dispozițiile art. 138 este o formă specială de răspundere delictuală, derogatorie de la dreptul comun (art. 998-999 din Codul civil), instituită în favoarea debitorului aflat în stare de insolvență, în vederea acoperirii pasivului rămas neacoperit prin lichidare.
Rezultă așadar că pentru instituirea răspunderii personale a administratorilor este necesar ca aceștia să aibă calitatea de autori ai faptelor limitativ enumerate de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 și săvârșirea acestor fapte să fi determinat ajungerea debitoarei în stre de insolvență, elemente care nu pot fi reținute în persoana administratorului - pârât.
Administratorul judiciar s-a limitat la a susține prin cererea sa neîndeplinirea unor obligații legale care îi reveneau administratorului statutar fie în timpul mandatului fie ulterior intrării debitoarei în insolvență, precum cea de declarare a stării de insolvență sau de predare a documentelor financiar contabile administratorului judiciar, fapte conexe de la care acesta trage concluzia săvârșirii unor fapte ce constituie temei al existenței premiselor stabilirii răspunderii materiale speciale, prezumții simple care că nu sunt de natură, prin ele însele, să determine reținerea săvârșirii faptelor incriminate în sarcina pârâtului.
Ceea ce i se poate imputa administratorului pârât este nedeclararea stării de insolvență în termen, faptă ce ar putea constitui, în condițiile art. 143 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, infracțiunea de bancrută simplă, însă nu se încadrează în situațiile limitativ enumerate la alin. 1 al art. 138, și nici nu poate constitui o premisă a ajungerii în stare de insolvență, condiție cumulativă, în condițiile în care starea de insolvență ar fi preexistentă.
Susținerile administratorului judiciar referitoare la pasivitatea pârâtului nu sunt de natură a reține în sarcina acestuia că a "dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți"(art. 138 alin. 1 lit. c), în condițiile în care textul normativ impune o acțiune din partea subiectului activ, de continuare a unei anumite activități, fără a declara starea de insolvență, iar cerința esențială este ca acea activitate să fie continuată în interesul său personal.
Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâtul "a ținut o contabilitate fictivă" sau că "nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea în condițiile în care însuși administratorul judiciar susține că nu a putut intra în posesia documentelor contabile, pentru a putea verifica acest aspect. Chiar dacă lipsa de colaborare din partea pârâtului a îngreunat sarcina administratorului judiciar de a identifica documentele contabile și eventuale bunuri existente în patrimoniul debitoarei, nu această conduită a generat starea de insolvență ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității acestuia, iar faptul că acesta nu a mai depus indicatorii financiari după anul 2004, nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care prin ea însăși nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit.
Nici fapta de a fi "deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia"(art. 138 alin. 1 lit. e) nu este dovedită, fiind formal susținută, în condițiile în care administratorul judiciar nu a identificat elemente de activ ce ar fi putut fi deturnate sau ascunse.
Mai mult, răspunderea persoanelor enumerate în alin. 1 al art. 138 este condiționată, printre altele, de existența legăturii de cauzalitate între faptele expuse și starea de insolvență, astfel încât, fiind vorba despre răspundere, dispozițiile sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse și asupra altor acțiuni sau omisiuni ulterioare ivirii stării de insolvență. Această formă specială de răspundere este instituită exclusiv în favoarea debitorului falit, care se vede nevoit în această etapă, fie prin reprezentantul său care în procedura insolvenței este administratorul judiciar (cum este situația de față), fie prin subrogarea în drepturile sale a unui reprezentant al creditorilor, să readucă în patrimoniul său contravaloarea prejudiciilor care i-au determinat starea de insolvență.
Răspunderea administratorului fiind o răspundere mixtă, reclamantul trebuia să dovedească săvârșirea de către pârât a uneia din faptele incriminate limitativ, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor sale contractuale, astfel cum rezultau din actul constitutiv și/sau statut, sau a celor legale, situație în care culpa sa era prezumată, sau printr-o acțiune, situație în care culpa trebuia dovedită, fiind vorba despre o răspundere delictuală specială. Însă, chiar și în situația în care s-ar reține neîndeplinirea uneia din obligațiile statutare sau legale, atitudine culpabilă, dacă această atitudine nu se încadrează în una din situațiile enumerate limitativ în art. 138 alin. 1, răspunderea specială nu poate fi antrenată.
În condițiile expuse, se impune soluția de respingere a cererii promovată de către reclamant, nefiind probată în sarcina pârâtului vreo activitatea delictuală de natura faptelor enumerate de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Constatându-se în cadrul procedurii că nu au fost identificate bunuri care să poată fi supuse lichidării, debitorul nu are disponibilități în conturi bancare și nu au fost identificate nici creanțe ce ar fi putut fi încasate în numele acestuia, administratorul judiciar a solicitat închiderea procedurii pe temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, propunere notificată părților fără a se formula obiecțiuni.
În condițiile în care debitorul aflat în insolvență, după cum s-a constatat, nu deține bunuri sau elemente de patrimoniu care să asigure acoperirea creanțelor, procedura este lipsită de obiect, astfel încât se va dispune potrivit art.131 din Legea nr.85/2006 închiderea procedurii și radierea debitorului din evidențele registrului comerțului și cele fiscale, continuarea sa neavând ca finalitate decât majorarea nejustificată a cheltuielilor de procedură.
Totodată, pentru activitatea desfășurată de administratorul judiciar Management Reorganizare Lichidare I confirmat prin încheierea din data de 15 aprilie 2008, constând în afișarea tabelului definitiv al creanțelor și realizarea procedurii de citare prin publicarea citației în ziar, se va încuviința numai parțial decontul depus de acesta, întrucât publicarea citației în ziar pentru termenul din data de 23 septembrie 2009, cu nerespectarea termenului procedural de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 95 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, îi este imputabilă administratorului judiciar, plata urmând să se facă din fondul de lichidare, lipsind disponibilitățile bănești în contul debitorului.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, cu următoarea motivare:
Prin acțiunea introdusă de către administratorul judiciar desemnat, s-a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei care, prin acțiunile întreprinse și activitatea desfășurată, a adus firma în incapacitate de plată.
Prin sentința recurată, instanța de fond a respins acțiunea formulată de administratorul judiciar, în numele și în interesul creditorilor de a-și recupera creanțele anunțate.
Consideră că soluția judecătorului sindic nu este nici legală, nici temeinică.
Apreciază recurenta că instanța de fond nu a interpretat corect documentele depuse la dosarul cauzei și nici asupra încălcării dispozițiilor legii în materie economico-financiară și care ar putea avea legătură cu intrarea în incapacitate de plată. Prin sentința comercială nr. 726/S/02.12.2008, Tribunalul Iași - judecător sindic - a respins acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006 în contradictoriu cu organele de conducere ale debitorului și, totodată, a admis raportul final cu consecința închiderii procedurii insolvenței și radierii debitorului
Având în vedere împrejurarea că documentele contabile ale firmei nu au fost predate lichidatorului judiciar, este evident că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, aspect ce se încadrează în dispozițiile art.138 alin. l lit. d, din Legea nr. 85/2006. Nu au fost prezentate documentele din care să rezulte rapoartele juridice cu creditorii, punând astfel administratorul judiciar în imposibilitate de a proceda la recuperarea creanțelor prin formularea acțiunilor specifice.
Totodată, administratorul-pârât nu a mai depus situațiile financiare la ORC I, de la finele anului 2005, societatea fiind astfel dizolvată, aspect care conduce la concluzia că, cu bună știință, administratorul a încercat să scape de o firmă cu datorii și, implicit, de creditorii societății.
Așa cum rezultă din fișa sintetică totală a agentului economic și a titlurilor executorii întocmite de către organul fiscal, se poate observa împrejurarea că debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de a achita creanțele înregistrate la bugetul de stat din anii anteriori pronunțării hotărârii prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, ceea ce justifică și incidența dispozițiilor art. 138 alin. l lit. c, respectiv continuarea activității în interes propriu.
Așa cum rezultă din documentația anexată de recurentă la dosar, debitorul a declarat obligații fiscale constituite din TVA și impozit pe profit, ceea ce demonstrează pe deplin interesul administratorului în continuarea activității deși cunoștea faptul că aceasta conducea firma la încetare de plăți.
Deși s-au efectuat măsuri de executare silită în conformitate cu prevederile Codului d procedură fiscală, debitorul prin reprezentant legal a fost somat, nu a înțeles să efectueze plăți la bugetul de stat, sens în care creanța fiscală a fost majorată prin aplicarea de accesorii calculate pentru neplata acesteia la termen.
Și incidența dispozițiilor art. 138 alin. l lit. d din Legea nr. 85/2006 este evidentă și rezultă clar din situația prezentată pe site care constată că ultimul bilanț contabil a fost depus la organul fiscal la 31.12.2003.
aceste aspecte cu prevederile art. 138 alin. (l) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, apreciază că se impune obligarea administratorului la repararea prejudiciilor create bugetului de stat.
În lumina dispozițiilor Legii nr. 85/2006 instituirea răspunderii personale a organelor de conducere a societății reprezintă atât o sancțiune pentru persoanele care au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de incapacitate de plată, dar, în același timp, și o garanție pentru terții aflați în raporturi juridice comerciale cu debitoarea în ceea ce privește posibilitatea recuperării creanțelor în caz de insolvență.
Răspunderea administratorilor este atrasă chiar și pentru culpa cea mai ușoară a acestora, fapt de notorietate atât în doctrină cât și în jurisprudență, câtă vreme administratorul este un mandatar al falitei și are obligația de a administra patrimoniul societății cu mai multă diligentă și grijă chiar decât propriile sale bunuri.
Analizând motivele de recurs formulate și raportându-le la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, curtea constată că recursul comercial d e față este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
Curtea constată că recurenta invocă săvârșirea de către fostul administrator a faptei de a nu ține contabilitatea conform procedurilor legale, faptă prevăzută de art. 138 lit. d, motivat de neprezentarea documentelor contabile către lichidatorul judiciar și nedepunerea bilanțurilor anuale la
Se mai invocă și incidența dispozițiilor art. 138 lit. respectiv continuarea activității
societății în interes propriu de către, debitoarea neîndeplinindu-și obligația de a achita creanțele înregistrate la bugetul de stat încă din anul.2005.
Pentru a putea fi reținut că pârâtul nu a ținut contabilitatea în
conformitate cu legea, creditorii trebuiau să probeze faptele acestuia prin care au fost încălcate prevederile Legii nr. 82/1991 și, mai mult, că aceste nereguli ar fi cauzat insolvența societății debitoare, adică legătura de cauzalitate între contribuția fostului administrator și starea de insolvență.
Sarcina probei incumbă celui ce face o afirmație în fața judecății, iar invocarea art. 138 din lege nu atrage automat răspunderea administratorului, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere a administratorului societății.
Cât privește incidența dispozițiilor art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, în cauză, nu s-a probat împrejurarea că pârâtul a dispus în interes personal continuarea activității societății debitoare.
Chiar dacă statul român, reprezentat de I, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, imposibilitatea recurentei de recupera aceste creanțe nu poate constitui o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata creanțelor, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Raportat acestor considerente, curtea apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, astfel că, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința recurată ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice I împotriva sentinței comerciale nr. 726/S/2.12.2008, pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31 august 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
10.09.2009
Tribunalul Iași
Jud. sindic -
Președinte:Camelia GheorghiuJudecători:Camelia Gheorghiu, Geta Sandu, Cipriana Poiană
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
