Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1041/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 1041

Ședința publică de la 09 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Claudia Susanu

JUDECĂTOR 2: Anca Ghideanu

JUDECĂTOR 3: Liliana Palihovici

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei Faliment - supliment 1 - privind pe recurent B și pe intimat SC " I" SRL, lichidator CABINET - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU SOCIETATEA DEBITOARE SC "M I" SRL, intimat, intimat BANCA ROMÂNEASCĂ "SA-SUC.I, intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN.I, intimat I, intimat SC""SA-SU SEDIUL ALES, intimat BANCA DE CREDIT ȘI DEZVOLTARE""SA-SUC.I, intimat SC" "SA-SUC.I, intimat SC""SA, având ca obiect procedura insolvenței, recurs declarat împotriva sentinței nr. 377/S/09.09.2008 pronunțată de Tribunalul Iași - Judecător Sindic.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 01.06.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de astăzi 09.06.2009, când:

CURTEA DE APEL

Asupra recursului comercial d e față:

Prin sentința comercială nr.377/S/09.09.2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic s-au dispus următoarele:

În temeiul dispozițiilor art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței s-a ispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC I SRL, cu sediul social în municipiul I, - C nr. 1, - scara A, etaj 9, apartament 4, județul I, număr de ordine în Registrul comerțului J-, cod unic de înregistrare -.

S-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului.

În temeiul dispozițiilor art. 136 din Legea privind procedura insolvenței, a fost escărcat lichidatorul judiciar Cabinet, cu sediul în municipiul I, B-dul. - nr. 24,. 331,. B,. 4, parter, județul I, cod de identificare fiscală RO-, număr de ordine în 574 de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul dispozițiilor art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice I și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

În temeiul dispozițiilor art. 142 din Legea privind procedura insolvenței, executarea silită a sentinței nr. 554/S, pronunțată de Tribunalul Iași, judecător-sindic la data de 11 decembrie 2007 în prezenta cauză, irevocabilă prin Decizia nr. 205 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI la data de 21 aprilie 2008, se va efectua în condițiile art. 142 alin. 2 la cererea creditorilor, de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedura civilă.

Pentru a se pronunța în acest sens, tribunalul a reținut următoarele:

Prin sentința comercială nr. 185/COM/17.06.2003 irevocabilă prin nerecurare a fost deschisă procedura reorganizării judiciare și a falimentului față de SC I SRL, cu sediul social în municipiul I, - C nr. 1, - scara A, etaj 9, apartament 4, județul I, număr de ordine în Registrul comerțului J-, cod unic de înregistrare -, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 64/1995 în vigoare la acea dată.

Tabelul definitiv al creanțelor asupra averii debitorului a fost definitivat prin încheierea din data de 19.11.2003 (fila 156, vol. I), prin încheierea nr. 26 din data de 10 februarie 2004 fost admis în principiu planul de reorganizare propus de către debitoare și însușit de către administratorul judiciar, iar prin sentința nr. 65/COM/18 mai 2004 fost infirmat planul și s-a dispus începerea procedurii falimentului fata de debitoare, prin încheierea nr. 344 din 28.09.2004 fiind consolidat tabelul creanțelor

Prin sentința nr. 554/S/11.12.2007 a fost respins raportul final propus inițial de către lichidatorul judiciar și a fost admisă acțiunea promovată de către acesta în contradictoriu cu pârâtul, fiind stabilită răspunderea personală a pârâtului - administrator pentru partea din pasivul debitorului falit neacoperită prin lichidarea activului, sentința rămânând irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin decizia nr. 205 din 21 aprilie 2008 Curții de APEL IAȘI. Din fondurile depuse de către administratorul pârât în contul de lichidare au fost acoperite cheltuielile de procedură.

Prin noul raport final depus și înregistrat la data de 18.06.2008 (fila 8, vol. IV), lichidatorul judiciar propune în baza dispozițiilor art. 132 alin. 2 și art. 136 din Legea nr. 85/2006 închiderea procedurii și radierea societății.

Constatându-se în cadrul procedurii că nu au fost identificate bunuri care să poată fi supuse lichidării, debitorul nu are disponibilități în conturi bancare și nu au fost identificate nici creanțe ce ar fi putut fi încasate în numele acestuia, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii pe temeiul art.132 alin. 2 din Legea nr.85/2006, propunere notificată părților fără a se formula obiecțiuni.

În condițiile în care debitorul falit, după cum s-a constatat, nu deține bunuri sau elemente de patrimoniu care să asigure acoperirea creanțelor, procedura fiind lipsită de obiect, se va dispune potrivit art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006 închiderea procedurii și radierea debitorului din evidențele registrului comerțului și cele fiscale.

În temeiul dispozițiilor art. 142 din Legea privind procedura insolvenței, executarea silită a sentinței nr. 554/S, pronunțată de Tribunalul Iași, judecător-sindic la data de 11 decembrie 2007 în prezenta cauză, irevocabilă prin Decizia nr. 205 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI la data de 21 aprilie 2008, se va efectua în condițiile art. 142 alin. 2 la cererea creditorilor, de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedura civilă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs B, cu următoarea motivare:

În fapt, în cauză a fost formulată cerere de angajare a răspunderii patrimoniale asupra fostului administrator, iar prin sentința civilă nr. 554/S/11.12.2007 instanța a admis cererea și a obligat fostul administrator, să suporte pasivul debitoarei.

Astfel, consideră recurenta că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 140, art. 142 alin. 1, ale art. 2 și ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 fiind o consecință a interpretării greșite a textelor de lege sus-menționate, interpretarea dată de instanța de fond fiind-/2006 și spiritului acesteia, din următoarele considerente:

Analiza hotărârii recurate și a problemei pe care o pune în discuție trebuie să pornească de la interpretarea sistematică a textelor de lege care se aplică cauzei de față și anume Legea nr. 85/2006, art. 2, 5 alin. 1, art. 138 alin. 1, art. 136, art. 142 alin. 1.

Din analiza textelor de lege sus-menționate rezultă următoarele concluzii:

- Procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale faliților este parte componentă a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 (dovada și faptul că judecarea acestor cereri este de competența judecătorului sindic) și poate fi aplicată atât în cadrul fazei de reorganizare judiciară cât și în cadrul fazei de faliment.

- Hotărârea prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului, se pronunță în raport cu debitorul, creând astfel un drept de creanță al acestuia față de membrii organelor sale de conducere pentru sumele cu care instanța i-a obligat și nu dă naștere unui drept de creanță al creditorilor față de persoanele sus-menționate.

- Sumele recuperate în urma punerii în executare a hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic prin care s-a instituit răspunderea membrilor organelor de conducere ale falitului sunt destinate în caz de faliment (cum este situația de față), pentru acoperirea pasivului, fiind distribuite de lichidatorul judiciar, conform art. 123 din Legea nr. 85/2006.

- Întreaga procedură de valorificare a bunurilor debitorului, de recuperare a creanțelor falitului (cum este cazul creanței pe care acesta le are față de foștii membrii ai organelor sale de conducere) și de distribuire a sumelor obținute în cadrul acestei lichidări, este în sarcina lichidatorului judiciar.

În acest context legislativ, motivația instanței de fond prin care a dispus închiderea procedurii de faliment a AM I, fără a dispune mai întâi punerea în executare de către lichidatorul judiciar a sentinței prin care a dispus atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului falitei este nu numai greșită ci și nelegală, întrucât din analiza textelor de lege sus-menționate rezultă că executarea silită a membrilor organelor de conducere ale debitorilor aflați sub incidența Legii nr. 85/2006 pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială conform dispozițiilor art. 138, se efectuează de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de lichidare judiciară, prin intermediul executorului judecătoresc.

Prin art. 142 alin. 1 în care se arată că "Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc conform Codului d e procedură civilă", legiuitorul nu a făcut decât să precizeze limitarea de competență pe care lichidatorul judiciar o are în valorificarea și recuperarea creanțelor (indiferent titlul din care rezultă și de natura obligației, inclusiv a creanțelor rezultate din hotărârile pronunțate de judecătorul sindic prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului) de la debitorii falitului și anume faptul că executarea silită a acestor creanțe nu se face de către lichidatorul judiciar (care de altfel nu are această competență) ci de către executorul judecătoresc, singurul îndrituit de lege să facă o astfel de procedură.

Aceasta nu înseamnă că, judecătorul sindic nu are obligația de a pune în vedere lichidatorului judiciar să execute titlurile de creanță (inclusiv cele rezultate din hotărârile pronunțate de judecătorul sindic prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului) și nu înseamnă că lichidatorul judiciar nu are obligația (rezultată din Legea nr. 85/2006) și dreptul procesual (în calitatea sa de reprezentant al falitei) să pună în executare silită titlurile de creanță pe care debitorul le are față de debitorii săi.

În acest context, din analiza gramaticală a dispozițiilor art. 142 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 în care se arată că "După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator", rezultă că acest text de lege poate fi interpretat în sensul că executarea silită trebuie începută de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de insolvență prevăzute de Legea nr. 85/2006 (întrucât instituirea răspunderii persoanelor prevăzute de art. 138 alin. 1 și executarea silită a acestora se realizează atât în faza reorganizării judiciare cât și a falimentului) și că ar putea fi continuată după închiderea procedurii de faliment de creditori în cadrul procedurii de executare silită instrumentată de executorul judecătoresc.

În fapt, consideră recurenta că interpretarea corectă a acestui text de lege trebuie făcută în sensul că executarea silită a persoanelor prevăzute de art. 138 alin. 1 pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială, trebuie efectuată de lichidatorul judiciar prin intermediul executorului judecătoresc numai în cadrul procedurii de faliment, deoarece art. 142 alin. 2 cuprinde dispoziții care nu pot fi puse în aplicare după închiderea procedurii de faliment.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 142 alin. 2 "După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile acestei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator", situație care este imposibilă după închiderea procedurii de faliment întrucât conform dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 86/2006 "Prin închiderea procedurii judecătorul sindic, administratorul sau lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat, sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați".

În acest context, este evident faptul că, dacă tabelul definitiv consolidat nu a fost pus la dispoziția executorului judecătoresc în timpul procedurii, odată cu începerea executării silite de către lichidator, după închiderea procedurii de faliment acest fapt nu este posibil(dat fiind faptul că nu se cunoaște la ce executor judecătoresc se va executa hotărârea, data la care se execută - putând fi executată în termenul de prescripție și de către cine).

De asemenea, prin interpretarea art. 142 alin. 2 în sensul că executarea silită trebuie efectuată de creditori după închiderea procedurii, prin intermediul executorului judecătoresc și prin distribuirea sumelor obținute conform tabelului definitiv consolidat și dispozițiilor Legii nr. 85/2006 s-ar ajunge la situația de a se transforma executorul judecătoresc în lichidator judiciar, competență pe care acesta nu o poate avea.

Aceeași concluzie rezultă și din faptul că printr-o astfel de interpretare s-ar nesocoti Legea nr. 85/2006 care cuprinde dispoziții speciale privind judecarea contestațiilor la planurile de distribuire a sumelor obținute și a instanțelor abilitate să le judece (în cazul Legii nr. 85/2006 - judecătorul sindic din cadrul tribunalului d e la sediul debitorului iar în cazul Codului d e procedură civilă - instanța de executare, respectiv judecătoria).

De asemenea, precizează recurenta că suntem în cadrul unei proceduri concursuale, menită să acopere întreg pasivul debitoarei. În acest sens arată că modificările aduse de Legea 85/2006 sunt în sensul promovării cererii de angajare a răspunderii patrimoniale de către administratorul/lichidatorul judiciar sau de către comitetul creditorilor, ca organ reprezentativ, tocmai pentru apărarea intereselor tuturor creditorilor înscriși la masa credală. Având în vedere aceste aspecte, atâta timp cât lichidatorul judiciar este în posesia unui titlu executor, acesta este obligat în îndeplinirea atribuțiilor sale legale, să-l pună în executare, tocmai pentru acoperirea pasivului debitoarei, procedura insolvenței profitând în mod echitabil tuturor creditorilor înscriși în tabelul creditorilor, conform ordinii de prioritate stabilită de art. 123 din Legea nr. 85/2006.

Recursul este nefondat și în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Este de reținut faptul că Legea insolvenței nu instituie obligația, dar nici posibilitatea ca judecătorul-sindic să desemneze executorul judecătoresc care să execute silit bunurile aflate în patrimoniul persoanelor a căror răspundere personală, prevăzută la alin. (1) al art. 138, fost instituită pentru acoperirea datoriilor societății pe care au condus-

Potrivit prevederilor art. 142, executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului d e procedură civilă. După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator. Ca atare, textul de mai sus are în vedere ipoteza în care, urmare a admiterii de către instanță a acțiunii în răspundere întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, persoanele responsabile de cauzarea stării de insolvență a debitorului persoană juridică refuză să execute de bunăvoie hotărârea pronunțată de judecătorul-sindic, astfel că, pentru a se putea acoperi pasivul debitorului insolvent este necesară trecerea la executarea silită a bunurilor din averea personală a celor obligați la suportarea unei părți din pasiv. În această situație legiuitorul a prevăzut că executarea silită a persoanelor responsabile se va face de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile Codului d e procedură civilă. Cu alte cuvinte, prerogativa executării silite față de asemenea persoane este recunoscută executorului judecătoresc, ea realizându-se potrivit dispozițiilor din dreptul comun, fiind reglementată, deci, de art. 373 și urm. Cod procedură civilă, judecătorul sindic neavând posibilitatea legală de a stabili prin hotărârea de închidere a procedurii modalitatea de punere în executare a hotărârii de atragere a răspunderii persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, susținerile creditoarei-recurente B privitoare la acest aspect neavând nicio bază legală.

În cazul în care obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu nu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, debitorul neînțelegând să execute benevol obligația sa, potrivit art. 3711Cod procedură civilă, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, în conformitate cu dispozițiile Cărții V, dacă legea nu prevede astfel. Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.

Dreptul de a porni executarea silită împotriva unui debitor este recunoscut oricărui creditor care deține un titlu executoriu împotriva debitorului său, conform dispozițiilor Codului d e procedură civilă, fără ca instanța (în speță, judecătorul sindic) să indice în hotărâre procedura de executare.

Având în vedere norma cuprinsă în alin. (2) al art. 142 din Legea nr. 85/2006, creditorii au posibilitatea ca după închiderea procedurii falimentului să-și recupereze creanțele împotriva persoanelor culpabile de starea de insolvență a debitorului în urma repartizării sumelor de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe, pus la dispoziția sa de către lichidator, fiind lipsite de orice fundament juridic afirmațiile recurentei în sensul că prin aceasta s-ar ajunge în situația ca executorul să se transforme în lichidator judiciar. De asemenea, se poate lesne observa că,potrivit aceleiași reglementări, după închiderea procedurii sarcina repartizării sumelor provenite din executarea silită a patrimoniului persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței nu revine lichidatorului, ci executorului judecătoresc, tocmai datorită faptului că după închiderea procedurii practicianul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea sa, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, așa cum se statuează în art. 136 din legea menționată, ceea ce nu înseamnă, nici într-un caz, că creditorii vor fi puși în imposibilitate de a-și valorifica drepturile obținute împotriva acestor persoane, nemaiavând posibilitatea legală să execute silit individual bunurile lor.

Numai la o analiză sumară a textului analizat s-ar putea trage concluzia că există o contradicție între închiderea procedurii și distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a patrimoniului persoanelor responsabile de cauzarea stării de insolvență deoarece după închiderea procedurii sumele vor intra în averea debitorului și vor fi destinate în caz de faliment acoperirii pasivului persoanei juridice, așa cum prevede art. 140, ceea ce ar putea duce la concluzia că această acoperire de pasiv nu s-ar putea realiza decât în cadrul procedurii, nu și după închiderea acesteia. însă, o asemenea concluzie nu poate fi primită tocmai datorită faptului că prin art. 142 alin. (2) legiuitorul a transferat această obligație executorului judecătoresc care are datoria să procedeze la repartizarea sumelor în conformitate cu tabelul definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator, și aceasta, chiar după pronunțarea hotărârii de închidere a procedurii. De aceea, obligația lichidatorului de a pune la dispoziția executorului judecătoresc tabelul definitiv de creanțe nu este de natură să intre în contradicție cu prevederile art. 136, obligația instituită prin art. 142 neurmărind altceva decât să asigure finalizarea acestei etape procedurale, desigur, cu respectarea legii speciale privind efectuarea plăților.

Nu în ultimul rând, prin Legea nr. 85/2006 nu s-a instituit în sarcina judecătorului-sindic obligația ca, anterior închiderii procedurii, să desemneze un executor judecătoresc motivat de împrejurarea că hotărârea pronunțată în temeiul art. 138 constituie titlu executoriu și, ca atare, aceasta urmează a fi pusă în executare ca orice alt titlu, potrivit prevederilor Codului d e procedură civilă, la care face trimitere însuși textul art. 142. Practic, legiuitorul a înțeles să transfere în sarcina executorului judecătoresc obligația de a acoperi pasivul debitorului prin repartizarea sumelor obținute din executarea silită în conformitate cu tabelul definitiv consolidat pus la dispoziție de lichidator, această obligație a practicianului nereprezentând altceva decât o măsură cu caracter administrativ menită să asigure încheierea etapei privind efectuarea plății datoriilor.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS împotriva sentinței comerciale nr.377/S din 9 septembrie 2008 Tribunalului Iași - judecător sindic, hotărâre pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 9 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

-

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

- -

01.VII.2009.-

2 ex.-

Președinte:Claudia Susanu
Judecători:Claudia Susanu, Anca Ghideanu, Liliana Palihovici

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1041/2009. Curtea de Apel Iasi