Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1059/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1059
Ședința publică de la 22 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Palihovici
JUDECĂTOR 2: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 3: Claudia Susanu
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a municipiului I împotriva sentinței comerciale nr. 47/S din 03 februarie 2009 Tribunalului Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic -, reprezentanta recurentei-creditoare - și avocat, apărătorul intimatei, lipsă fiind intimata-debitoare SC " Import Expert"SRL I, prin lichidator Lichidator 2003
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de grefier, din care rezultă că recursul este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, scutit de taxă de timbru. La data de 29 mai 2009 s-a depus - prin serviciul de registratură, din partea intimatei - cererea prin care solicită comunicarea actelor de procedură în I,-, etaj 9,. 49.
Nemaifiind alte cereri prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic -, reprezentanta recurentei-creditoare - I, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat în scris și modificarea sentinței comerciale nr. 47/S din 03.02.2009 a Tribunalului Iași - judecător sindic, în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a numitei, pentru suportarea pasivului societății debitoare, motivând că în cauză sunt întrunite condițiile impuse de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Avocat, apărătorul intimatei, depune la dosar concluzii scrise, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței comerciale nr. 47/S din 03.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, ca fiind legală și temeinică.
Declarându-se închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială 47/S din 3 februarie 2009 Tribunalul Iași - judecătorul sindic a respins acțiunea formulată de Comitetul Creditorilor debitoarei, prin președinte Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, cu sediul în mun. I, str. - nr. 26, jud. I, având ca obiect stabilirea răspunderii personale a fostului administrator statutar al debitoarei SC " Import Export" SRL, domiciliată în mun. I,-, - scara B, etaj 3,. 12, jud. I, CNP - -, ca neîntemeiată.
În temeiul dispozițiilor art.131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței s-a ispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC " Import Export" SRL, cu sediul social în mun. I,-, - scara B, etaj 3,. 12, jud., număr de ordine în Registrul comerțului J-, cod de identificare fiscală -.
S-a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului.
În temeiul dispozițiilor art.136 din Legea privind procedura insolvenței a fost descărcat lichidatorul judiciar Lichidator 2003, cu sediul în mun. I,-, - scara A,. 1, parter, jud. I, cod de identificare fiscală RO -, număr de ordine în 201, număr de înregistrare în Registrul societăților profesionale - 0057, de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul dispozițiilor art.135 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice I și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru efectuarea mențiunii de radiere, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul - sindic a reținut că cererea formulată de Comitetului Creditorilor debitoarei, prin președinte Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, având ca obiect stabilirea răspunderii personale a fostului administrator statutar al debitoarei SC Import Export SRL, astfel cum a fost restrânsă numai cu privire la această pârâtă, apare ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente.
În reglementarea articolului 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, răspunderea administratorilor nu devine automat operantă, în toate cazurile când pasivul social nu poate fi acoperit, ci numai atunci când se face dovada că - prin culpa lor - membrii organelor de conducere au cauzat starea de insolvență a societății, prin săvârșirea vreuneia dintre faptele expres și limitativ enumerate la lit. a - g ale alineatului 1 al articolului menționat, iar prejudiciul materializat în pasivul social - ce nu poate fi acoperit în urma lichidării activului - a rezultat direct din fapta culpabilă săvârșită.
Rezultă - așadar - că pentru instituirea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere este necesar ca aceștia să aibă calitatea de autori ai faptelor limitativ enumerate de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 și săvârșirea acestor fapte să fi determinat ajungerea debitoarei în insolvență, elemente care nu au fost probate în persoana administratorului debitoarei, pârâtă în cauză. Astfel, managementul defectuos, invocat de reclamantă, nu este de natură să atragă răspunderea pârâtei, întrucât, pe de o parte, această ipoteză nu se regăsește printre faptele enumerate expres și limitativ de art.138 alin.1 iar, pe de altă parte, nu orice deficiență managerială este de natură a conduce la stabilirea răspunderii personale a administratorilor și a motiva suportarea pasivului, de către aceștia. Prin instituirea acestei forme speciale de răspundere civilă, legiuitorul a urmărit să sancționeze patrimonial o serie de fapte care contravin în mod flagrant ordinii juridice ce trebuie să domine relațiile comerciale, nu și orice politică managerială deficitară.
Nu s-a probat în sarcina pârâtei administrator că ar fi "făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice" astfel cum impun dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. b), reclamanta limitându-se la a susține - prin cererea sa - neîndeplinirea unor obligații legale, care îi reveneau fiecărui administrator statutar, fie în timpul mandatului fie ulterior intrării debitoarei în insolvență, precum cea de manageriere eficientă a activității ori de declarare a stării de insolvență, fapte conexe de la care aceasta trage concluzia săvârșirii unor acte ce constituie temei al existenței premiselor stabilirii răspunderii materiale speciale, prezumții simple care - în afara faptului că nu sunt de natură, prin ele însele, să determine reținerea săvârșirii faptelor incriminate în sarcina pârâtelor - nu sunt determinante pentru ajungerea debitoarei în stare de insolvență
Susținerile reclamantei, referitoare la pasivitatea pârâtei, nu sunt de natură a reține în sarcina acesteia că a "dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți"(art. 138 alin. 1 lit. c), în condițiile în care textul normativ impune o acțiune din partea subiectului activ, de continuare a unei anumite activități, fără a declara starea de insolvență, iar cerința esențială este ca acea activitate să fie continuată în interesul său personal.
Nici fapta de a fi "deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori mărit în mod fictiv pasivul acesteia"(art. 138 alin. 1 lit. e) nu este dovedită, fiind formal susținută, în condițiile în care nu au fost identificate elemente de activ ce ar fi putut fi deturnate sau ascunse, și nici debite care ar fi fost fictiv mărite.
Pe de altă parte, chiar dacă amânarea de administratorul - pârât a momentului declarării insolvenței a dus la agravarea pasivului social, nu această conduită a generat starea de insolvență, în condițiile în care însăși reclamanta susține că debitoarea înregistra datorii la bugetul de stat încă din anul 1999, la acumularea creanței finale totale contribuind, deopotrivă, și pasivitatea creditorului bugetar, care - având de recuperat o asemenea creanță inițială - nu a întreprins nicio măsură de executare individuală sau colectivă. Mai mult, a acordat eșalonări și reeșalonări debitoarei, aspect ce a îndreptățit pârâta în încercările sale de a încerca redresarea activității în altă modalitate decât protecția legii insolvenței.
Răspunderea persoanelor enumerate în alin. 1 al art. 138 este condiționată, printre altele, de existența legăturii de cauzalitate dintre faptele expuse și starea de insolvență, astfel încât, fiind vorba despre răspundere, dispozițiile sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse și asupra altor acțiuni sau omisiuni, ulterioare ivirii stării de insolvență sau care vizează alte activități decât cele desfășurate în cadrul societății debitoare. Această formă specială de răspundere este instituită exclusiv în favoarea debitorului falit, care se vede nevoit în această etapă, fie prin reprezentantul său, care în procedura falimentului este lichidatorul judiciar, fie prin subrogarea în drepturile sale a comitetului creditorilor (cum este situația de față), să readucă - în patrimoniul său - contravaloarea prejudiciilor care i-au determinat starea de insolvență.
Judecătorul sindic a reținut că răspunderea administratorului fiind o răspundere mixtă, reclamanta trebuia să dovedească săvârșirea de pârâtă a uneia dintre faptele incriminate limitativ, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor sale contractuale, astfel cum rezultau din actul constitutiv și/sau statut, sau a celor legale, situație în care culpa sa era prezumată, sau printr-o acțiune, situație în care culpa trebuia dovedită, fiind vorba despre o răspundere delictuală specială. Însă, chiar și în situația în care s-ar reține neîndeplinirea uneia dintre obligațiile statutare sau legale, atitudine culpabilă, dacă această atitudine nu se încadrează în una din situațiile enumerate limitativ în art. 138 alin. 1, răspunderea specială nu poate fi antrenată.
În condițiile expuse, în situația în care din analiza documentelor financiar contabile însuși lichidatorul judiciar a apreciat că starea de insolvență s-a datorat condițiilor economice nefavorabile, determinate de modul în care s-au derulat relațiile comerciale și de evoluția cursului de schimb al monedei naționale, raportat la principalele valute, se impune soluția de respingere a cererii promovate de reclamantă, nefiind probată în sarcina pârâtei vreo activitate delictuală, de natura faptelor enumerate de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice a municipiului I, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului creditoarea arată că instituirea răspunderii personale a organelor de conducere ale societății reprezintă atât o sancțiune pentru persoanele care au contribuit la ajungerea debitoarei în stare de incapacitate de plată, cât și - în același timp - o garanție pentru terții aflați în raporturi juridice comerciale cu debitoarea, în ceea ce privește posibilitatea recuperării creanțelor, în caz de insolvență.
Răspunderea administratorilor este atrasă chiar și pentru culpa cea mai ușoară a acestora, fapt de notorietate atât în doctrină cât și în jurisprudență, câtă vreme administratorul este un mandatar al falitei și are obligația de a administra patrimoniul societății, cu mai multă diligentă și grijă chiar decât propriile sale bunuri.
Recurenta învederează că instanța de fond nu a interpretat corect documentele depuse la dosarul cauzei, ba chiar a înțeles să-și motiveze soluția de respingere pe aspecte pe care nici nu avea cum să le cunoască, ceea ce demonstrează că nu a analizat corect întregul probatoriu, îngrădind astfel dreptul creditoarei de a recupera creanța anunțată în procedură, prin respingerea acțiunii în contradictoriu cu persoanele vinovate de aducerea debitoarei în insolvență.
I susține că anterior anului 2004 (prin OG40/2002), eșalonarea obligațiilor bugetare era echivalentă cu planul de reorganizare a activității, în vederea achitării creanțelor pe care bugetul de stat le deținea asupra debitoarei. Această formă reprezenta politica statului pentru protejarea debitorilor și ajutorul acordat pentru ca aceștia să aibă posibilitatea reală de a-și achita obligațiile fiscale eșalonat, potrivit unu grafic de eșalonare.
Prin această modalitate de recuperare a creanțelor fiscale s-au acordat persoanelor juridice facilități, cum ar fi și cea de stingere a majorărilor și penalităților datorate, eșalonarea debitelor principale potrivit unui grafic - pe o perioadă de până la 5 ani - fiind o formă de ajutorare a debitorilor, pentru a nu dispărea ca entitate juridică.
Prin urmare, instanța și-a depășit atribuțiile și a intrat în sfera activității organului fiscal, pronunțând și o soluție nefundamentată, întrucât - pretinde recurenta - ea a încercat recuperarea creanței în toate modalitățile prevăzute de legislația fiscală, acordând debitoarei, pe parcursul perioadei anterioare intrării în procedură, posibilitatea de a-și achita datoriile.
Recurenta susține că netemeinicia hotărârii rezultă și din aceea că, deși existau premisele angajări răspunderii persoanelor din organele de conducere ale debitorului, instanța nu a apreciat corect asupra lor. Probatoriul administrat demonstrează contrariul soluției pronunțate, fiind identificate elemente pentru reținerea sancțiunii prevăzute de legea 85/2006. Astfel, administratorii au continuat activitatea deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Obligațiile fiscale ale debitoarei proveneau de dinainte de încheierea contractului cu Catedrala C și, ulterior acestui contract, debitoarea a declarat obligații fiscale noi, rezultate din activitate, însă instanța nu a apreciat corect asupra documentelor ce reliefau acest aspect, știut fiind că fișa agentului economic -centralizatorul tuturor obligațiilor declarate, datorate, scadente, nescadente și plățile efectuate - reprezintă un document greu de descifrat pentru cei ce nu desfășoară activități de contabilitate.
În condițiile în care debitoarea a declarat noi debite către bugetul de stat, nu și-a respectat nici graficul de eșalonare, acordat de organul fiscal în vederea achitării creanțe datorate, este evidentă continuarea unei activități, în interes personal, interes ce este demonstrat prin însăși valoarea creanței fiscale anunțate. Prin urmare, incidența art.138 alin. (1) lit. c este evidentă în prezenta cauză, învederează
Referitor la neîntrunirea condițiilor art.138 alin.(l) lit. e din actul normativ citat, recurenta pretinde că instanța nu a interpretat corect, întrucât - prin nerespectarea prevederilor Legii 64/1995, în vigoare la acel moment - s-a mărit, în mod nejustificat, pasivul societății. Sumele ce trebuiau recuperate ar fi fost cu mult mai mici în situația în care debitoarea - prin organele sale de conducere - ar fi întreprins acest demers la data constatării stării iminente de insolvență.
În drept, recurenta invocă dispozițiile art. 304 punctele 8 și 9, art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, art. 2, 138 alin. 3 și alin. 1 lit. b, c și d din Legea nr. 85/1990 și art. 73 din Legea nr. 31/1990.
Intimata - pârâtă nu a depus întâmpinare. În concluziile scrise, ea solicită respingerea recursului.
Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată că recursul este nefundat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Punctul 8 al art. 304 Cod procedură civilă nu are legătură cu speța de față, textul procedural vizând greșita interpretare a "actului juridic dedus judecății" în sens de operațiune juridică și nu în sens de document depus ca dovadă în dosar. Nici punctul 9 al articolului 304 nu este incident, atât timp cât - respingând cererea de stabilire a răspunderii personale a fostului administrator al debitoarei în insolvență - judecătorul sindic a interpretat și aplicat judicios dispozițiile legale relevante, mai precis acelea ale articolului 138 alin. 1 literele "b", "c" și "e" din Legea nr. 85/2006 (deși în recurs creditoarea invocă și litera "d", se observă că nu s-a utilizat acest temei la instanța de fond, cererea de atragere răspunderii personale neputând fi completată în faza recursului).
Curtea de apel mai reține că acele critici care exced cadrului articolului 304 Cod procedură civilă (care enumeră motivele de casare ori modificare a hotărârii, în recurs) și care se examinează potrivit articolului 304 indice 1 Cod procedură civilă, se vădesc nefondate, în condițiile în care judecătorul sindic a stabilit corect situația de fapt, cele reținute în considerentele sentinței aflându-și pe deplin corespondent în dovezile administrate.
Instanța de recurs constată și că este neîntemeiată critica vizând pretinsa intrare a judecătorului sindic în sfera activității organului fiscal, instanța limitându-se la atribuțiile conferite de prevederile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Nu s-a dovedit, astfel cum judicios a conchis judecătorul sindic, că pârâta ar fi continuat, în interes personal, o activitate care ducea în mod vădit persoana juridică în încetare de plăți (în sensul art. 138 alin. 1, litera "c" din Legea insolvenței).
În același timp curtea de apel constată că nu există elemente care să conducă la presupunerea deturnării sau ascunderii unei părți din activul debitoarei sau la concluzia măririi în mod fictiv a pasivului (în sensul art. 138 alin. 1 lit. "e").
În fine, în recurs nu s-a reluat argumentația vizând faptele de la litera "b", temeinic constatată de judecătorul sindic ca fiind nedovedită.
Raportat considerentelor expuse și în aplicarea art. 312 alineat 1 teza a II-a Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, menținând sentința Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a municipiului I împotriva sentinței comerciale nr. 47/S din 3 februarie 2009 Tribunalului Iași, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
21.07.2009
Tribunalul Iași
Jud. sindic.
Președinte:Liliana PalihoviciJudecători:Liliana Palihovici, Anca Ghideanu, Claudia Susanu
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
