Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1112/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA SI DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1112/2009
Sedința publică din 24 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTORI: Claudia Idriceanu, Lucia Brehar Danusia Puscasu
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de împotriva sentintei comerciale nr. 3710/12.11.2008 pronuntată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatii: DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE C, SC CONSTRUCTII SRL, R si, avand ca obiect- procedura insolvenței angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17 martie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința comercială nr. 3710 din 12 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ.
Pârâtul a fost obligat la plata sumei de 617.812 lei, parte din pasivul debitoarei SC CONSTRUCTII SRL.
Pentru a dispune astfel, judecătorul sindic a reținut că, în baza dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a- Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii.
Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.
răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.
Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art.138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.
Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006, având un caracter colectiv. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
În cazul în speță, prin sentința comercială nr.5584/05.12.2007 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în forma generală împotriva debitoarei SC CONSTRUCTII SRL. La data deschiderii procedurii pârâtul deținea calitatea de administrator.
Prevederile art.138 lit.a din Legea nr.85/2006 fac referire la situația în care bunurile societății au fost folosite de către administrator în folosul său sau al unor terțe persoane.
Noțiunea de bun trebuie însă interpretată în sens larg, incluzându-se aici orice obiect cu valoare economică, inclusiv creanțele.
Așa cum rezultă din rapoartele întocmite de către administratorul judiciar, dar și din răspunsul la interogatoriu dat de pârâtul, acesta a inclus în facturile înregistrate în contabilitatea firmei, atât bunuri necesare personal, cât și bunuri necesare " și protocolului în societate".
Atât în răspunsul la întrebarea nr.1 din interogatoriu, cât și în întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul recunoaște că facturile fiscale evidențiate în contabilitatea firmei la capitolul "Cheltuieli de protocol" au fost emise pe numele său în calitate de persoană fizică.
La întrebarea nr. 2 din interogatoriu, pârâtul recunoaște că a avut cunoștință de faptul că facturile au fost înregistrate în contabilitate integral, cu titlu de cheltuieli de protocol, fără a se mai proceda la o defalcare între cheltuielile personale și cheltuielile pentru firmă. Mai mult, pârâtul nu a pus în vederea persoanelor care se ocupau de contabilitatea firmei să înregistreze în mod distinct cheltuielile făcute în interesul său personal.
În aceste condiții, în mod surprinzător, în contabilitatea SC CONSTRUCTII SA au fost înregistrate și decontate cheltuieli efectuate de familia pârâtului, constând în: șosete de damă sau bărbați, țigări, alcool, sucuri naturale, pastă de dinți, hrană păsări, produse de carne destinate uman.
În acest sens sunt semnificative facturile fiscale din 03.01.2006 eliberate de SC CASH & ROMANIA SRL - filele 81, 82.
În vreme ce factura fiscală nr.-/03.01.2006 - fila 81, fost emisă pe numele clientului CONSTRUCTII SRL, cuprinzând mare parte din produsele de uz personal anterior menționate, factura fiscală nr.- din aceeași dată a fost emisă pe numele domnului - ambele înscrisuri sub semnătură privată fiind însă evidențiate în contabilitatea debitoarei.
Urmare acestor practici, în anul 2006 cheltuielile de protocol ale firmei s-au ridicat la suma de 28.079,25 lei, iar în anul 2007 la suma de 25.106,84 lei, în vreme ce în 2005 aceleași cheltuieli au fost cifrate de 5.154,44 lei.
Judecătorul sindic a apreciat că înregistrarea de către pârât în contabilitatea firmei în mod voit a unor cheltuieli cu produse destinate personal se circumscrie dispozițiilor art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006, în sensul că bunurile, respectiv banii firmei, persoană juridică, au fost folosiți în interesul personal al administratorului statutar.
În tabelul definitiv consolidat al creanțelor împotriva averii debitoarei SC CONSTRUCTII SRL au fost evidențiați de către lichidatorul judiciar doi creditori, din care C cu o creanță în valoare de 617.812 lei și pârâtul cu o creanță de 144.460,01 lei.
Creanța declarată de către creditorul bugetar este rezultatul unor sume cuprinse în titluri executorii emise începând cu 25 iunie 2004. Încă din această perioadă, administratorul statutar a evitat plata datoriilor bugetare, cu toate că, așa cum rezultă din raportul administratorului judiciar, în perioada 2006-2007 s-au făcut plăți periodice, chiar în termen, la toți furnizorii și au fost achitate salariile lunar, existând disponibilitățile bănești necesare continuării activității firmei.
În anul 2006 plățile către alți furnizori decât creditorul bugetar s-au ridicat la suma de 615.403 lei, în condițiile în care obligațiile bugetare pretinse de către C prin cererea de deschidere a procedurii insolvenței se ridică la suma de 613.641 lei.
În 2007, plățile către furnizori s-au ridicat la 633.524 lei, iar salariile la 238.698 lei, restituindu-se creditarea făcută de administrator către firmă în valoare de 278.841 lei.
În aceeași perioadă analizată, totalul plăților pentru diverse servicii și comisioane în favoarea SC SERVICII SRL s-a ridicat la suma de 80.565,03 lei, din totalul sumei de 120.296 lei facturată.
Apare astfel cu puterea evidenței faptul că administratorul statutar a evitat să plătească creanțele firmei în ordinea scadenței lor, optând pentru o ordine de preferință, care excludea de la scadență creanțele bugetare.
În condițiile în care pârâtul a acumulat datorii la bugetul de stat începând cu anul 2004, deși avea posibilitatea să plătească creanțele societății în ordinea scadenței, întrerupând astfel intrarea în insolvență, judecătorul sindic apreciază că sunt incidente și disp. art.138 lit.c din Legea nr.85/2006.
În privința disp. art.138 lit.g din Legea nr.85/2006, acestea impun plata în luna precedentă încetării plăților, cu preferință, a unui creditor în dauna celorlalți creditori.
Verificând îndeplinirea acestor condiții, judecătorul sindic nu a reușit să identifice elemente ale răspunderii civile delictuale ale pârâtului subordonat acestui text de lege, deoarece, așa cum rezultă din facturile fiscale depuse la dosarul cauzei (32-80) și din balanța de verificare analitică contul 267, sumele reprezintă garanții de bună execuție ce urmau a fi încasate de către debitoare și nu sume de plată cum s-a apreciat în cererea de chemare în judecată.
Neputându-se identifica elemente de natură a reține o conduită culpabilă a pârâtului în acest sens, judecătorul sindic a înlăturat acest temei de drept cu privire la răspunderea patrimonială ce urmează a fi angajată față de pârât.
Faptele pârâtului prin care acesta a contribuit la aducerea societății în stare de încetare de plăți și la insuficiența activului se circumscriu prevederilor art.138 lit.a și c din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii introduse de lichidatorul judiciar. În subsidiar, solicită casarea în întregime a hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată în fond în vederea administrării probațiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul arată că, instanța de fond a reținut ca și temei al antrenării răspunderii personale a administratorului dispozițiile art. 138 lit a și c înlăturând astfel temeiul prevăzut de art. 138 lit g "judecătorul sindic nu a reușit să identifice elemente ale răspunderii civile delictuale ale pârâtului subordonat acestui text de lege".
În ceea ce privește dispozițiile art. 138 lit a din Legea nr. 85/2006 se referă la folosirea bunurilor sau creditului persoanelor juridice în folos propriu sau al altor persoane, judecător sindic reține că pârâtul a introdus în evidența contabilă a firmei facturi fiscale emise pe numele său în calitate de persoană fizică și că nu a pus în vederea persoanelor care se ocupau de contabilitatea firmei să înregistreze în mod distinct cheltuielile făcute în interesul său personal. De asemenea se mai reține de către judecătorul sindic, pur teoretic, că "simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente către creditori și implicit prejudicierea acestora".
Facturile emise pe numele personal al administratorului și evidențiate în contabilitatea SC CONSTRUCȚII SRL în perioada 2005-2007 se ridica la suma de 58340,53 RON "judecătorul sindic apreciază că banii firmei persoană juridică au fost folosiți în interesul personal al administratorului statutar".
Față de reținerile judecătorului sindic coroborat cu raportul administratorului judiciar, reținerea dispozițiilor art. 138 alin 1 lit a ca și temei al antrenării răspunderii personale nu este justificat și totodată este nelegal.
Pornind de la dispozițiile art. 1169 cod civil "cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească", consideră recurenta că fapta reținută în sarcina administratorului statutar nu a fost dovedită, iar simpla prezumție reținută de judecătorul sindic de ajungere a debitorului în stare de insolvență nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii pe acest temei.
Partea din pasiv pentru care urmează a fi angajată răspunderea persoanelor care au determinat starea de insolvență nu trebuie confundată cu totalul pasivului neacoperit, ci trebuie raportată doar la prejudiciul efectiv pricinuit averii persoanei juridice și creditorilor acestuia.
de cauzalitate trebuie să existe între fapta ce se impută persoanei ce a cauzat starea de insolvență și prejudiciul cauzat debitorului.
Nici în raportul privind cauzele care au dus la starea de insolvență, nici în acțiunea de atragere a răspunderii administratorului nu este arătat nici fapta, nici prejudiciul cauzat de administrator și nici legătura de cauzalitate.
Răspunderea va fi angajată numai dacă persoana împotriva căreia se exercită acțiunea a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Pentru admisibilitatea acțiunii este necesar a se proba că prin săvârșirea faptei de către subiect a fost cauzat un prejudiciu debitorului și implicit creditorilor.
În lipsa unei asemenea probe acțiunea este inadmisibilă.
În speță, nu a fost dovedit nici măcar faptul că în urma evidențierii în contabilitatea debitoarei aceste sume au fost ridicate efectiv de către recurent prin semnarea unor ordine de încasare, lucru ce trebuia să se regăsească în contabilitatea firmei.
În ce privește dispozițiile art. 138 lit c din Legea nr. 85/2006 constă în luarea unei decizii în baza căreia este continuată de către debitor o activitate care în mod vădit este în măsură să prejudicieze sub aspect financiar, în sensul aducerii lui în stare de încetare de plăți, cu consecința unui câștig personal pentru făptuitor, judecătorul sindic reține că " administratorul statutar a evitat plata datoriilor bugetare cu toate că așa cum rezultă din raportul administratorului judiciar în perioada 2006-2007 s-au făcut plăți, chiar periodice la toți furnizorii și au fost achitate salariile lunar, existând disponibilități bănești necesare continuării activității firmei". De asemenea se mai reține că "totalul plăților pentru diverse comisioane în favoarea SC SERVICII SRL s-a ridicat la suma de 80.565 RON din totalul de 120.296 facturate".
Majoritatea faptelor prevăzute la art. 138 sunt fapte intenționate, ceea ce înseamnă că atitudinea psihică este foarte importantă pentru angajarea răspunderilor civile.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Este bine cunoscut faptul că antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere/conducere a debitorului persoană juridică sau a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin faptele expres și limitativ prevăzute, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții și anume: prejudiciul creditorilor, fapta ilicită a membrilor organelor de conducere/supraveghere sau a oricărei alte persoane vinovate de producerea stării de insolvență, faptă care să se încadreze în cel puțin unul dintre cazurile prevăzute de art. 138 alin (1) lit a-g din Legea nr. 85/2006, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata de către debitorul insolvent a datoriilor exigibile și culpa persoanelor a căror răspundere se solicită.
În acest sens, în practica judiciară s-a statuat că se poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei să fie suportat de către membrii organelor de conducere dacă s-a dovedit în mod cumulativ că aceștia au săvârșit cel puțin una dintre faptele prevăzute expres de legiuitor.
Din această perspectivă Curtea relevă că fiind vorba de o răspundere specială, aceasta nu poate opera decât în situația săvârșirii cel puțin a uneia din faptele prevăzute expres de legiuitor.
Astfel, nu poate fi extinsă o atare răspundere pentru orice alte fapte decât cele prevăzute în lege.
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 presupune existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorilor debitorului insolvent. Prejudiciul creditorilor rezidă în imposibilitatea acestora de a-și realiza creanțele scadente din cauza faptului că membrii organelor de supraveghere/conducere sau orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, astfel că debitorul nu a mai putut achitat datoriile exigibile cu fondurile disponibile.
În ceea ce privește prejudiciul în speță această condiție este îndeplinită, el fiind constituit din parte a creanțelor înscrise în tabelul definitiv al creditorilor și al cărui cuantum este de - lei urmează însă a se analiza distinct și celelalte trei condiții impuse de lege deoarece numai prin întrunirea cumulativă a acestora poate fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere.
Cât privește cea de-a doua condiție impusă de lege respectiv fapta ilicită, în cazul răspunderii civile delictuale speciale reglementată de dispozițiile art. 138 din lege, fapta ilicită trebuie să constea în săvârșirea uneia dintre cele enumerate în mod expres și limitativ de art. 138 alin (1) lit a,c și g din lege. Așa cum am mai arătat, aceasta reprezintă o trăsătură esențială a acestui tip special de răspundere delictuală care o particularizează din acest punct de vedere față de răspunderea delictuală de drept comun.
În concret, lichidatorul judiciar a solicitat angajarea răspunderii personale a pârâtului recurent în calitatea acestuia de administrator statutar ai debitoarei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 138 lit a din legea insolvenței.
Această faptă se referă la situația în care bunurile societății au fost folosite de către administrator în folosul său sau al altor terțe persoane. Rapoartele întocmite de administratorul judiciar precum și recunoașterea expresă a pârâtului recurent au dus la concluzia că acesta a înregistrat în contabilitatea societății debitoare bunuri necesare personal precum și bunuri necesare " și protocolului în societate".
Aceste facturi fiscale evidențiate în contabilitatea debitoarei au fost înscrise la capitolul "cheltuieli de protocol" deși au fost emise pe numele său în calitate de persoană fizică.
Din această perspectivă Curtea reține că toate susținerile recurentului în sensul că acesta nu a săvârșit fapta prevăzută la art. 138 lit a nefiind întrunite cerințele privind vinovăția acestuia precum și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu vor fi înlăturate deoarece înregistrarea de către pârâtul recurent în contabilitatea debitoarei în mod voit a unor cheltuieli cu produse destinate personal se circumscrie dispozițiilor art. 138 alin (1) lit a din legea insolvenței în sensul că bunurile respectiv lichiditățile societății au fost folosite în interesul personal al administratorului judiciar.
Totodată pârâtului recurent îi poate fi imputată și fapta prevăzută de art. 138 alin (1) lit c din Legea nr. 85/2006 în sensul că acesta a dispus în interes personal continuarea unei activități care duce, în mod vădit, persoana juridică la încetare de plăți.
În concret, acesta deși a cunoscut existența unor creanțe scadente a optat pentru o ordine de preferință la plata acestora, ignorând cu desăvârșire plata creanțelor bugetare și făcând plăți pentru diverse servicii și comisioane către SC SERVICII SRL.
Din această perspectivă, pârâtul recurent în calitatea sa de administrator statutar al debitoarei a dispus continuarea activității debitorului în situația în care insolvența acestuia era vădit prezumată în sensul că debitorul nu își achitase datoriile scadente de mai mult de 30 de zile. Este de menționat faptul că creanța creditorului bugetar DGFP C în cuantum de 615.403 lei este rezultatul unor sume cuprinse în titluri executorii începând cu data de 25 iunie 2004 și încă din această perioadă pârâtul recurent a evitat plata datoriilor bugetare cu toate că așa cum rezultă din raportul administratorului judiciar, în perioada 2006-2007 făcut plăți periodice, chiar în termen, la toți furnizorii și au fost achitate salariile lunar.
Începând cu anul 2006 plățile către furnizori au fost sistate așa încât se presupune că din această perioadă insolvența debitorului era vădită.
Obligația legală de a sista continuarea activității debitorului persoană juridică și de a formula o cerere de deschidere a procedurii, în situația în care insolvența acestuia este vădită își găseste rațiunea în aceea că prin netergiversarea acestei stări, debitorul insolvent ar putea fi reabilitat, iar neîndeplinirea unei astfel de obligații rezidă în săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 alin (1) lit c din lege.
Este real că partea din pasiv pentru care urmează a fi angajată răspunderea persoanelor care au determinat starea de insolvență nu trebuie confundată cu totalul pasivului neacoperit, ci aceasta trebuie raportată doar la prejudiciul efectiv pricinuit averii persoanei juridice și creditorilor acestuia. Pornind de la această premisă
Curtea reține că în speță în mod întemeiat judecătorul sindic a dispus angajarea răspunderii administratorului statutar respectiv a pârâtului recurent doar pentru o parte din pasiv, acesta constituind în sine prejudiciul efectiv pricinuit averii persoanei juridice prin folosirea bunurilor societății în interes personal și totodată a creditorilor acestuia respectiv prin neplata la scadență a creanței creditorului bugetar DGFP C și plata cu prioritate a altor creanțe ceea ce este nepermis.
Nu pot fi reținute susținerile recurentului în sensul că în speță nu s-a dovedit legătura de cauzalitate, deoarece prin raportul administratorului judiciar privind cauzele care au dus la starea de insolvență s-a arătat săvârșirea de către pârâtul recurent a faptelor pentru care a fost formulată cererea de angajare a răspunderii, s-a indicat prejudiciul cauzat debitorului și totodată creditorilor și de asemenea, faptul că între faptele săvârșite de administrator și prejudiciu există o legătură de cauzalitate în sensul că acestea au determinat starea de insolvență.
Față de cele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (1) Cod procedură civilă, urmează a se respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței comerciale nr. 3710 din 12 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - -
Red./
2 ex./23.04.2009
Jud.fond.-
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Lucia Brehar Danusia Puscasu
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Contestatie faliment - procedura insolventei. Decizia 3091/2009.... → |
|---|
