Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1186/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 1186

Ședința publică de la 12 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu

JUDECĂTOR 2: Geta Sandu

JUDECĂTOR 3: Cipriana Poiană

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și pe intimat " " H, lichidator - LICHIDATOR PENTRU SOCIETATEA DEBITOARE " " H, intimat, având ca obiect procedura insolvenței antrenarea răspunderii materiale, recurs formulat împotriva sentinței civile numărul 263/F din 19.05.2009 a Tribunalului Vaslui - judecător sindic.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă dl. cons.jr. pentru recurentul creditor

celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:

- recursul este la al 2-lea termen, după care

La interpelarea instanței, dl. cons. jr. precizează că nu mai are de formulat alte cereri.

Curtea, verificînd actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvîntul la dezbateri.

Dl. cons.jr. pune concluzii de admitere a recursului formulat de împotriva sentinței civile nr. 263/F din 19 mai 2009 a Tribunalului vaslu9i - judecătore sindic, de modificare a hotărîrii judecătorului sindic în sensul stabilirii răspunderii materiale în sarcina fostei conduceri a intimatei debitoare "" H, vinovată de săvîrșirea faptelor prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a, b și d din Legea nr. 85/2006.

Din raportul lichidatorului judiciar reiese că administratorul societății se face vinovat de un management defectuos prin achiziționarea unui spațiu comercial într-o zonă fără vad comercial și cu surse împrumutate, achiziționarea de mărfuri greu vandabile, cu desfacere lentă.

Instanța declară închise dezbaterile și rămîne în pronunțare.

Ulterior deliberării,

INSTANȚA

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 263/F/19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic se hotărăște:

Respinge acțiunea formulată de lichidatorul judiciar I H cu sediul în H,-, jud.V împotriva administratorului debitorului în faliment "" H cu sediul social H, str. D-tru -, nr. 1, jud. V: cu ultimul domiciliu cunoscut în H,-, jud.

În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței;

Dispune închiderea procedurii insolvenței debitorului "" H, cu sediul în H,-, jud.

Dispune radierea debitorului din Registrul comerțului.

In temeiul a art. 4 alin.(4) din legea insolvenței autorizează plata sumei de 3997 lei lichidatorului judiciar, din fondul special de lichidare.

In temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței

Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

In temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței

Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului, Registrului Societăților Agricole sau altor registre în care este înregistrat debitorul, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:

Legea insolvenței enumără limitativ faptele pentru săvârșirea cărora se poate angaja răspunderea persoanelor menționate de către lege.

Deci, spre deosebire de dreptul comun, unde pentru orice faptă care cauzează unei alte persoane un prejudiciu se poate atrage răspunderea patrimonială, în situația prevăzută de legea specială, legea limitează aceste fapte la cele 7 fapte enumerate. Aceste fapte nu pot fi extinse, prin analogie, la alte fapte similare.

Pentru a se putea atrage răspunderea, nu este suficient sa se facă dovada săvârșirii uneia dintre faptele prevăzute de lege și nici a existenței prejudiciului.

In legea privind procedura insolvenței, este prevăzută în mod expres necesitatea stabilirii raportului de cauzalitate între fapta și prejudiciu:".judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului.sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul

societății sau de conducere, precum si de orice alta persoanacare a cauzat starea de insolvență a debitorului.".

Pentru a se putea angaja răspunderea persoanei/persoanelor care au cauzat starea de insolvență este necesar ca autorul faptei să fi acționat cu vinovăție care poate îmbrăca forma intenției (art. 138 lit. a) - c) și f) - g)) sau a culpei (art. 138 lit. d).

Și în cazul răspunderii reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 ca și în dreptul comun al răspunderii delictuale, răspunderea celui care a săvârșit una dintre faptele enumerate de către lege, va fi angajată, indiferent ce formă îmbracă vinovăția acestuia: intenție sau culpă (chiar și pentru culpa cea mai ușoară).

În speță nu rezultă probe privind îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale a pârâtului, administratorul l judiciar reclamant nu aduce probe concrete ale faptei ilicite, și nu se face nicio probă în sensul vinovăției pârâtului, din condițiile răspunderii lipsind prejudiciul și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Nefiind îndeplinite cumulativ cele patru elemente ale răspunderii materiale, nu poate exista răspunderea fostului administrator, față de cele constatate, urmând a se respinge ca neîntemeiată acțiunea promovată în temeiul art. 138.

Cu privire la procedură, reținându-se că din Raportul final de activitate așa cum a fost acesta întocmit și depus la dosarul cauzei și aprobat prin hotărârea adunării creditorilor din data de 03 aprilie 2009 rezultă că pentru valorificarea patrimoniului debitoarei au fost organizate un număr de 4 licitații la care nu s-a prezentat nici un ofertant apoi, urmare a hotărârii adunării creditorilor din noiembrie 2008 s-a procedat la reformarea bunurilor societății iar prin valorificare s-a obținut suma de 1200 lei, debitoarea nu mai are alte active, conturi în bănci sau creanțe de recuperat care să fie folosite la îndestularea creditorilor, ca o consecință a acestei stări de fapt lichidatorul judiciar solicitând a se da eficiență dispozițiilor art. 131 și a se dispune închiderea insolvenței debitoarei pentru lipsă de bunuri în patrimoniu, aprobarea cheltuielilor de onorariu și procedură, din fondul special constituit în temeiul art. 4/4 din Legea nr. 85/2006, descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau obligații cu privire la debitor și averea lui, conform dispozițiilor art. 136 din legea specială.

Față de cele reținute urmează a se aproba raportul final de activitate întocmit de lichidatorul judiciar și a se dispune dizolvarea debitoarei, închiderea procedurii generale de insolvență și radierea debitorului din registrul comerțului în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, descărcarea administratorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la debitor și procedură, și plata retribuției administratorului judiciar și a cheltuielilor materiale de procedură conform Decontului justificativ anexat la raport.

Constatând că la data de 07 aprilie 2009, administratorul judiciar H, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului "" H, a solicitat în temeiul art. 131 din legea insolvenței, să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a celor precizate în raportul de activitate, a lipsei de bunuri în patrimoniu și inexistenței creanțelor pe numele debitoarei de recuperat;

Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin Sentința civilă nr. 368/F din 04 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vaslui Judecătorul sindic, când s-a dispus intrarea în procedura simplificată de insolvență,;

Față de cererea administratorului judiciar din data de 07 aprilie 2009 de aprobare a închiderii procedurii falimentului împotriva debitorului, dizolvarea debitoarei și radierea societății de la registrul comerțului;

Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din lege;

In temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței, care prevede:

" În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat."

Deoarece debitorul nu are bunuri urmează a se dispune închiderea procedurii și radierea debitorului din Registrul comerțului.

Potrivit dispozițiilor art. 136 din Legea insolvenței urmează a se dispune descărcarea administratorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

În baza art. 4 alin. (4) din legea insolvenței urmează a se autoriza plata către lichidatorul judiciar a sumei de 3000 lei onorariu de lichidator și sumei de 997 lei cheltuieli de procedură avansate din fonduri proprii, din fondul special de lichidare.

Sentința urmează a fi notificată conform art. 135 din legea privind procedura insolvenței.

Creditoarea Bad eclarat recurs împotriva sentinței civile nr. 263/F/19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic în ceea ce privește respingerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale conform art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Susține recurenta, în esență, că hotărârea este lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9) motivat de faptul că fosta conducere a debitoarei a favorizat ajungerea societății în încetare de plăți, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele.

Mai susține recurenta că a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către instanța de judecată a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului; că prev. art. 138 nu conțin în mod explicit cerința culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunse în încetare de plăți.

O altă critică vizează faptul că hotărârea instanței de fond nu este motivată în mod convingător și pertinent.

Pentru aceste critici recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea insolvenței.

Lichidatorul judiciar, cabinet individual de insolvență, a formulat întâmpinare prin care precizează că subscrie la motivele de recurs formulate de recurenta

În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.

Recursul este nefondat.

Lichidatorul judiciar a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului, fostul administrator al debitoarei "" H, invocând prev. art. 138 pct. a, b și d din Legea nr. 85/2006 și enumerând următoarele fapte:

- neprezentarea tuturor actelor contabile;

- neacoperirea debitelor societății prin valorificarea inventarului;

- nejustificarea unor sume înscrise în soldurile 411 și 461.

Judecătorul sindic a respins cererea lichidatorului judiciar constatând că în sarcina pârâtului nu a fost probată vreo activitate delictuală de natura faptelor enumerate de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, hotărârea fiind temeinic motivată.

Pe de altă parte, chiar dacă statul român, reprezentat prin creditoarea B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, imposibilitatea recurentei de a recupera aceste creanțe nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata creanțelor, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Raportat acestor considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul și va menține sentința instanței de fond ca temeinică și legală, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta Autoritatea pentru valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 263/F/19.05.2009, pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecător sindic, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 Octombrie 2009

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

Tribunalul Vaslui - judecător sindic:

15.10.2009/2 ex.

Președinte:Camelia Gheorghiu
Judecători:Camelia Gheorghiu, Geta Sandu, Cipriana Poiană

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1186/2009. Curtea de Apel Iasi