Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1187/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 1187

Ședința publică de la 14 Octombrie 2009

PREȘEDINTE: Nela Ochea

JUDECĂTOR 2: Ecaterina Moleanu

JUDECĂTOR 3: Nicoleta Țăndăreanu

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței nr. 633 din 10 iunie 2009, pronunțate de judecătorul-sindic de la Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu lichidator al debitoarei SC COM SRL C și creditorii ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C, ITM D și PRIMĂRIA

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns lichidatorul prin consilier juridic, lipsind celelalte părți.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier învederându-se faptul că recursul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, că recurenta este scutită de plata taxei de timbru, în raport de dispozițiile art. 17 din Legea 146/1997, precum și faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 cod procedură civilă.

Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic Pentru lichidator solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de judecătorul sindic care în mod corect a constatat că în patrimoniu debitoarei nu mai există bunuri și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele;

Prin sentința comercială nr. 633 din 10 iunie 2009, pronunțată de judecătorul-sindic de la Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, s-a admis cererea lichidatorului și, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC COM SRL, radierea debitoarei din registrul comerțului, descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură și notificarea sentinței persoanelor enumerate la art. 135 din Legea nr. 85/2006

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Dolja reținut că, în averea debitorului nu există bunuri, care să poată fi valorificate, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sume pentru continuarea procedurii, astfel că sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de dispozițiilor art. 131 din Legea nr.85/2006 privind închiderea procedurii insolvenței.

Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Dolja declarat recurs, în termen legal, creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 299 - 316 cod procedură civilă, coroborate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006 și prevederile nr.OUG 95/2003 aprobată prin Legea nr. 557/2003.

În motivele de recurs, recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a invocat faptul că judecătorul-sindic a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 131 din legea nr. 85/2006, întrucât se impuneau efectuarea de demersuri specifice pentru identificarea fondurilor necesare continuării procedurii insolvenței, iar în cazul în care creditorii un înțeleg să avanseze aceste sume trebuie utilizat fondul de lichidare constituit din contribuțiile de la registrul comerțului.

De asemenea, a mai invocat recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, lichidatorul nu și-a îndeplinit obligațiile legale prevăzute de Legea nr. 85/2006, nu a întocmit un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și nu a convocat creditorii pentru a analiza oportunitățile introducerii cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale împotriva fostului administrator social al debitoarei.

O altă critică invocată de recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI se referă la rolul activ pe care trebuie să-l manifeste judecătorul-sindic pe parcursul desfășurării procedurii insolvenței debitoarei, în virtutea căruia trebuia să dispună efectuarea unei expertize contabile menite să determine cauzele reale și împrejurările care au determinat ajungerea societății în stare de insolvență și dacă există persoane vinovate de aceste fapte, să solicite asistența Comitetului Creditorilor.

Un alt motiv de recurs se referă la faptul că, împotriva încheierii nr. 34 pronunțată de judecătorul-sindic la data de 25 martie 2009 s-a formulat recurs, iar raportul final fiind ultimul raport al procedurii insolvenței se impunea să fie o sinteză acesteia.

În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

Analizând sentința pronunțată de judecătorul-sindic, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea nr.85/2006 în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

În speță, Curtea constată că cerințele legale, prevăzute de dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006 sunt îndeplinite, întrucât raportului lunar întocmit la data de 15 octombrie 2008 de lichidatorul și a raportului de evaluarea (fila 63 dosar fond), bunurile mobile (aparat aer condiționat DAEWOO și sistem alarmă) identificate în patrimoniul societății debitoare sunt insuficiente pentru plata datoriilor și a cheltuielilor de procedură.

Continuarea procedurii insolvenței în condițiile lipsei ori insuficienței bunurilor din patrimoniul debitoarei, care să poată fi valorificate, face ca scopul pentru care a fost instituită această procedură - acoperirea tuturor creanțelor - să nu poată fi atins, astfel încât insolvabilitatea debitoarei va fi suportată de creditori. În condițiile în care lichidatorul a precizat că bunurile sunt insuficiente, având o valoarea economică redusă (250 lei), creditorii sunt cei interesați în continuarea procedurii, avansând în acest scop sumele necesare dar numai în măsura în care au indicii despre existența altor bunuri, în caz contrar, cheltuielile de procedură s-ar majora inutil și nu ar putea fi recuperate. Pentru aceleași motive, nici utilizarea fondului de lichidare nu este justificată, mărind în mod inutil pasivul societății.

Nu sunt fondate nici criticile privind neîndeplinirea obligațiilor legale de către lichidator. Acesta a întocmit raportul prevăzut de dispozițiile art. 59 alin. 1 din legea nr. 85/2006, precizând că nu a identificat fapte de natura celor reglementate de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, a făcut demersuri pentru identificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei și a depus rapoarte lunare și raport final.

De altfel, aceste critici au mai fost invocate și cu ocazia obiecțiunilor formulate de către recurenta creditoare la raportul final și a recursului declarat de aceasta, soluționat prin decizia nr. 811 pronunțată de Curtea de Apel Craiova la data de 27 mai 2009, recursul fiind respins ca nefondat, hotărârea intrând în puterea lucrului judecat, ceea ce face inutilă examinarea acestora.

În ceea ce privește rolul activ al judecătorului-sindic, Curtea reține că, sub imperiul noii reglementări, atribuțiile acestuia sunt preponderent jurisdicționale, astfel cum reiese din examinare dispozițiilor art. 11 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, fiind limitate la controlul judecătoresc, în timp ce atribuțiile manageriale, oportunitate acestora, aparțin administratorului judiciar, lichidatorului sau al creditorilor.

Prin acesta legiuitorul a urmărit sporirea rolului adunării creditorilor în procedura insolvenței și degrevarea judecătorului-sindic de atribuții străine activității jurisdicționale. În cadrul procedurii, creditorii sunt cei mai interesați de operațiunile întreprinse, motiv pentru care legiuitorul acordă posibilitatea să analizeze rapoartele întocmite de administratorul judiciar sau de lichidator, care conțin, cum este cazul în speță, descrierea situației patrimoniale a debitorului și operațiunile efectuate pe parcursul procedurii. Prin urmare, recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI era cea care trebuia să manifeste interes maxim și diligență, cu privire la soarta debitoarei SC COM SRL C, să consulte rapoartele întocmite de lichidatorul C și nu să se mulțumească doar a formula obiecțiuni, cu același conținut, atât la raportul final, cât și la închiderea procedurii.

În consecință, având în vedere considerentele expuse, Curtea constată că recursul este nefondat, judecătorul sindic făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale invocate și o apreciere corectă a materialului probator și prin urmare, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în B,--11, sector 1 împotriva sentinței nr. 633/10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu lichidator al debitoarei SC COM SRL C cu sediul în C, Calea B nr. 15 B și creditorii ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C cu sediul în C,-, jud. D, ITM D, cu sediul în C, jud. D și PRIMĂRIA C, cu sediul în C, jud..

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 octombrie 2009.

PREȘEDINTE Judecător Pentru judecător

aflat în semnează vicepreședinte curte

Grefier

Jud. red.

Tehnored. /3 ex./03.11.2009

Jud. sind.

15 Octombrie 2009

Președinte:Nela Ochea
Judecători:Nela Ochea, Ecaterina Moleanu, Nicoleta Țăndăreanu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1187/2009. Curtea de Apel Craiova