Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1204/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1204/2009
Ședința publică din 31 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 3: Claudia
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței comerciale nr. 2939/ din 28 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimații, - SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, - PENTRU - SRL și, având ca obiect procedura insolvenței - închiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal se prezintă pentru intimații, domnul avocat, lipsă fiind restul părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei și s-a aplicat timbru judiciar mobil în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 25 martie 2009, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimaților, și, prin solicită în principal anularea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței comerciale atacate, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, ( filele 19-21).
La data de 30 martie 2009, s-a înregistrat la dosar un memoriu din partea recurentului, în care sunt invocate motivele pentru care solicită admiterea recursului și pe cale de consecință, absolvirea de răspundere materială a acestuia de la plata pasivului debitoarei - SRL, la care a fost obligat în solidar cu intimatul, (filele 22-26).
Curtea, pune în discuția părților, excepția anulării recursului ca nemotivat, invocată prin întâmpinare de către intimații, și.
Reprezentantul intimaților, și, solicită admiterea excepției și anularea recursului ca nemotivat, pentru motivele invocate în scris și susținute oral cu ocazia acordării cuvântului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocațial. Solicită a se avea în vedere faptul că, recurentului i s-a comunicat sentința comercială nr. 2939/2008 conform codului d e procedură civilă, la data de 3 decembrie 2008 și prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 316 din 22 ianuarie 2009, acesta declarând recurs la data de 10 decembrie 2008, însă nu l-a motivat înăuntrul termenului de recurs de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 8 al. 2 din Legea 85/2006. Depune la dosar, în copie xerox, facturile fiscale și chitanțele prin care face dovada achitării onorariului avocațial, (filele 27-28).
Curtea, reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Prin sentința comercială nr. 2939/ din 28 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj s-a admis cererea de instituire a răspunderii materiale formulată de către lichidatoruljudiciar desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei - SRL și în consecință:
Au fost obligați, în solidar, pârâții, și, să plătească suma de 105.272,21 lei, pasivul debitoarei.
În motivare se arată că, rin p. cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 mai 2008 și depusă la dosar la filele 222-223, lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei - SRL a solicitat obligarea pârâților și, în solidar, la plata pasivului debitoarei în cuantum de 105.272,21 lei.
În motivarea cererii lichidatorul judiciar a arătat că cu toate demersurile efectuate pentru contactarea administratorilor debitoarei, aceștia nu au putut fi identificați la adresele de domiciliu și nici la sediul societății. Pârâții au fost notificați în vederea depunerii documentelor societății, însă aceștia nu au procedat la predarea documentelor prevăzute de lege.
În consecință, având în vedere că nu au fost predate actele și documentele debitoarei se prezumă că societatea debitoare nu a condus evidența contabilă conform prevederilor legale în materie, așa cum au fost stabilite prin Legea contabilității nr.82/1991, motiv pentru care lichidatorul judiciar apreciază că în cauză sunt incidente prev. art.l38 lit.d din Legea nr.85/2006.
În speță, administratori statutari ai debitoarei sunt pârâții și, care în calitatea lor de administratori, aveau obligația de a gestiona cu atenție patrimoniul și activitatea societății, iar încălcarea culpabilă a acestei obligații a determinat prejudicierea creditorilor și atrage răspunderea acestora.
Judecătorul sindic apreciază că în sarcina pârâților poate fi reținută fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea. Prin neținerea contabilității în conformitate cu legea au fost denaturate rezultatele economicofinanciare ale debitoarei și nu a fost respectat cel puțin unul dintre principiile de bază ale legii contabilității respectiv imaginea fidelă a patrimoniului debitoarei.
Judecătorul sindic a apreciat că pârâților le revenea în calitate de administratori statutari obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce le-a fost încredințat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, administratorul fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile sale reieșind cu claritate din disp. art.73 alin. 1 litc și alin.2 ale Legii nr.31/1990, precum și din disp. art.11 alin.4 din Legea nr.31/1990 republicată.
Împotriva sentinței a declarat recurs, arătând că motivele de recurs le va depune până la primul termen de judecată.
Examinând recursul instanța constată că este nul din următoarele considerente:
Recurentul a formulat recurs împotriva sentinței nr. 2932/28.10.2008, comunicată în data de 3.12.2008 (263), recursul fiind formulat în data de 11.12.2008.
Potrivit art. 306 (1) Cod proc.civ. " recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, "termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".
Potrivit art. 303(1) Cod proc.civ. " recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs".
Raportat la faptul că hotărârea recurată e pronunțată în materia insolvenței, că termenul de recurs este de 10 zile, hotărârea trebuie motivată în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, respectiv până în data de 14.12.2008, care fiind zi de legală, termenul s-a prelungit, potrivit art. 101(5) Cod proc.civ. până la 15.12.2008, prima zi de lucru următoare.
Deoarece recursul nu a fost motivat până în 15.12.2007, în baza art. 306(1) Cod proc.civ. art.8 (2) din Legea nr. 85/2006, se va constata nulitatea recursului.
În baza art. 274 Cod proc.civ. fiind în culpă procesuală, recurentul va fi obligat să plătească intimaților, și, suma de 1190 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorar avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nulitatea recursului ca nemotivat declarat de pârâtul împotriva sentinței comerciale nr. 2939 din 28 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Obligă recurentul să plătească intimaților, și, suma de 1190 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorar avocat.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red. dact. GC
2 ex/29.04.2009
Jud.primă instanță: Seman
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Axente Irinel Andrei, Claudia
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|