Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1300/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂNr.1300/COM
Ședința publică din 19 octombrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Revi Moga
JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 3: Nicolae Stanciu
Grefier ---
Pe rol, judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta-creditoareS- cu sediul în B, sector 1,--11, în contradictoriu cu intimata-debitoare SC - SRL - cu sediul în C,-, -6,.B,.29, prin lichidator judiciar CC - cu sediul în C,-, jud.C, împotriva sentinței civile nr.2385/3.04.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect procedura insolvenței (art. 131 din Legea 85/2006).
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.85, art.87 și urm.Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile,obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar; recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Potrivit art.150 Cod procedură civilă, instanța, constatând că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față:
1. CC, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC " - " SRL a solicitat judecătorului sindic încuviințarea plății sumei de 3570 lei, reprezentând onorariu lichidator judiciar și a sumei de 490,32 lei, reprezentând cheltuieli de procedură, din contul fondului de lichidare constituit conform art.4 alin.6 din Legea nr.85/2006.
Cererea a fost motivată de lipsa disponibilităților din contul averii debitoarei și de necesitatea acoperirii cheltuielilor aferente procedurii și a plății onorariului de lichidator judiciar.
În dovedirea susținerilor din cuprinsul cererii, lichidatorul judiciar a depus înscrisuri.
2. Debitoarea SC " - " SRL a solicitat Tribunalului Constanța - Secția comercială deschiderea procedurii simplificate de faliment.
Prin sentința civilă nr.2385/3.04.2009, Tribunalul Constanțaa admis cererea formulată de CC, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC " - " SRL.; a încuviințat plata din contul fondului de lichidare constituit conform prevederilor art. 4 alin. 6 din Legea nr.85/2006 a sumei de 3570 lei, reprezentând onorariu lichidator judiciar și a sumei de 490,32 lei, reprezentând cheltuieli de procedură; a împuternicit pe doamna, Președintă a Comitetului de Conducere al Filialei UNPIR C, să emită dispoziție de plată asupra contului fondului de lichidare pentru sumele menționate mai sus.
În baza prevederilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii simplificate de faliment aplicată față de debitoarea SC " - " SRL, radierea debitoarei din Registrul Comerțului și comunicarea prezentei sentințe către debitoare, creditori, C și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța pentru efectuarea mențiunilor, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
1. Prin încheierea nr. 3325/COM/20.10.2008, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de faliment față de debitoarea SC " - " SRL și desemnarea CC în calitate de lichidator judiciar.
În calitate de lichidator judiciar al debitoarei, CC. a îndeplinit atribuțiile consacrate prin art. 25 din Legea nr.85/2006.
Creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu a înțeles să execute plata sumei de 3570 lei, reprezentând onorariu lichidator judiciar și a sumei de 490,32 lei, reprezentând cheltuieli de procedură, iar, în cauză, nu a fost aprobat un buget previzionat.
disponibilităților din contul averii debitoarei SC " - " SRL este atestată de Banca România prin extrasul de cont emis la 01.04.2009, în condițiile prevăzute de pct.5 din Normele Metodologice pentru aplicarea art.4.
Pct.8 al Normelor Metodologice dispune că, în urma epuizării disponibilităților din contul averii debitoarei, confirmată în condițiile stabilite la pct.5, judecătorul sindic va împuternici prin încheiere persoanele competente să emită dispoziție de plată asupra contului fondului de lichidare.
Față de aceste considerente, cererea formulată de lichidator a fost admisă.
2. În exercitarea atribuțiilor sale, practicianul în insolvență nu a identificat în patrimoniul debitoarei bunuri mobile sau imobile.
Potrivit art.131 din Legea nr. 85/2006 în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Cum, în patrimoniul falitei nu s-au regăsit bunuri din lichidarea cărora să se asigure acoperirea cheltuielilor administrative, iar creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B nu a avansat sume de bani în acest scop, în baza normei legale enunțate, s-a dispus închiderea procedurii simplificate de faliment și radierea debitoarei SC " - " SRL din Registrul Comerțului.
Impotriva acestei soluții, a declarat recurs creditoarea, pentru următoarele motive:
- chiar dacă se constată lipsa fondurilor societății, acestea puteau fi obținute din fondul de lichidare în conf.cu art.4 din Legea nr.86/2006;
- avansarea sumelor de către creditori pentru continuarea lichidării, ar fi condus la majorarea debitului către aceasta;
- continuarea procedurii de lichidare ar fi permis formularea cererii de antrenare a răspunderii materiale a persoanelor vinovate de situația debitoarei;
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, în raport cu criticile aduse, se constată că recursul este nefondat din următoarele considerente:
Potrivi art.131 Cod procedură civilă, "în orice stadiu al procedurii prevăzută de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului.
In speță, prin raportul întocmit la 20.02.2009, lichidatorul judiciar a arătat că în averea debitoarei nu au fost identificate bunuri, așa cum rezultă din adresa emisă de C, care să permită valorificarea lor și acoperirea creanței către creditoare.
De asemenea, în același raport s-a menționat că lichidatorul judiciar nu poate aprecia care sunt persoanele vinovate de aducerea societății în starea de insolvență,
Intrucât în averea debitoarei nu sunt bunuri, iar creditorul nu a înțeles să avanseze suma corespunzătoare, judecătorul sindic corect dispus închiderea procedurii în baza art.131 din Legea nr.85/2006.
Susținerea recurentei, potrivit căreia chiar și în lipsa fondurilor din averea debitoarei, nu atrage închiderea procedurii falimentului, este neîntemeiată în raport cu disp.art.131 din Legea nr.85/2006.
De asemenea, faptul că nu a înțeles să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea procedurii, este clar reglementată de textul de lege sus-menționat.
Creditoarea avea posibilitatea să determine continuarea procedurii lichidării prin avansarea sumei corespunzătoare, însă nu a înțeles să uzeze de acest drept, iar cu acea ocazie să se prevaleze de disp.art.138 din Legea nr.85/2006.
Pentru considerentele sus-expuse, în baza art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul comercial d eclarat de recurenta-creditoareS- cu sediul în B, sector 1,--11, în contradictoriu cu intimata-debitoare SC - SRL - cu sediul în C,-, -6,.B,.29, prin lichidator judiciar CC - cu sediul în C,-, jud.C, împotriva sentinței civile nr.2385/3.04.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
Jud.fond:Th.
Red.jud.-
21.11.2009
Tehnored.-gref.
2ex./22.12.2009
Președinte:Revi MogaJudecători:Revi Moga, Ecaterina Grigore, Nicolae Stanciu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|