Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1301/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1301
Ședința publică de la 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 2: Claudia Antoanela Susanu
JUDECĂTOR 3: Liliana
Grefier
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent și pe intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. I, intimat SC SRL, lichidator MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU. DEBITOARE SC SRL, intimat, intimat, având ca obiect procedura insolvenței, recurs declarat împotriva sentinței nr. 230/S din 30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. pentru recurentă, lipsă fiind reprezentanții legali ai intimaților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul se află la al 2 lea termen de judecată, este netimbrat iar intimatele au depus întâmpinări ale căror duplicate au fost comunicate recurentei.
Av. pentru recurentă depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei (chitanța nr. - din 16.11.2009), timbru judiciar de 0,15 lei și înscrisuri cu duplicat pentru comunicare. În continuare, precizează că documentele cuprind alte debite decât cele avute în vedere de către lichidator la baza stabilirii creanțelor.
Interpelat de către instanță, av. precizează că pârâta nu a fost citată deloc la sediul societății sau la domiciliu pe parcursul judecării fondului cauzei. Arată că a depus al dosar xerocopia cărții de identitate care atestă că pârâta avea alt nume înainte de începerea procedurii insolvenței.
Interpelat de instanța, av. precizează că nu a are alte cereri de formulat.
Instanța acordă cuvântul cu privire la recurs.
Av. pentru recurentă solicită admiterea recursului și precizează că debitul nu este cel real și că a depus acte din care rezultă că valoarea debitului este de 6.000 lei și nu 17.000 lei cum s-a solicitat. Învederează instanței că nu a fost numit administrator special deși era obligatoriu.
INSTANȚA
Prin sentința comercială nr. 230/S/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - Judecătorul Sindic s-a admis acțiunea formulată de lichidatorul judiciar Management Reorganizare Lichidare privind stabilirea răspunderii personale a pârâților și Aurus și s-a dispus obligarea pârâților la plata pasivului debitorului falit în sumă de 17414 lei către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Totodată s-a dispus închiderea procedurii simplificate a insolvenței societății debitoare și radierea acesteia din evidențele de pe lângă Tribunalul Iași și ale
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Acțiunea în răspundere promovată de lichidatorul judiciar,se constată că aceasta este întemeiată,rezultatul examinării debitorului în raport cu situația de fapt evidențiată de probatoriul administrat echivalând faptelor prevăzute de art.138 alin. 1 lit. b,c și d din Legea nr.85/2006.
Potrivit art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006,judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență să fie suportată de organele de conducere sau supraveghere ale societății care au cauzat starea de insolvență,prin una din faptele enumerate la lit. a-g ale acestui articol.
După cum rezultă din conținutul acestui articol,nu se face distincție între conducătorii în funcție la data deschiderii procedurii și conducătorii anteriori,între conducătorii de drept și cei care au exercitat în fapt activitatea de administrare,pentru antrenarea răspunderii fiind necesar ca acești conducători să aibă calitatea de autori ai faptelor enumerate la lit. a-g iar săvârșirea acestora să se fi produs în timpul mandatului lor.
În acest sens,se reține din informațiile furnizate de registrul comerțului cu adresa nr.6099/08.05.2008 că societatea debitoare a fost înființată de cei doi pârâți în anul 2001, aceștia îndeplinind și funcția de administrator.
Așa cum rezultă din aceleași evidențe ale registrului comerțului,la mai puțin de un an de la înființare respectiv 27.04.2002,dovada sediului social expiră,societatea debitoare continuând să funcționeze și să desfășoare activitate cu toate că nu avea un sediu social sau sedii secundare asigurate, iar o dovadă în acest sens este componența obligației fiscale neexecutate reprezentată de TVA,impozit pe venit și contribuții la fondurile speciale pentru ca prin încheierea nr.2207/12.04.2005 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași,să se constate dizolvarea de drept a acesteia pe temeiul art.30 din Legea nr.359/2004,ca urmare a nepreschimbării certificatului de înmatriculare.
Sediul social reprezintă potrivit art.7 lit. b din Legea nr.31/1990, unul dintre atributele de identificare a unei societăți comerciale,fiind esențial pentru funcționarea ei ca persoană juridică întrucât este locul unde poate fi localizată ca subiect de drept și unde se află centrul principal de conducere,motiv pentru care este obligatoriu ca acest sediu social să fie unul real.
În cauză,nu se poate vorbi de stabilitatea sediului social în condițiile în care dovada sediului social în baza căreia societatea debitoare a fost autorizată să funcționeze a expirat la data de 27.04.2002 fără ca ulterior cei doi pârâți-administratori să se preocupe de stabilirea unui nou sediu social și respectiv realizarea publicității prescrise de Legea nr.26/1990 prin înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii referitoare la schimbarea sediului.
De asemenea,până la constatarea dizolvării de drept,debitorul prin cei doi administratori pârâți,nu și-a îndeplinit nici obligația publicității situațiilor financiare anuale respectiv bilanțul contabil pentru exercițiul financiar al anilor 2004,2005 iar aceste raportări contabile nu au fost depuse spre verificare organelor fiscale și nici predate lichidatorului judiciar care deși s-a prezentat la sediul declarat al debitorului în vederea ridicării documentelor societății,contactând pe pârâta,aceasta a refuzat colaborarea.
În aceste condiții,pentru a întocmi o analiză a situației financiare a societății debitoare,lichidatorul judiciar preia de pe site-ul Ministerului Finanțelor sinteza bilanțurilor contabile depuse de aceasta pentru exercițiul financiar al anilor 2001-2003,constatând că în primii doi ani după înființare,activitatea societății a avut o tendință de creștere,la finele anului 2002 obținându-se chiar profit pentru ca ulterior cifra de afaceri să se diminueze,cu creștere în paralel a datoriilor care ajung la suma de 55.465 lei deși în contabilitatea debitorului figurează scriptic active imobilizate în sumă de 53.172 lei reprezentând stocuri în valoare de 14.110 lei,creanțe în valoare de 34287 lei.
Potrivit art.10 din Legea nr.82/1991,organizarea și conducerea contabilității și deci,a întocmirii și înregistrării la organele fiscale a raportărilor contabile sunt în obligația și răspunderea administratorului oricărei societăți comerciale presupusă a fi în activitate pentru că datele analitice cuprinse în aceste documente oferă o imagine a operațiunilor executate de societatea în cauză și a rezultatelor obținute iar în conformitate cu prevederile art.73 din Legea nr.31/1990 republicată,administratorii sunt solidari răspunzători pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere.
În cauză,deși notificați atât cu privire la deschiderea procedurii cât și asupra obligației de a prezenta documentele contabile,administratorii-pârâți au refuzat să se conformeze acestei obligații și nici nu s-au prezentat în instanță pentru a proba îndeplinirea tuturor îndatoririlor aferente funcției în conformitate cu legea.
Este de presupus însă că dacă în cauză ar fi fost organizată și ținută o contabilitate,aceste evidențe contabile ar fi trebuit să se reflecte în raportările contabile impuse de lege depuse la organele abilitate pentru verificarea lor însă așa cum rezultă din probatoriul administrat,după primii 3 ani de funcționare, debitorul,prin administratorii-pârâți nu s-a mai preocupat de gestionarea contabilității cu consecința imposibilității supravegherii contabile a relațiilor comerciale derulate de societatea administrată.
Nedepunerea de către debitor a raportărilor contabile prevăzute de lege ca și refuzul prezentării evidențelor contabile lichidatorului judiciar,duc la concluzia că pârâții,în obligația cărora era organizarea și ținerea contabilității,au făcut dispărute aceste evidențe sau nu le-au ținut în conformitate cu legea, încercând astfel să ascundă situația reală a activului și pasivului social și să atragă aplicarea față de aceștia prevederilor art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006.
Pe de altă parte,existența în patrimoniului debitorului la finele anului 2003 a unor elemente de activ în valoare de 53.172 lei identificate scriptic de lichidatorul judiciar și a căror valoare era în măsură să susțină lichidarea pasivului(117.414 lei), coroborată cu imposibilitatea identificării și valorificării lor în procedură,îndreptățesc concluzia că sub acoperirea societății,pârâții au continuat comerțul în interes personal,însușindu-și rezultatele obținute și apoi pentru a se apăra de răspundere,au abandonat societatea administrată sancțiunii dizolvării,fapte prevăzute de art.138 alin.1 lit. a și c din Legea nr.85/2006.
În condițiile mai sus expuse,se impune instituirea răspunderii personale a celor doi pârâți-administratori pentru pasivul debitorului falit reprezentat de creanța admisă în procedură,pârâții urmând a suporta,în solidar, din averea proprie acest pasiv.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta a susținut că nu a fost citată la domiciliul său și nici cu numele actual, deși făcuse publică schimbarea acestora din data de 01.08.2007, când a fost emisă noua sa carte de identitate.
A precizat recurenta că intimata nu a făcut nici un demers pentru aflarea domiciliului său și în acest fel nu și-a îndeplinit obligațiile ce decurg din calitatea sa de lichidator judiciar.
Pe fond, a susținut că instanța a pronunțat hotărârea fără a verifica în fapt raportul final al intimatei și fără a supune dezbaterii existența creanței certe, lichide și exigibile care punea sub semnul întrebării procedura dizolvării administrative.
Prin întâmpinare, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Ias olicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că recurenta nu poate opune terților acte sau fapte neînregistrate și că mențiunile prevăzute de Legea nr. 26/1990 sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului sau de la publicarea în Monitorul Oficial.
Referitor la soluția pe fond, aceasta este temeinică în opinia intimatei, fiind dovedite în cauză faptele cauzatoare de prejudicii.
Lichidatorul judiciar management Reorganizare Lichidare a formulat de asemenea întâmpinare, solicitând respingerea recursului motivat de faptul că citarea recurentei la alt domiciliu și sub alt nume se datorează pasivității acesteia, care, deși cunoștea de derularea procedurii insolvenței, a așteptat pronunțarea hotărârii în acțiunea în răspundere.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
Recursul este întemeiat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse.
Verificând actele dosarului, instanța reține că cererea de stabilire a răspunderii personale a fost formulată la data de 06.02.2009, pârâta-recurentă fiind identificată sub numele, cu domiciliul în I,-,. 909,. 1,. 4.
Mai reține că citarea pârâtei pe tot parcursul procesului și pentru termenul la care hotărârea a rămas în pronunțare (30.04.2009) s-a făcut la domiciliul arătat mai sus, pe numele.
Așa cum rezultă însă din copia cărții de identitate aflată la fila 5 dosar, la data de 01.08.2007 (anterior introducerii cererii de chemare în judecată) a fost emisă cartea de identitate a recurentei, pe numele și cu domiciliul în-, --2,. A,.1,.2.
Având în vedere faptul că citarea recurentei s-a făcut sub alt nume și la alt domiciliu decât cele înscrise în cartea de identitate atât la administrarea probelor cât și la data pronunțării hotărârii recurate, Curtea constată întemeiat recursul formulat de pârâtă, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Potrivit acestei prevederi legale, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
Cum citarea părții nu s-a făcut la domiciliul celui citat și nici pe numele înscris în cartea de identitate, așa cum impun prevederile art. 90 Cod procedură civilă, urmează ca instanța să admită cererea de recurs și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă să caseze hotărârea recurată și să trimită cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
În rejudecare instanța de fond va avea în vedere, la întocmirea și comunicarea actelor de procedură, datele de identificare cuprinse în cartea de identitate a pârâtei-recurente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta (fostă ) împotriva sentinței comerciale nr. 230 S din 30 aprilie 2009 Tribunalului Iași - Judecător sindic, hotărâre pe care o casează.
Dispune trimiterea cauzei aceleași instanțe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 16 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex.
16.12.2009
Tribunalul Iași - judecător sindic
Președinte:Anca GhideanuJudecători:Anca Ghideanu, Claudia Antoanela Susanu, Liliana
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
