Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1349/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA Nr. 1349

Ședința publică de la 04 2009

PREȘEDINTE: Ecaterina Moleanu Moleanu

JUDECĂTOR 2: Nela Ochea

JUDECĂTOR 3: Tudora Drăcea

Grefier -

Pe rol, judecarea recursului declarat de debitoarea SC SRL S împotriva sentinței nr. 251/4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu administratorul judiciar DR.TR.S, creditoarea SC SRL T și administratorul social

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că s-a depus la dosar prin serviciul arhivă din partea creditoarei un răspuns la adresa emisă de instanță și prin care i s-a solicitat să dovedească că anterior cererii de deschidere a procedurii, a procedat la somarea debitoarei să-și achite debitele, după care;

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a trecut la soluționare.

CURTEA:

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 251/4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a admis cererea formulată de creditorul SC SRL, în temeiul art.33 alin 6 din Legea 85/2006 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC SRL și în temeiul art. 34 din lege s-a numit administrator judiciar, cu atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, retribuția urmând să fie stabilită ulterior, pe baza activității desfășurate.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că cererea formulată la 11.02.2009 de creditorul SC SRL, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, a fost comunicată debitorului la data de 18.02.2009 și că nu s-a formulat contestație, potrivit art.33 alin. 6 din Legea 85/2006, privind procedura insolvenței.

Debitoarea SC SRL S se află în încetare de plăți, prezumția de insolvență, ca urmare a neplății datoriei după 30 de zile de la scadență, nefiind răsturnată.

Creditorul are o creanță comercială, certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului în cuantum de 61057 lei reprezentând sumă datorată în calitate de girant al beneficiarului - în temeiul contractului de transport nr. 480/09.10.2008.

S-a mai arătat că debitorul a fost notificat în nenumărate rânduri în vederea achitării datoriei, demersuri care au rămas fără nici un rezultat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs debitoarea SC SRL S, criticând-o ca netemeinică și nelegală, susținând că așa cum rezultă din contractul de transport invocat, are calitatea de girant și nicidecum de debitor, acesta fiind - Ungaria. Mai mult, notificările nu au fost făcute către SC SRL și ca atare nu există nici un mijloc de probă din care să rezulte că a fost pusă în întârziere. Debitul invocat nu este cert, lichid și exigibil, aceste cerințe fiind îndeplinite doar în cazul în care SC SRL ar fi emis și transmis societății SC SRL o factură fiscală pentru suma datorată și totodată dacă și-ar fi îndeplinit obligația de a notifica, astfel având posibilitatea de a lua cunoștință de faptul că se află în întârziere.

Prin întâmpinare, creditoarea SC SRL Tas olicitat respingerea recursului. A susținut că debitoarea însăși a admis că are o creanță certă, lichidă și exigibilă, emițând în calitate de girant al beneficiarului - în data de 19.10.2008 un bilet la ordin pentru suma de 72.658,78RON și care a fost refuzat de bancă din lipsă de disponibil. Mai mult, debitoarea, prin semnarea și ștampilarea contractului de transport, a fost de acord conform cap.IV art.5, cu achitarea contravalorii transportului în cazul în care - nu ar achita.

Curtea va respinge recursul, pentru următoarele considerente:

Din probele administrate se reține că recurentul a semnat contractul de transport și a fost de acord cu achitarea contravalorii acestuia în cazul în care - nu plătește. Mai mult a emis la data de 19.10.2009 bilet la ordin pentru suma de 72.658, 78 lei dar refuzat la plată de către bancă pentru lipsa disponibilului.

Față de faptul emiterii biletului la ordin, susținerea recurentei că intimata nu are creanță, certă, lichidă și exigibilă este nefondată. Susținerea recurentei că nu a fost pusă în întârziere este nefondată, căci obligația fiind de natură comercială este solidară, conform dispozițiilor art.42, în afară de stipulație contrară, ori în contractul părților nu s-a prevăzut beneficiul discuțiunii, în caz de executare silită. Cum procedura instituită de 85/2006 este o procedură de executare silită, dar concursuală, creditorul intimat și-a exercitat drepturile contra unuia dintre codebitorii săi în mod legal. Cum recurenta nu a făcut dovada că nu se află în încetare de plăți, în mod corect s-a admis cererea intimatei și s- deschis procedura prevăzută de legea precitată.

Astfel fiind, în baza dispozițiilor art. 312.pr.civ recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de debitoarea SC SRL S, cu sediul procesual ales la INTERNAȚIONAL SA B, din B, sector 1,-/5, nr.1, împotriva sentinței nr. 251/4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu administratorul judiciar DR.TR.S, cu sediul în DTS,-, -.2,.4, județul M, creditoarea SC SRL T, cu sediul procesual ales la SC & ASOCIAȚII SRL B, sector 6, -,-,.4 și administratorul social G, din comuna, nr. 108, -.2,.4, județul B

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 2009.

Președinte,

Moleanu

Judecător,

Judecător,

Grefier,

04 2009

Red. Jud.

Jud. fond.

Tehnored. S/ 17.11.2009

Președinte:Ecaterina Moleanu
Judecători:Ecaterina Moleanu, Nela Ochea, Tudora Drăcea

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1349/2009. Curtea de Apel Craiova