Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1372/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.1372
Ședința publică din data de 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Tănăsică Elena
JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Stan Aida Liliana Nițu
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, cu sediul în B,-, județ B, împotriva Încheierii pronunțate în data de 13 iulie 2009 de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Buzău, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL, cu sediul în comuna, sat, județ B, CUI -, Nr. de înregistrare în Registrul Comerțului J- prin lichidatorul, cu sediul în B, str. -, -.6, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata-debitoare SC SRL reprezentată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.16/2009 pe care o depune la dosar, lipsind recurenta-creditoare DGFP B și lichidatorul debitoarei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este motivat, scutit de la plata taxei de timbru, aflat la primul termen de judecată și că recurenta în finalul motivelor de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa, după care,
Intimata-debitoare SC SRL reprezentată de avocat, solicită acordarea cuvântului în susținerea recursului, întrucât nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea ia act de declarația părții prezente, verificând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecare și acordă cuvântul în dezbateri.
Intimata-debitoare SC SRL reprezentată de avocat, solicită instanței respingerea recursului, întrucât judecătorul sindic în mod corect a constatat că valoarea creanței nu a fost dovedită și mai mult, tribunalul trebuia să respingă cererea de deschidere a procedurii.
Menționează că fondul cauzei este strâns legat de soluția ce se va pronunța în dosarul nr-, nr.5 pe lista din ședința de judecată.
Solicită respingerea recursului ca inadmisibil.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele,
Prin încheierea din data de 13 iulie 2009, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Buzăua dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale asupra mențiunii de 15.044 lei ce reprezintă creanța DGFP B, atât în considerentele sentinței 585/20.05.2009, cât și în minută, ca fiind aceea de 7.995 lei, îndreptarea dispunându-se în ambele exemplare ale hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic verificând cuantumul creanței datorată de debitorul SC SRL a constatat că în mod greșit a reținut suma de 15.044 lei menționată în cererea introductivă, în loc de 7995 lei rezultată după achitarea parțială.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, solicitând admiterea recursului și pe fond modificarea încheierii pronunțate.
În cuprinsul cererii de recurs depusă la dosarul cauzei se arată că din eroare a fost menționată în încheierea pronunțată în data de 13.07.2008 o creanță de 7995lei, în loc de 15044 lei, deși cuantumul corect era acela de 11.663 lei.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, precum și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Baf ormulat cerere având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței pentru debitorul SC SRL, arătând că există o creanță comercială certă, lichidă și exigibilă, împotriva acestuia fiind îndeplinite condițiile legii privind deschiderea procedurii insolvenței.
Prin sentința comercială nr.585 din 20 mai 2009, s-a admis cererea formulată de creditorul DGFP B, iar în temeiul art.33 alin.6 din Legea nr.85/2006 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în forma generală împotriva debitorului SC SRL.
Din cuprinsul înscrisurilor existente și având în vedere plățile efectuate, dar și declarațiile fiscale depuse ulterior, rezultă că sumele datorate către bugetul statului erau în cuantum de 11663 lei la data de 20.05.2009 momentul deschiderii procedurii.
În atare situație se reține că încheierea de îndreptare eroare materială pronunțată nu reflectă debitul corect rămas de achitat, situație în care urmează a fi corectată, în sensul să suma este de 11663 RON.
Față de cele precizate, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica în parte încheierea recurată și va constata că suma este de 11663 RON, în cauză fiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, cu sediul în B,-, județ B, împotriva Încheierii pronunțate în data de 13 iulie 2009 de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Buzău, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL, cu sediul în comuna, sat, județ B, CUI -, Nr. de înregistrare în Registrul Comerțului J- prin lichidatorul, cu sediul în B, str. -, -.6, județ
Modifică în parte încheierea, în sensul că suma este de 11663 RON.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Stan Aida Liliana Nițu
- - - - - -
Grefier
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Red. / tehnored.
5 Ex./ 19 noiembrie 2009
Ds. fond nr- Tribunal
Jud. sindic
Președinte:Tănăsică ElenaJudecători:Tănăsică Elena, Stan Aida Liliana Nițu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|