Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1438/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA Nr. 1438
Ședința publică de la 19 2009
PREȘEDINTE: Tudora Drăcea
JUDECĂTOR 2: Mariana Moț
JUDECĂTOR 3: Doina Lupea
Grefier -
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea SC SRL, împotriva sentinței nr. 805 din data de 9 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL C, având ca obiect procedura insolvenței - deschidere procedură.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta creditoare SC SRL prin avocat și intimata debitoare SC SRL prin avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Av. depune chitanța nr. 566-322-0281 din 18 2009 reprezentând plata diferenței taxei judiciare de timbru de 40 lei.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra recursului de față:
Av. pentru recurenta creditoare SC SRL solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul deschiderii procedurii de insolvență a debitoarei SC SRL C, întrucât din suma pe care o avea de achitat de 135.000 lei a mai rămas de achitat suma de 38.877 lei și nu s-a făcut dovada că debitoarea nu este în stare de insolvență.
Av. pentru intimata debitoare SC SRL C solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate. A arătat că între părțile din litigiu nu s-au încheiat raporturi contractuale sub forma înscrisului unic al unui contract cu clauze clare.
În susținerea celor solicitate a arătat că în cauza de față, creanța nu este certă, lichidă și exigibilă. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr.805/09 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, s-a admis contestația debitorului SC SRL C și s-a respins cererea de deschidere a procedurii generale de insolvență formulată de creditorul SC SRL B,
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că în baza relațiilor comerciale derulate între părți, creditorul a emis mai multe facturi fiscale, ce cuprind în conținutul lor o semnătură olografă pe care debitorul a înțeles să o conteste ca fiind cea a reprezentantului său legal.
Cu privire la serviciile prestate de către creditor în favoarea debitorului și care au determinat emiterea facturilor fiscale, acestea menționează că au constat în "închiriere utilaj foraj", fără însă ca între părți să fi fost încheiat vreun contract de închiriere în cuprinsul căruia să se fi stipulat în mod neechivoc contravaloarea chiriei eventual datorate.
Potrivit art. 3 pct. 6 raportat la pct.31 lit. a Legea -, creditorul a cărui creanță împotriva debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile poate formula o cerere de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitorului său, insolvența fiind prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.
Pentru a determina deschiderea unei proceduri generale de insolvență, cererea unui creditor trebuie să justifice existența unei creanțe certe, lichide, exigibile și superioare valorii-prag, iar debitorul poate formula contestație împotriva cererii de deschidere a procedurii, în termen de 10 zile de la primirea acesteia, conform art. 33 alin.2 legea 85/2006.
Instanța a constatat că, în ceea ce privește creanțele care justifică aplicarea procedurii insolvenței, acestea trebuie să îndeplinească aceleași condiții cu cele pentru care se poate începe o executare silită asupra bunurilor mobile sau imobile ale debitoarei, în temeiul art.379 Cod procedură civilă și să fie superioare valorii-prag de 10.000 lei. Prin urmare, creanța trebuie să fie certă, adică existența acesteia să rezulte din însuși actul de creanță sau din alte acte, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta; să fie lichidă, adică câtimea ei să fie determinată prin însuși actul de creanță sau determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau a altor acte, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, ori opozabile lui; și, în final, să fie exigibilă, în sensul că aceasta a ajuns la scadență. Aceste condiții trebuie întrunite în momentul depunerii cererii introductive și nu ulterior acestei date.
Factura fiscală constituie un mijloc de probă în contra debitorului, atunci când a fost acceptată la plată de către acesta, fapt ce rezultă fie din inserarea în cuprinsul său a semnăturii reprezentantului debitoarei și a ștampilei acesteia, fie dintr-o plată parțială a debitului pretins sau dintr-o altă asemenea modalitate. În caz contrar, aceasta nu poate servi ca mijloc de probă decât în contra emitentului său, creditorul prezentei cauze, căreia, de altfel, conform art. 1169.civ. îi revine sarcina probei.
Instanța a apreciat că depunând în susținerea cererii sale doar facturi fiscale, creditorul nu a dovedit chiar existența creanței pretinse, în condițiile în care acestea nu conțin mențiunile sus-arătate și, prin urmare, nu pot constitui mijloc de probă ale acceptării lor la plată de către debitor. În acest sens, faptul cuprinderii în conținutul acestora a unor semnături olografe ale unor persoane despre care nu se poate afirma că au calitatea de reprezentante ale debitorului, semnături de altfel neînsoțite de ștampila debitorului, nu reprezintă o acceptare la plată a acestora.
Prin contestația debitorul a învederat instanței faptul că reprezentantul său legal nu a semnat facturile fiscale sus-menționate, confirmându-se astfel faptul neacceptării lor la plată și a inexistenței caracterului cert al creanței pretinse.
Instanța a apreciat ca fiind întemeiate apărările debitorului, facturile fiscale indicate de către creditor ca temei al pretențiilor sale fiind emise în lipsa unui contract comercial expres, cu clauze clare și neechivoce asupra prețului contractului, a termenului scadent de plată și a penalităților percepute.
În condițiile în care creditorul nu a dovedit astfel caracterul cert al creanței pe care pretinde aoa vea împotriva debitorului, instanța a considerat că aceasta nu îndeplinește condițiile certitudinii, lichidității și exigibilității pe care creanța ce fundamentează o cerere de deschidere a procedurii insolvenței trebuire să le îndeplinească.
Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea SC SRL, care a susținut că între părți au existat relații comerciale în perioada iulie-august 2008, iar semnarea facturilor de un angajat sau de soțul administratorului și nu de reprezentantul debitoarei, nu poate constitui un refuz de plată.
Instanța de fond a considerat că factura fiscală constituie un mijloc de probă, prin recunoașterea acesteia fie prin semnătură, fie prin plata parțială, iar în speță, factura nr.- a fost achitată parțial.
În cuprinsul facturii s-a menționat "închiriere utilaj", iar faptul că în ordinele de plată s-a consemnat că suma reprezintă contravaloare marfă, cât și neînregistrarea facturilor în contabilitatea intimatei debitoare, nu-i sunt imputabile recurentei creditoare.
Pe de altă parte, debitorul a achitat o serie de facturi emise de creditor, ceea ce dovedește că între părți a existat un acord verbal, nefiind necesară încheierea unui contract în formă scrisă.
S-a mai susținut că factura poate fi semnată de orice persoană din cadrul firmei, reprezentantul creditorului având reprezentarea că soțul administratorului debitoarei este de bună credință, că deși semnătura de pe alte facturi nu a fost a administratorului, s-au achitat și astfel de facturi. Contestarea semnăturii impunea efectuarea unei expertize grafologice.
Mai mult s-a notificat plata creanței atât verbal, cât și scris către debitoare și administratorul acesteia.
Intimata debitoare SC SRL Cad epus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, sentința fiind legală, întrucât creditoare nu are o creanță certă, lichidă și exigibilă.
S-a arătat că între părți nu s-a încheiat un contract în formă scrisă, încât mențiunea de pe facturi privind plata unor penalități nu constituie o clauză penală, că semnătura de pe facturi nu aparține reprezentantului legal al debitoarei, că în legătură cu această semnătură s-a formulat plângere penală împotriva administratorului creditorului și persoana ce se pretinde că a semnat.
Plățile au fost efectuate în lipsa unor facturi, iar creditorul a încercat să obțină, prin emiterea facturilor invocate, o sumă mai mare decât cea cuvenită și deja primită, recurgând chiar și la falsificarea semnăturii.
În lipsa unui contract semnat de reprezentantul legal, factura semnată de o altă persoană nu obligă societatea la plata sumelor înscrise în facturi.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.3 pct.6 din Legea 85/2006, este îndreptățit să solicite deschiderea procedurii, creditorul ce deține o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile și care depășește valoarea prag de 10.000 lei, limită prevăzută de lege la data când s-a înregistrat cererea.
În speță, creditoarea a solicitat deschiderea procedurii pentru o creanță de 308.877 lei, depunând ca dovezi un număr de 4 facturi; nr 919/30 septembrie 2008 pentru o sumă de 135.000 lei și nr 275/01.10.2008, nr276/03.10.2008 și nr 277/06.10.2008, fiecare pentru suma de 90.000 lei.
Creanța trebuie să aibă caracter cert, lichid și exigibil, iar debitoarea prin administratorul social a contestat creanța, invocând că nu a semnat facturile depuse de creditoare și că nu datorează suma solicitată. Factura acceptată constituie un mijloc de probă în dreptul comercial, iar legea nu definește noțiunea de factură acceptată, practica statuând că are acest caracter factura semnată de reprezentantul legal al comerciantului ori persoana împuternicită de acesta și care reflectă raportul juridic dintre părți.
Din chiar motivele de recurs, rezultă că facturile au fost semnate de soțul administratorului și că acestea nu au fost înregistrate în contabilitatea societății debitoarei, întrucât nu le-a recunoscut. Pe de altă parte, plățile efectuate prin ordinele de plată (din lunile iunie-iulie) anexate facturilor (emise în septembrie -octombrie) sunt anterioare emiterii facturilor, așa încât aceste plăți, nu pot fi interpretate ca o recunoaștere a facturilor.
Dimpotrivă, toate aceste elemente confirmă apărările debitoarei în sensul că facturile nu sunt acceptate și deci nu fac dovada creanței invocate în cererea de deschidere a procedurii, astfel că, în mod corect judecătorul sindic a apreciat că cererea nu îndeplinește condițiile legale, creanța nefiind certă, lichidă și exigibilă.
Este necesară o desocotire a părților într-un litigiu pe dreptul comun, pentru a se stabili natura raporturilor comerciale-închirierea unui utilaj (conform mențiunii din facturi) ori vânzarea unor mărfuri (cum s-a menționat în P) și dacă debitoarea a achitat datoria, ori aceasta mai datorează vreo sumă.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin1 pr.civ se va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
ECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea SC SRL, cu sediul ales la & ASOCIAȚII SRL B, sector 6, -,-,.4, împotriva sentinței nr. 805 din data de 9 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL C, cu sediul ales la Cabinet av., din C,-, -.1,.19, județul D.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
19 2009
Red. Jud. /16.12.2009
Jud. fond.
Ex. 3
Tehnored.
Președinte:Tudora DrăceaJudecători:Tudora Drăcea, Mariana Moț, Doina Lupea
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
