Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 152/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 152/2010
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de - IMOBILIARE SRL și, împotriva deciziei civile nr. 1114 din 24.03.2009, pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj, cauza privind și pe intimații - SRL, - - CONSTRUCȚII SRL, JUDICIAR, având ca obiect procedura insolvenței - deschiderea procedurii.
La apelul nominal făcut în cauză, la a treia striga s-a prezentat pentru intimata - SRL, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația este timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 09.12.2009, contestatorul, prin reprezentantul ales a depus la dosarul cauzei o precizare, iar în data de 20.01.2010, a depus la dosarul cauzei memoriul privind dezvoltarea excepției de neconstituționalitate.
În data de 22.01.2010, intimata - SRL a depus la dosarul cauzei răspuns la excepția de neconstituționalitate invocată de către.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea a acordat cuvântul reprezetantului intimatei - SRL pe cererea formulată, solicitându-i să indice dacă în cauză sunt sau nu incidente prev. art. 318 teza a II-a pr.civ.
Reprezetantului intimatei - SRL a susținut că, potrivit art. 320 pct. 2.pr.civ. contestația nu este admisibilă și nici fondată, instanța de recurs s-a pronunțat pe fiecare motiv de recurs în parte și a solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză.
CURTEA:
Prin decizia civilă nr. 1114 din 24 martie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj, a fost respins recursul declarat de către debitoarea IMOBILIARE împotriva sentinței comerciale nr. 3.100 din data de 29 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- de catre Tribunalul Comercial Cluj, care a fost menținută în întregime.
Pentru a se dispune astfel, s-a reținut că prin hotărârea atacată a fost respinsă ca neîntemeiata contestația formulata de debitoarea IMOBILIARE și au fost admise cererile formulate de creditoarele G și - CONSTRUCTII C-
Totodată, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în forma generală împotriva debitoarei IMOBILIARE C-N și s-a numit administrator judiciar JUDICIAR.
Instanța de fond a reținut că a fost investită de creditoarele și - cu cereri de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei IMOBILIARE, invocând pe de o parte, existența unor creanțe certe, lichide și exigibile, iar pe de altă parte, starea de insolvență în care se află aceasta.
În privința creanțelor ce constituie temei al cererii formulate de creditoarea, judecătorul sindic reține faptul că aceasta a prestat pentru debitoare lucrări de construcții în baza a două contracte: contractul nr. 701/2008 care are ca obiect turnarea de șape armate de protecție și și contractul nr. 746/2008 care are ca obiect finisaje interioare și exterioare.
În baza celor două contracte au fost efectuate lucrările și s-au încheiat situațiile de lucrări semnate și ștampilate de către reprezentantul legal al debitoarei.
În baza situațiilor de lucrări au fost emise facturile nr. -/11.04.2008 și -/15.05.2008 pentru contractul nr. 701/2008 și factura nr. -/10.05.2008 pentru contractul nr. 746/2008.
În privința primelor două facturi s-a arătat faptul că, potrivit disp. art. 4 pct. 1 lit. a din contractul nr. 701/21.02.2008 încheiat între părți, s-a stabilit ca modalitate de plată și de facturare agreată de ambele părți, plata în lei, din contul beneficiarului în contul executantului, la 7 zile de la data emiterii, urmare a recepționării de către beneficiar a lucrărilor efectuate.
De asemenea, a constatat instanța că situațiile de lucrări pe baza cărora au fost întocmite facturile fiscale de către creditoarea au fost întocmite cu participarea reprezentanților ambelor părți.
Atâta timp cât lucrările executate și facturate în cursul anului 2007 au fost verificate de către reprezentantul debitoarei, instanța de fond a apreciat ca fiind certă și dovedită creanța invocată de, iar apărările debitoarei sub acest aspect, ca neîntemeiate.
În privința creanței invocată de către creditoarea - - CONSTRUCTII SRL suma pretinsă este rezultatul unor diferențe rămase de achitat de către debitoare în baza facturilor fiscale nr.-/11.04.2007, -/10.08.2007, -/12.10.2007 și -/15.11.2007, rămânând un total de încasat de 126.658,38 lei.
Facturile menționate au fost însușite la plată de către debitoare, făcându-se chiar plăți parțiale, astfel încât, a apreciat instanța de fond, contestarea lor ulterioară de către IMOBILIARE apare ca lipsită de temei legal.
Cea de a doua condiție impusă de Legea nr. 85/2006 pentru deschiderea procedurii insolvenței este legată de starea de insolvență a debitoarei.
Astfel, potrivit art. 3 din actul normativ menționat, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin lipsa fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Potrivit art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, insolvența este prezumată ca vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.
Din cele arătate anterior, instanța de fond a apreciat că a rezultat că debitoarea nu și-a achitat datoriile certe și exigibile de peste 30 de zile, în favoarea creditorilor și - CONSTRUCTII
În ceea ce privește disponibilitățile bănești ale debitoarei s-a arătat faptul că în perioada iunie 2008 - octombrie 2008 singurele încasări semnificative în contul de credit al debitoarei au fost: 120.000 lei transfer interbancar IMOBILIARE, 552.259 lei rambursare de și 132.000 lei diferență preț tranșa a 3-a din contract -.
În privința celei dintâi sume de 120.000 lei, s-a constatat că este vorba despre o sumă transferată dintr-un cont în altul aparținând debitoarei, astfel încât ea nu poate fi apreciată ca reprezentând încasări aferente perioadei menționate.
de este, de asemenea, rezultatul evidențierii în contabilitate a unor facturi fiscale, chiar neachitate, așa cum rezultă dintr-una din facturile invocate de creditoarea.
Suma de 132.000 lei depusă în contul de credit al debitoarei în 24.07.2008, deci ulterior primelor termene de judecată acordate în cauză de către doamna avocat, este susceptibilă de a fi apreciată ca fiind o plată pro causa, în condițiile în care aceasta a asigurat în celelalte dosare privind pe IMOBILIARE reprezentarea juridică a acesteia.
Contul de profit și pierdere al debitoarei la 30.06.2008 evidențiază la data menționată o pierdere de 893.246 lei, în condițiile în care profitul declarat este zero.
de cont depuse de către reprezentanții debitoarei au dovedit faptul că la 13.10.2008 pe contul deschis la. aceasta avea un disponibil de 246,24 lei, iar pe contul deschis la Bank disponibilul în 14.10.2008 era de 82,46 lei.
Este real, arată instanța de fond, faptul că a fost depus la dosar și un extras de cont aferent perioadei 1 septembrie 2008 - 9 octombrie 2008 din care rezultă însă că, administratorul debitoarei, are în contul personal suma de 50.000 Euro. Această sumă însă nu prezintă relevanță în cauză în condițiile în care ceea ce interesează este situația financiară a debitoarei care nu se confundă cu situația administratorului său.
Având în vedere faptul că în cele două conturi declarate de către debitoare disponibilitățile bănești la data de 14.10.2008 se ridică la puțin peste 300 lei, în vreme ce creanțele pretinse de către cei doi creditori se cifrează în jurul sumei de 200.000 lei, judecătorul sindic a apreciat că insolvența în cazul IMOBILIARE SRL este vădită.
Împotriva acestei hotărâri, întemeiat pe dispozițiile art. 303.pr.civ. coroborat cu art. 8 din Legea nr. 85/2006, a declarat recurs debitoarea IMOBILIARE C-
În dezvoltarea motivelor de recurs, debitoarea a arătat că sentința pronunțată este nelegală, din perspectiva faptului că au fost nesocotite hotărârile judecătorești pronunțate anterior între părți, prin care au fost respinse cererile celor două creditoare de emitere a unor somații de plată, pentru aceleași sume.
Totodată, hotărârea pronuntată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea gresită a legii, raportat la starea de fapt, nefiind indeplinite conditiile legale cumulative pentru deschiderea procedurii insolventei. Astfel, recurenta nu este in incetare de plati. Debitorul nu este considerat in stare de insolventa in situatia in care dispune de fondurile necesare achitarii datoriilor scadente, insa refuza in mod intemeiat sa efectueze plata acestora.
Asa cum rezulta din extrasul de cont bancar emis de Bank la data de 10.09.2008 (data formularii contestatiei fata de cererea ), are un sold creditor de325.872,50lei. In conditiile in care soldul creditor detinut de subscrisa recurenta depaseste sumele pretinse de si, are suficiente "fonduri banesti disponibile pentru plata datoriilor scadente".
În legătură cu disponibilitatile banesti din cont bancar in suma de 120.000 lei, instanta de fond a considerat in mod eronat ca aceste sume nu sunt relevante pentru stabilirea starii de insolventa, deoarece ele au fost transferate dintr-un cont apartinand ( Bank) catre un alt cont apartinand tot, insa la o alta banca (BCR).
Distinctia pe care a facut-o instanta de fond in hotararea recurata intre a stabili starea de insolventa - IMOBILIARE SRL in functie de un anumit cont bancar si de a constata ca aceasta detine sau nu disponibil banesc este artificiala si nefireasca in raport de scopul procedurii insolventei.
Totodată, rambursarea de TVA de catre organele fiscale in suma de 552.259 lei, disponibilul banesc a fost ignorat de catre instanta de fond in hotararea recurata, in sensul ca nu se ofera explicatii pertinente pentru refuzul instantei de a le lua in considerare la determinarea starii de insolventa.
De asemenea, diferenta pret contract in suma de 132.000 lei - disponibilul banesc, a fost apreciat in mod eronat de catre instanta de fond ca fiind o platapro causa,prentru singurul motiv ca aceasta plata a fost efectuata de aparatorul legal desemnat sa asiste - IMOBILIARE SRL intr-o anumita etapa a procedurii. Afirmatia este hazardata si nu este sustinuta de un probatoriu din care sa poata fi macar prezumata intentia de a asigura litigiului un actpro causa.Mai mult, elementulpro causanu a fost invocat de catre si, fiind retinut in mod unilateral de catre instanta, fara a lua in considerare existenta celor doua antecontracte incheiate cu aparatorul ales.
In conditiile in care din actele depuse la dosar rezulta in mod neindoielnic existenta disponibilului banesc, precum si rulajul acestuia pe toate perioada de la solicitarea deschiderii procedurii insolventei, instanta a schimbat in mod nepermis intelesul acestor acte, precum si dovada fara putinta de tagada pe care o ofereau in sprijinul solvabilitatii.
De asemenea, instanta de fond constata in mod eronat prin hotararea recurata ca"contul de profit si pierdere al debitoarei la data de 30.06.2008 evidentiaza o pierdere",in conditii de profit zero. Aceasta afirmatie este irelavanta pentru a determina starea de insolventa a, deoarece activitatea si profitabilitatea unei societati nu este intotdeauna liniara.
Recurenta a criticat si sustinerile instantei de fond in hotararea recurata cum ca la data de 14.10.2008 disponibilul banesc se ridica la suma de aproximativ 300 de lei, deoarece nu poate fi luat ca etalon in stabilirea starii de insolventa un moment singular, bine determinat in timp, in conditiile in care numerarul unei societati comerciale este intr-un continuu rulaj.
Mai mult, si nu sunt titularii unei creante certe, lichide si exigibile de cel putin 30 de zile.Creantele pretinse de catre si nu sunt certe, intinderea acestora fiind contestata de catre.
Asa cum rezulta si din întampinarea si cererea reconvenționala formulate de in procedura somatiei de plata, pe fondul pretentiilor si in sustinerea lipsei caracterului cert si lichid al creantei solicitate, au fost aratate urmatoarele:
(i) facturile depuse de la dosar, nu sunt semnate si acceptate de administratorul societatii. Astfel, singura persoana abilitata sa reprezinte societatea este administratorul acesteia, numitul. In speta, factura -/15.05.2008 nu este semnata de nici o persoana, iar facturile nr. -/11.04.2008 si -/11.05.2008 au fost semnate de primire de o persoana care nu avea puterea de a reprezenta societatea, acestea sunt inopozabile;
(ii) s-a refuzat semnarea Situatiei de lucrari nr. 3 si acceptarea facturii fiscale nr. -/11.04.2008 cel putin pentru motivul ca pretul a fost majorat la valoarea de 11 euro/mp de la valoarea de 9 euro/mp, stabilita prin contract, fara a exista un act juridic care sa reprezinte acordul partilor privind aceasta majorare;
(iii) proasta executare a lucrarilor de catre a fost constatata si consemnata prin proceselor verbale de neconformitate;
(iv) datorita acestor defecte calitative, recurenta a fost nevoită sa angajeze un tert executant, pentru a remedia lucrarile neconforme;
(v) conform prevederilor contractuale din art. 11.3, datoreaza penalitati de intarziere in suma de 500 Euro/zi, iar raportat la art. 15.3 datoreaza suma de 129.575 lei cu titlu de penalitati calculate pana la data de 30.06.2008.
Hotărârea recurata face aplicatia eronata a legii la starea de fapt. raportat la chestiunile factuale, obiective, care i-au fost prezentate.
Cu privire la creanta pretinsa de catre, lucrarile pentru care s-au emis facturile mentionate in cererea de deschidere a procedurii insolventei fie nu au fost realizate de loc de, fie au fost realizate defectuos, fapt care a determinat cheltuieli suplimentare pentru finalizarea constructiilor.
In aceste conditii, facturile depuse in probatiune de catre nu sunt suficiente pentru a proba existenta si intinderea creantei, fiind necesara completarea lor cu alte mijloace de proba (martori, o expertiza tehnica in constructii etc).
Mai mult, in conditiile in care a formulat contrapretentii fata de, prin cererea reconventionala in cadrul procedurii somatiei de plata, caracterul incert al creantei apare si mai justificat. Avand in vedere caracterul disputat al intinderii creantei pretinse de catre, aceasta nu indeplineste conditia caracterului cert si lichid, solicitat de lege.
Instanta de fond, prin hotararea recurata, face abstractie de aceste chestiuni de fapt, afirmand cu usuratate ca creanta pretinsa de catre este determinata in intinderea ei, pentru simplu motiv ca ar fi achitat partial sumele solicitate de anterior, in baza aceluiasi contract de prestari servicii.
Din acest punct de vedere, opinia instantei este mai mult decat criticabila, simplele plati anterioare nefiind prin ele insele o dovada a caracterului cert si lichid al creantei, in lipsa altor dovezi temeinice.
In speta, plata partiala a fost efectuata de beneficiara inainte de a constata neexecutarea culpabila a obligatiilor de catre.
De asemenea, s-a arătat că sentinta recurată este netemeinică, conform art. 304. pct. 9 cod proc.civ. deoarece hotararea pronuntata nesocoteste scopul special al procedurii colective a insolventei.
Raportat la cele de mai sus, dat fiind caracterul disputat al creantei, cat si faptul ca partile au pretentii reciproce, in conditii de echilibru patrimonial, de egalitate economica, cererea creditorului de a-i fi achitata creanta pretinsa este de competenta instantelor judiciare de drept comun, guvernata de procedura de drept comun.
Analizând recursul declarat, Curtea a constatat următoarele:
Judecatorul instantei de fond a retinut in mod legal si temeinic in baza probatoriului administrat faptul ca ambii creditori care au solicitat deschiderea procedurii generale a insolventei au dovedit existenta unei creante certe, lichide si exigibile detinute impotriva debitoarei recurente.
Astfel, in ceea ce priveste creanta invocata de catre debitoarea - SRL judecatorul fondului a retinut intemeiat ca acesta a incheiat cu debitoarea lucrari de constructie in baza a doua contracte: 701/2008 si 746/2008, primul avand ca obiect turnarea de sape armate de protectie si panta, iar al doilea avand ca obiect finisaje interioare si exterioare.
In baza celor doua contracte au fost efectuate lucrari si au fost incheiate situatii de lucrari semnate si stampilate de catre reprezentantii celor doua societati comerciale. Mai mult, una dintre facturile invocate de catre creditoare a fost inregistrata in contabilitatea debitoarei, fiind recuperat inclusiv TVA-ul aferent acesteia, asa cum rezulta din procesul verbal intocmit de echipa de inspectie fiscala a ANAF.
In conditiile in care lucrarile executate si facturate de catre creditoare in cursul anului 2007 au fost verificate de catre reprezentantul debitoarei care a semnat situatiile de lucrari, caracterul cert al creantei invocate de catre - SRL apare ca fiind dovedit, iar apararile debitoarei recurente sub acest aspect au fost considerate ca fiind neintemeiate.
In privinta creantei invocate de catre creditoarea - - Constructii SRL, suma pretinsa este rezultatul unor diferente ramase de achitat de catre debitoarea recurenta in baza facturilor fiscale insusite de catre aceasta. Au fost efectuate plati partiale ale acestor facturi, iar contestarea acestor facturi este neintemeiata, deoarece si aceste facturi au fost emise in baza unor situatii de lucrari intocmite de catre ambele parti si acceptate de catre recurenta-beneficiară, prin semnatura reprezentantului legal.
Trebuie enuntat in acest context faptul ca, contrar celor sustinute de catre recurenta, solutiile pronuntate in materia somatiei de plata si ulterior modificarilor legislative, a ordonantei de plata, nu intra in puterea lucrului judecat decat in situatia unei noi cereri bazate pe tripla identitate de parti, obiect si cauza introdusa tot pe calea procedurii speciale anterior enuntate. Concluziile retinute in aceasta procedura speciala nu se impun judecatorului investit cu solutionarea unei cereri de chemare in judecata in procedura dreptului comun sau in deschiderea procedurii insolventei, chiar daca este invocata aceeasi creanta.
Retinand existenta unor creante certe, lichide si exigibile impotriva debitoarei, a caror scadenta a depasit termenul de 30 de zile si intr-un cuantum mai mare decat valoarea prag de 10.000 Ron, revenea acesteia sarcina de a rasturna prezumtia starii de insolventa prin dovedirea detinerii resurselor banesti necesare achitarii datoriilor exigibile, in acceptiunea art. 3 alin. 1 punctul 1 din Legea 85/2006. Nici in fata primei instante, nici in fata instantei de recurs, debitoarea nu a reusit insa rasturnarea acestei prezumtii, prin administrarea unor probe apte sa formeze convingerea instantei.
Astfel, desi la data de 10.09.2008, conform extrasului de cont bancar emis de Bank, recurenta Imobiliare avea un sold creditor de 325.872, 5 Ron, la data de 14.10.2008 acelasi sold creditor era in cuantum de aproximativ 300 Ron (259, 226 din dosarul primei instante). In conditiile unei astfel de fluctuatii a disponibilului banesc, demararea procedurilor de executare silita pentru recuperarea creantelor prin poprirea conturilor, asa cum sugereaza recurenta, ar fi iluzorie, deoarece disponibilul banesc nu are un cuantum constant.
Mai mult, trebuie precizat un alt aspect esential cu privire la acest aspect. Dupa deschiderea procedurii de insolventa de catre prima instanta, administratorul judiciar, facand aplicarea dispozitiilor impuse prin sentinta recurata si a normelor legale incidente a notificat institutiile bancare pentru indisponibilizarea conturilor debitoarei. Prin adresele comunicate de catre bancile notificate s-a precizat expres faptul ca nu exista disponibilitati banesti in conturile debitoarei (293 din dosarul instantei de fond). In consecinta, orice sustinere a recurentei cu privire la acest aspect devine lipsita de pertinenta.
La data de 30.06.2008, contul de profit si pierdere al debitoarei consemna in mod lipsit de echivoc o pierdere de 893.246 Ron, in conditiile in care profitul declarat este zero. Desi situatia financiara a unei societati comerciala trebuie analizata intr-un context mai larg de timp, prin prisma unei evolutii, debitoarea recurenta nu a evidentiat aspecte care sa confirme o imbunatatire a situatiei financiare ulterior momentului enuntat. Transferul interbancar intre doua conturi ale debitoarei, in cuantum de 120.000 Ron nu diminueaza pierderea invocata, neconstituind un venit ulterior perioadei de referinta 30.06.2008, sumele consemnate cu titlul de rambursare TVA sunt rezultatul inscrierii in contabilitate a unor facturi pentru care nu s-a facut dovada achitarii (inclusiv a facturilor in baza carora cele doua creditoare au solicitat deschiderea procedurii de insolvență).
Mai mult, prima instanta a retinut corect faptul ca pretinsa plata efectuata de catre fostul aparator al debitoarei ridica intemeiate dubii si nu reprezinta o proba care sa poata forma convingerea instantei in dovedirea starii de solvabilitate a debitoarei.
Prin contestația în anulare formulată de - IMOBILIARE SRLîmpotriva acestei decizii, s-a solicitat anularea acesteia, și, în rejudecare, admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu consecința modificării în întregime a sentinței comerciale nr. 3100/29.10.2008 a Tribunalului Comercial Cluj și respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței, cu cheltuieli de judecată.
Având în vedere considerentele deciziei a cărei anulare o solicită și întregul material probator aflat la dosarul cauzei, contestatoarea a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 318 alin. 1 fraza a II-a Cod procedură civilă, aflându-ne în situația în care"instanța, respingând recursul. a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Concret, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivului de recurs referitor la lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanțelor - si.
După cum se poate observa cu ușurință din piesele dosarului, în recurs s-a invocat faptul că sentința de deschidere a procedurii este nelegală, întrucât nici - și nici nu erau titularii unor creanțe certe, lichide și exigibile. Această concluzie rezultă din următoarele argumente: prin două hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate anterior, în procedura somației de plată, s-a constatat lipsa caracterului cert, lichid și exigibil a creantelor - și.
Chiar în lipsa acestor hotărâri judecătorești, din probatoriul administrat nu a rezultat caracterul cert, lichid și exigibil al creanțelor pretinse de - și.
Sub acest aspect, fără a relua motivele de recurs, s-au subliniat următoarele chestiuni:
La nivel principial, trebuie observat faptul că ambele creanțe au fost contestate de către debitoarea - Imobiliare SRL, astfel încât ele nu erau certe sub aspectul întinderii lor. "Dovada" creanței s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 46 Cod comercial, facturile luate în calcul de judecătorul fondului nefiind acceptate la plată de către Imobiliare SRL, prin singurul său administrator și reprezentant legal,. De asemenea, situațiile de lucrări nu erau semnate de singurul reprezentant al societății - Imobiliare SRL, iar o parte din sumele pretinse erau oricum compensate cu penalitățile datorate de societății.
Pretențiile - au fost contestate de către societate, iar pentru stabilirea caracterului cert și exigibil al creanței - era nevoie de administrarea unei expertize tehnice, pentru lămurirea stadiului lucrărilor efectuate și a calității acestora.
Raportat la motivul de recurs, s-a apreciat că instanța de recurs nu s-a pronunțat practic asupra chestiunilor relevate. După cum se poate observa cu ușurință, printr-o motivare sumară raportată la complexitatea cauzei deduse judecății, completul de recurs a reluat mecanic argumentele judecătorului fondului, apreciind, fără a justifica în vreun fel, că acesta a pronunțat o soluție corectă.
În continuare, contestatoarea face referiri la jurisprudența relevantă a Curtii Europene a Drepturilor Omului cu privire la motivarea hotărârilor judecătorești, apreciind, în esență, că nu a fost respectată obligația de a proceda la un examen efectiv al motivelor, argumentelor și propunerilor de probe prezentate de părți, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.
În opinia contestatoarei, o chestiune extrem de gravă în prezentul dosar o reprezintă divergența de jurisprudența existentă între Tribunalul Comercial Cluj și Curtea de Apel Cluj, pe de-o parte, respectiv între diversele complete ale Tribunalului Cluj.
Două complete ale Tribunalului Comercial Cluj au decis, în proceduri sumare (somația de plată) că nu există în speță creanțe certe, lichide și exigibile, iar Curtea de Apel Cluja decis, tot într-o procedură sumar (recurs în procedura insolvenței), că există creanțe certe, lichide și exigibile.
Cu privire la această chestiune, instanța de la Strasbourg a sancționat deja divergențele de jurisprudență între instanțele din România, în cauzele(nr.1)România, România sau Mitrea România.
Totodată, instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra motivului de recurs referitor la inexistenta stării de insolventă, evocată prin probele referitoare la disponibilitățile bănești ale societății, anterior deschiderii procedurii și în cursul deschiderii procedurii:
Astfel, nu a fost analizată chestiunea disponibilităților bănești din contul BCR al societății, în cuantum de 120.000 RON. Pentru același motiv - lipsa unei "cercetări" veritabile a argumentelor de recurs nu a reușit să edifice asupra justificării primei instanțe, aceea că rambursarea TVA achitate în avans de societate, în contul bugetului de stat, nu este un venit licit de care să se țină seama la evaluarea stării de insolvență.
În fine, argumentul ajuridic al judecătorului-sindic, în sensul că o plată făcută de un apărător al apartamentelor comercializate de Imobiliare nu este valabilă dacă acea persoană a avut anterior calitatea de avocat al Imobiliare a fost mecanic reluat în recurs, fără o analiză a antecontractului de vânzare-cumpărare depus în speță.
nstanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivului de recurs referitor la deturnarea scopului procedurii insolvenței.
Așa cum s-a indicat prin motivele de recurs, este inadmisibil ca procedura insolvenței să fie folosită ca un mijloc de presiune pentru constrângerea debitorilor să achite creanțe care nu sunt certe, lichide și exigibile. De altfel, sub acest aspect s-a menționat și că alte instanțe din România (Curtea de Apel Alba Iulia sau, în unele hotărâri, chiar Tribunalul Comercial Cluj ) și-au consolidat chiar o practică în sensul că sunt inadmisibile cererile de deschidere a procedurii formulate de către creditorii care nu au un titlu executoriu.
Având în vedere scopul special al procedurii insolvenței, s-a apreciat că instanța de recurs era obligată să analizeze motivul de recurs cu privire la acest aspect.
S-a arătat că judecătorul-sindic nu este un judecător de fond. Dimpotrivă, judecătorului-sindic îi este conferit rolul de a proceda la o analiză sumară a acelor creanțe certe, lichide și exigibile, consființite printr-un titlu executoriu, pe care creditorul le evocă și de a aprecia dacă debitorul are mijloacele materiale pentru a face față acestor datorii. Cu alte cuvinte, misiunea judecătorului-sindic începe după finalizarea litigiului comercial dintre părți, atunci când nu mai există dubiu asupra caracterului cert, lichid și exigibil al creanței. În aceste condiții, întocmai ca judecătorul învestit cu soluționarea unei cereri de emitere a unei ordonanțe președințiale, a unei somații de plată sau a unei ordonanțe de plată, judecătorul-sindic trebuie să evite a se pronunța atunci când, după ce "pipăie" fondul, constată că litigiul comercial dintre părți nu poate fi soluționat decât în cadrul unei judecăți de fond.
Pe cale de consecință, judecătorul-sindic și-a depășit competenta și a procedat la soluționarea litigiului comercial, pe baza unei analize sumare și ca urmare a administrării unei probațiuni insuficiente.
Regulile procesului echitabil trebuie aplicate și în procesul initial, anterior procedurii insolvenței. În mod evident, procedura insolvenței este precedată de un proces inițial, care trebuie să stea sub semnul "procesului echitabil". În cadrul acestui proces, trebuie respectate regulile fundamentale referitoare la contradictorialitatea dezbaterilor sau administrarea echitabilă a probelor.
Din păcate însă, în prezenta speță debitoarea nu a beneficiat de un proces echitabil cu toate garanțiile sale atașate nici în fața primei instanțe și nici în fața instanței de recurs, procedura fiind una care stă sub semnul celerității extreme, fiind suprimate astfel garanțiile procedurale pe care art. 6 par. 1 le conferă debitorului.
Prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei de către lichidatorul judiciar al debitoarei și de către creditoarea - SRL, s-a solicitat respingerea cererii, fiind invocate și excepțiile lipsei calității procesuale active a contestatorului, a tardivității depunerii contestației și a lipsei capacității procesuale de exercițiu a debitoarei, prin administrator special și a aceleiași persoane fizice în nume propriu, în formularea prezentei contestații în anulare.
Debitoarea a solicitat respingerea tuturor acestor excepții, ele fiind soluționate de către instanță la termenul din data de 7.12.2009, în sensul admiterii incidentului referitor la lipsa calității procesuale active a contestatorului și a respingerii celorlalte două, pentru considerentele expuse în conținutul încheierii de ședință de la acel termen.
La rândul său, contestatoarea - IMOBILIARE SRL, prin, a invocat excepția de neconstituționalitate a prev. art. 3 pct. 1, art. 8 alin. 3, art. 8 alin. 7, art. 11 alin. 1 lit. a și b și art. 33 din Legea nr. 85/2006, apreciind că aceste texte legale, în ansamblul lor impun o procedură care nu respectă exigențele unui proces echitabil.
La termenul de judecată din data de 25.01.2010, Curtea, în temeiul art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale, iar în baza prev. art. 8 alin. 7 din Legea nr. 85/2006, a respins cererea de suspendare a cauzei, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Fiind învestită în aceste limite, asupra contestației în anulare promovate, Curtea reține următoarele:
Cererea formulată se întemeiază în drept pe prev. art. 318 teza finală pr.civ. relevându-se că instanța de recurs a omis să cerceteze, în mod real și în substanță, motivele de recurs.
În legătură cu această situație, s-a relevat în doctrină că una dintre condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare speciale întemeiate pe acest motiv este aceea că instanța trebuie să fi omis să cerceteze un motiv de casare sau de modificare, iar dacă l-a examinat, dar nu și l-a însușit, contestația nu poate fi primită.
De asemenea, s-a subliniat faptul că nepronunțarea nu echivalează cu neexaminarea tuturor argumentelor folosite pentru susținerea unui motiv de recurs ori gruparea argumentelor și cercetare lor în bloc, o astfel de ipoteză neputând fi invocată în calea extraordinară de atac.
În speță, contestatoarea arată că instanța de recurs a omis să cerceteze motivele referitoare la lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanțelor - si. În acest sens, s-a invocat că nu au primit răspuns susținerile privind existența unor hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate anterior, în procedura somației de plată, prin care s-a constatat lipsa caracterului cert, lichid și exigibil a creanțelor - și.
De asemenea, se învederează că dovada creanței s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 46 Cod comercial, facturile luate în calcul de judecătorul fondului nefiind acceptate la plată de către Imobiliare SRL, prin singurul său administrator și reprezentant legal,. De asemenea, situațiile de lucrări nu erau semnate de singurul reprezentant al societății - Imobiliare SRL, iar o parte din sumele pretinse erau oricum compensate cu penalitățile datorate de societății.
Pretențiile - au fost contestate de către societate, iar pentru stabilirea caracterului cert și exigibil al creanței - era nevoie de administrarea unei expertize tehnice, pentru lămurirea stadiului lucrărilor efectuate și a calității acestora.
Acest motiv de recurs a fost considerat neîntemeiat, din cele mai sus expuse rezultând că instanța de control judiciar a apreciat că au fost efectuate lucrări si au fost incheiate situatii de lucrari semnate si stampilate de catre reprezentantii celor doua societati comerciale. Mai mult, una dintre facturile invocate de catre creditoare a fost inregistrata in contabilitatea debitoarei, fiind recuperat inclusiv TVA-ul aferent acesteia, asa cum rezulta din procesul verbal intocmit de echipa de inspecție fiscală a ANAF.
În acest context, de remarcat este și că, contrar susținerilor din contestație, nu s-a invocat motivul de recurs referitor la nesemnarea acestor situații de lucrări de către reprezentantul legal al debitoarei, aceste apărări fiind formulate numai în privința facturilor.
Totodată, instanța de recurs s-a pronunțat și cu privire la creanța invocată de către creditoarea - - Constructii SRL, constatându-se că suma pretinsă este rezultatul unor diferențe ramase de achitat de catre debitoarea recurenta in baza facturilor fiscale insusite de catre aceasta. S-a mai arătat că au fost efectuate plati partiale ale acestor facturi, așa încât contestarea acestora este neintemeiata, deoarece si aceste înscrisuri au fost emise in baza unor situatii de lucrari intocmite de catre ambele părți si acceptate de catre recurenta-beneficiară, prin semnătura reprezentantului legal.
Mai mult, Curtea constată și că, raportat la specificul procedurii insolvenței, sentința de deschidere a acesteia nu are autoritate de lucru judecat în ceea ce privește cuantumul creanței invocate, judecătorul sindic și, ulterior, instanța de recurs trebuind doar să analizeze îndeplinirea cerinței valorii prag, care se apreciază în raport de prev. art. 31 alin. 3 din lege, suma ce urmează a fi înscrisă în tabel fiind stabilită ulterior, iar sub acest aspect, debitoarea fiind îndreptățită să formuleze contestație, în cadrul căreia se poate pune în discuție și o eventuală compensare.
Nu sunt fondate nici referirile pe care contestatoarea le face în ceea ce privește incidența soluțiilor pronunțate anterior în materia somației de plata, în contextul în care, în recurs, s-a statuat că cele reținute in aceasta procedura speciala nu se impun judecatorului investit cu solutionarea unei cereri de chemare in judecata in procedura dreptului comun sau in deschiderea procedurii insolvenței, chiar dacă este invocată aceeași creanță.
Apoi, se arată de către petentă că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivului de recurs referitor la inexistenta stării de insolventă, evocată prin probele referitoare la disponibilitățile bănești ale societății, nefiind analizată chestiunea disponibilităților bănești din contul BCR al societății, în cuantum de 120.000 RON, a sumei rezultând din rambursarea TVA achitate în avans de societate și a plății făcute de un apărător al apartamentelor comercializate de Imobiliare.
Nici aceste apărări nu pot fi validate, întrucât toate aceste elemente au făcut obiectul analizei punctuale a instanței de recurs, așa cum rezultă din cele mai sus redate. Totodată, pe lângă validarea reținerilor judecătorului sindic, instanța de recurs a constatat că, după deschiderea procedurii de insolventa de catre prima instanta, administratorul judiciar a notificat institutiile bancare pentru indisponibilizarea conturilor debitoarei. Prin adresele comunicate de catre bancile notificate s-a precizat expres faptul ca nu exista disponibilități banesti in conturile debitoarei, astfel încât orice susținere a recurentei cu privire la acest aspect devine lipsita de pertinenta.
În plus, deși nu s-a negat faptul că situația financiara a unei societăți comerciale trebuie analizata intr-un context mai larg de timp, prin prisma unei evoluții, s-a constatat că debitoarea recurenta nu a evidențiat aspecte care sa confirme o îmbunătățire a situației financiare ulterior datei de 30.06.2008, când contul de profit si pierdere al debitoarei consemna in mod lipsit de echivoc o pierdere de 893.246 Ron, in condițiile in care profitul declarat este zero.
În acest context, în care s-a apreciat că sentința de deschidere a procedurii este legală și temeinică, instanța de recurs a fost dispensată de analiza motivului de recurs referitor la deturnarea scopului procedurii insolvenței și sub acest aspect, contestația urmând a fi respinsă.
Prin prisma acestor statuări, Curtea apreciază că nu este îndeplinită în cauză cerința tezei a II-a a art. 318.pr.civ. instanța de recurs pronunțându-se asupra motivelor de modificare prin aplicarea unor instituții de drept care făcea de prisos analizarea punctuală a considerentelor recurentei, cu atât mai mult cu cât contestația în anulare este o cale de atac de retractare, iar nu de reformare a soluției atacate.
Raportat la criticile privind nepronunțarea asupra unui motiv de recurs, Curtea apreciază că motivele de nelegalitate invocate prin recurs au fost analizate în mod corespunzător. Fiind o instanță de control judiciar și nu de judecată în fond, instanța de recurs nu judecă pricina, ci hotărârea pronunțată la fond, prin prisma susținerilor părților și, eventual, a unor înscrisuri noi, depuse în baza prev. art. 305.pr.civ.
Or, atâta vreme cât motivele pentru care nu au fost reținute alegațiile recurentei sunt prezentate în mod clar, precis și necontradictoriu, nu se poate reține incidența prev. art. 318.pr.civ. considerentele care au determinat soluția instanței fiind expuse, chiar dacă într-o manieră succintă, dar convingătoare și prin folosirea unor argumente care răspund mai multor critici formulate, simpla nemulțumire a părții față de decizia pronunțată nefiind suficientă pentru admiterea prezentei cereri.
Pentru a aprecia astfel, Curtea a luat în considerare și împrejurarea că, întrucât art. 318.pr.civ. se referă la omisiunea de examinare a unor motive de recurs, iar nu a unor argumente de fapt și de drept invocate de către parte, nu poate fi primită contestația în cazul în care instanța de recurs, după cum este cazul și în speța de față, a grupat și analizat global, printr-un raționament juridic de sinteză, toate motivele invocate.
De asemenea, trebuie subliniată natura juridică a contestației în anulare, respectiv cale de atac extraordinară, care poate fi admisă numai pentru motivele expres prevăzute de către legiuitor, printre care nu figurează și eventualele greșeli de judecată săvârșite, altele decât cele indicate în textul art. 317-318.pr.civ. Așa fiind, referirile la divergența de jurisprudență a instanțelor, la rolul judecătorului sindic, precum și la prezumtiva încălcare a dreptului debitoarei la un proces echitabil nu pot face obiectul analizei instanței, în prezenta procedură.
În acest context, trebuie amintit și că debitoarea a încercat să invoce încălcarea prev. art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și din perspectiva faptului că instanța de recurs nu ar fi procedat la o analiză efectivă a motivelor de recurs, mărginindu-se la reluarea considerentelor judecătorului sindic.
Curtea constată însă că nici aceste argumente nu sunt valide, în condițiile în care, în jurisprudența CEDO, s-au stabilit liniile directoare în această materie, în sensul în care bligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. . acestei obligații poate în funcție de natura hotărârii, ea depinzând de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (cauza Boldea împotriva României), fiind astfel suficient ca din întregul hotărârii să reiasă că a răspuns acestor argumente.
Or, în speță, ținând cont de specificul hotărârilor judecătorești pronunțate pe parcursul derulării procedurii insolvenței, acestea fiind, de regulă, scurte și concise, se apreciază că hotărârea atacată respectă aceste exigențe, fiind permisă gruparea apărărilor formulate de către părți și înlăturarea sau validarea lor printr-un considerent unic, în măsura în care acesta este de natură să justifice soluția dată.
Astfel, instanța de recurs s-a pronunțat asupra tuturor chestiunilor litigioase din prezenta speță, cu atât mai mult cu cât, pentru a determina dacă motivația aleasă sau lipsa de motivare fac procedura inechitabilă, trebuie să se examineze dacă procedura, în ansamblul ei, a îmbrăcat caracterul echitabil cerut de Convenție.
În plus, chiar contestatoarea arată că obligația instanței de recurs de a da răspuns motivelor de nelegalitate invocate trebuie analizată cu o mai mare rigoare în situația în care se modifică soluția atacată, ceea ce nu este cazul în speță, iar validarea considerentelor judecătorului sindic a fost făcută în contextul în care, în recurs, au fost reiterate apărări susținute și în fața tribunalului, iar argumentele din sentința recurată au fost de natură să le contracareze, cu atât mai mult cu cât nu au fost depuse, în calea de atac, înscrisuri noi.
Pentru toate aceste considerente, Curtea urmează a respinge cererea formulată de către contestatoarea - IMOBILIARE SRL, prin asociat unic și fost administrator, .
Totodată, va fi respinsă contestația în anulare formulată de către, în nume propriu, împotriva aceleași decizii, urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active, cu luarea în considerare a faptului că a fost atacată o hotărâre a unei instanțe de recurs, cadrul procesual fiind prestabilit din punct de vedere al părților implicate.
În baza prev. art. 274 și 277.pr.civ. vor fi obligați contestatorii - IMOBILIARE SRL și, în solidar, să plătească intimatei - SRL cheltuieli de judecată în sumă de 3570 lei, reprezentând onorariu avocațial ( 82).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de către debitoarea - IMOBILIARE SRL, prin asociat unic și fost administrator, împotriva deciziei civile nr. 1114/24.03.2009 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr-.
Respinge contestația în anulare formulată de către, în nume propriu, împotriva aceleași decizii, urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active.
Obligă contestatarii - IMOBILIARE SRL și, în solidar, să plătească intimatei - SRL cheltuieli de judecată în sumă de 3570 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
red.MB/MB
12.02.2010/8 ex.
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
