Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 275/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 275
Ședința publică de la 09 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cipriana Poiană
Judecător I -
JUDECĂTOR 2: Iulia Miler
Grefier - -
La ordine fiind pronunțarea în recursul declarat de B, în nume propriu și în numele și pentru USA, împotriva sentinței comerciale nr. 506/S din 21.11.2007 a Tribunalului Iași - judecător sindic.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedură completă.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, din care reiese:
- dezbaterile în recurs au avut loc în ședința publică din 26 mai 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată;
- ca părțile lipsă să depună la dosar note de concluzii scrise, instanța a amînat pronunțarea la data de 2 iunie 2008, cînd, din lipsă de timp pentru deliberări, a amînat pronunțarea pentru azi, 9 iunie 2008.
În termenul de pronunțare nu s-au depus note de concluzii scrise.
INSTANȚA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată sub nr- la data de 1 noiembrie 2007 la Tribunalul Iași - judecător sindic, reclamanta " ", în nume propriu și pentru USA Bac hemat în judecată pe pârâta " " B și a solicitat, în temeiul art. 581 Cod procedură civilă și art. 14 din Legea nr. 85/2006, sistarea oricărui act de dispoziție (tăiere, dezafectare sau înstrăinare) asupra activelor debitoarei "" T, active cumpărate de către pârâtă prin contractul 40/2007, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 40/18 ianuarie 2007, a acțiunii privind anularea Hotărârii Adunării Creditorilor de la 15 ianuarie 2007, 12 martie 2007, 15 mai 2007, a contestației privind Rapoartele nr. 28, 30, 32 și 34 ale lichidatorului judiciar Ferm Consult, a acțiunii privind anularea Hotărârii Adunării -e a Acționarilor din 13 martie 2007.
Prin sentința comercială nr. 506/S/21 noiembrie 2007 Tribunalul Iași, judecător sindic, dispune:
Constată că JUDECĂTOR 3: Camelia Gheorghiu l-sindic este competent să soluționeze prezenta cauză.
Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta " " în nume propriu și pentru, cu sediul în B,-, - 3 A,. l,.9, sect.3 în contradictoriu cu pârâta-cumpărătoare " ", cu sediul în B,-, sect. l și debitorul falit "" T, reprezentat de lichidatorul judiciar "Ferm Consul", cu sediul în municipiul T,-, apartament 1, jud.
Obligă reclamanta " " să plătească pârâtei " ", cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 20.000 lei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 581 din Codul d e procedură civilă, pentru admisibilitatea ordonanței președințiale trebuiesc a fi îndeplinite cumulativ condițiile aparenței de drept, urgenței și vremelniciei. În speță, fără a analiza fondul dreptului reclamantului în calitatea sa de acționar și de creditor chirografar, se constată că, potrivit art. 18 alin. 2 și art. 123, pct. 8 și 9 din Legea nr. 85/2007, în faza de faliment, drepturile asupra gestionării patrimoniului debitorului îi sunt limitate la dreptul de a participa la inventar, de a primi raportul și bilanțul de a formula obiecțiuni la acestea și a-i fi îndestulate creanțele în limita ordinului de prioritate stabilit. De asemenea, nu se poate susține că prin vânzarea efectuată în cadrul procedurii se aduce atingere dreptului creditorilor, deoarece însuși scopul legii insolvenței, instituit încă din art. 2, este acela al acoperirii pasivului debitorului conform procedurii instituite, deci și prin vânzarea bunurilor afectate de sarcini, cu atât mai mult de gajul creditorilor. Față de aceste considerentele constată că nu există o aparență de drept care să justifice acțiunea reclamantului. Din analiza probelor dosarului nu se conturează ca fiind îndeplinită nici condiția urgenței, deoarece nu s-a făcut în vreun fel dovada că ar exista vreo acțiune în desfășurare, care tinde spre pierderea sau deteriorarea bunurilor vândute și care, prin întârziere, ar afecta drepturile reclamantei sau i-ar produce vreo pagubă iminentă ce nu ar mai putea fi reparată. Nici condiția vremelniciei nu este îndeplinită, deoarece nu s-a făcut dovada că ar exista pe rol vreo acțiune care să tindă spre conservarea stării și integrității bunurilor debitoarei falite.
Văzând și dispozițiile art. 274, alin. l din Codul d e procedură civilă, a fost admisă cererea pârâtei " " și a fost obligată reclamanta să-i plătească, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 20.000 lei.
Reclamanta " ", în nume propriu și pentru " ", a declarat recurs invocând motive de nelegalitate și netemeinicie ale sentinței primei instanțe.
În criticile formulate reclamanta susține că este atât creditoare a debitoarei "" T, cât și acționară a acesteia (decizia nr. 411/1999 a Curții de Apel București și decizia nr. 2020/5 octombrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia ).
Inițial, L fusese declarată adjudecatar al activelor debitoarei "" prin sentința civilă nr. 199/27 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul Alba, ulterior, prin decizia civilă nr. 673/9.11.2006, pronunțată de Curtea de Apel Suceava (ca urmarea strămutării) au fost admise recursurile declarate de " ", AVAS B, T împotriva sentinței civile nr. 199/F/27. 10.2005, pronunțată de judecătorul sindic și a fost respinsă cererea lichidatorului de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu " "
Totodată a fost pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia decizia nr. 1551/6. 12.2006, prin care s-a dispus: "casează sentința recurată și trimite cauza aceluiași judecător sindic spre a dispune lichidatorului judiciar punerea în executare a deciziei 1958/2005 a Curții de Apel Alba Iulia cu privire la toate aspectele de drept dezlegate conform art. 315 Cod procedură civilă.
Suspendă orice act de executare în patrimoniu și orice plată către lichidatorul judiciar până când se va pune în executare prezenta decizie.
Respinge recursurile declarate de " " B împotriva sentinței nr.250 din 5 octombrie 2006 și Consiliul Local T împotriva sentințelor nr. 250 din 5 octombrie 2006 și nr. 227 din 4 septembrie 2006, ca promovate de persoane lipsite de calitate. Irevocabilă".
- susține reclamanta că, în scopul vădit de a eluda cele două hotărâri judecătorești irevocabile, deși activitatea privind actele de executare în patrimoniul debitoarei era suspendată până la executarea deciziei civile nr. 1551 /6.12.2006, lichidatorul judiciar prevalându-se de o așa-zisă egalare a supraofertării formulate de " " (care are termen de judecată abia în data de 27.02.2008), a convocat Adunarea -ă a Creditorilor în data de 15.01.2007 în care s- aprobat de către creditori vânzarea activelor "" către " ", la prețul de 21.500.000 euro.
Precizează reclamanta că a atacat cu acțiune în anulare Hotărârea Adunării -e a Creditorilor din data de 15.01.2007, astfel că față de dispozițiile deciziei nr. 1551/2006 este suspendat orice act de executare în patrimoniul debitoarei "" T și orice plată către lichidatorul judiciar până când se va pune în executare decizia civilă nr. 155 1/6.12.2006. Pe toată perioada suspendării lichidatorul judiciar nu ar fi putut încasa sau plăti nici o sumă de bani în patrimoniul falitei și nici nu ar fi putut încheia în mod legal și valabil contractul de vânzare-cumpărare.
- mult, prin încheierea din 17.01.2007, pronunțată în dosar nr-, chiar dacă judecătorul sindic a luat act de hotărârea adunării generale a creditorilor din data de 15.01.2007, acesta a permis lichidatorului judiciar "Ferm Consult" să pună în aplicare hotărârea Adunării Creditorilor luată în ședința din 15.01.2007, în sensul că va efectua actele și operațiunile de lichidare în condițiile aprobate de Adunarea Creditorilor și propuse prin raportul nr.28 al lichidatorului judiciar numai după punerea în executare a deciziei civile nr. 1551/2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr-.
Se amintește că reclamanta a atacat cu contestație Raportul nr. 28 al lichidatorului judiciar, iar cererea are termen de judecată la data de 27.02.2008.
Este de observat că însăși cererea de egalare a ofertei are termen de judecată la Tribunalul Iași la data de 27.02.2008.
Date fiind motivele de mai sus, hotărârea Adunării Creditorilor din 15.01.2007, Raportul nr. 28 întocmit de lichidatorul judiciar "Ferm Consult", pentru aprobarea unei vânzări în afara legii, precum și contractul de vânzare-cumpărare nr. 40/18.0 1.2007, autentificat de - sunt nule de drept în condițiile stabilite în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 1958/2005 a Curții de Apel Alba Iulia, decizia civilă nr. 673/9.11.2006 a Curții de Apel Suceava, decizia civilă nr. 2020/2005 Curții de Apel Alba Iulia, motiv pentru care reclamanta a solicitat instanței de judecată constatarea nulității absolute a acestui contract, cerere ce urmează a fi judecată de către judecătorul sindic la data de 27.02.2008.
u toate acestea, lichidatorul judiciar a încheiat în frauda reclamantei în calitate de acționar majoritar al "", contractul de vânzare-cumpărare autentificat la sub nr. 40/18.01.2007, iar cumpărătorul și-a intabulat dreptul de proprietate în Cartea Funciară sub nr. 2119/18.01.2007, existând la acest moment atât riscul înstrăinării cât și riscul tăierii, dezafectării și valorificării bunurilor "" La acest moment a fost blocată cartea funciară în vederea autentificării, adică în vederea vânzării de către " " a activelor "" către un terț beneficiar.
- mult, nici decizia civilă nr. 2020/2005 a Curții de Apel Alba Iulia nu a fost pusă în executare până la acest moment, acesta fiind unul dintre motivele pentru care a fost pronunțată decizia nr. 1551/2006.
Societatea " " în calitate de acționar majoritar, poate să achite imediat creanțele debitoarei "" A și să salveze activitatea combinatului.
Față de situația de fapt prezentată reclamanta în speță, în raport de prevederile art.149 din Legea nr. 64/1995 și art. 581 alin 1 Cod procedură civilă se impune ca instanța să ordone de urgență măsuri vremelnice pentru prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara ulterior, precum și pentru păstrarea dreptului societății în calitate de acționar, prin posibilitatea certă a dispariției bunurilor care au aparținut debitoarei "", care constituie gajul general al creditorilor, dar și proprietatea asupra activelor "", care pot fi înstrăinate în orice moment de către " "
Dat fiind faptul că această vânzare a fost atacată pentru încălcarea flagrantă a legii din toate punctele de vedere, existând la acest moment pe rolul Tribunalului Alba în dosar nr- nu mai puțin de 14 acțiuni privind anularea tuturor actelor de înstrăinare, a rapoartelor lichidatorului judiciar și a adunării creditorilor, păstrarea dreptului ce s-ar păgubi prin întârziere izvorăște din faptul că " " a blocat Cartea Funciară pentru a realiza o eventuală înstrăinare a activelor "", iar vânzarea acestora ar lasă goale de conținut acțiunile pe care reclamanta le deține la "" T în proporție de 82,677 %.
Este evident faptul că în ipoteza admiterii acțiunii privind constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare nr. 40/2007, activele "" s-ar reîntoarce în patrimoniul acesteia, însă în ipoteza în care ele ar fi vândute (căci există această posibilitate de vreme ce la acest moment în Cartea Funciară este trecut drept proprietar al acestora societatea " " ) bunurile vândute nu se vor mai putea întoarce în patrimoniul "".
Aceeași situație există și pentru posibilele acte de dezmembrare, dezafectare sau orice acte de dispoziție asupra bunurilor falitei ""
Astfel, potrivit art. 149 din Legea nr. 85/2006 "dispozițiile acesteia se completează în măsura compatibilității lor cu cele ale Codului d e procedură civilă". De asemenea potrivit art. 11 din aceeași lege sunt enumerate principalele atribuțiuni ale judecătorului sindic, atribuțiuni care sunt enumerate exemplificativ și nu restrictiv, Legea nr. 64/1995 neconținând nici o dispoziție incompatibilă cu prevederile art. 581- 582 Cod procedură civilă, fapt ce ar duce ca, pe cale de ordonanță președințială, judecătorul sindic să dispună măsuri vremelnice în cazuri grabnice.
Dat fiind faptul că soluționarea Ordonanței președințiale, nu prejudecă fondul, pe rolul instanței fiind deja înregistrată o acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 40 / 18.0 1.2007, cu termen de judecată pe rolul Tribunalului Iași la data de 27.02.2008 și dată fiind condiția suspensivă introdusă de judecătorul sindic în încheierea din 17.01.2007, apreciază reclamanta că se impunea admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
- precizează reclamanta că pe aceeași linie de raționament Tribunalul Alba (instanța de fond înainte de strămutare) a mai dispus, tot pe cale de ordonanță președințială, prin sentința civilă nr. 65/F/2006, pronunțată la data de 24.02.2006 în dosarul - (2314/2002) "sistarea tăierii, dezafectării sau înstrăinării sub orice altă formă a activelor "" T".
Pentru toate motivele ce preced, consideră reclamanta că sunt îndeplinite toate condițiile de validitate a cererii de ordonanță președințială, respinsă fără temei legal de către instanța prin sentința comercială 506/S din data de 21.11.2007, atât sub aspectul aparenței de drept cât și sub aspectul urgentei și vremelniciei.
Se solicită admiterea recursului și casarea hotărârii recurate, în speță sentința comercială 506/
La termenul de judecată din 7 ianuarie 2008 instanța de recurs, din oficiu, a invocat excepția nemotivării în termen a recursului.
Excepția este întemeiată.
Potrivit art. 582 alin. 1 Cod procedură civilă - "Ordonanța este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare dacă s-a dat fără citarea lor".
Sentința recurată s-a dat cu citarea părților, astfel că, în ceea ce privește termenul de motivare a recursului, instanța apreciază că este de 5 zile de la comunicarea hotărârii părții interesate.
Astfel, la data de 17 ianuarie 2008, " " prin apărător (av., cu împuternicire avocațială în acest sens, filele 97, 101 dosar recurs) a solicitat eliberarea unei copii după sentința recurată, la aceeași dată fiindu- înmânat înscrisul solicitat.
De la această dată a început să curgă termenul de 5 zile pentru formularea motivelor de recurs.
Cum motivele de recurs au fost depuse la instanță la data de 11 februarie 2007, cu depășirea termenului legal, curtea va constata nul recursul declarat de recurentă și va menține sentința recurată.
Față de dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea va micșora onorariul avocatului intimatei de la 21.500 lei, la 5.000 lei, astfel că recurenta va fi obligată la plata sumei de 5.512,50 lei cheltuieli de judecată efectuate în recurs (5.000 lei - onorariu avocat, 337,50 lei contravaloare cazare hotel, 182 lei contravaloare bilet avion).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de către recurenta " ", în nume propriu și pentru " B, împotriva sentinței civile nr. 506/S/21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Iași, judecător sindic, sentință pe care o menține.
Obligă recurenta să achite intimatei " " suma de 5.512,50 lei cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
17.06.2008
Tribunalul Iași
Jud. sindic
B G
Președinte:Cipriana PoianăJudecători:Cipriana Poiană, Iulia Miler, Camelia Gheorghiu
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|