Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1523/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.1523

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Nițu Teodor

JUDECĂTORI: Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de debitoarea SC - SRL prin administrator statutar, cu sediul în M,-, județ D, CUI -, Nr. de ordine în registrul comerțului J-, împotriva sentinței nr.285 pronunțată în data de 23 iunie 2009 de judecătorul delegat din cadrul Tribunalului Dâmbovița, în contradictoriu cu creditorul Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Finanțelor Publice D, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr.166, județ D și lichidatorul debitoarei SC - SRL, cu sediul în P,-, -.2,.5, județ

Recursul a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 19.50 lei, conform chitanței fiscale nr.-/2009 și timbru judiciar de 1 leu, care au fost anulate de către instanță și atașate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-debitoare SC - SRL prin administrator statutar reprezentat de avocat G, din Baroul Dâmbovița, în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsind intimata-creditoare Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Finanțelor Publice D și lichidatorul debitoarei SC - SRL,.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este motivat, netimbrat, aflat la cel de-al doilea termen de judecată, după care,

Recurenta-debitoare SC - SRL prin administrator statutar reprezentat de avocat G, depune la dosar taxa de timbru, astfel cum a fost menționată în partea introductivă a prezentei, menționează că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în susținerea recursului.

Curtea luând act de declarația părții prezente și verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Recurenta-debitoare SC - SRL prin administrator statutar reprezentat de avocat G, solicită a se constata că sentința a fost pronunțată cu lipsă de procedură, acesta fiind un motiv de casare, consecința fiind admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare

Pe fondul cauzei cu încălcarea prevederilor legii insolvenței, neexistând plan de reorganizare nu se putea cerere lichidarea societății și totodată, nu s-a menționat cine este vinovat de starea de insolvență societății debitoare.

Se mai arată că vina pentru starea de insolvență o are creditoarea, care cu rea credință nu a încunoștințat societatea că are o creanță neachitată din anul 1999 și că plățile efectuate nu acopereau nici măcar dobânzile aplicate.

Se critică sentința instanței de fond și în ceea ce privește faptul că, judecătorul sindic nu a solicitat un plan de reorganizare și restructurare a societății și totodată, că nu a solicitat lichidatorului să precizeze de unde rezulta debitul datorat, cu atât mai mult că există o singură creditoare.

Se solicită admiterea recursului conform motivelor.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr-, creditoarea DGFP Das olicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC - SRL motivat de faptul că aceasta figurează in evidențele financiar fiscale ale sale, cu un debit 56 108,25 lei, reprezentând CAS, CASS, fond datorat persoanelor cu handicap, șomaj, TVA și amenzi, pentru care s-au calculat dobânzi și penalități de întârziere.

Prin sentința nr.239 pronunțată în data de 10 iunie 2008 s-a respins ca tardivă contestația formulată de debitoarea SC - SRL și cererea de deschidere a procedurii falimentului formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice

Prin decizia Curții de APEL PLOIEȘTI nr.1353/11.11.2008, pronunțată în dosarul nr.1724/120//2008, s-a modificat în parte sentința Tribunalului Dâmbovița nr.239/10.06.2008 și s-a admis pe fond cererea creditorului Direcția Generală a Finanțelor Publice D, JUDECĂTOR 2: Tănăsică Elena Stan Aida l-sindic urmând să constate că sunt îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului SC - SRL.

Prin sentința nr.66 pronunțată în data de 24 februarie 2009, judecătorul sindic a admis cererea creditorului Direcția Generală a Finanțelor Publice D, a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului SC - SRL, a numit administrator judiciar pe pentru a îndeplini atribuțiile prevăzute de Legea nr.85/2006.

După epuizarea fazei de observație din cadrul procedurii generale și având în vedere propunerea administratorului judiciar de intrare în faliment, judecătorul-sindic a pronunțat sentința nr.825 în data de 23 iunie 2009 prin care a admis cererea administratorului judiciar, a dispus începerea procedurii falimentului, a dispus dizolvarea societății debitoare, a desemnat lichidator judiciar, dispunând totodată și celelalte măsuri prevăzute de Legea nr.85/2006.

S-a reținut că sunt îndeplinite condițiile deschiderii procedurii falimentului potrivit art. 107 lit.d) din lege, ca unică soluție pentru satisfacerea creanțelor creditorilor.

Împotriva sentinței a declarat recurs debitorul SC - SRL prin administrator statutar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că sentința a fost pronunțată de judecătorul sindic în lipsa reprezentantului legal al societății și fără ca societatea să fie legal citată. Se motivează că, dacă judecătorul ar fi respectat normele de procedură, debitoarea ar fi avut posibilitatea de a depune acte și o expertiză extrajudiciară din care ar fi rezulta că debitul datorat creditoarei DGFP D este mai mic și prin depunerea acestor probe nu se mai impunea deschiderea procedurii falimentului ci, eventual, trebuia propus un plan de reorganizare a societății.

Se solicită admiterea recursului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei judecătorului-sindic, pentru a li se da posibilitatea administrării probelor anterior menționate.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, precum și sub toate aspectele potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:

Prin sentința contestată s-a deschis procedura falimentului pentru debitorul SC - SRL în baza art.107 lit.d) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.

Procedura falimentului se aplică în cazurile expres prevăzute de lege și are ca scop valorificarea bunurilor ce compun averea debitorului pentru acoperirea pasivului acestuia.

În această fază a procedurii nu se mai poate contesta debitul datorat creditorului DGFP D, întrucât masa pasivă a debitorului fost stabilită definitiv, urmând a se proceda la transformarea în bani a bunurilor din averea debitorului pentru satisfacerea creanțelor reținute în tabelul creditorilor.

Propunerea unui plan de reorganizare nu mai putea veni din partea debitorului, întrucât potrivit art.33 alin.4) din lege, dacă judecătorul-sindic stabilește că debitorul este în stare de insolvență și îi respinge contestația, un plan de reorganizare poate fi propus numai de către administratorul judiciar sau de creditori, care dețin împreună sau separat minimum 20% din valoarea masei credale și numai dacă își exprimă intenția de a depune un plan în termenul prevăzut de lege.

În cauză fost respinsă ca tardivă contestația debitorului, iar celelalte persoane abilitate de lege să propună un plan de reorganizare nu și-au manifestat această intenție.

Judecătorul-sindic având în vedere aspectele anterior reținute și raportul administratorului aprobat de creditori prin care s-a propus intrarea debitorului în procedura falimentului a reținut corect incidența dispozițiilor art.107 lit.d) din lege și trecerea la această fază procedurală.

După deschiderea procedurii insolvenței debitorul are obligația să-și desemneze un administrator special care să urmărească procedura și să conteste creanțele reținute în tabelul creditorilor în termenul prevăzut de lege.

Debitorul nu-și poate invoca propria lipsă de diligență în urmărirea derulării procedurii și nici nu poate pretinde judecătorului-sindic să administreze probe în vederea deschiderii procedurii falimentului, cât timp legea prevede anumite termene și condiții pentru intrarea în procedura falimentului.

Reținând că trecerea în procedura falimentului s-a făcut în temeiul art.107 lit.d) din lege, instanța va înlătura susținerile recurentului-debitor, acestea neputând fi încadrate în niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.

În consecință, potrivit art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul debitorului SC - SRL și va menține ca temeinică și legală sentința pronunțată de judecătorul-sindic prin care s-a dispus trecerea în procedura falimentului a debitorului-recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

CIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de debitorul SC - SRL prin administrator statutar, cu sediul în M,-, județ D, CUI -, Nr. de ordine în registrul comerțului J-, împotriva sentinței nr.285 pronunțată în data de 23 iunie 2009 de judecătorul delegat din cadrul Tribunalului Dâmbovița, în contradictoriu cu creditorul Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Finanțelor Publice D, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr.166, județ D și lichidatorul debitoarei SC - SRL, cu sediul în P,-, -.2,.5, județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2009

Președinte Judecători

- - - - - -

Grefier

Operator date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Red. / tehnored.

5 ex./16.11.2009

Ds. fond - Tribunalul Dâmbovița

Jud. sindic

Președinte:Nițu Teodor
Judecători:Nițu Teodor, Tănăsică Elena Stan Aida

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1523/2009. Curtea de Apel Ploiesti