Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1562/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1562/COM
Ședința publică de la 25 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 3: Mihaela
Grefier -
Pe rol judecarea recursului comercial d eclarat de recurenții pârâți G, domiciliați în T,-, împotrivaSentinței civile nr. 801/com/15.05.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-în contradictoriu cu intimatul reclamant Cabinet Individual de Insolvență, cu sediul în B, str. - G, -. B,.5 și intimatul - Oficiul Registrului Comerțului, cu sediul în T,-, având ca obiect - procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenții pârâți, av. în baza împuternicirii avocațiale nr. 18/2009 depusă la dosar, lipsind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că la data de 3.11.2009, recurenții pârâți au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei. La data de 25.11.2009, intimatul lichidator a depus la dosar concluzii scrise.
Recursul formulat de pârâți este timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 40 lei conform chitanțelor nr. -/21.10.2009 și nr. -/21.10.2009.
Pentru recurenții pârâți apărătorul ales depune la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei conform chitanțelor nr. -/25.11.2009, -/25.11.2009, -/16.11.2009 și timbru judiciar de 0,30 lei, taxă de timbru aferentă cererii de repunere pe rol formulată.
Nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat solicită cuvântul pentru dezbateri.
Curtea deliberând, admite cererea de repunere pe rol formulată de recurenții pârâți G și.
Ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat, probe de administrat, apreciază dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul pentru recurenții pârâți, av. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamant.
Solicită să se rețină că din probele administrate în cauză, cele două expertize, reiese că pârâții în calitate de asociați și administratori ai SC SRL nu au săvârșit faptele imputate de către reclamantă, nefiind incidente dispozițiile prevăzute expres de art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006. din procesul verbal încheiat de către DGFP T la 30.09.2009, în urma controlului efectuat pentru verificarea modului de organizare a evidenței contabile în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991, rezultă că societate a ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Nu s-a ținut o contabilitate fictivă. Iar perioada supusă controlului fiind 01.01.1998 - 31.08.2000.
În pofida acestor concluzii și dovezi, consideră că prima instanță în mod eronat a reținut părerea expertului parte propus de reclamantă, în sarcina pârâților privind obligația de plată a sumei de 7.546 lei, ținând cont de obiectivele nefixate de către instanță, dar stabilite prin expertiza de expertul parte, acesta depășindu-și cu mult atribuțiile.
CURTEA,
Asupra recursului comercial d e față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr- din 19 2007, lichidatorul judiciar T desemnat în cauza privind pe debitoarea SC SRL a chemat în judecată pe pârâții G și pentru ca, în calitate de administratori ai societății debitoare să se dispună atragerea răspunderii personale a acestora pentru pasivul debitoarei în sumă de 323.895 lei în temeiul dispozițiilor art.138 alin1, lit. b, și din Legea nr.85/2006.
În motivarea acțiunii s-a arătat că SC SRL a fost înființată în anul 1992 și deși a desfășurat activitate până în anul 2003, aceasta nu a depus raportări financiare (bilanțuri) pentru perioada 2003 - 2005, conform Legii contabilității nr.82/1991 republicată.
Astfel, deși în anul 2003, din analiza bilanțurilor, rezultă că societatea nu a mai desfășurat activitate raportează prin bilanțurile depuse, faptul că are în proprietate mijloace de transport, terenuri, clădiri în valoare totală de 95.325 lei, iar Primăria Municipiului Tac omunicat că societatea debitoare nu figurează în evidența fiscală cu bunuri mobile și imobil.
Debitoarea, prin administratorii săi, a valorificat integral toate activele societății, administratorii însușindu-și integral valoarea în lei rezultată.
Din evidența T și din verificarea creanțelor acesteia rezultă că debitoarea nu a efectuat plăți în ultimii 5 ani către buget ( TVA și impozit pe profit) de peste 323.000 lei.
Pârâții și au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în conformitate cu dispozițiile art.1 alin 1 din Decretul nr.167/1958 și raportat la art.127 alin.1 din Codul d e procedură fiscală, potrivit cu care dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor, celui în care a luat naștere acest drept.
În susținerea excepției au mai arătat pârâții că:
Potrivit procesului verbal de sechestru, de bunuri imobile din 22.09.2000, organele fiscale au aplicat sechestru supra bunurilor SC SRL, respectiv asupra unei clădiri - depozit situat în localitatea Sf. G (în suprafață de 696,19mp + 65mp rampă - având o valoare de 82.956,3084 lei ) și asupra terenului aferent clădirii, (în suprafață de 732,94 mp având o valoare de 12.543,6916 lei ). Valoarea totală a bunurilor imobile sechestrate fiind de 995.500 lei.
În aceste condiții, din coroborarea disp. art. 1, alin.1 din Decretul nr. 167/1958 cu dispozițiile art.127 alin.1 Cod de procedură fiscală reiese că, din anul 2000 și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, organele fiscale nu au mai efectuat nici un demers, pentru întreruperea termenului de prescripție extinctivă.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu expertiza contabilă.
Prin Sentința civilă nr. 801/15.05.2009 pronunțată de Tribunalul Tulceaa fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, ca nefondată. A fost admisă în parte acțiunea reclamantului și obligați pârâții să suporte suma de 7.546 lei, reprezentând parte din pasivul debitoarei SC SRL.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că societatea comercială debitoare "" SRL fost înființată în anul 1992 și a fost dizolvată în temeiul art. 30 alin (1) și alin (2) din Legea nr.359/2004, urmare a Încheierii nr.737/14.03.2005 pronunțată de judecătorul delegat la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea, iar prin Încheierea nr.298/29 2005 pronunțată de judecătorul delegat la registrul comerțului, de pe lângă Tribunalul Tulceaa fost numit în calitate de lichidator .
Prin Sentința nr.747/18 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Tulceaa fost admisă cererea creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice și s-a dispus în temeiul art.3 pct. 25 din Legea nr.85/2006, raportat al art.1 alin.2 lit.e din același act normativ deschiderea procedurii în formă simplificată față de debitoarea "" SRL fiind numit în calitate de lichidator
Lichidatorul desemnat a întocmit tabelul preliminar și definitiv al tuturor creanțelor asupra averii debitoarei în care au fost înscrise creditoarele cu o creanță în sumă de 48 lei.
Pârâții au avut calitatea de asociați și administratori ai societății debitoare.
Din rapoartele întocmite de lichidator rezultă că debitoarea nu deține bunuri care să poată fi valorificate.
Lichidatorul a susținut că pârâților le este imputabilă apariția stării de insolvență urmare săvârșirii faptelor prevăzute de art.138 lit.b, d, și din Legea nr.85/2006.
Potrivit art. 138 lit.b, d și e "au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice"; "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea"; "au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul".
În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă iar pârâții au desemnat și ei un expert pentru a-și exprima punctul de vedere, cu privire la obiectivele expertizei.
Ambii experți au concluzionat că societatea debitoare a organizat și ținut contabilitatea conform cu prevederile Legii nr.82/1991 și nu a ținut o contabilitate fictivă și că pârâții în calitate de administratori nu au făcut acte de comerț, în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice.
Din cele două expertize rezultă că în perioada 1998 - 2003, debitoarea "" SRL a înstrăinat bunuri mobile și imobile prin vânzare directă și prin executare silită astfel:
Cu factura nr.-/30.08.1999 s-a vândut către "" SRL autoizoterma, prețul fiind peste valoarea rămasă a mijlocului fix c/v facturii în suma de 2.243 lei a fost încasată cu chitanța -/22.11.1999 și chitanța -/5.07.2000 și s-au plătit amenzi și penalități datorate.
Cu factura nr.-/02.10.1999 s-a vândut către "" SRL 4244 cu remorca la valoarea de inventar al mijlocului fix c/v facturii în sumă de 554 lei s-a încasat cu ordin de plată nr.1713/ 27.10. 1999 și s-au plătit amenzi și penalități datorate.
Cu factura nr.-/02.10.1999 s-au vândut, tot către SC "" SRL T bunuri mobile (calculator, frigidere și rafturi) la valoarea de inventar c/ facturii în suma de 418 lei s-a încasat cu ordin de plată nr.1714/ 27.10.1999 și s-au plătit amenzi și penalități datorate.
Investițiile în curs in inventarul societății debitoare în cuantum 50.070 lei reprezintă investițiile efectuate la imobilul închiriat de Primăria în baza prevederilor din contractul nr.2854/ 25.10.1993 și a cont. 862/ 10.03 1995.
Imobilele din patrimoniul societății SC "" SRL T, reprezentând depozitul de mărfuri și teren intravilan, au fost vândute de către creditorul majoritar T prin executare silită, în baza procesului verbal de adjudecare și a facturii nr.-/28.11.2003, acte nedepuse la societatea debitoare pentru scăderea din gestiune.
Cu factura nr.-/ 02.10.1999 s-au vândut către "" SRL bunuri mobile - aparatură birotică la valoarea de inventar, c/v facturii în suma de 4.186 lei nu se încasează prin cont sau casa, însă cu nota contabilă se compensează datoriile pe care le are SC "" SRL T la SC "" SRL T, societatea la care este administrator și asociat cu 50% .
OGConform balanței de verificare contabilă din 30.06.2007 rezultă că societatea debitoare SC "" SRL T mai are în gestiune mărfuri în suma de 3.123 lei și numerar din casierie în sumă de 237 lei.
Instanța a reținut că prin nejustificarea bunurilor - mărfuri și a disponibilităților bănești din cont casa, vânzarea unor bunuri din gestiunea societății debitoare și decontarea acestora prin compensare, foștii administratori, pârâții în cauză au creat un prejudiciu în detrimentul creditorilor bugetari în cuantum de 7.546 lei din care 3.123 lei, sumă rezultată din nejustificarea bunurilor de natură mărfuri, 237 lei, sumă rezultată din nejustificarea disponibilităților bănești din casieria societății debitoare și 4.186 lei, suma rezultată din vânzare de bunuri din gestiunea societății cu decontare prin compensare, la o societate cu același administrator.
În aceste condiții, pârâții se fac vinovați de săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 pct.1 lit.a și g, urmând pe cale de consecință a admite în parte acțiunea și a-i obliga pe pârâții să suporte suma de 7546 lei, reprezentând parte din pasivul debitoarei "" SRL.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune instanța a reținut că este nefondată și a respins-o ca atare, pentru următoarele:
Potrivit art. 139 din Legea nr. 85/2006 " acțiunea prevăzută laart. 138se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii."
În speță, raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului întocmit de lichidator (raport prin care acesta concluzionează că vinovați de ajungerea debitoarei în stare de insolvență se fac pârâții înregistrați de lichidator la instanța la data de 17 august 2007.
În aceste condiții s-a constatat că acțiunea de față a fost introdusă în termenul prevăzut de art.139 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții G și care au criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
În cauză, s-a efectuat o expertiză contabilă cu obiectivele stabilite de instanță. La solicitarea reclamantei a fost desemnat și un expert parte, în persoana lui.
Din ambele expertize efectuate în cauză, cea efectuată de expertul desemnat cât și cea efectuată de expertul parte, reiese că pârâții în calitate de asociați și administratori ai SC SRL, nu au săvârșit faptele imputate de către reclamantă, respectiv că nu sunt incidente dispozițiile prevăzute expres de art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006. Mai mult, chiar din procesul verbal încheiat de DGFP T, în urma controlului efectuat pentru verificarea modului de organizare a evidenței contabile s-a reținut că SC SRL a ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Nu s-a ținut o contabilitate fictivă, perioada supusă controlului fiind 01.01.1998-31.08.2000.
Consideră recurenții că în mod eronat instanța a reținut părerea expertului parte propus de reclamantă care a stabilit în sarcina pârâților obligația de plată a sumei de 7.546 lei, ținând cont și de "obiective nefixate de către instanța, dar stabilite prin expertiza de expertul parte, acesta depășindu-și cu mult atribuțiile".
Astfel, privind obiectul nr. 1 "să se stabilească dacă societatea debitoare SC SRL au avut bunuri mobile și imobile și dacă au fost înstrăinate", există numai în aparență și nu pe fond opinii separate, în ceea ce-i privește pe cei doi experți. Expertul parte pentru a se justifica în fața lichidatorului, arată că SC SRL ar fi fost prejudiciată, de pârâți cu suma de 7.546 lei, reprezentând - 3.123 lei suma rezultată din nejustificarea bunurilor de natura mărfuri, 237 lei suma rezultată din nejustificarea disponibilităților bănești din casieria societății debitoare, 4.186 lei, sumă rezultată din vânzare bunurilor societății debitoare, prin compensarea către SC SRL.
Mai arată expertul parte că au fost vândute de către debitoare bunuri mobile, birotică în sumă de 4.186 lei, sumă care nu a fost încasată prin cont sau casa, ci cu notă contabilă se compensează datoriile pe care le avea la SRL, în baza contractului de vânzare cumpărare. Se mai arată de asemenea, pentru fiecare factură în parte că bunurile au fost vândute "fie la valoarea de inventar, fie peste valoarea rămasă a mijloacelor fixe", deci nicidecum sub valoarea lor. În aceste condiții, nu se poate reține o culpă a pârâților în prejudicierea intereselor societății debitoare.
Consideră recurenții că întrucât există acte contabile privind compensarea, nu se poate reține în sarcina pârâților obligația de plată a sumei de 4.186 lei. Compensarea era și este o operațiune permisă atât de Codul civil cât și de normele fiscale.
Arată recurenții că singurul imobil al SC SRL era cel de la Sf. G care a fost luat prin sechestru de către DGFP și vândut, cu mult sub prețul de inventar, la modica sumă de 98.999.000 lei ROL. Dacă există cineva care a prejudiciat SC SRL, acela este DGFP T care a vândut un imobil de 9 ori sub prețul de inventar. Faptul că deși a fost pus sub sechestru în 2000 de DGFP T și ulterior vândut, a mai fost cuprins în bilanțul din 2003-2005 al SC SRL este doar o greșeală contabilă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299, 312 Cod pr. Civilă.
Intimatul reclamant Cabinet Individual de Insolvență, legal citat a depus la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâți ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Examinând cauza prin prisma argumentelor invocate în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. dar și potrivit art.304/1 pr.civ. Curtea constată că recursul este fondat.
Potrivit dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006,(1) În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiileart. 59alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Judecătorul sindic a reținut în sarcina pârâților săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.a și g motivat de faptul că potrivit balanței de verificare contabilă din 30.06.2007 societatea debitoare mai avea în gestiune mărfuri în sumă de 3.123 lei și numerar în casierie în sumă de 237 lei. De asemenea a reținut că societatea debitoare a vândut către SC SRL ( al cărei administrator este ) bunuri mobile în valoare de 4.186 lei, sumă ce nu a fost încasată ci a stins o datorie pe care o avea către SC SRL.
Referitor la suma de 3.123 lei rezultată din nejustificarea bunurilor de natură mărfuri recurenții au susținut că după trecerea perioadei de valabilitate, aceste bunuri trebuie retrase de pe piață, distruse și scăzute din contabilitate. Faptul că acestea sunt încă prinse în contabilitate este rezultatul unei greșeli. Va fi înlăturată susținerea recurenților întrucât era obligația acestora să depună toate diligențele pentru a întocmi toate documentele contabile în conformitate cu legea.
Pentru aceleași considerente va fi înlăturată și critica privitoare la suma de 237 lei reprezentând disponibilități bănești din caseria societății.
În ceea ce privește suma de 4.186 lei cu care s-au compensat datoriile societății față de SC SRL nu poate fi reținută în sarcina pârâților întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la lit.g, așa cum în mod greșit a constatat judecătorul sindic. În speță nu s-a plătit cu preferință un creditor în dauna celorlalți ci societatea debitoare a convenit la compensarea creanțelor reciproce dintre ea și SC SRL, deci nu a făcut o simplă plată ci a stins și o datorie proprie.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază că recursul este fondat, urmând ca în temeiul art.312 Cod pr.civilă să fie admis, modificată în parte hotărârea recurată în sensul obligării pârâților să suporte suma de 3.360 lei reprezentând parte din pasivul debitoarei SC SRL. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursulcomercial dclarat de recurenții pârâți - G, domiciliați în T,-, împotrivaSentinței civile nr. 801/com/15.05.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-în contradictoriu cu intimatul reclamant - Cabinet Individual de Insolvență, cu sediul în B, str. - G, -. B,.5 și intimatul - Oficiul Registrului Comerțului, cu sediul în T,-.
Modifică în parte hotărârea recurată în sensul obligării pârâților să suporte suma de 3.360 lei reprezentând parte din pasivul debitoarei SC SRL.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 25 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Jud.fond
Tehnored.dec.jud. -
4 ex./04.01.2010
04 2009
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma, Nastasia Cuculis, Mihaela
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
