Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 16/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 16/2009

Ședința publică de la 09 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mircea Noșlăcan

JUDECĂTOR 2: Nicolae Durbacă

JUDECĂTOR 3: Marius Irimie

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea declarat de debitoarea - SRL împotriva Sentinței nr.784/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Hunedoara.

La apelul nominal s-au prezentat: avocat pentru debitoarea recurentă și consilier juridic pentru creditoarea intimată - ROMÂNIA SRL, lipsă fiind lichidatorul debitoarei recurente.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că la dosar s-a depus întâmpinare.

Mandatara recurentei depune la dosar delegația de reprezentare, chitanța reprezentând taxa judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei, timbru judiciar de 0,15 lei și un set de înscrisuri pentru a face dovada că societatea nu se află în stare de insolvabilitate, din care câte un exemplar comunică cu reprezentanta intimatei.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Mandatara recurentei solicită în principal admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În subsidiar, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației formulată de debitoare și pe cale de consecință să fie respinsă cererea creditoarei pentru deschiderea procedurii insolvenței, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 700 lei.

În ce privește cererea de suspendare arată că nu o mai susține având în vedere că dosarul se judecă la acest termen.

Mai susține că în cursul anului 2005 s-au făcut plăți, astfel că singura sumă rămasă neachitată a fost de 574,94 lei, care și aceasta a fost achitată în cursul anului 2006 și ulterior, așa încât creanța creditoarei nu este certă, lichidă și exigibilă. Cu cheltuieli de judecată în sumă de 700 lei.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului atât în ce privește excepția prescripției la acțiune cât și în ce privește fondul cauzei și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, susținând motivele arătate în întâmpinare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

Constată că prin sentința nr. 784/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoaraa fost respinsă contestația formulată de debitoarea - SRL, admisă cererea formulată de creditoarea - ROMÂNIA SRL pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - SRL în temeiul art. 33 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, a fost ridicat dreptul debitoarei de a-și administra bunurile și conduce activitatea și a fost numit administrator judiciar Insolvent Consult cu o retribuție de 2500 lei.

Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut următoarele:

Din cuprinsul facturilor de la filele din dosar reiese că într-adevăr debitoarea datorează suma de 196.536,57 lei contravaloarea produselor livrate. Aceste facturi au fost acceptate la plată de către debitoare prin semnate și ștampilare.

Într-adevăr nu se pot calcula penalități de întârziere potrivit contractului nr. 99 decât de la data încheierii acestuia - 01.03.2007, însă anterior acestei date pentru facturile restante debitoarea datorează dobânda comercială reglementată de OG 9/2000.

Debitoarea recunoaște prin adresa nr. 85/5.06.2008 că datorează creditoarei suma de 196.536,57 lei.

Faptul că debitoarea a achitat la 2 mai 2008 suma de 5000 lei către creditoare, judecătorul sindic a reținut că această sumă este nesemnificativă, raportat la suma mare datorată și la perioada lungă de acumulare.

Judecătorul sindic a constatat că debitoarea nu a mai achitat suma de 191.536,57 lei la care se adaugă dobânda legală comercială până la 1.03.2007.

Față de cele de mai sus, a constatat că debitorul se află în încetare de plăți, starea de fapt dovedită cu facturile depuse la dosar și cu recunoașterea debitoarei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea - SRL, solicitând în principal casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei pentru o nouă judecată, iar în subsidiar modificarea hotărârii, admiterea contestației și respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

În dezvoltarea motivelor de recurs debitoarea susține că a făcut dovada că nu se află în imposibilitate de plată, însă judecătorul sindic nu a luat în considerare plățile efectuate către creditoare în sumă de 448.604,24 lei aferente celor 22 facturi emise în intervalul 3.08.2005-29.12.2005.

Mai susține că din eroare a confirmat suma de 165.536,57 lei însă aceasta nu echivalează cu incapacitatea de plăți întrucât prin achitarea facturilor din cursul anului 2005 dobânda comercială și penalitățile acordate nu sunt justificate.

Recursul a fost legal timbrat (fila 34).

Creditoarea - România SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât deține o creanță certă, lichidă și exigibilă fiind îndeplinite prevederile art. 16 lit. b din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă (fila 6).

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de debitoare raportat la probele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în cauză curtea de apel constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 "prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile", iar conform art. 3 pct. 5 "debitorul este persoana fizică sau persoana juridică de drept privat, care face parte din una din categoriile al cărui patrimoniu este în stare de insolvență."

Judecătorul sindic nu a analizat dacă debitoarea se află în insolvență, mărginindu-se să constate doar că aceasta a efectuat doar o plată de 5.000 lei din totalul debitului de 196.536,57 lei.

Or, din centralizatorul plăților efectuate și chitanțele depuse la dosar (filele 37.230) rezultă că debitoarea a efectuat plăți către diverși furnizori în cuantum total de 444.979,35 lei în perioada 1.01.2008-31.12.2008, sumă ce depășește cu mult debitul invocat de creditoare, astfel că judecătorul sindic a dispus în mod netemeinic deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei fără ca aceasta să se afle în stare de încetare de plăți.

Pe de altă parte, prin contestația înregistrată la 5 mai 2008 (fila 45) debitoarea contestă certitudinea creanței invocate, or adresa nr. 85/5 iunie 2008 (fila 65) face referire la un sold final de 196.536,57 lei care a fost interpretat de judecătorul sindic ca și debit recunoscut.

Creanța este incertă și sub aspectul penalităților de întârziere solicitate în cuantum de 86.024,42 lei raportat la împrejurarea că între părți doar la data de 1.03.2007 a fost încheiat contractul nr. 99, or, doar pe calea dreptului comun o instanță comercială poate stabili întinderea creanței prin administrarea probatoriului specific care se finalizează cu emiterea unui titlu executoriu.

Prin urmare, creanța nefiind certă, fiind contestată de debitoare care a probat că nu este în încetare de plăți nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 pct. 5 și 6 din Legea nr. 85/2006 pentru deschiderea procedurii insolvenței, astfel că fiind incident motivul de modificare al hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă urmează ca în baza art. 312 pct. 2 din același act normativ să fie admis recursul debitoarei cu consecința modificării sentinței în sensul admiterii contestației sale și respingerea cererii creditoarei de deschidere a procedurii insolvenței.

În baza art. 274 Cod pr.civilă va fi obligată creditoarea intimată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului ales al debitoarei în sumă de 700 lei dovedit cu chitanța nr. 1/8.01.2009 (fila 35).

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de debitoarea C împotriva sentinței nr. 784/F/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Hunedoara și în consecință:

Modifică sentința atacată în sensul că admite contestația formulată de debitoarea și respinge cererea formulată de creditoarea - ROMANIA împotriva debitoarei pentru deschiderea procedurii insolvenței.

Obligă creditoarea să plătească în favoarea debitoarei suma de 700 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9.01.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

Ex.2/29.01.2009

Jud fond

Președinte:Mircea Noșlăcan
Judecători:Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă, Marius Irimie

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 16/2009. Curtea de Apel Alba Iulia