Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1653/2008. Curtea de Apel Craiova

DosarUL nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA Nr. 1653

Ședința publică de la 09 2008

PREȘEDINTE: Carmen Popescu

JUDECĂTOR 2: Angela Rădulescu

JUDECĂTOR 3: Radu Mateucă Mateucă

Grefier -

Pe rol judecarea recursului formulat de AVAS B împotriva sentinței nr.1346/22 septembrie 2008 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - debitoare SC SRL PRIN LICHIDATOR TG J și intimatele creditoare TG J și R -.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează

CURTEA:

Asupra recursului de față, constată următoarele;

Prin sentința nr.1346/22 septembrie 2008 a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar Tg-J, numit să administreze procedura simplificată falimentului debitorului SC SRL și a fost antrenată răspunderea patrimonială administratorilor sociali R pentru suma de 21.418,64 lei în vederea acoperirii creanțelor datorate creditorilor Tg- și AVAS.

În temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului și radierea debitorului de la registrul comerțului, fiind descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități în legătură cu procedura.

În considerentele sentinței, judecătorul sindic a reținut faptul că administratorul social fost citat cu copie de pe cererea de antrenare dar nu s-a prezentat în fața judecătorului sindic pentru formula apărări și nici nu depus la dosar întâmpinare, ceea ce conduce la concluzia că în mod tacit achiesează la cererea lichidatorului cuprinsă în raportul depus la dosar.

Totodată, judecătorul sindic a constatat că debitorul nu are in patrimoniu bunuri mobile sau imobile care să poată fi valorificate in vederea acoperirii creanțelor creditorilor și a cheltuielilor de procedură, astfel că, sunt îndeplinite condițiile art.131 din legea falimentului.

Împotriva sentinței sus-menționate a formulat recurs creditoarea AVAS B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare s-a arătat că judecătorul sindic în mod greșit a dispus închiderea procedurii în baza art.131 din Legea nr.85/2006 deoarece trebuia să desemneze un executor judecătoresc căruia lichidatorul judiciar să-i pună la dispoziție tabelul creditorilor în baza căruia s-ar distribui sumele rezultate din executarea silită a bunurilor fostului administrator al debitoarei.

În drept au fost invocate dispozițiile art.299-316 Cod pr civilă și dispozițiile Legii nr.85/2006.

Analizând actele și lucrările cauzei, Curtea apreciază recursul creditoarei AVAS B nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art.131 din Legea nr.85/2006, procedura poate fi închisă dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului (ca în cazul de față) ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielilor administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.

În consecință, singura condiție impusă pentru închiderea procedurii în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 este ca nici un creditor să nu avanseze sume pentru acoperirea cheltuielilor administrative.

Ori, lichidatorul judiciar a făcut dovada notificării creditorilor (inclusiv AVAS B) pentru avansarea de sume, însă nici unul nu a răspuns, astfel încât, a fost notificată prin Buletinul Procedurilor de insolvență cererea de închidere a procedurii formulată de către lichidatorul judiciar, ocazie cu care din nou nici unul din creditori nu s-a opus.

Art.4 alin.4 din Legea 85/2006 are în vedere cheltuielile aferente procedurii și nu fondurile necesare acoperirii pasivului debitorului.

În consecință, judecătorul sindic a aplicat corect dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006, dispunând închiderea procedurii insolvenței.

Cu privire la critica creditoarei-recurente AVAS B ce vizează nelegalitatea sentinței pronunțată de Tribunalul Gorj deoarece nu au fost respectate dispozițiile art.142 alin.2 din Legea nr.85/2006 și art.3731Cod pr. civilă în sensul că nu a fost desemnat un executor judecătoresc de către judecătorul sindic căruia lichidatorul judiciar să-i pună la dispoziție tabelul creditorilor în baza căruia să fie distribuite creditorilor sumele rezultate din executarea silită a bunurilor fostului administrator al debitoarei, Curtea apreciază că este nefondată.

Nici art.142 din Legea nr.85/2006 și nici alt articol din același act normativ nu instituie obligația judecătorului sindic de a desemna executorul judecătoresc ce urmează să procedeze la vânzarea bunurilor administratorului social.

În situația în care există o hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă prin care s-a dispus antrenarea răspunderii administratorului social, orice creditor, deci, inclusiv recurenta creditoare AVAS B, are posibilitatea să se adreseze executorului judecătoresc cu cerere de executare silită, potrivit art. 3731pr. civ.

Din examinarea dispozițiilor art. 142 alin.2 din Legea 85/2006 nu rezultă stricto-sensum că executarea silită trebuie începută de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii prevăzute de legea falimentului.

Prin urmare, așa cum s-a arătat anterior, în mod corect judecătorul sindic a procedat la închiderea procedurii insolvenței.

Având în vedere considerentele exprimate, în baza art.312 Cod pr. civilă, instanța urmează să respingă recursul creditoarei AVAS ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de AVAS B, cu sediul în B, sector 1, Promoroaca, nr.9-11, împotriva sentinței nr.1346/22 septembrie 2008 pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - debitoare SC SRL PRIN LICHIDATOR TG J, cu sediul în Tîrgu J, nr. 15,.1, județul G și intimatele creditoare TG J, cu sediul în Tîrgu J, str. - și R -, cu domiciliul în Tîrgu J, str. -- -, nr. 18-20, județul G.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Mateucă

Grefier,

11 2008

Red. Jud. /16.12.2008

Jud. Fond.

Tehnored.

Președinte:Carmen Popescu
Judecători:Carmen Popescu, Angela Rădulescu, Radu Mateucă

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 1653/2008. Curtea de Apel Craiova