Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 175/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 175
Ședința publică de la 31 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Poiană Cipriana
JUDECĂTOR 2: Șfabu Traian
JUDECĂTOR 3: Miler Iulia
Grefier: - -
S-au luat în examinare cererile de recurs comercial formulate de Administrația Finanțelor Publice a municipiului I și B împotriva sentinței comerciale nr. 483/S din 14 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic reprezentanta recurentei I și avocat apărătorul intimaților și, lipsă fiind recurentul B, intimatul-debitor SC " Grup"SRL, prin lichidator Lichidator I, intimatul-creditor I și intimatul.
Procedura legal îndeplinită, părțile fiind citate prin buletinul procedurilor de insolvență și potrivit codului d e procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, recursul este la al 3-lea termen de judecată, la data de 31.03.2008 s-a depus prin serviciul de registratură din partea recurentei I răspunsul la excepțiile invocate de intimații și.
S-a înmânat domnului avocat apărătorul intimaților răspunsul formulat de recurenta I pentru a lua cunoștință de acest înscris.
Consilier juridic reprezentanta recurentei I solicită a se acorda un nou termen de judecată pentru a putea primi un răspuns la adresele înaintate către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Serviciul Teritorial Iași, la plângerea înregistrată sub nr. 519/D/P/2005, având ca obiect cercetarea unor infracțiuni economice săvârșite de asociații societății debitoare.
Avocat apărătorul intimaților și se opune la cererea de amânare formulată de reprezentanta recurentei ca fiind neutilă și nepertinentă cauzei de față, motivând că înscrisurile din dosarul penal nu au legătură cu, cauza de față.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de recurenta I ca fiind neutilă cauzei de față.
Avocat reiterează excepția lipsei calității procesuale active a recurenților, susținând că potrivit dispozițiilor art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006 cererea pentru atragerea răspunderii personale poate fi făcută doar de către lichidator, dreptul creditorilor sunt strict prevăzute de art. 17 din legea sus-citată, care permit acestora posibilitatea de a introduce acțiuni pentru anularea de transferuri patrimoniale și evident căile de atac aferente și nu alte acțiuni sau căi de atac.
Consilier juridic reprezentanta recurentei I susține că instituția are calitate procesuală activă în prezenta cauză, motivând că, cererea pentru deschiderea procedurii a fost formulată încă din anul 2004, la data la care erau în vigoare dispozițiile Legii 64/1995, iar prin cererea de admitere a creanței suplimentare a solicitat ca, în situația în care creanța nu va putea fi acoperită în cadrul procedurii, să fie instituită răspunderea personală a organelor de conducere a societății cu bunurile proprii, așa cum prevede dispozițiile art. 137 din Legea nr. 64/1995.
Avocat reiterează excepția prescripției cererii de răspundere personală, excepție ce a fost invocată și respinsă la instanța de fond, motivând că potrivit art. 139 din Legea nr. 85/2006 și a Decretului nr. 167/1958 se află în fața unei acțiuni patrimoniale prescriptibile, arătând că în pretinsele fapte au trecut mai mult de trei ani și de la deschiderea procedurii au trecut mai mult de 2 ani.
Consilier juridic reprezentanta recurentei solicită respingerea excepției privind prescripția cererii de răspundere personală a asociaților, motivând că data deschiderii procedurii este 17.02.2005, iar cererea a fost formulată la data de 21.09.2007 în cadrul celor 3 ani.
Pe fondul cauzei, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris.
Avocat apărătorul intimaților și solicită respingerea recursului ca nefondat, să se mențină ca fiind legală și temeinică sentința comercială nr. 483/S/14.11.2007 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, motivând că instanța de fond în mod corect a reținut că în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 pentru atragerea răspunderii personale a administratorilor. Pentru a fi îndeplinită răspunderea personală trebuie îndeplinite cumulativ cele trei condiții să existe fapta ilicită, prejudiciu, culpa și legătura de cauzalitate. Solicită a se observa că faptele ilicite care ar constitui baza obiectivă a răspunderii nu există, nu s-a dispus continuarea unei activități în interes propriu și nu s-a ținut o contabilitate fictivă nelegală. Cu privire la culpa necesară ca element subiectiv al răspunderii și aceasta lipsește, administratorii fiind în imposibilitate de predare a documentelor, nu s-a observat că răspunderea personală este excepția și nu regula, motiv pentru care solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Declarându-se închise dezbaterile instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului comercial d e față.
Prin sentința comercială nr. 483/S/14.11.2007 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic s-a dispus:
Respinge excepția privind prescripția extinctivă invocată de pârâții -administratori și.
Respinge cererea formulată de Lichidator I în calitate de lichidator judiciar, privind stabilirea răspunderii personale ale administratorilor -pârâți, domiciliat în municipiul I, - nr. 93, bloc 989 b,. a,. 4,. 19, domiciliat în I,-, bloc 979 B,. A,.12,.12 și, domiciliat în I,-, -.24,. A,. 1,. 23, pentru pasivul debitorului falit.
În temeiul disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006, dispune închiderea procedurii insolvenței debitorului SC Grup SRL, cu sediul în municipiul I,-,. 989 B,. A,. 4,. 19 Județul I și radierea acestuia din registrul comerțului.
În temeiul disp. art. 136 din lege, descarcă pe administratorul judiciar de orice responsabilități și îndatoriri, iar în temeiul disp. art. 135, dispune notificarea prezentei sentințe, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență, debitorului, creditorilor, administratorului -pârât, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului I și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru efectuarea mențiunilor de radiere.
În temeiul art. 4, aprobă raportul lichidatorului judiciar Lichidator I și dispune ca din fondul de lichidare constituit la UNPIR să-i fie achitată acestuia suma de 1.543 lei.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, pentru a putea fi reținută răspunderea personală, trebuie îndeplinite cumulativ atât condițiile prevăzute de legea generală (art. 998, art. 99 cod civil român) cu privire la faptă, culpă, prejudiciu și legătură de cauzalitate cât și condițiile prevăzute de legea specială cu privire la determinarea stării de insolvență a societății falite, prin vreuna din faptele explicit enumerate la lit. a-g ale art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Ori din analiza întregului ansamblu probator administrat în cauză, nu rezultă în nici un fel că administratorii pârâți ar fi săvârșit vreuna dintre faptele limitativ arătate de dispozițiile legale sus menționate și care să fi determinat starea de insolvență.
Însăși organele de control specializate (vol. I, filele 25 și 26), califică faptele ca fiind contravenții și aplică amenzi contravenționale.
În condițiile expuse, va fi admisă și propunerea administratorului judiciar urmând a se dispune închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, cu consecința radierii debitorului din evidențele personale juridice.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât Jud. I - I cât și AVAS B, ambele considerând-o nelegală și netemeinică.
Recurenta a Județului I - a municipiului I, în motivarea recursului, consideră că instanța de fond nu a apreciat în mod corect asupra documentelor depuse în dosarul cauzei și nici asupra încălcării dispozițiilor legii în materie economico -financiară și care ar putea avea legătură cu intrarea GRUP în incapacitate de plată, aceasta cu atât mai mult cu cât Garda Financiară a efectuat cercetări în legătură cu săvârșirea unor infracțiuni economice de către, administratorii debitoarei, documentele fiind în continuare la.
Se susține că, deși s-a schimbat și sediul firmei și nu mai coincidea cu cel înregistrat la ORC I, administratorii -asociați nu au înțeles să aducă și la cunoștința creditorilor, aspect ce poate conduce la concluzia că s-a urmărit împiedicarea creditorilor de a-și încasa creanțele.
Totodată, instituțiile abilitate să urmărească îndeplinirea obligațiilor cu privire la respectarea legislației privind protecția consumatorilor și respectarea legislației muncii, au constatat că aceștia au comercializat mărfuri -carburanți auto fără documente de proveniență, a angajat personal fără a înregistra contractele de muncă la Inspectoratul Teritorial d e Muncă, au comercializat mărfuri fără a fi însoțite de declarație de conformitate, precum și faptul că nu s-au întocmit acte de evidență contabilă și declarații de impozite și taxe conform legii în vigoare, sunt suficiente aspecte care să conducă la aprecierea că aceștia au creat în mod voit prejudicii creditorilor și au adus firma în incapacitate de plată.
Prin urmare, rezultă indubitabil faptul că s-a continuat activitatea în interes personal de către cei trei asociați -administratori și au încurajat persoane care să lucreze pentru firma pe care o administrau, fără a avea documente legale de muncă, au ascuns organului fiscal sursa generatoare de venituri impozabile și nu au declarat către organul fiscal categoriile de taxe și impozite generate de activitatea desfășurată.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 8,9 și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă; art. 2, art. 138 alin. 1 lit. a,b,c și d din Legea 85/2006; art. 73 din Legea nr. 31/1990.
Față de aceste motive se solicită admiterea recursului.
Recurentul B în motivarea recursului susține că, judecătorul sindic nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și urm. Este evident că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vătămate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
lecturarea actelor depuse la dosarul de insolvență al falitei " Grup" SRL, rezultă indubitabil că sunt incidente dispozițiile art. 138 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, și astfel, administratorii debitorului ar trebui să răspundă patrimonial pentru prejudiciile pricinuite creditorilor prin încălcarea dispozițiilor, în primul rând a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 85/2006 și pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006: au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care duce în mod vădit societatea la încetare de plăți.
Deci, în contextul evident al văditei finalități a încetării de plăți în cazul continuării activității, membrii organelor de conducere ai debitoarei nu au luat măsuri pentru limitarea creșterii pasivului, preferând să dispună continuarea activității, să încaseze în continuare salarii, indiferent de consecințele previzibile ale continuării activității vădit nerentabile.
Învederează instanței dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006 trebuie interpretate ca o sancțiune care trebuie aplicată administratorilor care au continuat o activitate care ducea la încetarea de plăți, cu mențiunea că interesul acestora de a continua activitatea unui debitor aflat în încetare de plăți este rezumat, datorită faptului că mandatul în baza căruia au condus societatea comercială este unul comercial, care este prezumat a fi oneros, concluzie care rezultă din interpretarea coroborată a următoarelor texte de lege.
-"obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat (comercial -)" - art. 72 din Legea nr. 31/1990 -Legea societăților comerciale.
-"Mandatul comercial nu se prezumă a fi gratuit" art. 374 Cod comercial. În concret, în ceea ce privește această situație, din interpretarea textelor de lege sus -menționate, rezultă că administratorul unei societăți comerciale răspunde patrimonial pentru continuarea în interes personal a unei activități care ducea la încetarea de plăți a societății comerciale administrate, situație în care se cere dovedirea de către cei prejudiciați numai a existenței stării de încetare de plăți a debitorului și prejudiciului suferit ca urmare a continuării unei activități în încetare de plăți, cu precizarea că interesul personal al administratorilor de a continua activitatea este prezumat, deoarece mandatul comercial este prezumat a fi oneros (întrucât ar fi ilogic ca o persoană să muncească gratuit pentru o societate comercială), situație în care, în acest caz, nu este necesară dovedirea de către creditori a acestuia.
În cazul de față, sunt pe deplin îndeplinite condițiile cerute de lege, în sensul că debitorul se află în in solvență - fără a solicita declanșarea procedurii și că din continuarea acestei activități a suferit un prejudiciu cert lichid și exigibil.
Interesul administratorilor rezultă din faptul că au continuat activitatea pentru salarii și alte indemnizații de conducere, în loc să solicite deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau faliment.
Trebuie precizat faptul că:
- Raportul de cauzalitate dintre fapta administratorilor și prejudiciul suferit de este evident, rezultând din faptul că, deși societatea se află în încetare de plăți, administratorii debitorului au continuat activitatea, ceea ce a condus la creșterea datoriilor existente (prin calcularea de dobânzi și penalități de întârziere) și la apariția altora noi, respectiv la nerecuperarea creanțelor pe care AVAS și ceilalți creditori le aveau față de debitor.
- Indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăție.
În concluzie, elementele răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite astfel.
A)Fapta ilicită- fapta ilicită poate consta și într-o inacțiune, cu condiția să existe o normă juridică de natură să oblige o anumită persoană să acționeze într-un anumit mod, iar persoana respectivă să nu se conformeze acestei obligații de a acționa (inacțiune ilicită);
B)Vinovăția- Rezultă chiar din neîndeplinirea acestor obligații, în condițiile în care nu s-a dovedit existența unei împrejurări care înlătură vinovăția. De asemenea, potrivit art. 999 Cod civil, răspunderea este antrenată și pentru prejudiciul ce a fost cauzat prin neglijență,
C)Prejudiciul- Este născut și actual; este probat prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
D)de cauzalitate. Potrivit practicii și doctrinei în materie, prin art. 138 din Legea 85/2006, se instituie în favoarea creditorilor o prezumție legală privind legătura de cauzalitate dintre săvârșirea uneia din faptele enumerate la acest articol și starea de insolventă a debitoarei.
Atâta timp cât prezumția legală relativă instituită prin art. 138 din Legea 85/2006 privind legătura de cauzalitate dintre săvârșirea uneia din faptele enumerate la acest articol și starea de insolvență a debitoarei, nu este înlăturată de către administratori prin probe sau alte susțineri, instanța de fond este obligată să constate întemeiate cererile creditorilor privind antrenarea răspunderii materiale a acestora.
Una din cauzele care au condus la starea de insolvență, este lipsa de interes manifestată de organele de conducere ale falitei, în speță, cei trei pârâți.
Învederează instanței de judecată faptul că, parte din debitele societății falite, reprezintă contribuția personală a angajaților societății, în calitate de asigurați, pe care, potrivit prevederilor art. 55 din U, nr. 150/2002 modificată, partea avea obligația să o vireze lunar către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
Prin neplata la termen a contribuției la Fondul național unic de asigurări de sănătate și folosirea sumelor de bani respective pentru susținerea activității curente a societății, apreciază că foștii administratori se fac vinovați de deturnarea sau ascunderea a unei părți din activul persoanei juridice, faptă prevăzută de art. 138 lit. e) din Legea nr. 85/2006.
Creanța AVAS este preluată de la CAS I, și astfel, în practică, s-a stabilit că fapta ilicită prevăzută de art. 138 lit. f) din lege se săvârșește prin nevirarea de către membrii organelor de conducere către Fondul Național de Asigurări Sociale de Sănătate (), a sumelor reprezentând contribuția personală a salariaților (în calitate de asigurați) debitorului persoană juridică, sume pe care, potrivit prevederilor legale, membrii organelor de conducere le-au reținut din salariile angajaților, însă, așa cum a arătat, aceste fonduri nu au fost virate către fondul amintit.
În condițiile în care aceste sume reținute din salarii nu aparțineau debitoarei insolvente, ele reprezentând contribuția personală a asigurărilor la acest fond, este evident că acest sume au fost utilizate în alte scopuri, determinând, pe această cale, majorarea datoriilor debitorului și contribuind la apariția insuficienței fondurilor bănești disponibile, și pe cale de consecință la prejudicierea creditorilor.
În drept se invocă dispozițiile art. 299 -316 Cod procedură civilă; art. 138 și urm. din Legea 85/2006.
Față de motivele invocate, solicită admiterea recursului.
Legal citați, intimații și au depus întâmpinare prin care invocă excepțiile de lipsă a calității procesuale active a celor doi recurenți și cea a prescripției cererii de răspundere personală și pe fondul cauzei respingerea recursului ca nefondat.
Analizând motivele de recurs ale ambilor recurenți, în contextul probelor administrate în cauză și al dispozițiilor legale invocate, instanța de recurs constată că recursurile sunt nefondate.
De asemeni instanța de recurs constată că ambele excepții invocate de intimați sunt nefondate, instanța de fond reținând legal și temeinic, conform dispozițiilor Legii 64/1995 aflată în vigoare în 2004 când a fost declanșată procedura falimentului față de debitoarea GRUP SRL I, că ambele creditoare -recurente în prezenta cauză au calitate procesuală activă, având dreptul să ceară atragerea răspunderii personale pentru pasivul debitoarei, a administratorilor societății ajunsă în incapacitate de plată, și reținând că potrivit art. 139 din Legea 85/2006, acțiunea în stabilirea răspunderii personale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută persoana care a cauzat ajungerea în stare de insolvență a societății debitoare, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii deschiderii procedurii insolvenței, astfel în cauză procedura a fost deschisă la 17.02.2005, iar cererea lichidatorului judiciar a fost înregistrată la data de 21.09.2007, deci înlăuntrul termenului de 3 ani.
Pe fondul cauzei, așa cum a constatat și reținut și prima instanță în cauză nu au fost dovedite existența faptelor prevăzute de art. 138 lit. a,b,c și d din Legea 85/2006 în sarcina administratorilor -intimați și nici condițiile generale prevăzute de art. 998-999 Cod civil privind răspunderea delictuală.
De asemeni se invocă în susținerea recursului și dispozițiile art. 304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă susținându-se a fi îndeplinite și aceste condiții pentru casarea sentinței, însă recurenții se rezumă doar la o simplă citare a acestor texte, fără probatorii care să le susțină.
Față de aceste motive, instanța de recurs va respinge excepțiile invocate de intimați și va respinge și recursul, menținând sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a recurenților și excepția prescripției cererii de răspundere personală.
Respinge recursurile declarate de recurentele Administrația Finanțelor Publice a municipiului I și B împotriva sentinței comerciale nr. 483/S/14 nov. 2007 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31.03.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
13.05.2008
Tribunalul Iași:
- B
Președinte:Poiană CiprianaJudecători:Poiană Cipriana, Șfabu Traian, Miler Iulia
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
