Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 321/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 321
Ședința publică de la 15 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cipriana Poiană
JUDECĂTOR 2: Traian Șfabu
JUDECĂTOR 3: Iulia Miler I -
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de creditorul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 223/S din 14 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic G reprezentantul recurentei-creditoare B, lipsă fiind intimatul-debitor SC " "SRL I, prin lichidator Lichidator I și intimații-creditori I, SC " Corp"SRL I, SC " "SRL S și intimatul.
Procedura legal îndeplinită, părțile fiind citate prin buletinul procedurilor de insolvență și potrivit codului d e procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, recursul este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, scutit de taxă de timbru.
Nemaifiind alte cereri prealabile instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic G reprezentantul recurentei-creditoare B solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, casarea sentinței comerciale nr. 223/S din 14 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic, în sensul punerii în vedere lichidatorului judiciar de a formula cererea de închidere a procedurii după punerea în executare a sentinței de angajare a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri.
Declarându-se închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin sentința comercială nr.223/S/14 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Iași, judecător sindic s-a admis cererea formulată de Lichidator, cu sediul în I,-,.8,. A,.4,.19, în calitate de lichidator judiciar și s-a stabilit răspunderea personală a pârâtului-administrator, domiciliat în comuna, județul V, pentru pasivul debitorului falit SC SRL, în sensul că l-a obligat să plătească creditorilor următoarele sume:
- 463.334 lei, creditorului Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I;
- 4.121,39 lei, creditorului AVAS B;
- 101.388 lei, creditorului SC Corp SRL I;
- 123.293, 36 lei, creditorului SC SRL
În temeiul dispozițiilor art.131 din Legea nr.85/2006, a închis procedura insolvenței declanșată împotriva debitorului SC SRL, cu sediul în I, șos. -, nr.3,.1,.1, județul
S-a dispus radierea debitorului falit din evidențele ORC I și DGFPJ
S-a dispus notificarea prezentei sentințe, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență, creditorilor, debitorului, pârâtului-administrator și potrivit codului d e procedură civilă, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului I pentru efectuarea mențiunilor privind radierea.
În temeiul art.4 din Legea nr.85/2006, a aprobat decontul depus de lichidatorul judiciar și a dispus plata sumei de 1.877,18 lei din contul deschis la UNPIR.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.336/S/12.06.07 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Iași, s-a deschis procedura falimentului împotriva debitorului SC SRL
Pasivul debitorului s-a concretizat în patru creanțe neachitate, respectiv creanța AVAS B în cuantum de 4.121,39 lei, creanța a Municipiului I în cuantum de 463.334 lei, creanța SC Corp SRL I în cuantum de 101.388 lei și creanța SC SRL S în cuantum de 129.293,36 lei.
La data de 12. 03. 2008, lichidatorul judiciar desemnat în cauză a prezentat raportul final cuprinzând propunerea de închidere a procedurii, motivată de faptul că după epuizarea tuturor etapelor și demersurilor legale, nu au fost identificate bunuri aparținând debitorului prin a căror valorificare să se obțină cel puțin sumele de bani necesare acoperirii cheltuielilor de procedură și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze aceste sume, solicitând totodată stabilirea răspunderii personale a pârâtului, în calitatea sa de administrator al societății falite.
Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar tribunalul a reținut:
Potrivit art.138 din Legea nr.85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică, să fie suportată de către membrii organelor de conducere (administratori, directori, cenzori), care au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prin una din faptele explicit enumerate la lit. a-g ale acestei dispoziții legale.
Or, din analiza probelor administrate în cauză, respectiv rapoartele lichidatorului judiciar și actele de control financiar se constată că administratorul-pârât nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea și a făcut acte de comerț în interes personal sub acoperirea societății, fapte prevăzute la lit. d și e ale articolului sus-menționat.
Se constată, de asemenea, neîndeplinirea de către administratorul-pârât a obligației prevăzute de art.27 din Legea nr.85/2006 și anume a obligației de a introduce la tribunal cerere pentru ca societatea să fie supusă prezentei proceduri, ceea ce a dus la mărirea pasivului prin curgerea penalităților și majorărilor de întârziere, faptă prevăzută de dispozițiile art.138, lit.
Ca efect al admiterii cererii, pârâtul-administrator va fi obligat să suporte din averea proprie pasivul firmei falite în cuantumul arătat mai sus.
Constatându-se că debitorul nu deține bunuri care să justifice continuarea procedurii, tribunalul a admis propunerea lichidatorului judiciar și în temeiul dispozițiilor art.131 din Legea nr.85/2006, a dispus închiderea procedurii cu consecința radierii debitorului din registrele persoanelor juridice.
Văzând și dispozițiile art.4 din legea sus menționată, a fost aprobat decontul depus de lichidatorul judiciar și s-a dispus plata sumei de 1.877,18 lei reprezentând cheltuieli de procedură din contul deschis la UNPIR.
Împotriva sentinței a declarat recurs B invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs creditoarea Bas usținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.140, art.142 alin.1, art.2 și art.5 alin.1 din Legea 85/2006.
Procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale faliților este parte componentă a procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 (dovadă și faptul că judecarea acestor cereri este de competența judecătorului sindic) și poate fi aplicată atât în cadrul fazei de reorganizare judiciară cât și în cadrul fazei de faliment.
Hotărârea prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului, se pronunță în raport cu debitorul, creând astfel un drept de creanță al acestuia față de membrii organelor sale de conducere pentru sumele cu care instanța l-a obligat și nu dă naștere unui drept de creanță al creditorilor față de persoanele sus-menționate.
Sumele recuperate în urma punerii în executare a hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic prin care s-a instituit răspunderea membrilor organelor de conducere ale falitului sunt destinate, în caz de faliment (cum este situația de față), pentru acoperirea pasivului, fiind distribuite de lichidatorul judiciar, conform art.123 din Legea nr.85/2006.
Întreaga procedură de valorificare a bunurilor debitorului, de recuperare a creanțelor falitului (cum este și cazul creanței pe care acesta o are față de foștii membri ai organelor sale de conducere) și de distribuire a sumelor obținute în cadrul acestei lichidări, este în sarcina lichidatorului judiciar.
În acest context legislativ, motivația instanței de fond prin care a dispus închiderea procedurii de faliment a, fără a dispune mai întâi punerea în executare de către lichidatorul judiciar a sentinței prin care a dispus atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului falitei este nu numai greșită ci și nelegală, întrucât din analiza textelor de lege sus-menționate rezultă că executarea silită a membrilor organelor de conducere ale debitorilor aflați sub incidența Legii nr.85/2006 pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială conform dispozițiilor art.138, se efectuează de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de lichidare judiciară, prin intermediul executorului judecătoresc.
Aceasta nu înseamnă că, judecătorul sindic nu are obligația de a pune în vedere lichidatorului judiciar să execute titlurile de creanță (inclusiv cele rezultate din hotărârile pronunțate de judecătorul sindic prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului) și nu înseamnă că lichidatorul judiciar nu are obligația (rezultată din Legea nr.85/2006) și dreptul procesual (în calitatea sa de reprezentant al falitei) să pună în executare silită titlurile de creanță pe care debitorul le are față de debitorii săi.
Consideră recurenta că interpretarea corectă a acestui text de lege trebuie făcută numai în sensul că executarea silită a persoanelor prevăzute de art.138 alin.1 pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială, trebuie efectuată de lichidatorul judecătoresc prin intermediul executorului judecătoresc numai în cadrul procedurii de faliment din următoarele considerente, deoarece art.142 alin.2 cuprinde dispoziții care nu pot fi puse în aplicare după închiderea procedurii de faliment.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.142 alin.2 "După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile acestei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispoziția sa de către lichidator", situație care este imposibilă după închiderea procedurii de faliment întrucât potrivit dispozițiilor art.136 din Legea nr.85/2006 "Prin închiderea procedurii judecătorul sindic, administratorul sau lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat, sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați".
În acest context, este evident faptul că, dacă tabelul definitiv consolidat nu a fost pus la dispoziția executorului judecătoresc în timpul procedurii, odată cu începerea executării silite de către lichidator, după închiderea procedurii de faliment acest fapt nu este posibil (dat fiind faptul că nu se cunoaște la ce executor judecătoresc se va executa hotărârea, data la care se execută - putând fi executată numai în termenul de prescripție - și de către cine).
De asemenea, prin interpretarea art.142 alin.2 în sensul că executarea silită trebuie efectuată de creditori după închiderea procedurii, prin intermediul executorului judecătoresc și prin distribuirea sumelor obținute conform tabelului definitiv consolidat și dispozițiilor Legii nr.85/2006 s-ar ajunge la situația de a se transforma executorul judecătoresc în lichidator judiciar, competență pe care acesta nu o poate avea.
Aceeași concluzie rezultă și din faptul că printr-o astfel de interpretare s-ar nesocoti Legea nr.85/2006 care cuprinde dispoziții speciale privind judecarea contestațiilor la planurile de distribuire a sumelor obținute și a instanțelor abilitate să le judece (în cazul Legii nr.85/2006 - judecătorul sindic din cadrul tribunalului d e la sediul debitorului iar în cazul codului d e procedură civilă - instanța de executare, respectiv judecătoria).
Având în vedere cele de mai sus, recurenta solicită modificarea în parte a hotărârii recurate, constatarea ca prematură a închiderii procedurii de insolvență și obligarea lichidatorului judiciar la angajarea unui executor judecătoresc în vederea executării silite a sentinței comerciale nr.223/S/14.05.2008.
Analizând motivele de recurs prin prisma criticilor formulate, dar și a dispozițiilor legale în materie, instanța de control judiciar constată că recursul este nefondat.
Este de reținut faptul că Legea insolvenței nu instituie obligația, dar nici posibilitatea ca judecătorul-sindic să desemneze executorul judecătoresc care să execute silit bunurile aflate în patrimoniul persoanelor a căror răspundere personală, prevăzută de alin. (1) al art. 138, fost instituită pentru acoperirea datoriilor societății pe care au condus-
Potrivit prevederilor art. 142, executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) se efectuează de către executorul judecătoresc, conform codului d e procedură civilă. După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.
Ca atare, textul de mai sus are în vedere ipoteza în care, urmare a admiterii de către instanță a acțiunii în răspundere întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, persoanele responsabile de cauzarea stării de insolvență a debitorului persoană juridică refuză să execute de bunăvoie hotărârea pronunțată de judecătorul-sindic, astfel că, pentru a se putea acoperi pasivul debitorului insolvent este necesară trecerea la executarea silită a bunurilor din averea personală a celor obligați la suportarea unei părți din pasiv. În această situație legiuitorul a prevăzut că executarea silită a persoanelor responsabile se va face de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile codului d e procedură civilă. Cu alte cuvinte, prerogativa executării silite față de asemenea persoane este recunoscută executorului judecătoresc, ea realizându-se potrivit dispozițiilor din dreptul comun, fiind reglementată, deci, de art.373 și urm. Cod procedură civilă, judecătorul sindic neavând posibilitatea legală de a stabili prin hotărârea de închidere a procedurii modalitatea de punere în executare a hotărârii de atragere a răspunderii persoanelor prevăzute la art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, susținerile creditoarei recurente B privitoare la acest aspect neavând nicio bază legală.
În cazul în care obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu nu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, debitorul neînțelegând să execute benevol obligația sa, potrivit art. 3711Cod procedură civilă, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, în conformitate cu dispozițiile Cărții V, dacă legea nu prevede altfel. Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.
Dreptul de a porni executarea silită împotriva unui debitor este recunoscut oricărui creditor care deține un titlu executoriu împotriva debitorului său, conform dispozițiilor codului d e procedură civilă, fără ca instanța (în speță, judecătorul sindic) să indice în hotărâre procedura de executare.
Având în vedere norma cuprinsă în alin. (2) al art. 142 din Legea nr. 85/2006, creditorii au posibilitatea ca după închiderea procedurii falimentului să-și recupereze creanțele împotriva persoanelor culpabile de starea de insolvență a debitorului în urma repartizării sumelor de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe, pus la dispoziția sa de către lichidator, fiind lipsite de orice fundament juridic afirmațiile recurentei în sensul că prin aceasta s-ar ajunge în situația ca executorul să se transforme în lichidator judiciar. De asemenea, se poate lesne observa că, potrivit aceleiași reglementări, după închiderea procedurii sarcina repartizării sumelor provenite din executarea silită a patrimoniului persoanelor vinovate de cauzarea insolvenței nu revine lichidatorului, ci executorului judecătoresc, tocmai datorită faptului că după închiderea procedurii practicianul este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea sa, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, așa cum se statuează în art. 136 din legea menționată, ceea ce nu înseamnă, nici într-un caz, că creditorii vor fi puși în imposibilitatea de a-și valorifica drepturile obținute împotriva acestor persoane, nemaiavând posibilitatea legală să execute silit individual bunurile lor.
Numai la o analiză sumară a textului analizat s-ar putea trage concluzia că există o contradicție între închiderea procedurii și distribuirea sumelor rezultate din executarea silită a patrimoniului persoanelor responsabile de cauzarea stării de insolvență deoarece după închiderea procedurii sumele vor intra în averea debitorului și vor fi destinate în caz de faliment acoperirii pasivului persoanei juridice, așa cum prevede art. 140, ceea ce ar putea duce la concluzia că această acoperire de pasiv nu s-ar putea realiza decât în cadrul procedurii, nu și după închiderea acesteia. Însă, o asemenea concluzie nu poate fi primită tocmai datorită faptului că prin art. 142 alin. (2) legiuitorul a transferat această obligație executorului judecătoresc care are datoria să procedeze la repartizarea sumelor în conformitate cu tabelul definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator, și aceasta, chiar după pronunțarea hotărârii de închidere a procedurii. De aceea, obligația lichidatorului de a pune la dispoziția executorului judecătoresc tabelul definitiv de creanțe nu este de natură să intre în contradicție cu prevederile art. 136, obligația instituită prin art.142 neurmărind altceva decât să asigure finalizarea acestei etape procedurale, desigur, cu respectarea prevederilor legii speciale privind efectuarea plăților.
Nu în ultimul rând, prin Legea nr.85/2006 nu s-a instituit în sarcina judecătorului-sindic obligația ca, anterior închiderii procedurii, să desemneze un executor judecătoresc motivat de împrejurarea că hotărârea pronunțată în temeiul art.138 constituie titlu executoriu și, ca atare, aceasta urmează a fi pusă în executare ca orice alt titlu, potrivit prevederilor codului d e procedură civilă, la care face trimitere însuși textul art.142. Practic, legiuitorul a înțeles să transfere în sarcina executorului judecătoresc obligația de a acoperi pasivul debitorului prin repartizarea sumelor obținute din executarea silită în conformitate cu tabelul definitiv consolidat pus la dispoziție de lichidator, această obligație a practicianului nereprezentând altceva decât o măsură cu caracter administrativ menită să asigure încheierea etapei privind efectuarea plății datoriilor.
Pentru aceste considerente, curtea apreciază că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și în temeiul art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul declarat de B și va menține sentința recurată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditorul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale 223 S/14 mai 2008 Tribunalului Iași - judecător sindic, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
- B
25.IX.2008.-
2 ex.-
Președinte:Cipriana Poiană
Judecători:Cipriana Poiană, Traian Șfabu, Iulia Miler
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
