Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 181/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

Dosar nr-

DECIZIA NR. 181/

Ședința publică din 14 aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Bujan judecător

- - - - judecător

- - - - judecător

- - - - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra contestație în anulare formulată de intimata creditoare " INSTALAȚII" prin lichidator judiciar împotriva deciziei nr. 450/R din 23 octombrie 2008, pronunțate de Curtea de Apel Brașov - Secția Comercială în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 7 aprilie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 14 aprilie 2009.

CURTEA

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, creditoarea INSTALAȚII Baf ormulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 450/R/23.10.2008 pronunțate de Curtea de Apel Brașov invocând prevederile art. 317 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.

În motivarea contestației se arată în esență că procedura de citare a creditoarei nu a fost legal îndeplinită la termenul din 16.10.2008, termen la care s-au desfășurat dezbaterile în fond. Prin sentința comercială nr. 4077/7.10.2008 s-a dispus intrarea în faliment a societății, astfel încât reprezentarea creditoarei prin avocat și nu prin lichidatorul judiciar încalcă prevederile legale cu privire la citarea părții.

Pe fondul cauzei se arată că soluția instanței de recurs este greșită, creanța invocată fiind certă, lichidă și exigibilă, iar prezumția de insolvență nu a fost răsturnată la momentul la care s-a judecat cererea de deschidere a procedurii insolvenței.

Intimata Bad epus întâmpinare solicitând respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 Cod procedură civilă.

Analizând hotărârea contestată în raport cu motivele invocate și cu actele dosarului, în baza art. 317 pct. 1 Cod procedură civilă se constată următoarele:

Potrivit prevederilor art. 317 pct. 1 Cod procedură civilă, contestația în anulare este admisibilă când procedura de citare pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită conform legii.

În speță, la termenul din 16.10.2008, ambele părți au fost prezente la dezbateri, au pus concluzii cu privire la aspectele invocate, creditoarea fiind reprezentată prin avocat. La data la care s-a emis citația pentru creditoare, aceasta nu era supusă procedurii de insolvență, primind termen în cunoștință prin reprezentantul convențional, astfel încât la termenul la care au avut loc dezbaterile, procedura de citare era îndeplinită potrivit art. 153 alin. 1 Cod procedură civilă.

Încetarea mandatului administratorului contestatoarei nu afectează procedura de citare, respectiv procedura de luare a termenului în cunoștință, prevederile art. 153 alin. 1 Cod procedură civilă instituind prezumția cunoașterii termenelor ulterioare și în situația în care termenul a fost comunicat mandatarului chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul.

Prin urmare, față de prezența mandatarului convențional al contestatoarei la termenul de judecată, aceasta nu poate invoca neregularitatea procedurii de citare, prezența mandatarului chiar neîmputernicit de a cunoaște termenul, acoperind orice vicii de procedură.

Pe de altă parte, la termenul din 16.10.2008 când au avut loc dezbaterile, creditoarea-contestatoarea avea posibilitatea de a invoca cel mult neregularitatea reprezentării sale, fără însă a se pune problema vicierii procedurii de citare. Cum acest motiv putea fi invocat la data recursului, potrivit art. 317 alin. 1 Cod procedură civilă, acest aspect nu mai poate fi susținut pe calea contestației în anulare.

Raportat la aceste considerente, se constată că argumentele contestatoarei în susținerea contestației se referă la neregularitatea reprezentării sale și nu la procedura de citare, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 alin. 1 Cod procedură civilă.

În consecință, în baza art. 320 Cod procedură civilă, urmează a respinge contestația în anulare, iar în temeiul art. 274 Cod procedură civilă urmează a obliga contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată către intimată, potrivit dovezilor anexate.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Instalații împotriva deciziei nr. 450/R/23.10.2008 a Curții de Apel Brașov - secția comercială.

Obligă contestatoarea să plătească intimatei suma de 5091,42 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Gabriel Ștefăniță

- - - - -

Grefier,

- -

Red./24.04.2009

Dact./27.04.2009/2 ex.

Jud.recurs: //

Jud.sindic:

Președinte:Carmen Bujan
Judecători:Carmen Bujan, Gabriel Ștefăniță, Codruța Vodă

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 181/2009. Curtea de Apel Brasov