Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 218/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 218/
Ședința publică din 16 februarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- - Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului promovat de pârâtul, domiciliat în municipiul Târgu-M,-,. 5, județul M, împotriva sentinței comerciale nr. 1881 din 14.10.2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, constatându-se că recursul este declarat în termenul procedural și timbrat cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 60 lei conform chitanței aflată la fila 9 dosar și un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, anulat.
De asemenea se constată că recurentul a depus o cerere de amânare a judecării cauzei motivată de angajarea unui avocat, cerere care fiind pusă în discuție a fost respinsă, întrucât de la data comunicării termenului de judecată ( 11.01.2010 ) și până la data depunerii cererii de amânare a cauzei ( 16.02.2010 ) recurentul a avut suficient timp pentru pregătirea apărării.
În raport de actele existente la dosar instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Prin Sentința nr. 1881/14.10.2009 a Tribunalului Comercial Mureș, s-a admis cererea lichidatorului judiciar, formulată în contradictoriu cu pârâtul, acesta fiind obligat să acopere pasivul societății debitoare Târgu M, prin plata sumei de 147,113,12 lei, în contul colector.
În considerentele hotărârii atacate s-a reținut că lichidatorul judiciar a solicitat angajarea răspunderii pârâtului, în baza art.138 lit. d și e, pentru suma de 147.113,12 lei care reprezintă pasivul societății debitoare.
Prin raportul privind cauzele care au dus la încetarea de plăți nr. 755, întocmit la data de 10.04.2009, lichidatorul judiciar a precizat că nu i-au fost puse la dispoziție documentele contabile, astfel că analiza cauzelor care au dus la insolvență s-a efectuat pe baza actelor aflate la dosarul cauzei și a indicatorilor financiari prezentați de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, pe baza bilanțului contabil pe anii 2005, 2004 și 2003.
a avut calitatea de administrator statutar al debitoarei, cu puteri depline, începând cu data de 22.07.2002 până la data de 22.07.2006, când i-a expirat mandatatul, însă este de observat faptul că acesta are și calitate de asociat unic în care avea și atribuții de conducere și supraveghere a activității societății prin atribuțiile și obligațiile stabilite de lege în sarcina adunării generale a asociațiilor.
Stare de fapt invocată de lichidator - lipsa bunurilor și a evidențelor contabile, ne îndreptățește să sancționăm conduita culpabilă a administratorului, în condițiile în care acesta din urmă nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 28 din Legea 85/2006 pentru depunerea actelor contabile. Astfel, operează prezumția judecătorească potrivit căreia aceștia nu au respectat dispozițiile legale referitoare la ținerea evidențelor contabile, situația care, având în vedere și dispozițiile art. 225 Cod procedură civilă, antrenează răspunderea lor delictuală, conform dispozițiilor art. 138 lit. d din lege. De remarcat că administratorul avea obligația să evidențieze în contabilitate toate operațiunile efectuate și, pentru o bună gestionare a intereselor societății, să folosească sumele obținute pentru a acoperii o parte din pasiv. Lipsa unei evidențe contabile a împiedicat identificarea eventualilor debitori ai societății falite, care ar fi făcut posibilă recuperarea unor sume în vederea acoperirii datoriilor debitoarei falite. Or, neachitarea creanțelor a avut ca efect acumularea lor și intrarea societății în incapacitate de plată.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 82/1991 coroborat cu art. 73 din Legea nr. 31/1990 privind răspunderea administratorului pentru neîndeplinirea atribuțiilor prevăzute de art. 22-35 din Legea nr. 82/1991, administratorul avea obligația să notifice încetarea activității societății, să păstreze evidența contabilă la sediul societății și să depună în continuare raportările impuse, conform situației existente în societate. Neîndeplinirea acestor obligații a determinat, de asemenea, acumularea creanțelor și, pe cale de consecință, iminența stării de insolvență.
În altă ordine de idei, Legea nr. 82/1991 prevede, așa cum s-a arătat, măsuri de reconstituire a documentelor contabile, în termen de maxim 30 de zile. Or, lipsa acestor documente a împiedicat inventarierea patrimoniului debitoarei, astfel că imposibilitatea de a verifica care a fost soarta bunurilor (în sens larg: active, disponibil bănesc, creanțe) identificate în patrimoniul debitoarei potrivit bilanțului din 2005, are ca efect consolidare unei noi prezumții: aceea că administratorul a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice. Acesta avea posibilitatea să răstoarne această prezumție, prezentând situația contabilă care ar fi oglindit mișcările acestor bunuri în circuitul comercial și, posibil, ar fi justificat scoaterea lor din proprietatea debitoarei falite. Lipsa evidențelor contabile dă caracter culpabil unei fapte care, chiar dacă se înfăptuiește numai cu intenție (fiind o acțiune), va fi reținută în sarcina administratorului tocmai pentru că prin omisiunea de a reface și de a preda actele a determinat această construcție juridică temeinică ce îl incriminează.
În concluzie, aceste fapte - de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea și de a deturna a sau ascunde o parte din activul persoanei juridice au ocazionat insuficiența activului societății și, în cele din urmă au contribuit la starea de insolvență prin lipsa sumelor corespunzătoare din patrimoniul societății și prin imposibilitatea de a controla și gestiona activitatea societății.
Astfel, lipsa activului societății, în dauna creditorilor neachitați, poate fi pusă în relație cauzală cu acea parte din pasivul societății constând în creanțele pe care societatea nu a avut posibilitatea să le plătească pe perioada "indisponibilizării" acestui activ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal pârâtul, criticând hotărârea atacată ca nelegală, susținând în esență că nu a avut cunoștință de împrejurarea că societatea pe care o reprezintă se află în stare de insolvență, și că lichidatorul desemnat nu a luat legătura cu acesta, în vederea punerii la dispoziție a documentelor contabile.
S-a mai solicitat acordarea unui termen în vederea transmiterii documentelor contabile către lichidatorul judiciar, și că starea de incapacitate de plată a condus la încetarea activității societății, prin întreruperea relațiilor comerciale, având drept consecință și imposibilitatea de a încasa creanțele restante.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum și din oficiu, potrivit art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Nu pot fi reținute susținerile recurentului potrivit cărora acesta nu ar fi avut cunoștință despre deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 față Târgu M, al cărei administrator este, decât cu ocazia comunicării hotărârii atacate la 28.11.2009; aceasta întrucât chiar cererea de chemare în judecată a acestuia formulată de lichidatorul judiciar indica drept domiciliu al recurentului-,. 5, Târgu M, adresă conformă cu cea din listingul de la ORC privind fluxul de informații vizând societatea falită. De altfel, pentru termenul din 10 septembrie 2009, 8 octombrie 2009, recurentul a fost citat de la aceeași adresă, (filele 233 și 240 dosar de fond ), astfel că în aceste considerente nu se poate susține cu suficient temei că procedura de citare cu recurentul ar fi fost viciată și că acesta nu ar fi putut să-și formuleze propriile apărări fiindu-i încălcat în acest fel dreptul la apărare.
În aceste condiții, nu pot fi reținute nici susținerile acestuia potrivit căruia nu ar fi săvârșit niciuna din faptele reținute în sarcina sa, prev. de art. 138 lit. d și e din Legea nr. 85/2006, aceasta cu atât mai mult cu cât aceste afirmații nu au fost justificate în vreun fel, nici chiar în fața instanței de recurs.
Pentru aceste considerente, întrucât nu au fost identificate alte motive care să atragă reformarea hotărârii atacate, ca urmare a examinării acesteia și din oficiu, potrivit art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul promovat în cauză potrivit art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de, cu domiciliul în municipiul Târgu-M,-,. 5, județul M, împotriva sentinței nr.1881/14.10.2009, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, la 16 februarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
4 exp./31.03.2010
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Alte cereri. Decizia 1609/2009. Curtea de Apel Timisoara → |
|---|
