Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2214/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2214/2009

Ședința publică din 28 septembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț

JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu

JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de debitoarea - SRL, împotriva sentinței civile nr. 1279 din 04.05.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimații - SRL și administratorul judiciar, având ca obiect procedura insolvenței - deschiderea procedurii insolvenței.

La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul nu este timbrat, lipsind dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 17.09.2009 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea creditoarei, prin care a solicitat respingerea recursului, la care s-au anexat o serie de înscrisuri în susținerea poziției procesuale ( 7 - 16).

Curtea, din oficiu, întemeiat pe prevederile dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146, invocat excepția netimbrării recursului și a reținut cauza în pronunțare pe excepția invocată.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1279 din 4 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -a admis cererea formulată de creditoarea - SRL, cu sediul în S M,-, pentru deschiderea procedurii insolvenței (procedură generală) împotriva debitoare - SRL.

În temeiul art. 33 alin. 4 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei - SRL, cu sediul în comuna, sat nr. 142, județul M, având nr. de înregistrare la Registrul Comerțului J - și codul fiscal -, în temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței.

A fost numit administrator judiciar pe, cu sediul social în B M, nr. 7. care să îndeplinească atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege.

În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorilor și Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș /registrului societăților agricole/registrului asociațiilor și fundațiilor/ altor registre, în vederea efectuării mențiunii, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

În temeiul art. 62 din Legea privind procedura insolvenței s-a fixat termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la 29.06.2009.

A fost fixat termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 27.07.2009.

A fost fixat termenul de depunere la tribunal a contestațiilor la 12.08.2009.

S-a fixat termenul pentru soluționarea eventualelor contestații la tabelul preliminar și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 24.08.2009.

A fost fixată data ședinței adunării creditorilor la data de 28.08.2009, ora 10,00la sediul administratorului judiciar și convoacă creditorii debitorului.

S-a dispus ca în conformitate cu dispozițiile art. 54, 58 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar să întocmească și să depună la dosar un raport, până la data de 29.06.2009.

S-a dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către administratorul judiciar.

S-a fixat termen de continuare a procedurii în conformitate cu art. 21 din lege la data de 29.06.2009.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitorul - SRL înregistrat la data de 12 iunie 2009.

În conformitate cu dispozițiile art.3 lit.b și raportat la art.11 din Legea nr.146/1997 s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita taxa judiciară de timbru in sumă de 19,5 lei, iar in conformitate cu art.1 din OG nr.32/1995 timbru judiciar in sumă de 0,15 lei.

În temeiul dispozițiilor art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997 recurenta a fost înștiințată ca, în termen de 5 zile de la data comunicării înștiințării să achite sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.

Prin art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ.

Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la 9 iulie 2009 (5), că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, respectiv ale art.35 alin.5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de debitoarea - SRL împotriva sentinței civile nr.1279 din 4.05.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28 septembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

5 ex./29.09.2009

Jud.fond.

Președinte:Mihaela Sărăcuț
Judecători:Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu, Augusta Chichișan

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2214/2009. Curtea de Apel Cluj