Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2212/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2212/2009
Ședința publică din 28 septembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI T, împotriva sentinței comerciale nr. 2203 din 02.06.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu intimații - 3000 SA, - SRL, - COM SRL, ADMINISTRAȚIA FINAȚELOR PUBLICE T, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, P COMERȚ SRL, și H &B, având ca obiect procedura insolvenței - închiderea procedurii.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru recurentă, consilier juridic, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta recurentei a învederat instanței că, nu are de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei recurentei în dezbateri judiciare asupra recursului promovat în cauză.
Reprezentanta recurentei a solicitat admiterea recursului, pentru motivele expuse pe larg prin memoriul de recurs, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
deliberând reține că,
Prin sentința comercială nr. 2203 din 2 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -au respins obiecțiunile formulate de - COM SRL.
S-a dispus închiderea procedurii falimentului în forma simplificată privind pe debitoarea - P COMERȚ SRL.
S-a dispus radierea societății debitoare - P COMERȚ SRL din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
S-a dispus notificarea sentinței de închidere a procedurii cu creditorii, asociatul debitoarei, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului C și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii.
S-a dispus descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui.
A fost încuviințată suma de 1.871 lei + TVA reprezentând diferența de onorariu, sumă ce va fi achitată din fondul special de lichidare.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că se impune închiderea procedurii, întrucât în patrimoniul debitoarei nu mai există sume de bani care ar putea fi utilizate pentru acoperirea creanțelor creditorilor, fiind pe deplin incident textul art. 131 din Legea nr. 85/2006, nemaijustificându-se continuarea procedurii și grevarea, în continuare, a fondului de lichidare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditorul INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI T solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul dispunerii continuării procedurii, în vederea valorificării bunurilor cu care debitoarea figurează în evidențele fiscale.
În dezvoltarea motivelor de recurs creditoarea arată, în esență că, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006 în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Pentru a dispune închiderea procedurii în temeiul art. 131, este necesar să fie cumulate două condiții, respectiv: pe de o parte să nu existe bunuri în averea debitorului, iar pe de altă parte nici un creditor să nu se ofere să avanseze sumele corespunzătoare, iar în cauză aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Totodată, recurenta susține că față de debitoarea recurentă nu au fost respectate prevederile art. 156 alin 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței unde se precizează că:Citarea, comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor notificărilor prin Buletinul procedurilor de insolvență, conform art. 7 din prezenta lege, vor fi efectuate și potrivit Codului d e procedură civilă pe durata a 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Urmare a declarației depuse a fost cuprinsă în tabelul definitiv de creanță emis la 7 septembrie 2007, comunicat și înregistrat în cadrul instituției recurente sub nr. 4200/10 octombrie 2007.
Suma declarată era în cuantum total de 10.768,42 RON din care a fost admisă cu suma de 2.512,24 RON.
Sub numărul 707 din data de 10 martie 2008 i s-a comunicat un nou tabel definitiv al creanțelor emis la data de 29 ianuarie 2008, unde la rubrica creanța depusă era trecută suma de 10.768,42 RON, cuprinsă în prima declarație de creanță depusă de aceasta, respectiv 1274/31 mai 2007, cu care a fost cuprinsă în primul tabel definitiv comunicat.
În ceea ce privește suma de 146,74 RON care le-a fost admisă în al doilea tabel definitiv comunicat, aceasta se regăsește în a doua declarație de creanță depusă de aceasta, respectiv nr. 4339/15 octombrie 2007, și în care se regăsește impozit auto 211,75 RON și taxa afișaj firma 35 RON.
Neexistând concordanță între declarațiile de creanță depuse de recurentă și tabelele definitive comunicate de d-na lichidator și datorită modificărilor ulterioare, respectiv scăderea unor bunuri din evidența fiscală a formulat contestația 1075/24 martie 2008, contestație respinsă de instanță.
În Legea nr. 85/2006 nu se face precizarea că la data intrării în faliment nu mai curg debite, reprezentând impozite și taxe aferente bunurilor.
La data deschiderii procedurii recurentacomunica debitele și bunurile cu care debitoarea figurează în evidențele sale, cu rugămintea ca în măsura în care aceste bunuri nu există să se comunice actele de înstrăinare pentru a putea opera și aceasta modificările aferente.
Ulterior depunerii declarațiilor de creanță i-au fost comunicate copii după factura nr. - din 29 martie 2006, prin care a fost înstrăinat spațiul deținut pe - - nr. 5 și copie după factura nr. - din 29 martie 2006, prin care a fost înstrăinat imobilul-gheretă de pe str. - -
În urma depunerii acestor facturi, imobilele respective au fost scăzute din evidențele fiscale cu data înstrăinării, modificându-se debitul cu care aceasta figurează în evidențele recurentei.
Analizând recursul declarat de către creditorul INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI T prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.131 din Legea nr.85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
În speță, se constată că ipoteza normei legale este îndeplinită. Astfel, se poate observa că prin raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar s-a evidențiat că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri care să poată acoperi cheltuielile aferente procedurii iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare (100-103). Cât privesc bunurile menționate în rapoartele anterioare ale lichidatorului și despre care se susține că aparțin debitoarei insolvente se poate observa că acestea au fost înstrăinate de către lichidator în procedura falimentului, iar aceste bunuri au constituit obiect al proceselor-verbale de sechestru nr.16675/13.06.2003 respectiv nr.17307/2004 încheiate de către Administrația Finanțelor Publice C-N; suma obținută din înstrăinarea bunurilor amintite mai sus, de 1000 lei a fost distribuită cu titlu de cheltuieli de procedură, conform decontului întocmit iar creditorii debitoarei nu au fost de acord să avanseze sumele necesare acoperii cheltuielilor procedurii pentru derularea altor activități specifice ( urmărirea bunurilor administratorilor statutari, etc.).
Se poate conchide, așadar, că susținerile creditorului potrivit cărora dispozițiile art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006 nu-și găsesc aplicare în speță sunt nefondate și urmează a fi înlăturate.
Curtea apreciază, de asemenea, că celelalte apărări formulate de către creditorul INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI T și care vizează modalitatea de derulare a procedurii insolvenței debitoarei respectiv deschiderea procedurii insolvenței debitoarei, înscrierea creanței creditorului, soluționarea contestației și distribuirile făcute nu pot fi analizate la acest moment întrucât creditorul nemulțumit de soluțiile pronunțate de judecătorul-sindic avea posibilitatea să le atace separat.
În consecință, Curtea va aprecia recursul declarat de către creditorul INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI T ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. raportat la art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006 îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI T împotriva sentinței civile nr. 2203 din 2.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalul Comercial Cluj pe care o menține întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
12 ex./13.10.2009
Jud.fond.-
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu, Augusta Chichișan
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|