Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 806/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 806/2009

Ședința publică de la 3 martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei

JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 3: Danusia

GREFIER:

S-a luat în examinare în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței comerciale nr. 3644/2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații: DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C-N, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ C, SC SRL, având ca obiect procedura insolvenței - angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.

S-au înregistrat la dosar concluzii scrise din partea pârâtului.

dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24 februarie 2008, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 3644/2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr- s-a admis cererea de angajare a răspunderii materiale formulată de lichidatorul judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ desemnat să administreze procedura falimentului în formă simplificată a debitoarei SC SRL, împotriva pârâtului, și în consecință:

A fost obligat pârâtul să plătească suma de 1.003.931 lei reprezentând întreg pasivul debitoarei SC SRL.

A fost respinsă cererea de angajare a răspunderii materiale formulată de lichidatorul judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ desemnat să administreze procedura falimentului în formă simplificată a debitoarei SC SRL, împotriva pârâtului.

S-a fixat termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 20 ianuarie 2009, sala 249, ora 10,00.

În motivare se arată că, prin sentința comercială nr. 166/C/2008 pronunțată la data de 22 ianuarie 2008 fost admisă cererea creditoarei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolenței debitoarei SC SRL, fiind desemnat administrator judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ.

Prin încheierea comercială nr.683/C/2008 pronunțată la data de 25.03.2008, judecătorul sindic a încuviințat raportul administratorului judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ desemnat în procedura privind-o pe debitoarea SC SRL și în consecință a definitivat tabelul creanțelor debitoarei SC SRL, după cum urmează:

- DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C- creanță bugetară garantată în cuantum de 1.003.729 lei;

- PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CNc reanță bugetară în cuantum de 478 lei;

- INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ C- creață bugetară în cuantum de 202 lei.

Prin aceeași hotărâre au fost încuviințate cheltuielile de procedură în sumă de 261,40 lei și dispune plata acestora din fondul de lichidare.

Prin încheierea comercială nr. 1123/C/2008 a fost aprobat raportul administratorului judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ desemnat în procedura privind-o pe debitoarea SC SRL și s-a dispus intrarea debitoarei SC SRL în procedura falimentului în forma simplificată, dizolvarea debitoarei și ridicarea dreptului de administrare al acesteia, fiind numit în calitate de lichidator judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ.

Totodată, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii și într-un ziar de circulație națională, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență, în sarcina lichidatorului judiciar.

S-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Prin încheierea comercială nr.2029/16 septembrie 2008 judecătorul sindic a luat act de renunțarea creditoarei PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C N la creanța sa bugetară în sumă de 478 lei, înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei, a constatat că nu s-au formulat declarații suplimentare de creanță și a încuviințat cheltuieli de procedură în cuantum de 247,67 lei care se vor plăti din fondul special constituit.

Prin cererea formulată de către lichidatorul judiciar s-a solicitat angajarea răspunderii materiale patrimoniale a pârâtului, cetățean ucrainean, în temeiul art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 și a pârâtului în temeiul art.138 lit.a și c din Legea nr.85/2006, pentru întreg pasivul debitoarei SC SRL, respectiv 1.003.931 lei.

În motivare (257-258) s-a arătat că pârâtul nu a predat contabilitatea debitoarei către lichidatorul judiciar, cu toate că a fost somat în acest sens și cu toate că a semnat procesul-verbal de primire a actelor contabile de la fostul administrator statutar, pârâtul.

S-a arătat că din acest înscris rezultă că nu s-au predat elementele de activ și pasiv ale debitoarei și că în ultimul bilanț al societății din 2006 depus la. C-N și publicat pe site-ul sunt menționate active imobilizate în sumă de 1.115.903 lei, active circulante în valoare de 287.901 lei constând în stocuri - 49.903 lei, casă și conturi la bănci - 64.569 lei și creanțe - 173.429 lei.

Debitorul nu desfășoară activitate la sediul declarat și nu au fost identificate bunurile evidențiate în bilanțul anual pe 2006, motiv pentru care lichidatorul judiciar prezumă că fostul administrator statutar, pârâtul, a sustras disponibilitățile bănești, a înstrăinat sau folosit celelalte bunuri, active circulante - stocuri și sumele încasate de la clienți în folosul propriu sau în folosul altor persoane.

S-a arătat că prin nevalorificarea acestor bunuri pentru debitoare s-a mărit pasivul social și nu au fost plătiți creditorii, iar aceste constatări duc la concluzia unei conduite culpabile a pârâtului și prin care s-au prejudiciat creditorii, existând și relația cauzală cu ajungerea debitoarei în încetare de plăți.

S-a arătat că datoriile către bugetul consolidat al statului la 31 iulie 2007 sunt în sumă de 482.311 lei, debit creat în perioada în care societatea era administrată de pârâtul, iar la această sumă s-au calculat dobânzi și penalități care au adus creanța C la suma de 1.003.729 lei, fapt ce rezultă din analiza fișei plătitorului din evidența fiscală a

Din același script rezultă că debitoarea nu a achitat datoriile către C din aprilie 2004, astfel că se poate concluziona că pârâtul, cunoscând starea de insolvență, a dispus continuarea activității debitorului în situația în care insolvența era vădit prezumată pentru că societatea nu-și achitase datoriile scadente de mai mult de 30 de zile.

S-a arătat că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația legală de a formula o cerere de deschidere a procedurii în numele debitoarei, cu toate că starea de insolvență a acesteia era vădită, ceea ce întrunește elementele faptei prev. de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, sens în care s-a arătat că fostul administrator a și procedat la cesionarea părților sociale către pârâtul pentru a se sustrage de la plata datoriilor către creditori.

În ceea ce-l privește pe pârâtul, acesta s-a prezentat în fața judecătorului sindic și a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că nu este în posesia nici unui act contabil și că doar a semnat scriptul de predare-primire, înțelegând doar că va înființa o altă societate comercială.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză, ci doar o cerere de amânare pentru angajare de apărător, înregistrată la 7 noiembrie și respinsă de către judecătorul sindic ca nefondată, raportat la data la care s-a îndeplinit procedura de citare cu pârâtul - 26.09.2008.

Judecătorul sindic a apreciat că nici probele propuse de către pârât nu sunt pertinente în cauză, respectiv interogatoriul "reclamantei" și expertiza de specialitate solicitată pentru a se stabili sumele pentru care se solicită angajarea răspunderii sale materiale. S-a reținut ca nefiind relevant aspectul că se contestă sumele pentru care se solicită angajarea răspunderii materiale, deoarece aceste sume reprezintă chiar pasivul debitoarei SC SRL, respectiv totalitatea creanțelor înscrise în tabelul definitiv de creanțe.

Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic a reținut următoarele:

La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre următoarele faptele expres enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006, printre care și aceea constând în aceea a ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispara unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea și a deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.

Temeiul juridic al cererii formulate de lichidatorul judiciar se fundamentează pe dispozițiile legale anterior citate.

Responsabilitatea civilă a administratorilor este o responsabilitate subsidiară și indiferent dacă este individuală sau solidară, este una integrală atât pentru damnun emergens cât și pentru lucrum cessans.

Conform art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, răspunderea materială poate fi instituită în sarcina persoanei care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin aceea că a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

În speță, pârâtul a devenit asociat unic și administrator al debitoarei doar cu câteva luni înainte de formularea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenței, fiind numit ca administrator al acestei societăți din data de 10.03.2007, după cum rezultă din extrasul ORC.

Fostul administrator statutar, pârâtul a procedat la cesionarea părților sociale conform încheierii nr.18427/05.07.2007 către pârâtul, cetățean ucrainean.

La data de 05.07.2007, prin încheierea judecătorului delegat s-a admis cererea petentului și s-a dispus schimbarea denumirii și formei juridice avute anterior, din SC LEASING SA în SC SRL (15, 177 - fostă SC LEASING SRL, fostă SC SRL).

Există într-adevăr un script numit "Proces-verbal de predare-primire" încheiat la 09.07.2007 între și pârâtul, din care rezultă că acestuia din urmă i-au fost predate doar unele dintre actele contabile ale societății debitoare, însă judecătorul sindic apreciază că nu sunt incidente prev. art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 deoarece chiar dacă s-ar reține în sarcina acestui pârât că a făcut să dispară documentele contabile, totuși nu se poate prezuma un raport de cauzalitate între lipsa acestor acte contabile după data de 09.07.2007 și ajungerea debitoarei în stare de insolvență - 15.10.2007 (data formulării cererii introductive).

De asemenea, acest script sub semnătură privată a fost întocmit de către fostul administrator cu pârâtul, care este cetățean ucrainean, fără a se menționa că acesta din urmă a înțeles tot conținutul scriptului și ceea ce și-a însușit prin semnătură și ștampilă în numele societății, situație de care judecătorul sindic trebuie să țină seama, cu atât mai mult cu cât pârâtul contestă faptul că ar fi primit vreun act contabil de la pârâtul și declară acum în instanță că nu a înțeles decât că va ființa o altă societate.

În ceea ce-l privește pe pârâtul, judecătorul sindic a apreciat că cererea lichidatorului judiciar este întemeiată și a admis-o, reținând că, faptele pârâtului prin care acesta a contribuit la aducerea societății în stare de încetare de plăți și la insuficiența activului se circumscriu prevederilor art.138 lit.a (a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane ) și lit.c (a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vadit, persoana juridică la încetarea de plati) din Legea nr. 85/2006.

Creanța declarată de către creditorul bugetar este rezultatul unor sume cuprinse în titluri executorii emise începând cu aprilie 2004. Încă din această perioadă, administratorul statutar a evitat plata datoriilor bugetare, cu toate că, așa cum rezultă din bilanțul pe anul 2006 existau disponibilități bănești și active.

Apare astfel cu puterea evidenței faptul că administratorul statutar a exclus de la plata la scadență creanțele bugetare, acumulând datorii la bugetul de stat începând cu anul 2004, deși avea posibilitatea să plătească aceste creanțe, întrerupând astfel intrarea în insolvență, astfel că judecătorul sindic apreciază că sunt incidente disp. art.138 lit.c din Legea nr.85/2006.

Mai mult, deși debitoarea era în vădită stare de insolvență, fostul administrator a procedat la cesionarea părților sociale către un cetățean ucrainean.

Împotriva sentinței declarat recurs pârâtul, solicitând în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii introductive față de recurent.

În motivarea recursului, recurentul arată că, prin încălcarea dreptului la apărare, instanța dat întâietate principiului celerității judecării cauzei în dauna recurentului, creându-i acestuia, fără a asculta și poziția sa, o situație deosebit de gravă. Din scriptele de la dosar reiese împrejurarea respingerii cererii de angajare de avocat și pregătire apărării, instanța de fond dând întâietate principiului celerității judecării cauzei în dauna celui privind efectiva exercitare a dreptului la apărare.

Respingerea nefondată a tuturor probelor solicitate de recurent în condițiile în care cel puțin proba cu expertiza de specialitate ar urma să verifice existența sau inexistența unor demersuri contabile legale și necesare, sau, dimpotrivă, nelegale din partea recurentului sau a ambilor pârâți pe parcursul perioadei administrate de aceștia. Trebuie avut în vedere că valoare debitului s- conturat în timpul administrării ambilor pârâți (evidențierea sumelor raportate la perioadele de timp distincte - baza debitului pe timpul administrării recurentului, iar penalitățile pe timpul administrării societății de celălalt pârât), existând astfel prezumția unei eventuale coparticipări a ambilor la crearea prejudiciului.

Referitor la rolului activ al instanței raportat și la respingerea solicitării recurentului de pregătire apărării, s-a reținut împrejurarea că activele societății debitoare erau în 2006 în valoare de 1.115.903 lei și s- constatat că acesta avea posibilitatea să achite aceste datorii bugetare, dar că din cauza atitudinii culpabile recurentului nu s-a realizat acest demers. Realitatea este alta, societatea neavând la acea dată, faptic, activele respective. Și asta nu din culpa administratorului de atunci, ci din cauza prevederilor legale de la acea dată. Societatea realiza activități speciale de leasing. Conform prevederilor Legii nr. 99/1999 în vigoare la acea dată, bunurile obiect al contractului de leasing în derulare erau proprietatea societății de leasing și erau înregistrate în contabilitatea acesteia ca și active. Ca urmare, acestea apăreau ca și active în evidența contabilă, dar nu puteau fi folosite pentru plata unor datorii ale societății de leasing, fiind afectate de contractele de leasing al cărui obiect erau (erau în posesia utilizatorilor care plăteau redeventele necesare). Ulterior îndeplinirii contractului de leasing, pe rând aceste bunuri au intrat în proprietatea utilizatorului contractual, devenind proprietatea sa. radierea din evidențele contabile ale societății de leasing.

În atare condiții, aceste bunuri evidențiate ca și active la data aceea conform legii, nu reprezintă active sustrase de către recurent până la data cesionării firmei (nu se îndeplinesc condițiile art. 138 lit. a).

În ce privește activele circulante-stocuri, conturi la bănci, etc. acestea conțineau bunuri recuperate de la rău platnici, care au făcut obiectul altor contracte de leasing ulterioare sau ale unor vânzări pentru plata către bănci datoriilor (cel puțin până la data cesionării societății către pârâtul ). Situația este identică cu sumele de conturi având în vedere că situația financiară folosită în acest doar datează din 2006, iar cesiunea părților sociale s-a făcut în 2007.

Recurentul consideră că o expertiză de specialitate ar putea evalua aceste împrejurări, chiar și prin prisma situațiilor contabile depuse la organele de stat abilitate. O atare lucrare științifică ar avea și rolul de evidenția împrejurările legale contabile menționate mai sus, cu privire la cauza înregistrărilor contabile acestor bunuri ca și active imobilizate la acea dată, având un efect important asupra mențiunii" folosirii acestor bunuri în interes propriu".

Instanța a avut în vedere la judecarea acestei cereri introductive nu dovezi existente de vinovăție, ci eventuale prezumții de vinovăție, care în fapt planează și asupra pârâtului.

Recurentul consideră nelegală soluția și prin prisma înlăturării scriptelor ca mijloc de probă în favoarea unor prezumții și declarații în instanță unei părți implicate și care are un interes evident în cauză.

Pe fondul cererii introductive, arată că așa cum a fost judecată cauza, nu se dovedește îndeplinirea condițiilor necesare angajării răspunderii personale a recurentului.

În fapt, societatea debitoare avea în cursul anului 2006 anumite datorii bugetare, o parte din ele erau contestate în fața instanțelor de judecată. Activele societății debitoare nu erau în măsură să acopere aceste datorii bugetare, împrejurare reținută eronat de instanța de fond, fără a se face verificările legislative necesare. În realitate, activele respective se dovedeau a fi artificial înregistrate în contabilitatea firmei, înregistrare cerută de legea în vigoare la acea dată, active care de fapt nu puteau fi înstrăinate sau folosite, aparținând utilizatorilor din contractele de leasing.

Pe de altă parte, o parte din titlurile fiscale erau în plină procedură judiciară, fiind atacate în fața instanțelor de judecată, împrejurare pe care instanța de fond nu a avut-o în vedere la stabilirea vinovăției recurentului.

Examinând recursul, curtea constată că acesta este nefondat, din următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată în dosarul cu numărul de mai sus, lichidatorul judiciar formulat cerere pentru antrenarea răspunderii recurentului și numitului, antrenarea în temeiul art. 138 lit. a și c din Legea nr. 85/2006.

Porivit art. 138(1) din Legea nr. 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte patrimoniului debitorului, persoană juridică ajunsă în insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care cauzat starea de insolvență a debitorului prin una din următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane și c), au dispus în interes personal continuarea unei activități care duce în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.

Bunurile sau creditele persoanei juridice pot fi folosite în interes propriu sau în interesul unui terț. Folosirea acestora constă în întrebuințarea temporară unui bun sau mai multor bunuri ori creditului debitorului Folosirea presupune scoaterea bunurilor din patrimoniul debitorului. Din raportul lichidatorului rezultă că acesta nu identificat bunurile din averea debitorului, evidențiate în bilanțul debitoarei, încheiat la 31.12.2006. Prin nevalorificarea bunurilor s- mărit pasivul debitoarei și nu au fost plătiți creditorii. Nevalorificarea bunurilor pentru aduce venituri societății rămânând în pasivitate, creează prezumția că bunurile sunt folosite în interesul personal sau sau al unui terț în detrimentul debitoarei și implicit al creditorilor.

Fostul administrator dispus continuarea activității comerciale debitoarei, deși cunoștea că aceasta este în insolvență prezumată, deoarece nu și- achitat datoriile scadente de mai mult de 30 de zile.

Fapta prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006 constă în aceea că, membrii organelor de conducere dispun continuarea activității debitorului persoană juridică în scadență, în care insolvența acestuia este vădit prezumată. Această obligație legală de a sista continuarea activității debitorului persoană juridică și de a formula o cerere de deschidere procedurii, în stadiul în care insolvența este vădită, își găsește rațiunea în aceea că, prin netergiversarea acestei stări, debitorul insolvent ar putea fi reabilitat, iar neîndeplinirea unei astfel de obligații rezidă în săvârșirea faptei prev. de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.

Prin neachitarea datoriilor către creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice, a determinat practic formularea cererii de deschidere procedurii insolvenței.

Întreaga activitate a recurentului denotă culpa acestuia în modul de desfășurare a activităților care a dus la încetarea de plăți a debitoarei.

Culpa acestuia rezidă și din faptul că și-a cesionat părțile sociale cu scopul de a se sustrage răspunderii.

Nu se poate reține nici faptul că s- încălcat dreptul de apărare al pârâtului, deoarece raportat la data primirii citației, 26.09.2008 și data termenului de judecată, 11.11.2008, a avut suficient timp pentru angajarea apărătorului. Aici trebuie amintit și faptul că procedura insolvenței este prematură principiului celerității.

Deoarece suma pentru care s-a solicitat antrenarea răspunderii reprezintă chiar pasivul societății constituite din creanțele înscrise în tabelul definitiv al creanței, fondat s-a reținut că nu se impunea efectuarea unei expertize care să determine sumele pentru care se solicită antrenarea răspunderii.

Deoarece nici unul din motivele de recurs nu se încadrează în cele prevăzute de art. 304 Cod proc.civ. curtea, în baza art. 312 (1) Cod proc.civ. va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 3644 din 11.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 03.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

Red. dact. GC

2 ex/2.04.2009

Jud.primă instanță: Seman

Președinte:Axente Irinel Andrei
Judecători:Axente Irinel Andrei, Claudia Idriceanu, Danusia

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 806/2009. Curtea de Apel Cluj