Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2227/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 2227/2009
Ședința publică de la 29 septembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 3: Claudia
GREFIER:
Pe rol, judecarea recursului declarat de către creditoarea BANCA ROMENA -SUCURSALA B AGENȚIA C împotriva sentinței comerciale nr. 1850 din 12.05.2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr- privind și pe intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C PRIN A JUDEȚULUI C, SC SRL, având ca obiect procedura insolvenței -deschiderea procedurii falimentului în procedura generală.
La apelul nominal se prezintă pentru recurentă avocat.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este legal timbrat fiind achitată taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei și s-a aplicat timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a prezentat referatul cauzei, după care reprezentanta recurentei declară că nu are de formulat alte cereri în probațiune și nici excepții de invocat.
Curtea, în urma deliberării apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare cauzei, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, admiterea contestației la tabelul preliminar și înscrierea recurentei în tabelul creditorilor cu o creanță în sumă de 2.045.340 lei ca și creanță garantată. Apreciază că soluția judecătorului sindic este contrară disp. art. 76 alin. 1 și art. 62 alin. 1 litera b din Legea nr. 85/2006, întrucât creanța a fost declarată în termenul de 60 zile, iar în ceea ce privește notificarea lichidatorului, arată că recurenta a considerat că notificarea a fost făcută în considerarea calității sale de instituție bancară și nu de creditoare.
CURTEA,
Prin încheierea comercială nr. 1850 din 12 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -a respins cererea de repunere în termen și contestația formulată de către creditoarea BANCA ROMENA ITALIA, SUCURSALA B, AGENȚIA C-N, la tabelul preliminar al creanțelor debitoarei SC SRL.
S-a admis excepția decăderii din drepturile prev. de art.76 din Legea nr.85/2006 a creditoarei BANCA ROMENA ITALIA, SUCURSALA B, AGENȚIA C-N, excepție invocată de către administratorul judiciar.
A fost definitivat tabelul creanțelor debitoarei SC SRL, astfel: ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C - creanță bugetară în cuantum de 256.198 lei; BANCA ROMENA ITALIA SUCURSALA B, AGEȚIA C-N - creanță chirografară tardivă în cuantum de 2.045.340 lei, cu aplicarea sancțiunii decăderii din drepturile prev. de art.76 din Legea nr.85/2006.
S-a constatat confirmat în calitate de administrator judiciar a CABINETULUI INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, în adunarea creditorilor din 22.04.2009 și s-a constatat stabilită retribuția acestuia în cuantum de 1.500 lei + TVA și 10% din încasări, cu condiția asigurării acoperirii integrale a creanței bugetare sau în procent de 5% din sumele încasate în cazul în care nu se acoperă integral creanța bugetară.
S-a constatat desemnat administratorul special al debitoarei în persoana domnului.
S-a dispus deschiderea procedurii falimentului în procedura generală împotriva debitoarei SC SRL.
S-a dispus dizolvarea debitoarei SC SRL și a fost desemnat ca lichidator judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ care a îndeplinit și atribuțiile administratorului judiciar, urmând să îndeplinească atribuțiile prevăzute de art. 25 și secțiunea a 7-a Falimentul din Legea nr. 85/2006.
S-a dispus notificarea intrării în faliment creditorilor- prin comitetul creditorilor, debitorului, OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, în vederea efectuării mențiunii și într-un ziar de circulație națională, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență, în sarcina lichidatorului judiciar.
S-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
S-a dat dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în cont să nu dispună de acesta fără ordinul judecătorului sindic sau a lichidatorului judiciar, obligația de notificare a băncilor revenindu-i lichidatorului.
S-a stabilit termen limită pentru depunerea cererilor creanțelor născute în cursul procedurii la 13.07.2009, termen limită pentru verificarea creanțelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afișarea, comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor pentru data de 07.08.2009 și termen limită pentru depunerea contestațiilor la creanțele născute în cursul procedurii pentru data de 01.09.2009 și termenul pentru soluționarea contestațiilor și definitivarea tabelului consolidat al creanțelor la 15.09.2009.
S-a stabilit termen în vederea examinării stadiului procedurii pentru data de 15 septembrie 2009, sala 249, ora 10,00.
Pentru a dispune astfel, judecătorul sindic a reținut că, prin sentința comercială nr. 712/2009 pronunțată la data de 24 februarie 2009 fost admisă cererea formulată de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C și în consecință s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarea SC SRL, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar CABINETUL INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ.
Prin raportul de activitate depus la dosar la data de 30 aprilie 2009 administratorul judiciar a arătat că în îndeplinirea atribuțiilor sale a procedat la notificarea administratorului statutar al debitoarei privind deschiderea procedurii insolvenței, punând în vedere acestuia faptul că de la data deschiderii procedurii insolvenței, potrivit art. 47 din Legea nr. 85/2006, dreptul de administrare al debitoarei a fost ridicat, în conformitate cu dispozițiile sentinței nr. 712/2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în prezentul dosar. De asemenea, prin aceeași sentință, s-a pus în vedere administratorului statutar să predea administratorului judiciar documentele prevăzute de art. 28 alin.1 din Legea nr. 85/2006.
Ca urmare a notificării transmise privind deschiderea procedurii de insolvență față de debitoare, administratorul statutar a pus la dispoziția administratorului judiciar unele documentele contabile pe baza cărora a fost întocmit și raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a SC SRL
În cadrul primelor măsuri efectuate, administratorul judiciar a notificat Primăria C-N pentru a se comunica date cu privire la eventuale bunuri aflate în patrimoniul debitoarei, supuse impozitării. Potrivit informațiilor furnizate de către Primăria C-N, debitoarea nu figurează cu bunuri mobile sau imobile în evidențele instituției.
Administratorul judiciar a arătat că a convocat asociatul unic al societății debitoare în vederea desemnării unui administrator special care să reprezinte interesele asociatului, în temeiul art. 18 alin.1 din legea insolvenței. În cadrul ședinței care a avut loc în data de 09.04.2009 s-a decis numirea în calitate de administrator special al debitoarei care să îndeplinească atribuțiile prevăzute de lege a dl..
De asemenea, în cadrul primelor măsuri administratorul judiciar a procedat la notificarea creditorilor din lista pusă la dispoziția administratorului judiciar de către administratorul statutar al debitoarei. În acest sens au fost notificați 19 creditori. Totodată, creditorilor li s-a comunicat termenul limită de depunere a declarațiilor de creanță, condițiile de formă și de fond pe care o declarație de creanță trebuie să le întrunească, conform legii, precum și sancțiunea nedepunerii cererilor de admitere a creanțelor în termen.
În temeiul art. 61 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, notificarea privind deschiderea procedurii de insolvență față de societatea debitoare a fost publicată în "Ziua de C" din data de 02.04.2009 precum și în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Urmare notificărilor și cererilor de admitere a creanțelor depuse la dosar, administratorul judiciar a procedat la întocmirea tabelului preliminar al creditorilor.
În cuprinsul raportului administratorul judiciar a arătat că creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C-N a formulat la data de 27.03.2009 o declarație de creanță prin care a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 256.198 lei, reprezentând creanțe fiscale garantate născute anterior deschiderii procedurii de insolvență față de SC SRL și înscrise în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare. În acest sens, creditoarea a anexat cererii de admitere a creanței un aviz de garanție aferent înscrierii unei creanțe fiscale în cuantum de 42.127 lei.
În ceea ce privește garanțiile constituite cu privire la creanțele Direcției Generale a Finanțelor Publice administratorul judiciar a arătat că deși există un aviz de înscriere cu privire la o parte din acestea, nu sunt indicate bunurile asupra cărora poartă aceste garanții. Potrivit art. 10 alin.3 Titlu IV din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, garanția reală poate să aibă ca obiect un bun mobil individualizat sau determinat generic ori o universalitate de bunuri mobile. Totodată, potrivit art. 13 din aceeași lege, garanția reală mobiliară se constituie numai pe baza unui contract de garanție. Prin urmare, orice garanție se constituie asupra unor bunuri aflate în patrimoniul debitorului în temeiul unui contract de garanție.
În speță, creditoarea nu a făcut dovada încheierii vreunui contract de garanție asupra bunurilor din patrimoniul debitoarei, nefiind indicate nici bunurile asupra cărora au fost constituite garanții.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 59 alin.1 Titlul VI din Legea nr. 99/1999, avizul de garanție reală cuprinde, pe lângă alte mențiuni obligatorii, bunurile sau drepturile afectate garanției, numărul/seria de înscriere a titlului privind bunul afectat garanției, date despre imobilul principal, dacă bunurile afectate garanției sunt accesorii ale acestuia și dacă obligația garantată este condiționată, limita de timp pentru expirarea înscrierii potrivit contractului de garanție - și, opțional, valoarea maximă a obligației garantate. Astfel, administratorul judiciar a considerat că avizul de garanție anexat declarației de creanță nu constituie temei legal în vederea înscrierii creanței creditoarei în tabelul preliminar ca și creanță garantată.
Mai mult decât atât, avizul de garanție în temeiul căruia creditoarea solicită înscrierea la masa credală a debitoarei cu o creanță garantată privește o creanță în cuantum de 42.127 lei, iar nu întreaga creanță în cuantum de 256.198 lei care se pretinde a fi garantată.
Pe cale de consecință, administratorul judiciar a înscris creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C în tabelul preliminar al creanțelor deținute împotriva SC SRL cu suma de 256.198 lei reprezentând creanță bugetară.
Administratorul judiciar a arătat că la data de 15.04.2009 a fost înregistrată la dosarul cauzei o declarație de creanță din partea creditoarei SC SRL, prin lichidator -. Având în vedere că în cuprinsul declarației de creanță nu a fost precizată suma cu privire la care SC SRL solicită înscrierea la masa credală a debitoarei, raportat la dispozițiile art. 65 alin.1 din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora declarația de creanță trebuie să cuprindă suma cu care creditorul solicită înscrierea la masa credală a debitoarei, coroborat cu faptul că administratorul judiciar nu a intrat în posesia documentelor justificative ale creanței SC SRL deținute împotriva societății debitoare, nefiind astfel posibilă verificarea creanței, creditoarea nu a fost înscrisă în tabelul preliminar al creanțelor deținute împotriva SC SRL.
De asemenea, la data de 21.04.2009 creditoarea Banca Romena, Agenția C-N a înregistrat o declarație de creanță prin care solicită înscrierea în tabelul preliminar al creanțelor deținute împotriva SC SRL cu suma de 275.540,71 euro și 865.750,23 lei, reprezentând credit restant, dobânzi restante, dobânzi penalizatoare, comisioane în temeiul convențiilor de credit nr. 53/28.03.2008 și nr. 34/25.02.2008.
Administratorul judiciar a constatat că această creanță este tardivă dat fiind faptul că termenul limită stabilit în vederea depunerii declarațiilor de creanță a fost data de 13.04.2009.
Prin contestația la tabelul preliminar depusă la dosar la data de 30 aprilie 2009 creditoarea BANCA ROMENA ITALIA SUCURSALA B, AGENȚIA C-N, a solicitat înscrierea sa în tabelul preliminar al creditorilor cu creanța garantată solicitată, arătând că prin notificarea nr.1600/17.04.2009 administratorul judiciar i-a adus la cunoștință obligația de a sista orice operațiune prin conturile debitoarei deschise la Banca Romena Agenția C, dată la care creditoarea susține că a luat cunoștință despre deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
Creditoarea a arătat că administratorul judiciar nu a notificat-o în calitate de creditor, în conformitate cu prev. art. 61 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, astfel că a formulat declarația de creanță doar la data de 17.04.2009.
De asemenea, creditoarea a arătat că administratorul judiciar nu i-a înscris creanța în tabelul preliminar al creditorilor debitoarei, astfel că a formulat prezenta contestație împotriva tabelului preliminar.
S-a formulat și o cerere de repunere în termenul pentru declararea creanței aflată la dosarul declarațiilor de creanță și înregistrată în 21 aprilie 2009 prin care au fost invocate prev. art.103 pr.civ. coroborat cu art.61 alin.3 din Legea nr.85/2006 modificată, arătând că s-a luat la cunoștință despre deschiderea procedurii de insolvență la data de 17 aprilie 2009, dată la care s-a comunicat notificarea administratorului judiciar, această creditoare nefiind notificată conform art.61 alin.3 din Legea nr.85/2006.
Cu privire la contestația formulată, administratorul judiciar a arătat că creditoarea a fost notificată de către administratorul judiciar cu privire la deschiderea procedurii de insolvență la data de 02.04.2009.
S-a arătat că administratorul judiciar a fost în imposibilitate de a verifica temeinicia sumelor cu care s-a cerut înscrierea la masa credală dat fiind faptul că în cuprinsul declarației de creanță nu a fost precizată și modalitatea de calcul a acestor sume. În aceste condiții, administratorul a transmis o adresă creditoarei pentru a proceda la defalcarea sumelor solicitate, până la primirea documentelor în acest sens administratorul judiciar solicită înscrierea provizorie a creanței la masa credală, în temeiul art.73 alin.3 din Legea insolvenței.
Cu privire la caracterul garantat al creanței invocat de către creditoare, administratorul judiciar a arătat că singura garanție reală constituită asupra averii debitoarei este o garanție reală mobiliară asupra conturilor debitoarei deschise la Banca Romena, Agenția astfel, s-a considerat că garanția reală mobiliară pe sume de bani prezente și viitoare aflate în conturile debitoarei deschise la banca creditoare produce efecte față de patrimoniul debitoarei până la data la care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență față de debitoare, ulterior acestei date eventuale rulaje de sold în aceste conturi nu mai au nicio implicație asupra garanțiilor creditoarei constituite asupra conturilor.
Prin urmare, caracterul cert al creanței s-ar putea pune în discuție doar în măsura în care la data deschiderii procedurii, respectiv 24.02.2009, a existat disponibil în conturile debitoarei deschise la Banca Romena. În ipoteza în care ar fi existat un asemenea disponibil în cont, pentru ca garanția reală mobiliară să fie opozabilă față de terți s-ar fi impus înscrierea garanției în Arhiva Eletronică de Garanții Reale Mobiliare potrivit art. 28 Titlu IV din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice care prevede că fată de terti, o garanție reală și celelalte sarcini reale asupra bunurilor mobile au rangul de prioritate stabilit în momentul în care garantia reală sau sarcinile reale au fost făcute publice. Potrivit art. 29 alin.1 garantiile reale și sarcinile constituite pe bunuri mobile, îndeplinesc condiția de publicitate din momentul înscrierii avizului de garanție reală la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.
Prin urmare, administratorul judiciar a solicitat înscrierea creditoarei Banca Romena la masa credală a SC SRL cu suma de 2.045.340 lei ca și creanță chirografară provizorie tardivă din care 1.179.589,77 lei reprezintă echivalentul în lei la data deschiderii procedurii a sumei de 275.540,71 euro potrivit contractului nr. 53/28.03.2008, iar restul de 865.750,23 lei creanța pretinsă în temeiul contractului nr. 34/25.02.2008.
În temeiul art. 61 din Legea 85/2006, administratorul judiciar a adus la cunoștință tuturor celor interesați faptul că prin sentința nr. 712/24.02.200 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă generală împotriva debitoarei SC SRL, prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvență, fiind notificate termenele limită pentru înregistrarea declarațiilor de creanțe la dosarul cauzei, termenul de verificare a creanțelor și întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar al creanțelor, termenul de definitivare a tabelului definitiv al creanțelor.
Judecătorul sindic a considerat că în conformitate cu prevederile art. 7 alin.3 din Legea nr.85/2006, pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art. 28 alin. 1 lit. c, procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvență, în cauză notificarea fiind făcută prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvență.
Cu privire la contestația și cererea de repunere în termen formulate de BANCA ROMENA ITALIA SUCURSALA B, AGENȚIA C-N trebuie subliniat, în primul rând că o cerere de repunere în termenul legal pentru înregistrarea declarației de creanță, cu invocarea art.103 pr.civ. conduce la concluzia că acest creditor recunoaște că a depășit termenul limită pentru a formula declarație de creanță, însă susține că aceasta s-a datorat unor împrejurări mai presus de voința sa.
Judecătorul sindic a apreciat că în speță nu se poate reține ca incidentă și dovedită situația prev. de art.103 pr.civ. respectiv că creditoarea ar fi fost într-o imposibilitate obiectivă generată de o împrejurare mai presus de voința sa pentru a respecta termenul limită de înregistrare a declarației de creanță.
Administratorul judiciar a făcut dovada notificării prin a deschiderii procedurii generale de insolvență față de debitoare și sunt incidente prev. art.7 alin.3 teza finală din Legea nr.85/2006, în sensul că pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art.28 alin.1 lit.c procedura notificării prevăzute de art.61 este considerată îndeplinită dacă a fost făcută prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Prin decizia nr.1137/04.12.2007 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate privind disp. art.7 din Legea nr.85/2006 doar în măsura în care se interpretează că prima comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se formulează o acțiune în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2006, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, se realizează numai prin Buletinul procedurilor de insolvență, iar nu și potrivit dispozițiilor Codului d e procedură civilă. Această situație nu este aplicabilă în speță pentru că nu este vorba despre o acțiune formulată în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2006, ci despre un creditor care trebuia să formuleze declarație de creanță în procedură în termenul limită notificat prin Buletinul procedurilor de insolvență, fiind incidente prevederile art.7 alin.3 teza ultimă din Legea nr.85/2006.
Creditoarea a adoptat o poziție pasivă față de notificare și nu și-a exercitat acțiunile prevăzute lege.
Potrivit disp. art.76 din Legea nr.85/2006, cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea disp. art.7, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii care nu depune cererea de admitere a creanțelor la expirarea termenului prev. de art.62 alin.1 lit.b este decăzut cât privește creanțele respective din drepturile menționate la pct.1-3. Decăderea poate fi invocată oricând, pe cale de acțiune sau de excepție.
În speță, notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu respectarea prev. art.7 din Legea nr.85/2006, astfel încât ne aflăm sub incidența tezei a II-a din art.76 alin.1, respectiv a unui titular de creanțe anterioare deschiderii procedurii care depune cererea de admitere a creanțelor ulterior momentului stabilit potrivit art.62 alin.1 lit.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs creditorul BANCA ROMENA ITALIA SUCURSALA B-AGENȚIA C-N solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de repunere în termenul privind declararea creanței, cât și a contestației la tabelul preliminar al creanțelor și, pe cale de consecință, dispunerea înscrierii recurentei în tabelul creanțelor cu o creanță în sumă de 2.045.340 lei plus dobânzi, comisioane, creanță garantată și respingerea excepției decăderii recurentei din drepturile prevăzute de art. 76 din Legea nr. 85/2006, modificată, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, creditoarea arată că, judecătorul sindic a reținut că recurenta a înregistrat declarație de creanță la data de 21 aprilie 2009 privind înscrierea în tabelul preliminar al creanțelor deținute împotriva SC SRL cu suma de 275.540,71 euro și 865.750,23 lei reprezentând credit restant, dobânzi restante, dobânzi penalizatoare, comisioane în temeiul convențiilor de credit nr. 53/28 martie 2008 și nr. 34/25 februarie 2008, însă termenul pentru declararea creanțelor a fost stabilit la data de 13 aprilie 2009.
Judecătorul sindic a apreciat că, prin formularea cererii de repunere în termen, recurenta a recunoscut că a depășit termenul limită de înregistrare a declarației de creanță, iar prevederile art. 103 Cod procedură civilă nu sunt incidente și dovedite în cauză.
În ceea ce privește caracterul chirografar al creanței, judecătorul sindic a apreciat că singura garanție asupra averii debitoarei îl constituie o garanție reală mobiliară asupra soldurilor conturilor debitoarei deschise la recurentă, or o astfel de garanție reală își poate produce efectele doar până la data deschiderii procedurii insolvenței față de debitoare întrucât după această dată eventuale rulaje de sold în aceste conturi nu mai au nici o implicație asupra garanțiilor creditoarei constituite asupra conturilor.
În ceea ce privește cererea de repunere în termen, recurenta arată că nu a fost notificată cu privire la deschiderea procedurii de insolvență în conformitate cu prevederile art. 61 alin 3 din Legea nr 85/2006 modificată de către administratorul judiciar.
Prevederile art. 76 alin 1 din Legea nr. 85/2006 modificată, stabilesc că o creanță este calificată tardivă în condițiile în care titularul unei creanțe anterioare deschiderii procedurii nu depune cererea de admiterea creanței până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin 1 lit b din același act normativ, respectiv termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului va fi de maximum 60 de zile de la deschiderea procedurii.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Recursul creditoarei BANCA ROMENA ITALIA -SUCURSALA B vizează soluția pronunțată de judecătorul sindic asupra cererii de repunere în termenul de declarare a creanței pe de o parte și totodată cu privire la contestația formulată împotriva tabelului preliminar al creanțelor întocmit de administratorul judiciar.
Cât privește cererea de repunere în termen recurenta susține că nu a fost notificată cu privire la deschiderea procedurii de insolvență în conformitate cu prevederile art. 61 alin 3 din Legea nr. 85/2006 modificată de către administratorul judiciar.
Potrivit art. 61 alin 1 din Legea nr. 85/2006 în urma deschiderii procedurii administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor menționați în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 28 alin 1 lit c ori, după caz, în condițiile art. 32 alin 2, debitorului și Oficiului Registrului Comerțului sau, după caz, Registrului societăților agricole ori altor registre unde debitorul este înregistrat, pentru efectuarea mențiunii.
A 3 al art. sus-menționat impune ca notificarea deschiderii procedurii să se realizeze conform prevederilor Codului d e procedură civilă și să se publice pe cheltuiala averii într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pornind de la ultimul text legal arătat care de altfel este invocat și de către recurentă, Curtea constată că în cadrul primelor măsuri administratorul judiciar a procedat la notificarea creditorilor din lista pusă la dispoziția sa de către administratorul statutar al debitoarei. În acest sens, au fost notificați 19 creditori cărora li s-a comunicat termenul limită de depunere a declarațiilor de creanță, condițiile de fond și formă pe care o declarație de creanță trebuie să le îndeplinească conform legii precum și sancțiunea nedepunerii acestora în termen.
Astfel, creditoarea recurentă BANCA ROMENA C apare la poziția 18 ca fiind notificată de către administratorul judiciar prin scrisoare recomandată cu confirmarea de primire nr. 48315 din 2 aprilie 2009.
În temeiul aceluiași text legal notificarea privind deschiderea procedurii de insolvență față de debitoare a fost publicată și într-un iar de largă circulație (Ziua de C) din data de 2 aprilie 2009 și a fost publicat și în Buletinul procedurilor de insolvență.
Față de aceste aspecte susținerea recurentei în sensul că notificarea deschiderii procedurii nu s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 61 alin 3 din Legea nr. 85/2006 este neîntemeiată.
Mai apoi, creditoarea invocă prevederile art. 76 alin 1 din Legea nr. 85/2006 ce stabilesc că o creanță este calificată tardivă în condițiile în care titularul unei creanțe anterioare deschiderii procedurii nu depune cererea de admitere a acesteia până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin 1 lit b, respectiv termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului care va fi de maximum 60 de zile de la deschiderea procedurii.
Deși recunoaște creditoarea recurentă că a depus declarația de creanță peste termenul stabilit de judecătorul sindic (13 aprilie 2009) aceasta arată însă că declarația sa a fost depusă în cadrul termenului maxim de 60 de zile de la data deschiderii procedurii așa cum el este stabilit de art. 62 alin 1 lit b.
Invocarea prevederilor art. 62 alin 1 lit b din Legea nr. 85/2006 nu au legătură cu termenul în care creditorul avea obligația să-și înregistreze declarația de creanță deoarece aceste prevederi legale cuprind date referitoare la notificarea pe care administratorul judiciar este obligat să o trimită creditorilor, și în care trebuie inserate date privind termenul limită de depunere, termenul limită de verificare a creanțelor, de definitivare a tabelului creanțelor și de întrunire a primei ședințe a adunării generale a creditorilor.
Astfel, art. 62 alin 1 lit b stabilește că termenul limită pentru înregistrarea cererii de admiterea creanțelor asupra averii debitorului va fi de maximum 60 de zile de la deschiderea procedurii.
Verificând sub acest aspect termenele stabilite de judecătorul sindic, Curtea reține că deschiderea procedurii insolvenței debitoarei s-a realizat la data de 24 februarie 2009 iar termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanței a fost stabilit de judecătorul sindic pentru data de 13 aprilie 2009 cu respectarea celor 60 de zile stabilite de art. 62 alin 1 lit din legea insolvenței.
Un ultim aspect de nelegalitate a hotărârii judecătorului sindic invocat de creditoarea recurentă este cel privind caracterul garantat al creanței ce rezultă în opinia acesteia din interpretarea prevederilor art. 3 pct 9 din Legea nr. 85/2006, aceasta deoarece garanția reală mobiliară constituită de debitoarea SC SRL are ca obiect disponibilitățile acesteia în curs și viitoare, în rol și în valută, din conturile deschise la BANCA ROMENA AGENȚIA C-N, care au avut ca scop garantarea rambursării creditelor și a plății dobânzilor și comisioanelor aferente.
Curtea apreciază că, garanția reală mobiliară asupra sumelor de bani prezente și viitoare aflate în conturile debitoarei deschise la banca creditoare produce efecte față de patrimoniul debitoarei până la data la care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență, ulterior acestei date eventualele rulaje de sold în aceste conturi nu mai au nici o implicație asupra garanțiilor creditoarei constituite asupra conturilor.
Prin urmare, caracterul cert al creanței s-ar putea pune în discuție doar în măsura în care la data deschiderii procedurii respectiv 24 februarie 2009, existat disponibil în conturile debitoarei deschise la BANCA ROMENA.
În ipoteza în care ar fi existat un asemenea disponibil în cont, pentru ca garanția reală mobiliară să fie opozabilă față de terți s-ar fi impus înscrierea acesteia în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare potrivit art. 28 Titlul IV din Legea nr. 99/1999.
Prin urmare, cele arătate de administratorul judiciar în raportul întocmit de acesta precum și susținerile judecătorului sindic au la bază dispoziții legale așa încât soluția de înscriere a creditoarei recurente la masa credală cu suma de 2.045.340 lei ca și creanță chirografară provizorie tardivă este întemeiată.
Față de considerentele mai sus expuse, în raport de prevederile art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, urmează a se respinge ca neîntemeiat recursul declarat de creditoarea BANCA ROMENA ITALIA SUCURSALA B- AGENȚIA C-
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de BANCA ROMENA ITALIA B împotriva sentinței civile nr. 1850/12.05.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 septembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - --- - -
Red./
6 ex./1.10.2009
Jud.fond.-
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Axente Irinel Andrei, Claudia
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|