Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 229/2010. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 229/2010
Ședința publică de la 02 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 2: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 3: Claudia
GREFIER:
S-a luat în examinare recursurile declarat de creditoarele BANK ). SA - FOSTA BANK ). SA B și - N SRL P împotriva sentinței comerciale nr. 852 din 27 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu intimații - SRL și MANAGEMENT UV, având ca obiect procedura insolvenței înlocuire administrator judiciar.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat de către recurenta - N SRL P, iar recurenta BANK ). SA - FOSTA BANK ). SA B nu a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 60 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 27 ianuarie 2010 s-au depus la dosar, transmise prin fax, note de ședință din partea lichidatorului judiciar prin care se solicită respingerea recursurilor ca neîntemeiate și menținerea sentinței comerciale atacate, ca apoi la data de 1 februarie 2010, să fie depuse la dosar în original notele de ședință.
La data de 29 ianuarie 2010 s-a înregistrat la dosar de către recurenta - N SRL, dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Se reține că, deși creditoarea BANK ). SA - FOSTA BANK ). SA Baf ost citată cu mențiunea timbrării căii de atac promovată, cu taxa judiciară de timbru în valoare de 60 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, fila 26, nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Curtea, după deliberare, raportat la dispozițiile art. 20 al. 3 din Legea nr. 146/1997, invocă din oficiu, excepția netimbrării recursului declarat de creditoarea BANK ). SA - FOSTA BANK ). SA B și în baza înscrisurilor existente la dosar și în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, apreciază că, prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare, pe excepția invocată cu privire la recurenta BANK ). SA - FOSTA BANK ). SA B și pe fond cu privire la recurenta - N SRL
CURTEA
Prin sentința comercială nr. 852 din 27 octombrie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, s-a respins ca neîntemeiată contestația la tabelul preliminar formulată de creditorul - SRL.
S-a anulat ca netimbrată cererea creditorului BANK (ROMÂNIA) SA, având ca obiect înlocuirea administratorului judiciar.
În considerentele acestei sentințe se reține faptul că prin sentința comercială nr. 194/27.03.2009, prin care s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitorului - Mobil SRL B, a fost stabilit și termenul de depunere a cererilor de creanță, respectiv de 19.05.2006, conform art. 62 lit. b din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Potrivit art. 61 al. 1 și 3 din același act normativ, administratorul judiciar desemnat Consult Management UV, a notificat deschiderea procedurii insolvenței, printr-un ziar de largă circulație la data de 15.04.2009, prin Buletinul procedurilor de insolvență, din 22.04.2009, dar și prin comunicare adresată către toți creditorii la data de 13.04.2009.
Tribunalul a constatat că deși creditorului - SRL Pis -a notificat și direct deschiderea procedurii insolvenței, în condițiile legii, acest creditor a depus declarația de creanță doar la data de 09 iunie 2009 pentru o creanță de 24.166,44 lei, iar la poștă a fost depusă la data de 05.06.2009, motiv pentru care administratorul judiciar nu a înscris acest creditor pe tabelul preliminar, fiind depășit termenul de depunere a declarațiilor de creanță.
În aceste condiții, este neîntemeiată contestația la tabelul preliminar de creanță formulată de creditoarea - SRL P care susține că nu a fost notificată în condițiile legii, actele dosarului infirmând această susținere.
În ce privește cererea debitorului Bank (România) SA prin care se solicită înlocuirea administratorului judiciar desemnat inițial, această cerere s-a anulat ca netimbrată întrucât, deși i s-a pus în vedere petentului în mod expres, obligativitatea achitării taxei judiciare de timbru, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Potrivit disp. art. 6 lit. c din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru cu modificările și completările ulterioare, pentru acțiunile, cererile și contestațiile introduse în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, se plătește o taxă judiciară de timbru de 120 lei (39 lei până la modificarea adusă prin Legea nr. 277/2009), iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, conform art. 20 alin. 3 din același act normativ.
Împotriva sentinței au declarat recurs în termen legal - BANK ). SA - FOSTA BANK ). SA B și - N SRL
Recurenta BANK ). SA a solicitat admiterea în parte a recursului în sensul modificării sentinței atacate și admiterii cererii formulată de aceasta.
În motivare se arată că în fapt, prin cererea nr. L/DP/- adresata Tribunalului B-N, Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal a sesizat instanței săvârșirea unor neregularități de către administratorul judiciar provizoriu numit de instanță, respectiv Consult Management UV. Așa cum se poate vedea din această adresă aflată la dosarul cauzei, recurenta nu a solicitat înlocuirea administratorului judiciar ci, "solicităm onoratei instanțe să îi pună în vedere Administratorului Judiciar Consult Management UV cu sediul în B,-.. B,. 1.. 27 să-și îndeplinească atribuțiile prevăzute de lege și să depună la dosarul cauzei procesul-verbal al Adunării Creditorilor debitorului SRL ce trebuia redactat cu ocazia ședinței adunării creditorilor din data de 07.07.2009".
Așadar, obiectul cererii era obligarea administratorului judiciar prin intermediul instanței de judecată să depună la dosarul cauzei procesul-verbal al adunării creditorilor din data de 07.07.2009 și nu o cerere având ca obiect schimbarea administratorului judiciar în condițiile art. 19, cum greșit a fost reținut de instanță. In aceste condiții nu se poate pune problema plății de către recurentă a unei taxe de timbru, întrucât nu este o cerere în cadrul procedurii de insolvență.
În conținutul adresei sale, recurenta a indicat drept text de lege art. 14 alin. 6 din Legea 85/2006 potrivit căruia "deliberările si hotărârile Adunării Creditorilor vor fi uprinse într-un proces verbal, care va fi semnat de președintele ședinței, membrii comitetului creditorilor, precum și de administratorul judiciar sau de lichidator, după caz. Procesul-verbal va fi depus, prin grija administratorului judiciar/lichidatorului, la dosarul cauzei, în termen de 2 zile lucrătoare de la data adunării creditorilor. In consecință, acesta a fost petitul recurentei, respectarea textului de lege si depunerea de către administratorul judiciar a procesului verbal al adunării creditorilor din data de 07.07.2009 în termen de 2 zile.
Întrucât la solicitarea recuentei pentru îndeplinirea obligațiilor ce îi revin în calitate de Administrator desemnat, aceasta nu a răspuns în nici un fel, a făcut o sesizare și către Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România și s-a adresat și instanței.
Instanța de judecată însă, fiind indusă în eroare de către notele de ședință depuse de Administratorul Judiciar a calificat cererea ca o cerere distinctă (cerere de înlocuire a Administratorului Judiciar) și a aplicat dispozițiile legale privind timbrarea, fără a mai intra în cercetarea în fond.
In fapt, instanța trebuia să ia act de votul adunării creditorilor încorporat în cuprinsul procesului verbal al adunării creditorilor din data de 07.07.2009. Dar acest proces-verbal nu a fost depus, astfel că instanța nu avea ce să aprobe.
Recurenta - N SRL P prin recursul formulat a arătat că prin sentința comercială 852/27.10.2009 i s-a respins contestația la tabelul preliminar al creditorilor ca neîntemeiată.
Judecătorul sindic a reținut prin sentința recurată că administratorul judiciar a notificat-o alături de ceilalți creditori la data de 13.04.2009, fiind fixat ca termen limită de depunere a cererii de creanță data de 19.05.2009, recurenta a depus această cerere în data de 09.06.2009, peste termenul stabilit. În realitate, recurenta nu a primit această notificare, ea poate dovedi acest lucru cu înscrisuri eliberate de către Poșta P și, din această cauză nici nu avea cum să respecte termenul.
Examinând recursul declarat de recurenta BANK ). SA instanța constată că acesta este netimbrat, urmând fi anulat din următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art.11 din Legea nr.146/1997 s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita 60 lei taxă judiciară de timbru, iar in conformitate cu art.1 din OG nr.32/1995 timbru judiciar in sumă de 0,15 lei RON.
În temeiul dispozițiilor art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997 recurenta a fost înștiințată ca, în termen de 5 zile de la data comunicării înștiințării să achite sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și art.308 alin.4 pr.civ.
Prin art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că recursul nu a fost timbrat cu suma stabilită, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art.308 alin.4 pr.civ, raportat la art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, respectiv ale art.35 alin.5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.
Recursul declarat de - N SRL P, este nefondat din următoarele considerente:
Prin sentința comercială nr. 194/27.03.2009, s-a deschis procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei - Mobil SRL B și s-a fixat termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță data de 19.05.2009.
Recurenta a depus declarația doar în data de 9.06.2009, invocând faptul că nu a fost notificată cu privire la termenul de depunere al declarației.
Potrivit art. 61 (1) din Legea nr. 85/2006, "în urma deschiderii procedurii administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor menționați în lista depusă de debitor debitorului și oficiului registrului comerțului", iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol, "notificarea prevăzută la alin. 1 se realizează conform prevederilor Codului d procedură civilă și se va publica totodată pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulație și în Buletinul procedurilor de insolvență".
În cauză se face dovada că notificarea fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 279/10.04.2009, a fost publicată în ziarul Ziua și a fost trimisă prin poștă creditorilor, inclusiv recurentei, astfel că critica recurentei că nu a fost notificată este nefondată.
Raportat la cele mai sus arătate, instanța în baza art.312(1).civ, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - SRL SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de - BANK SA.
Respinge recursul declarat de - N SRL împotriva sentinței civile nr. 852 din 27.10.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red. dact. GC
5 ex/25.02.2010
Jud.primă instanță:
Președinte:Danusia PușcașuJudecători:Danusia Pușcașu, Axente Irinel Andrei, Claudia
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|