Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2354/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr.2354/2008
Ședința publică din data de 28.10.2008
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Adriana Iluț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B- împotriva sentinței comerciale nr. 1471 din data de 12.06.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații: - LEASING SA, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI, ITALIA - SUCURSALA C, CASA MUNICIPALĂ DE CULTURĂ C-N, UNIVERSITATEA POPULARĂ C, - COM SRL, având ca obiect procedura insolvenței -contestație la tabelul preliminar.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 3472.5.09.2008.
Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997 și art.86 din OUG nr. 52.998.
S-a prezentat referatul cauzei, după care se constată că recurenta-creditoare a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2. civ.
Instanța în urma deliberării, în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată și îl lasă în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 1471 din 12.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, s-a admis contestația formulată de debitoarea - COM SRL prin administrator special împotriva tabelului preliminar al creditorilor debitoarei și, în consecință:
S-a dispus înscrierea creditoarei CASA MUNICIPALĂ DE CULTURĂ C-N, UNIVERSITATEA POPULARĂ C cu o creanță chirografară în cuantum de 69.556,28 lei.
S-a respins ca prescrisă restul creanței creditoarei CASA MUNICIPALĂ DE CULTURĂ C-N, UNIVERSITATEA POPULARĂ C, până la concurența sumei de 104.290,18 lei.
S-a admis în parte cererea formulată de administratorul judiciar și, în consecință:
S- încuviințat tabelul definitiv al creditorilor debitoarei - COM SRL, după cum urmează:
CREANȚE BUGETARE:
- C-N prin A JUDEȚULUI C - 131.701 lei;
- B - 484,49 lei;
CREANȚE:
- - LEASING SRL - 130.874,61 lei;
- ITALIA SUCURSALA C - 193.158,28 lei;
- CASA MUNICIPALĂ DE CULTURĂ C-N, UNIVERSITATEA POPULARĂ C - 69.556,28 lei.
S-a respins cererea de înscriere a creditoarei B, cu o creanță în cuantum de 673,99 lei.
S-a dispus afișarea la ușa instanței a tabelului definitiv al creanțelor.
S-a desemnat comitetul creditorilor, după cum urmează: C-N, - LEASING SRL, ITALIA SUCURSALA
În motivare se arată că, prin raportul de activitate depus la dosar la data de 25 martie 2008, administratorul judiciar desemnat în procedura debitoarei - COM SRL, a învederat judecătorului sindic faptul că a urmat procedura de notificare a creditorilor în vederea depunerii declarațiilor de creanță, fiind înregistrate la dosarul cauzei cinci declarații de creanță, care au fost verificate și propunându-se încuviințarea tabelului definitiv al creanțelor întocmit ca urmare a acestei verificări.
Prin contestația depusă la dosar la data de 1 aprilie 2008 debitoarea - COM SRL prin administratorul special a solicitat admiterea doar în parte a declarației de creanță a creditoarei CASA MUNICIPALĂ DE CULTURĂ C-N, UNIVERSITATEA POPULARĂ C-N și înscrierea acestei creditoare în tabelul definitiv al creditorilor doar cu suma de 24.000 USD în echivalent în lei la data deschiderii procedurii plus 12.145,88 lei.
În ceea ce privește propunerea de încuviințare a tabelului creditorilor, judecătorul sindic constatat că lichidatorul judiciar a respectat procedura prevăzută de art. 72 și următoarele din Legea nr. 85/2006, verificând declarațiile de creanță și comunicând tabelul întocmit cu debitoarea, fiind urmată și procedura de afișare a lui la ușa instanței.
Referitor la declarația de creanță formulată de creditoarea AVAS B, judecătorul sindic a reținut că aceasta a solicitat înscrierea în tabelul creditorilor debitoarei cu o creanță în valoare de 673,99 lei echivalentul a 202,54 USD, creanță preluată de la CAS
În motivarea declarației astfel formulată, creditoarea a arătat că a preluat creanțele bugetare existente în evidențele contabile ale CAS C, conform protocolului nr. 2 din 23.02.2004, învederând totodată disp. art. 2 alin.2 din OUG 95/2003 modificate prin Legea nr. 557/2003, potrivit cărora în vederea valorificării, creanțele bugetare preluate se consolidează în dolari americani, pe baza raportului leu/dolar de la data preluării acestora prin protocol.
Lichidatorul judiciar, verificând declarația de creanță formulată de creditoarea AVAS, a propus înscrierea creditoarei în tabelul definitiv al creditorilor debitoarei, ignorând prev. de art. 69 alin.2 din Legea nr. 85/2006 respectiv la cursul BNR de la data deschiderii procedurii, propunerea fiind, din această perspectivă nelegală, fiind cenzurată de judecătorul sindic în temeiul dispozițiilor art.11 alin 2 din Legea nr.85/2006, potrivit cărora judecătorul sindic exercită atribuții de control judecătoresc a activității administratorului sau lichidatorului judiciar.
Împrejurarea că de la data preluării creanței și până la data deschiderii procedurii insolvenței, dată în raport de care se calculează contravaloarea creanței consolidate în dolari americani, cursul de schimb leu/dolar american comunicat de BNR a suferit modificări, nu are nici o relevanță în cauză, aplicabile fiind dispozițiile legale anterior arătate, creditoarea neavând nici o justificare legală de a-și alege cursul la care să i se calculeze contravaloarea creanței consolidate în dolari americani, în funcție de cursul care îi este mai favorabil.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate cu consecința trimiterii spre rejudecare a cauzei la instanța de fond, în vederea parcurgerii etapelor procedurale stabilite de dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În motivarea recursului se arată că înscrierea AVAS cu creanța în valoare de 484,49 RON, este total greșită.
Declarația recurentei cuprinde creanța declarată în RON, aceasta nesolicitând înscrierea creanței în valută, și astfel, nu pot fi incidente dispozițiile art. 69 alin 2 din Legea nr. 85/2006.
Această creanță a fost preluată de AVAS prin Protocolul nr. 2/2004 încheiat cu CAS C, pe calea cesiunii de creanță, la valoarea de 673,99 RON, sumă pe care recurenta a solicitat-o în cererea de admitere a creanței depusă la dosarul cauzei.
Cesiunea creanței este reglementată de dispozițiile art. 1 al OUG nr. 95/2003 în care se arată că "Prezenta ordonanță reglementează cesiunea creanțelor bugetare restante existente în evidențele contabile ale CNAS la 30 iunie 2003, pentru care creditorul deține titluri de creanță sau titluri executorii legal constituite către AVAB (actual AVAS) în vederea recuperării acestora în conformitate cu prevederile OUG nr. 52.998 privind valorificarea unor active bancare, republicată aprobată prin Legea nr. 409/2001".
Recurenta a preluat aceste creanțe pe calea cesiunii de creanță, situație în care valoarea preluată este valoarea nominală arătată atât în actele de cesiune cât și în declarația de creanță transmisă la dosarul instanței.
Unul din efectele cesiunii de creanță, între părți este că, cesionarul devine creditor în locul cedentului, preluându-i toate drepturile.
Examinând recursul, instanța constată că este nefondat din următoarele considerente:
La data de 28.01.2008 creditorul recurent AVAS Baf ormulat o cerere de admitere a creanței în valoare de 673,99 lei echivalentul a 202,54 USD preluată de AVAS de la CAS C asupra debitoarei - COM SRL
Potrivit art.69 alin.2 din Legea nr. 85/2006, "creanțele exprimate sau consolidate în valută vor fi înregistrate la cursul BNR existent la data deschiderii procedurii".
Din interpretarea textului legal sus citat rezultă că, creanțele al căror cuantum este exprimat în valută vor fi înregistrate la valoarea lor la cursul BNR existent la data deschiderii procedurii.
Rezultă că indiferent de modul în care sunt exprimate creanțele, acestea vor fi plătite exclusiv în lei în cazul procedurii insolvenței. Altfel spus, din averea debitorului nu se pot face distribuiri în valută. Aplicându-se procedura specială insolvenței, legea aplicabilă în speța din cauză este legea specială insolvenței, textele din OUG nr.52.998 și 98/2003 referitoare la consolidarea creanțelor în valută, neputând fi considerate speciale în raport de legea care reglementează procedura insolvenței.
În acest sens, s- pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.XII din 20.03.2006 în recursul în interesul legii asupra aplicabilității dispozițiilor fostului art.83(2) din Legea nr. 64/1995, identică cu art. 69 alin.2 din Legea nr. 85/2006.
Nu pot fi reținute apărările recurentei în sensul că această creanță a fost preluată de AVAS prin protocolul nr. 2/22 martie 2004 încheiat cu CAS C pe calea cesiunii de creanță la valoarea de 673,99 RON de vreme ce în însăși declarația de creanță s-a arătat că aceasta este echivalentul a 202,54 USD așa încât pentru creanțele exprimate sau consolidate în valută acestea vor fi înregistrate la valoarea lor în lei la cursul BNR existent la data deschiderii procedurii.
Față de cele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (1) Cod procedură civilă, urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de AVAS
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditorul AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr. 1471 din 12.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.10. 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. dact.GC
2 ex/27.11.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Adriana Iluț
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|