Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2367/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr.2367/2008
Ședința publică din data de 28.10.2008
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Rodica Filip
JUDECĂTOR 3: Adriana Iluț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către debitoarea SC SRL împotriva sentinței comerciale nr. 1144/2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj la data de 22.05.2008 în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații: - L, H & B, având ca obiect procedura insolvenței -deschiderea procedurii.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 3533/22.09.2008.
Recursul nu este timbrat, recurenta fiind obligată la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 19.5 lei și timbru judiciar în valoare de 0.15 lei.
S-a prezentat referatul cauzei, după care se constată că procedura de citare s-a realizat în condițiile Legii nr. 85/2006 și a Ordinului Ministrului Justiției nr. 1692/C din 7 iulie 2006 ce reglementează conținutul cadru al citațiilor trimise spre publicare în Buletinul procedurilor de insolvență, în conținutul citației a fost înscrisă obligația timbrării recursului de către recurentă, respectiv de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei sub sancțiunea anulării cererii (fila 7 ).
Instanța în urma deliberării, constată că recursul nu a fost legal timbrat deși recurenta a fost citată cu această mențiune, motiv pentru care, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului declarat de SC SRL și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 1144 din 22 mai 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -a admis cererea formulată de creditoarea SC - SRL pentru deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL.
S-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC SRL.
A fost numit administrator judiciar SOCIETATEA PROFESIONALĂ H & B care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege.
S-a stabilit în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
S-a mai stabilit în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabil conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006.
S-a stabilit în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar, toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 zile anterioare deschiderii procedurii.
S-a dispus în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art. 21 alin 1 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea SC SRL înregistrat la data de 4 septembrie 2008.
În conformitate cu dispozițiile art.6 lit c și raportat la art.11 alin 1 pct 1 din Codul d e procedură civilă s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita taxa judiciară de timbru in sumă de 19,5 lei, iar in conformitate cu art.1 din OG nr.32/1995 timbru judiciar in sumă de 0,15 lei.
În temeiul dispozițiilor art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997 recurenta a fost înștiințată ca, în termen de 5 zile de la data comunicării înștiințării să achite sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.
Prin art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ.
Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la 22 septembrie 2008 (12), că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, respectiv ale art.35 alin.5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de debitoarea SC SRL C împotriva sentinței comerciale din 22.05.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./
2 ex./31.10.2008
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Rodica Filip, Adriana Iluț
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|