Practica judiciara insolventa. Decizia 2357/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr.2357/2008
Ședința publică din data de 28.10.2008
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Adriana Iluț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B- împotriva încheierii comerciale nr. 1662 din data de 02.07.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații: - -, - SRL, LICHIDARE, având ca obiect procedura insolvenței, contestație la tabelul definitiv al creditorilor.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 3464/15.09.2008.
Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997 și art.86 din OUG nr. 51/1998.
S-a prezentat referatul cauzei, după care se constată că recurenta-creditoare a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2. civ.
S-a înregistrat la dosar în data de 30.09.2008, întâmpinare din partea lichidatorului judiciar SOCIETATEA LICHIDARE
Instanța în urma deliberării, în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată și îl lasă în pronunțare.
CURTEA,
Prin încheierea comercială nr.1662 din 2 iulie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cpmercial s-a admis în parte cererea formulată de lichidatorul judiciar, SOCIETATEA LICHIDARE Z, și, în consecință:
S- încuviințat tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei - SRL, J-, CUI -, după cum urmează:
CREANȚE BUGETARE:
a mun. C-N prin DGFP a jud. | 45573,00 lei |
AVAS | 75,14 lei |
CREANȚĂ:
- - | 11472,41 lei |
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea lichidatorului judiciar de înscriere în tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei - SRL a sumei de 30,60 lei cu titlu de creanță bugetară a creditoarei AVAS
S-a dispus înregistrarea și afișarea de către lichidatorul judiciar a tabelului definitiv al creanțelor la sediul Tribunalului Comercial Cluj, conform art. 74 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
S-a stabilit termen la data de 10 septembrie 2008, sala 249, ora 8 pentru examinarea stadiului procedurii, termen până la care lichidatorul judiciar va redacta și publica în Buletinul procedurilor de insolvență raportul de activitate.
Pentru hotărî astfel, judecătorul sindic reținut că prin sentința comercială nr. 801/9 aprilie 2008 s-a admis cererea formulată de creditoarea - -, reprezentată de - - CONSULTANȚĂ & RECUPERĂRI SRL împotriva debitoarei - SRL, J-, CUI - și, în consecință, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva debitoarei - SRL, fiind desemnată în calitate de lichidator judiciar Societatea LICHIDARE Z, pentru a îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006. A fost stabilită în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, a fost stabilită în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, s-a dispus desemnarea administratorului special în vederea reprezentării intereselor asociaților, s-a dispus indisponibilizarea părților sociale în registrul special de evidență și în conturile înregistrate electronic, s-a dispus comunicarea hotărârii instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, obligație în sarcina lichidatorului judiciar, a fost stabilită în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, s-a dat dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligația de notificare revenind lichidatorului judiciar. A fost stabilit termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei la data de 4 iunie 2008, termenul pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 18 iunie 2008 precum și termenul de definitivare a tabelului creanțelor la data de 2 iulie 2008. S-a mai dispus sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare, respectiv s-a dispus în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor. A fost stabilit termen pentru examinarea stadiului procedurii și soluționarea eventualelor contestații pentru data de 2 iulie 2008, sala 249, ora 8,00.
Prin cererea înregistrată sub nr- la 19 februarie 2008, creditoarea a mun. C-N, prin DGFP a jud. Cas olicitat deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea - SRL invocând existența unei creanțe fiscale neachitate de către debitoare în cuantum de 47571 lei.
Prin raportul de activitate întocmit pentru termenul din data de 2 iulie 2008, lichidatorul judiciar desemnat în procedura debitoarei - SRL a învederat judecătorului sindic faptul că a urmat procedura de notificare a societății, inclusiv prin asociați, doi dintre aceștia semnând confirmările de primire ale scrisorilor recomandate care le-au fost trimise, însă fără a lua legătura cu lichidatorul și fără a îi preda actele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006. Ulterior, la data de 30 mai 2008, asociata a contactat-o pe reprezentanta lichidatoarei, fără a îi preda actele contabile. A mai arătat că a notificat principalii creditori bugetari prin scrisori recomandate și prin publicarea notificării într-un ziar de largă circulație și în nr. 1910/2008, fiind înregistrate la dosarul cauzei trei declarații de creanță: a DGFP a jud. C, pentru a mun. C-N, care s-a prevalat de o creanță bugetară de 47573,00 lei, AVAS B, care s-a prevalat de o creanță bugetară de 105,74 lei, reprezentând echivalentul a 32,24 USD și - -, care s-a prevalat de o creanță chirografară de 11.472,41 lei, care au fost verificate și înscrise în tabelul preliminar astfel cum au fost formulate, propunându-se încuviințarea tabelului definitiv al creanțelor întocmit ca urmare a acestei verificări, neînregistrându-se contestații.
În ceea ce privește propunerea de încuviințare a tabelului creditorilor, judecătorul sindic constată că lichidatorul judiciar a respectat procedura prevăzută de art. 72 și următoarele din Legea nr. 85/2006, verificând declarațiile de creanță și comunicând tabelul preliminar întocmit atât creditorilor (87), cât și debitoarei.
În ceea ce privește întinderea creanței de care s-a prevalat creditoarea AVAS B, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că această creanță a fost preluată la data de 23 februarie 2004 de creditoarea AVAS de la CAS C în baza protocolului nr. 2 de la 4-6 (dosar cereri de admitere creanțe) și, în conformitate cu prevederile pct. 1.3 din acest protocol, consolidată în dolari americani pe baza raportului leu/dolar de la data de 31 decembrie 2003 - 3,2798 lei noi/1 dolar american, la valoarea de 105,74 lei noi / 3,2798 lei noi / 1 dolar american = 32,24 dolari americani.
Fiind o creanță consolidată în USD în vederea evitării devalorizării, ea și-a păstrat valoarea nominală în perioada cuprinsă între data preluării și cea a deschiderii procedurii, 9 aprilie 2008. Potrivit dispozițiilor art. 69 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, creanțele exprimate sauconsolidate în valutăvor fi înregistrate la valoarea lor în lei, la cursul Băncii Naționale a României existent la data deschiderii procedurii. Această dispoziție normativă reia, de fapt, prevederile art. 83 alin. 2 din Legea nr. 64/1995 republicată cu modificările ulterioare, în prezent abrogată, cu interpretarea obligatorie stabilită prin decizia nr. XII/20 martie 2006 pronunțată de ICCJ cu ocazia soluționării recursului în interesul legii prin care a stabilit că dispozițiile legale referitoare la înregistrarea creanțelor exprimate în valută la valoarea lor în lei la cursul BNR existent la data deschiderii procedurii sunt aplicabile și creanțelor AVAS.
La data soluționării cererii de deschidere a procedurii, 9 aprilie 2008, cursul monedei americane conform evidențelor BNR este de 2,3306 lei noi/1 USD, creanța AVAS având astfel o valoare de 32,24 dolari americani X 2,3306 lei noi / 1 dolar american = 75,14 lei noi.
Întrucât la dosarul cauzei nu au fost înregistrate contestații, judecătorul sindic a admis în parte cererea lichidatorului judiciar și a încuviințat tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei - SRL, după cum urmează: CREANȚE BUGETARE: ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N prin DGFP a jud. C - 47573,00 lei și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - 75,14 lei, CREANȚĂ: - - - 11472,41 lei.
Împotriva acestei încheieri declarat recurs AVAS B, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de fond, în vederea soluționării contestației la tabelul preliminar formulat de AVAS și parcurgerii etapelor procedurale stabilite de dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În dezvoltarea motivelor de recurs, creditoarea-recurentă arată că hotărârea judecătorului sindic a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, urmare solicitării lichidatorului judiciar, în mod surprinzător, judecătorul sindic, în mod nelegal, diminuează creanța AVAS considerând că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.69 alin.2 din Legea nr. 85/2006, acest lucru, fără respectarea dispozițiilor prevăzute de legea mai sus amintită.
Declarația recurentei cuprinde creanța declarată în RON, aceasta nesolicitând înscrierea creanței în valută, astfel nu pot fi incidente dispozițiile art. 69 alin.2 din Legea nr. 85/2006, așa cum eronat înțeles să facă aplicarea instanța de fond.
Creanța fost preluată de AVAS prin Protocolul nr.2/2004 încheiat cu CAS C, pe calea cesiunii de creanță, la valoarea de 105,74 RON, sumă pe care recurenta a solicitat-o în cererea de admitere creanței depusă la dosarul cauzei.
Cesiunea creanței este reglementată de dispozițiile art.1 din OUG nr.95/2003 în care se arată că "prezenta ordonanță reglementează cesiunea creanțelor bugetare restante, existente în evidențele contabile ale CNAS la30 iunie 2003, pentru care creditorul deține titluri de creanță sau titluri executorii legal constituite către AVAB în vederea recuperării acestora în conformitate cu prevederile OUG nr.51/1998 privind valorificarea unor active bancare republicată aprobată prin Legea nr. 409/2001".
Recurenta a preluat aceste creanțe pe calea cesiunii de creanță, situație în care valoarea preluată este valoarea nominală arătată atât în actele de cesiune cât și în declarația de creanță transmisă la dosarul instanței.
Analizând recursul, instanța constată că este nefondat din următoarele considerente:
Creditorul recurent AVAS B formulat o cerere de admitere creanței în valoare de 105,74 RON, echivalentul 32,24 USD preluată de AVAS de la CAS C asupra debitoarei - SRL.
Lichidatorul judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei a întocmit tabelul preliminar al creanțelor debitoarei, așa încât creditorul AVAS Baf ost înscris cu o creanță privilegiată în sumă de 105,74 lei echivalentul a 32,24 USD. Acest tabel preliminar a fost afișat la ușa instanței întocmindu-se în acest sens și un proces verbal de afișare conform art. 72 alin (3) din legea insolvenței.
Judecătorul sindic prin hotărârea recurată a procedat la încuviințarea tabelului definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei admițând însă în parte cererea lichidatorului judiciar în sensul că creditorul recurent AVAS Baf ost înscris cu o creanță bugetară în sumă de 75,14 lei echivalentul a 32,24 USD la cursul BNR valabil la data deschiderii procedurii, 9 aprilie 2008 ca fiind acela de 2,3306 lei/1 USD. În aceste condiții a fost respinsă ca neîntemeiată cererea lichidatorului judiciar de înscriere în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei a sumei de 105,74 lei cu titlu de creanță bugetară a creditoarei-recurente AVAS. Totodată s-a dispus înregistrarea și afișarea tabelului definitiv al creanțelor conform art. 74 alin (1) din legea insolvenței.
Pornind de la cele mai sus expuse, Curtea reține că potrivit art. 72 alin (4) din legea insolvenței creditorului recurent AVAS Bis -a adus la cunoștință împrejurarea că, a fost înregistrat în tabelul preliminar de creanțe cu o creanță parțială având astfel posibilitatea formulării unei contestații în conformitate cu art. 73 din legea insolvenței.
În speță, AVAS-ul formulat contestație în data de 10 iulie 2008 (fila 12), dată ce apare pe documentul de intrare-ieșire al recurentei, nefiind făcută dovada înregistrării acesteia la tribunal.
Mai mult, hotărârea recurată fost pronunțată în data de 2.07.2008, fiind anterioară contestației de care face vorbire recurenta.
În lipsa oricărei contestații nu se poate susține că acesta a fost lipsit de dreptul său la apărare și nici despre faptul că instanța ar fi încălcat principiul disponibilității întrucât procedându-se la verificarea creanței AVAS judecătorul sindic a apreciat că în speță în ceea ce privește înscrierea acestei creanțe, sunt incidente dispozițiile art. 69 alin (2) din legea insolvenței.
Nu pot fi reținute apărările recurentei în sensul că această creanță a fost preluată de AVAS prin Protocolul nr. 2/22 martie 2004 încheiat cu CAS C pe calea cesiunii de creanță la valoarea de 105,74 RON de vreme ce însăși declarația de creanță s-a arătat că aceasta este echivalentul 32,24 USD așa încât pentru creanțele exprimate sau consolidate în valută acestea vor fi înregistrate la valoarea lor în lei la cursul BNR existent la data deschiderii procedurii, legal reiterându-se în speță incidența art.69 alin.2 din legea insolvenței.
Față de cele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (1) Cod procedură civilă, urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de AVAS
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B- împotriva încheierii civile nr. 1662 din 02.07.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.10.2008.
PRESEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red. dact. GC
2 ex/27.11.2008
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Adriana Iluț
← Practica judiciara insolventa. Decizia 58/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 2353/2008. Curtea de... → |
---|