Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2534/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIE CIVILĂ NR. 2534/2009

Ședința publică din data de 19 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț

JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu

JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de debitoarea SC, împotriva sentinței civile nr. 2548 din 23.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimații BROKER DE ASIGURARE, LEASING ROMÂNIA SA și LICHIDARE având ca obiect procedura insolvenței - deschiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat pentru recurentă, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul promovat este timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei și timbru judiciar in valoare de 1,2 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul recurentei depune la dosar un extras prin care se atestă existența apartamentului nr.:. și nemaiavând de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune solicită cuvântul pe fond.

Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și trimiterea dosarului spre rejudecarea judecătorului sindic, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele expuse în memoriul de recurs și susținute în fața instanței. În susținere se arată că, nici una din citațiile emise la fond nu au fost comunicate recurentei, pe ele existând mențiunea "ultimul apartament din clădire este nr. 90, apartamentul 91 BI nu există.", iar agentul procedural a procedat direct la afișare. Dispozițiile art.921.pr.civ prevede cazurile exprese în care citarea se realizează prin afișare, iar recurenta nu se încadrează în nici unul din cele două cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, întrucât recurenta nu a refuzat primirea citației și agentul procedural nu a putut constata lipsa oricărei persoane de la sediul societății pentru că nu a ajuns niciodată la sediu. Totodată se arată că, față de cele menționate anterior, recurenta s-a aflat astfel în imposibilitatea de a se apăra, de a contesta starea de insolvență, astfel că prin sentința atacată s-a dispus deschiderea procedurii simplificate și nu a procedurii generale.

Notă: la finalul dezbaterilor s-a depus un înscris, din partea reprezentantului recurentei, privind onorariu avocat.

CURTEA

deliberând reține că,

Prin sentința comercială nr. 2548 din 23 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -a admis cererea formulata creditoarele LEASING ROMANIA SA si SC BROKER DE asigurare împotriva debitoarei SC RVCT. s-a deschis procedura insolventei in forma simplificata împotriva debitoarei si a fost desemnat in calitate de lichidator judiciar provizoriu pe LICHIDARE Z, care să îndeplinească atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr.85/2006.

S-a dispus dizolvarea debitoarei și s-a stabilit în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prev. de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.

S-a stabilit în sarcina lichidatorului obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art.54 din Legea nr.85/2006.

S-a dispus în sarcina lichidatorului efectuarea notificărilor prev. de art.61 din Legea nr.85/2006, creditorilor menționați în lista depusă de debitor conform prev. art.28 alin.1 și s-a desemnat administratorul special în vederea reprezentării intereselor asociaților.

S-a dispus indisponibilizarea părților sociale în registrul special de evidență și în conturile înregistrate electronic.

S-a stabilit în sarcina administratorului special obligația de a pune la dispoziția lichidatorului toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

S-a dat dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul lichidatorului, sub sancțiunea prevăzută de art.48 alin.2 din Legea nr.85/2006 și s-a stabilit termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei, la data de 28.07.2009, termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicare tabelului preliminar al creanțelor la data de 25.08.2009, termenul pentru depunerea contestatiilor la 22. 09.2009 precum și termenul de definitivare al tabelului creanțelor, la data de 13.10.2009.

S-a dispus notificarea de către lichidator a intrării în procedura simplificată a creditorilor notificați în condițiile art.61 din Legea nr.85/2006, debitoarei și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii.

S-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

S-a dispus în sarcina lichidatorului obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la data de 20 lunii și s-a stabilit termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 13.10.2009, sala 249, ora 800.

Pentru a dispune astfel, judecătorul sindic constatat că cererea acesteia întrunește cerințele prev. de art.1 alin.2 lit.c pct.4 din Legea nr.85/2006.

Aceasta întrucât creditoarele au făcut dovada faptului că dețin împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, iar această creanță depășește valoarea prag, respectiv cuantumul minim de 10.000 RON prevăzută de lege.

Față de cuantumul acestui debit, față de împrejurarea că debitoarea nu a făcut dovada faptului că deține lichidități care ar fi în măsură să acopere creanța, judecătorul sindic a apreciat că debitoarea se află într-o stare de insolvență prezumată ca fiind vădită, întrucât, după mai bine de 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditoare.

Așa fiind, judecătorul sindic a apreciat că debitoarea se află în stare de insolvență, întrucât nu este în măsură cu fondurile bănești disponibile să achite datorii mai vechi de 30 de zile de la data scadenței, existând prezumția că aceasta a încetat plățile.

Din lista de control comunicată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj rezultă că sediul debitoarei este în C-N,-,.91 B1, jud.C, la această adresă fiindu-i comunicate debitoarei cererea de deschidere a procedurii și actele anexă. Cu toate acestea, agentul procedural a menționat pe dovada de îndeplinire a procedurii faptul că actul a fost afișat pe ușa principală a imobilului în care însă ultimul apartament are nr.90.

Judecătorul sindic a apreciat că în speță sunt incidente disp. art.1 alin.2 lit.c pct.4 din Legea nr.85/2006, în sensul că sediul nu corespunde adresei din registrul comerțului, impunându-se deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de debitoare.

Având în vedere dispozițiile art.11 lit.c din Legea nr.85/2006, potrivit cărora numirea administratorului judiciar provizoriu, sau după caz, a lichidatorului, se realizează de către judecătorul sindic, judecătorul sindic a procedat la numirea în calitate de administrator judiciar în cauză a Societății Profesionale LICHIDARE Z, ținând seama de faptul că acesta a depus la dosar ofertă de preluare a poziției de practician în insolvență, iar pe parcursul timpului și-a dovedit competența profesională în gestionarea unor dosare complexe având ca obiect procedura insolvenței.

În temeiul art.24 din Legea nr.85/2006, a desemnat în calitate de lichidator judiciar LICHIDARE Z, care să îndeplinească atribuțiile prevăzute de art.25 din lege și orice alte atribuții care vor fi stabilite în sarcina sa.

De asemenea, judecătorul sindic a dispus, în temeiul art. 35 din Legea nr. 85/2006, ca debitorul să depună la dosarul cauzei, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, actele prevăzute de art. 28 alin.1 din lege, cu mențiunea că refuzul debitorului constituie infracțiune potrivit art. 147 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea SC solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare judecătorului sindic.

În dezvoltarea motivelor de recurs, debitoarea arată că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin 2, art. 304 pct 5 Cod procedură civilă.

Se susține că judecătorul sindic a reținut în mod greșit faptul că procedura de citare este legal îndeplinită și a admis cererile intimatelor, practic, fără a intra în cercetarea fondului cauzei.

Conform art. 7 alin 3 din Legea nr. 85/2006 "se vor realiza, conform Codului d e procedură civilă, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii", iar conform art. 85 Cod procedură civilă "Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afara numai dacă legea nu dispune altfel".

Conform art. 87 pct 2 Cod procedură civilă "Vor fi citați: persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanții lor, la sediul principal sau la cel al sucursalei ori, după caz, al reprezentantei" iar citarea conform art. 95 se poate realiza doar pentru "cei cu domiciliul sau reședința necunoscută" (art. 87 pct 6 Cod procedură civilă).

Mai mult decât atât, pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru ultimul termen, agentul procedural a menționat faptul că "ultimul apartament din clădire este apartamentul nr. 90 ", apartamentul nr. 91 BI rezultând că nu există.

Conform art. 89 alin 1 și art. 92 alin 1 Cod procedură civilă ", sub pedeapsa nulității, va fi înmânată părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată" iar"Înmânarea citației se va face personal celui citat".

Dispozițiile art.921Cod procedură civilă stabilesc un regim special pentru afișarea citației, doar pentru două cazuri expres și limitativ stabilite de lege, astfel că acest text de lege se interpretează prin prisma principiilorspecialia generalibus derogantșiexceptio est strictissimae interpretationisiar în speță recurenta nu a refuzat primirea citației iar agentul procedural nu a putut constata lipsa oricărei persoane de la sediul social întrucât nu a ajuns niciodată la acel sediu.

Intimata VB LEASING ROMÂNIA SA prin întâmpinarea depusă la data de 19 octombrie 2009 solicită respingerea recursului formulat în cauză, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

Față de susținerile recurentei cum că nu ar fi fost citată în mod legal conform art. 87 Cod procedură civilă intimata arată că nu este justificată față de faptul că la adresa declarată ca fiind sediul societății nu a fost identificat numărul apartamentului și în consecință s-a procedat la citarea societății prin afișare atât pe clădirea respectivă unde reprezentanții societății aveau posibilitatea de a lua cunoștință termenul de judecată, cât și la ușa instanței de judecată, procedura de citare fiind astfel îndeplinită.

În speță, condițiile imperative prevăzute de Legea nr. 85/2006 sunt îndeplinite, creanța acesteia fiind în sumă de 14.163,36 lei fiind certă, lichidă și exigibilă, termenul legal de 30 de zile prevăzut de lege fiind cu mult depășit.

Cerința comercialității creanței, prevăzută de art. 1 din Legea nr. 85/2006 întrucât pentru debitor izvorăște dintr-un act de comerț, contractul de leasing nr. 39590.

Creanța este certă, deoarece este constatată prin facturile emise și neachitate conform contractului de leasing.

creanței constă în aceea că se referă la o datorie de plată a unei sume în lei, pe care debitorul nu o poate efectua "cu fondurile bănești disponibile la data scadenței".

Creanța este exigibilă, deoarece termenele de plată au expirat, dar pentru plata acesteia societatea intimată poate obține intervenția coercitivă a forței publice.

la scadență a ratelor de leasing este efectul incapacității debitorului de a plăti datoria cu fondurile bănești disponibile la data scadenței.

Cerința de încetare a plăților de către debitor este îndeplinită, deoarece durează de cel puțin 30 de zile.

Analizând recursul declarat de debitoarea SC prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea l-a apreciat ca fiind fondat pentru următoarele considerente:

Demersul judiciar al creditoarelor LEASING ROMANIA SA si SC BROKER DE ASIGURARE vizează deschiderea procedurii generale de insolvență a debitoarei SC în scopul acoperirii pasivului acestora în sumă de 14.163,36 lei, apreciind că dețin împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă care depășește valoarea prag iar aceasta este în încetare de plăți.

Probele administrate în cauză relevă împrejurarea că judecătorul sindic, la termenul fixat pentru analizarea cererii creditoarelor a apreciat că în speță sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate a unei astfel de cereri și, întrucât sediul debitoarei nu corespunde adresei din registrul comerțului a dispus deschiderea procedurii insolvenței în forma simplificată reținând că potrivit mențiunilor existente pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare ultimul apartament al imobilului are numărul 90.

Potrivit art.1 alin.2 lit.c pct.4 din Legea nr.85/2006, procedura simplificată prevăzută de lege se aplică debitorilor aflați în insolvență dacă sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerțului.

În speță se poate observa că ipoteza normei legale instituită de legiuitor prin dispoziția legală enunțată nu este întrunită.

Astfel, din adeverința eliberată de către Registrul Comerțului C rezultă că debitoarea SC își are sediul în C-N, str. -, nr.2,.91 BI iar asociatul și administratorul unic al acesteia locuiește la aceeași adresă.

Extrasul de carte funciară depus în probațiune evidențiază faptul că în C-N, pe str. -, la nr.2, în blocul BI există.91.

Se poate conchide astfel că judecătorul sindic a reținut greși împrejurarea că sediul debitoarei nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerțului întrucât probele administrate evidențiază contrariul.

În consecință, se poate conchide că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală întrucât a soluționat procesul fără a cerceta fondul cauzei motiv pentru care, Curtea, constatând incidența dispozițiilor art. 312 alin.5 pr.civ. va admite recursul declarat, va casa hotărârea recurată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe respectiv Tribunalul Comercial Cluj reținând incidența prevederilor art.315 alin.1 și 3 din același act normativ.

Cu prilejul rejudecării cauzei, după ce se va înlătura incidența art.12 din Legea nr.85/2006 se va analiza legalitatea și temeinicia cererii creditoarei prin prisma probelor existente reținând că prevederile art.1 alin.2 lit.c pct.4 din Legea nr.85/2006 nu își găsesc aplicare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de debitoarea SC RVCT. împotriva sentinței civile nr.2548 din 23.06.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

10 ex./27.10.2009

Jud.fond.-

Președinte:Mihaela Sărăcuț
Judecători:Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu, Augusta Chichișan

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2534/2009. Curtea de Apel Cluj