Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2575/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ nr.2575/2008

Ședința publică din data de 11.11. 2008

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Adriana Iluț

JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 3: Danusia Pușcașu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta -recurentă, împotriva Sentinței comerciale nr. 254/2008 din 21.04.2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul cu nr. unic -, în contradictoriu cu intimații: EXPERT B, SC B, având ca obiect procedura insolvenței- anulare transfer patrimonial.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar.

Procedura de citare este îndeplinită.

Pentru timbrarea recursului s-a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și s-a aplicat timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a prezentat referatul cauzei, după care reprezentantul recurentei declară că nu are de formulat alte cereri în probațiune și nici excepții de invocat.

Instanța în urma deliberării, apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei și nemaifiind cereri de formulat și nici excepții de invocat, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului.

Reprezentantul lichidatorului solicită respingerea recursului formulat de pârâtă, ca netemeinic și nelegal. Apreciază că expertiza efectuată, este pertinentă cauzei.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 254 din 21 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Bistrița -N s-a admis în parte acțiunea în anularea transferurilor patrimoniale formulată de către lichidatorul judiciar SC EXPERT.

A fost anulat transferul patrimonial efectuat de debitoarea SC aflată în procedura falimentului în cauza dosar nr- prin lichidator judiciar a suprafeței de teren de 2000 mp înscris în CF 2270 nr. top 1482 și 1481/1 către cumpărătoarea prin contractul de vânzare-cumpărare autentic nr.4418/1 august 2003 al notarului public.

Pârâta a fost obligată să plătească în contul debitoarei SC " " suma de 115.770 lei reprezentând diferență de preț din vânzarea imobilului arătat mai sus.

S-a respins acțiunea fomulată față de subdobânditoarea domiciliată în comuna, sat nr. 78 jud. BN ca fiind neîntemeiată.

S-a respins acțiunea în anularea transferurilor patrimoniale privind autoturismele marca și 1310 către pârâții și domiciliat în mun.T, Calea, nr.126 jud.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr.682 din 5 mai 2004 pronunțată în dosar nr.742/FA/2004, s-a constatat că debitoarea SC " " B se află în stare de insolvență comercială și s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare sau falimentului debitoarei în temeiul Legii nr.64/1995 modificată. A fost numit administrator judiciar SC Expert care a fost confirmat lichidator judiciar prin Încheierea din 30 sept.2004 pronunțată în același dosar prin care s-a dispus intrarea în procedura falimentului a debitoarei.

Anterior deschiderii procedurii reorganizării judiciare sau falimentului în cadrul termenului de 3 ani anterior acestui moment, debitoarea prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4418 din 1 august 2003 înstrăinat pârâtei suprafața de 2000 mp teren de natură fânaț înscris în CF 2270 sub nr. top 1482, 1481/1 cu prețul de 83.300.000 lei sumă ce a fost achitată în întregime de către cumpărătoare.

Cumpărătoarea din acest contract de vânzare cumpărare este cumnată a administratorului statutar al societății vânzătoare așa cum rezultă din interogatoriul luat acesteia în instanță 171.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.7518 din 22 dec.2003 pârâta înstrăinează imobilul de natură teren identificat cu datele de CF mai sus arătate terțului dobânditor de bună credință cu prețul de 83.300.000 lei, același cu care pârâta l-a achiziționat, sumă ce a fost plătită în întregime de către cumpărătoare.

Prin interogatoriul luat în instanță, pârâta recunoaște că a vândut terenul cu un preț mai mare decât cel de achiziție dar în cauză cu s-a făcut dovada acestui fapt.

Valoarea reală a terenului - obiect al înstrăinării efectuat de debitoare în favoarea pârâtei este însă mult mai mare, respectiv fiind de 34.ooo euro conform raportului de expertiză tehnică de identificare și evaluare efectuat de expert (261).

Potrivit art.8o alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar poate formula acțiuni pentru anularea transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise realizate de către debitor prin operațiuni comerciale prin care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuată în cei trei ani anterior deschiderii procedurii.

În cauză s-a constatat a fi îndeplinite aceste cerințe ale dispozițiilor legale arătate, deoarece debitoarea a înstrăinat prin administratorul său terenul în valoare de 34.000 euro cu suma de 83.000.000 lei vechi, motiv pentru care acțiunea formulată de lichidatorul judiciar a fost admisă iar pârâta a fost obligată să plătească în contul debitoarei suma de 115.770 RON ca reprezentând diferența dintre suma achitată drept preț și valoarea imobilului teren stabilită prin lucrarea de expertiză tehnică.

Aceasta în considerarea disp. art.84 alin.1 și 2 din aceeași lege, potrivit cărora recuperarea bunurilor de la subdobânditor ori a contravalorii acestora se poate face numai dacă subdobânditorul nu a plătit valoarea corespunzătoare a bunului și cunoștea faptul că transferul inițial este susceptibil de a fi anulat. Aliniatul 2 al aceluiași articol statuează că în cazul în care subdobânditorul este soț, rudă sau afin până la al patrulea grad inclusiv al debitorului se prezumă relativ că acesta a cunoscut împrejurarea descrisă în aliniatul 1 al textului.

Nu va fi anulat transferul patrimonial realizat între pârâta și cumpărătoarea de bună credință prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 7518 din 22 dec.2003 deoarece aceasta din urmă nu avea cunoștință despre situația patrimonială a debitoarei și despre modul în care vânzătoarea a ajuns în posesia bunului.

În ce privește acțiunea introductivă de anulare a transferurilor patrimoniale efectuată de debitoare a celor două autoturisme respectiv autoturismul înstrăinat cu factura fiscală nr. -/2003 în favoarea cumpărătoarei și a autoturismului marca 1310 cu factura nr.-/2003 în favoarea pârâtului urmează a fi respinsă ca fiind neîntemeiată motivat de faptul că potrivit raportului de expertiză întocmit de expert 59-63 având în vedere amortizarea înregistrată, gradul de uzură real în condițiile unei exploatări normale a celor două autovehicule prețul pe piață al acestor produse, expertul concluzionează că vânzarea acestora nu s-a făcut la valori subevaluate ci la valori normale momentului pieței când au fost înstrăinate. Așa fiind, nu s-a putut reține în sarcina debitorului efectuarea de operațiuni comerciale care depășesc în mod vădit valorile primite.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta care a solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de anulare a transferului patrimonial efectuat de debitoare.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, hotărârea judecătorului sindic este nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii întrucât valoarea stabilită în raportul de expertiză întocmit în cauză s-a raportat la nivelul anului 2008 și nu cum ar fi trebuit să se întâmple respectiv la data încheierii actului a cărei anulare se solicită respectiv 2003. Din această perspectivă în speță s-au interpretat greșit prevederile art. 80 alin (1) lit b din Legea insolvenței deoarece nu există o disproporție vădită prin care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită.

Nu în ultimul rând prevederile art. 83 din Legea nr. 85/2006 arată că valoarea ce trebuie restituită este cea de la data efectuării transferului și nicidecum cea de la data anulării acesteia așa încât și aceste dispoziții au fost interpretate eronat de judecătorul sindic atunci când a obligat-o pe recurentă să plătească valoarea imobilului de la data anulării hotărârii.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Lichidatorul judiciar al debitoarei SC Baf ormulat acțiune în anularea unor transferuri patrimoniale în contradictoriu cu pârâții și și subdobânditoarea solicitând anularea transferurilor patrimoniale efectuate de debitoare în cei trei ani anterior deschiderii procedurii insolvenței respectiv un teren în suprafață de 2000 mp, un autoturism marca și un autoturism marca 1310 invocându-se prevederile art. 80 alin (1) lit b din Legea nr. 85/2006 în sensul că prestația debitorului depășește vădit pe cea primită.

Dacă n ceea ce privește bunurile mobile (cele două autoturisme ) acțiunea a fost respinsă ca nefondată în raport de valoarea la care a avut loc înstrăinarea celor două bunuri, cât privește bunul imobil, judecătorul sindic a apreciat că în speță sunt întrunite cerințele impuse de textul art 80 alin (1) lit b din legea insolvenței, deoarece debitoarea a înstrăinat către pârâta terenul în suprafață de 2000 mp cu suma de 8300 RON deși valoarea acestuia este de 34.000 Euro. La rândul său, aceasta a înstrăinat către bunul însă cel din urmă transfer patrimonial nu a fost anulat de către judecătorul sindic reținându-se buna credință a pârâtei.

Anulând transferul patrimonial, judecătorul sindic a obligat-o pe pârâta să plătească în contul debitoarei suma de 115.770 lei reprezentând diferență de preț din vânzarea imobilului arătat mai sus.

Pentru a fi incidente dispozițiile art. 80 alin (1) lit b din Legea insolvenței se impune cu necesitate să existe o diferență vădită de valoare între prestații în defavoarea debitorului. Practic, textul de lege are în vedere anularea (revocarea) actelor juridice lezionare. Nu trebuie însă să considerăm că ar fi vorba despre leziune, ca viciu de consimțământ, însă situația reglementată de art. 80 alin (1) lit b din lege este similară cu viciul leziunii, sub aspectul prejudiciului, care este egal cu disproporția de valoare între prestații. Pe de altă parte, prejudiciul nu se produce direct în patrimoniul debitorului ci acesta se reflectă asupra creditorilor.

În cazul prevăzut la art. 80 alin (1) lit b frauda debitorului este prezumată de legiuitor deoarece prin încheierea actului, debitorul urmărește sau cel puțin acceptă posibilitatea vătămării creditorilor în beneficiul celui cu care a contractat și căruia îi transferă o valoarea patrimonială disproporționat de mare în raport cu prestația efectiv primită de către el.

Din această perspectivă, Curtea reține că pot fi anulate numai acele acte juridice cu titlu oneros cu caracter comutativ, deoarece pentru a se putea constata disproporția vădită de valoare este necesar să se stabilească cu exactitate întinderea drepturilor și obligațiilor corelative stabilite pentru fiecare parte contractantă. Așadar, actele cu titlu oneros aleatorii nu se încadrează în categoria celor prevăzute la art. 80 alin (1) lit b deoarece acestea presupun șanse de câștig sau de pierdere pentru ambele părți contractante, astfel că eventuala disproporție vădită de valoare dintre contraprestații este efectul elementuluialea(hazardului) care se situează dincolo de orice intenție de fraudă.

Atunci când judecătorul sindic s-a raportat la valoarea de circulație a terenului la data efectuării expertizei respectiv 24 martie 2008 (261-263) acesta a interpretat greșit dispozițiile art. 80 alin (1) lit b deoarece disproporția vădită între contraprestații trebuie să fie analizată n raport de data încheierii actului a cărei anulare se solicită și nicidecum de data pronunțării hotărârii judecătorești.

Luând ca valoarea de circulație a imobilului suma de 34.000 Euro stabilită la data de 24 martie 2008, în raport de data încheierii actului de vânzare cumpărare(1 august 2003 data încheierii contractului autentic) nu poate fi reținută disproporția dintre contraprestații în sensul că prestația debitorului depășește vădit pe cea primită.

Față de cele mai sus expuse,Curtea reține că în speță nu sunt întrunite condițiile impuse de textul art. 80 alin (1) lit b din legea insolvenței așa încât în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (2) Cod procedură civilă, în raport de art. 304 pct 9 Cod procedură civilă, urmează a admite recursul declarat de pârâta iar hotărârea judecătorului sindic va fi modificată în sensul respingerii acțiunii în anularea transferurilor patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar SC EXPERT

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta împotriva sentinței comerciale nr. 254 din 21.04.2008 pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Bistrița N, modifică în sensul că respinge acțiunea în anularea transferurilor patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar SC B în contradictoriu cu pârâții, și .

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

3 ex./13.11.2008

Jud.fond.-

Președinte:Adriana Iluț
Judecători:Adriana Iluț, Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2575/2008. Curtea de Apel Cluj