Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2589/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ nr.2589/2008

Ședința publică din data de 11.11. 2008

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Adriana Iluț

JUDECĂTOR 2: Idriceanu Claudia

JUDECĂTOR 3: Danusia Pușcașu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de către debitoarea AF împotriva Sentinței comerciale nr. 955/2008 din 17.06.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul cu nr. unic -, în contradictoriu cu intimații: ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S M, GRUP, având ca obiect procedura insolvenței-deschiderae procedurii.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare s-a realizat în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 3844/10.10.2008

Recursul nu este timbrat, recurenta fiind obligată la plata taxelor judiciare de timbru, în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a prezentat referatul cauzei, după care se constată că procedura de citare s-a realizat în condițiile Legii nr. 85/2006 și a Ordinului Ministrului Justiției nr. 1692/C din 7 iulie 2006 ce reglementează conținutul cadru al citațiilor trimise spre publicare în Buletinul procedurilor de insolvență, în conținutul citației a fost înscrisă obligația timbrării recursului de către recurentă, respectiv de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării cererii (fila 7 ).

Cum recurenta nu s-a conformat obligației legale de timbrare a recursului promovat, procedura de citare fiind legal îndeplinită cu mențiunea timbrării, instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului declarat de AF și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 955 din 17 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureșs -a admis cererea formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S-

S-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului AF.

A fost desemnat administrator judiciar GRUP B-M care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuție de 70 RON.

S-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului și ORC de pe lângă Tribunalul Maramureș prin Buletinul de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței.

În conformitate cu art. 35 din Legea nr. 85/2006 în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei, debitorul este obligat să depună la dosarul cauzei actele și informațiile cerute e art. 28 alin 1 din Lege.

În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea AF prin înregistrat la data de 21 august 2008.

În conformitate cu dispozițiile art.6 lit c și raportat la art.11 alin 1 pct 1 din Codul d e procedură civilă s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita taxa judiciară de timbru in sumă de 19,5 lei, iar in conformitate cu art.1 din OG nr.32/1995 timbru judiciar in sumă de 0,15 lei.

În temeiul dispozițiilor art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997 recurenta a fost înștiințată ca, în termen de 5 zile de la data comunicării înștiințării să achite sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.

Prin art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ.

Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la 26 septembrie 2008 (7), că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, respectiv ale art.35 alin.5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de AF prin împotriva sentinței civile nr. 955 din 17.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

2 ex./13.11.2008

Președinte:Adriana Iluț
Judecători:Adriana Iluț, Idriceanu Claudia, Danusia Pușcașu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2589/2008. Curtea de Apel Cluj