Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2625/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2625/2009
Ședința publică de la 27 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 3: Danusia
GREFIER:
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 1032 din 18 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr- în contradictoriu cu LICHIDATOR al debitoarei SC SRL Z având ca obiect procedura insolvenței -angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal, se prezintă avocat în reprezentarea recurentului-pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat prin achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei și s-a aplicat timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a prezentat referatul cauzei după care reprezentanta recurentului depune la dosar înscrisuri în probațiune și declară că nu are de formulat alte cereri și nici excepții de invocat.
Curtea, în urma deliberării, apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii în recurs.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerea cererii de antrenare a răspunderii personale formulată de lichidatorul judiciar și de obligare la plata pasivului societății debitoare. În subsidiar, solicită instanței să ia act de poziția lichidatorului, materializată prin cererea de renunțare la acțiunea în răspundere, act din care rezultă fără echivoc că recurentul nu se face vinovat de niciuna din faptele prevăzute la art. 138 din Legea nr. 85/2006.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1032 din 18 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj în baza art.138 alin.1 lit. a și din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, s-a admis cererea formulată de lichidatorul/ administratorul judiciar și a fost obligat pârâtul - să suporte pasivul social al debitoarei SC SRL Z în sumă totală de 254.165, 17 lei ce se va plăti creditorilor menționați în tabelul definitiv consolidat întocmit de lichidatorul judiciar și predat executorului judecătoresc.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că administratorul statutar, potrivit dispozițiilor Legii nr.31/1990 privind societății comerciale are obligația privind îndeplinirea operațiunilor de gestiune și reprezentare pe care le reclamă realizarea obiectului de activitate în condițiile și limitele legii și al actului constitutiv.
Utilizarea bunurilor mobile sau imobile, corporale sau incorporale sau al creditelor acordate debitorului în interesul propriu sau al altei persoane constituie faptă ilicită prevăzută de art. 138 lit. cu consecința micșorării masei credale și fraudarea creditorilor.
În cauză, administratorul societății, deși a prezentat lichidatorului autoturismul și un calculator, ambele uzate și în stare de neîntrebuințare, fiind predate la REMAT, respectiv la SC TRANS SRL - societate care se ocupă cu ridicarea rezidurilor electronice, este aplicabil în temeiul acestui text de lege, pe motiv că, prin neînregistrarea în contabilitate a operațiunilor economico - financiare și neemiterea facturilor pentru bunurile rulate prin societate, fapt recunoscut în ședința publică de azi, se prezumă că acesta a folosit bunurile, inclusiv sumele de bani, a căror lipsă și neevidențiere contabilă nu o poate justifica, în interesul propriu sau în cel al unei alte persoane.
Dacă aceste bunuri ar fi fost predate și valorificate de lichidator având în vedere valoarea contabilă, creanțele ar fi fost acoperite, cel puțin în parte.
unei contabilități fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea, pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active, prin plata cu întârziere a unor creanțe.
Pe de altă parte, înregistrarea corectă în contabilitate a operațiunilor efectuate - deci, ținerea contabilității -, reprezintă pentru creditori o garanție că operațiunile au fost legale, că acestea pot fi verificate și că aceștia își vor putea recupera creanțele din bunurile înregistrate în contabilitate.
Apoi, deși a fost somat în mod repetat inițial administratorul nu a predat documentele contabile, nu a dat explicații privind evidența contabilă societății, ceea ce prezumă că nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea, a folosit bunurile societății în folosul său sau al altei persoane, sau că a ascuns bunurile societății, faptă ilicită ce s-a încadrat în disp. art. 138 lit.d din legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Administratorul statutar nu a depus situațiile financiare anuale și declarațiile fiscale trimestriale, nu a contabilizat obligațiile fiscale și celelalte creanțe. Mai mult a înstrăinat bunuri fără ca aceste operațiuni să fie reflectate în contabilitate generându-se pe această cale eludarea plății obligațiilor născute ulterior prin valorificarea acestor bunuri.
De asemenea nu a înregistrat în contabilitate operațiunile, actele și faptele comerciale, nu a facturat aceste operațiuni, situație ce dăinuie din anul 2002, împrejurări recunoscute de administratorul statutar în ședința publică de azi sau au fost contestate de lichidator și de creditorul DGFP De altfel, administratorul statutar nu a contestat actul de control întocmit de Garda Financiară, din contră a recunoscut că lipsa de 197. 445, 17 lei nu a fost evidențiată în contabilitate.
Neținerea unei contabilități în conformitate cu legea conduce la concluzia că membrii organelor de conducere au folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei altei persoane.
Atitudinea socială culpabilă a administratorului statutar asociată cu faptele ilicite concrete menționate denotă vinovăția acestuia și determinarea cauzală a pasivului social cu consecința directă asupra prejudicierii creditorilor.
În timp ce prin cererea introductivă lichidatorul a susținut și motivat răspunderea administratorului statutar și ulterior, după ce acesta a informat despre autoturismul și un calculator pe care administratorul statutar le-a predat la REMAT și TRANS SRL, de altfel nelegal, deoarece, conform, dispozițiilor art. 116 și următoarele lichidarea bunurilor din averea debitorului va fi efectuată de lichidator sub controlul judecătorului - sindic, lichidatorul a formulat cerere de renunțare la acțiune, în condițiile în care administratorul statutar a recunoscut faptele ilicite privind contabilitatea, circuitul bunurilor, lipsa de explicații referitor la folosirea acestora.
În primul rând, ținând cont de caracterul oficial al procedurii insolvenței, inclusiv a acțiunilor în răspundere promovate în temeiul art. 138 alin.1, lichidatorul nu poate renunța la acțiune.
În al doilea rând, având în vedere faptele ilicite constatate și parțial recunoscute de administratorul statutar, săvârșite cu vinovăție și cu efect vătămător, asupra intereselor creditorilor, poziția procesuală adoptată de lichidator este nelegală prin prisma obligațiilor prevăzute de art.25 din lege.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a hotărârii atacate cu consecința respingerii cererii lichidatorului de angajare a răspunderii recurentului în calitate de administrator la SC SRL
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul arată că, art. 138 din Legea nr. 85/2006 enumeră în mod limitativ faptele pentru care se poate antrena răspunderea civilă a membrilor organelor de conducere, orice extindere a acestora prin interpretare analogică contravenind acestei legi speciale.
Jurisprudența a respins cererile care au invocat ca temeiuri de fapt managementul defectuos sau neînregistrarea în contabilitate a datoriilor față de buget sau neplata obligațiilor fiscale de către debitor.
Fiind în sfera răspunderii civile delictuale se impune a fi probate în fața instanței toate cele patru elemente imperativ necesare: prejudiciul, fapta, vinovăția și raportul de cauzalitate.
Prevederile art. 138 alin 1 nu instituie în sine o prezumție de vinovăție a recurentului, aceasta trebuind să fie dovedită.
Sarcina probei revine titularului cererii de atragere a răspunderii, iar din formularea textului rezultă că fapta poate fi săvârșită doar cu intenție.
Realizând lipsa acestui element precum și a legăturii de cauzalitate, lichidatorul a arătat în fața instanței de fond că renunță la cerere.
Instanța a făcut referire doar la această renunțare, respectiv la faptul că ea nu este permisă de lege, ceea ce este corect, dar nam ai reținut și considerentele pentru care lichidatorul a înțeles să nu mai susțină o cerere nefondată, de altfel.
Pasivul pentru care creditorul principal a solicitat antrenarea răspunderii recurentului a fost contestată de acesta, cuantumul acesteia fiind stabilită printr-o expertiză.
În conformitate cu practica judiciară în materie probarea acestor elemente este obligatorie pentru toți participanții la insolvență în caz contrar societatea cu răspundere limitată ar fi desființată din punct de vedere juridic fiind practic transformată în societate în nume colectiv sau în comandită.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată următoarele:
Cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului statutar formulată de administratorul judiciar are drept temei legal prevederile art. 138 lit d și e din Legea nr. 85/2006.
În concret, raportul administratorului judiciar a relevat faptul că administratorul statutar se află cel puțin în situația prevăzută la teza a 3-a a lit d din art. 138 legii insolvenței și anume: faptul că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, faptă omisivă prevăzută și sancționată de legiuitor ce a constat în nedepunerea bilanțului contabil începând cu anul 2006 și a lit e din același text- nu a realizat inventarierea patrimoniului și nu a predat bunurile debitoarei administratorului judiciar.
Ulterior, administratorul judiciar a înregistrat la data de 20 februarie 2009 o cerere de renunțare la acțiunea promovată întemeiată în esență pe faptul că ulterior formulării cererii pârâtul în calitatea sa de administrator statutar a depus balanțele de verificare contabilă pe perioada 2007-mai 2008, justificând avansul de trezorerie ridicat în sumă de 16.223 lei cu diverse documente nepredate contabilității, astfel încât la data de 31 decembrie 2007 întreaga sumă a fost lămurită, soldul contului 542 fiind 0. Mai mult, acesta se preocupă de valorificarea stocului de marfă astfel încât din aspectele prezentate se constată că nu există elemente pentru atragerea răspunderii administratorului statutar.
Art. 138 din Legea nr. 85/2006 enumeră în mod limitativ faptele pentru care se poate antrena răspunderea membrilor organelor de conducere așa încât în speță se impun a fi probate toate cele patru elemente imperativ necesare antrenării răspunderii delictuale speciale respectiv prejudiciul fapta, vinovăția și raportul de cauzalitate.
Astfel, judecătorul sindic s-a mărginit doar la indicarea textului de lege fără a fi probată în concret vinovăția administratorului statutar pentru ajungerea debitorului în stare de insolvență. Aceasta deoarece prevederile art. 138 alin 1 nu instituie în sine o prezumție de vinovăție, aceasta trebuind să fie dovedită.
În lipsa acestui element precum și a faptului că nu s-a putut stabili legătura de cauzalitate dintre pretinsele fapte invocate de administratorul judiciar și prejudiciul cauzat creditorilor, acesta a și renunțat la cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului recurent.
În ceea ce privește renunțarea la judecată, prima instanță nu a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 246 Cod procedură civilă deoarece în concret, trebuie să se țină seama de circumstanțele cauzei care au determinat ca lichidatorul judiciar să nu mai susțină o astfel de cerere pe considerentele neîntrunirii elementelor constitutive ale răspunderii delictuale speciale.
În concluzie, o cerere de renunțare la judecată este compatibilă cu procedura insolvenței, în situația în care din ansamblul probatoriului administrat rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptelor enumerate expres și limitativ în dispozițiile art. 138 din Legea insolvenței.
Față de considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin 1 Cod procedură civilă raportat la art 304 pct 9 Cod procedură civilă, urmează a se admite recursul declarat de pârâtul iar hotărârea judecătorului sindic va fi modificată în sensul că ia act de renunțarea la judecarea cererii de antrenarea răspunderii administratorului statutar, cerere formulată de administratorul judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoarei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.1032 din 18.05.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Sălaj pe care o modifică în sensul că ia act de renunțarea la judecata cererii de antrenare a răspunderii administratorului statutar, cerere formulată de administratorul judiciar desemnat în procedura insolvenței debitoare SC SRL
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
--- - - - -
Red./
5 ex./12.11.2009
Jud.fond.
Președinte:Axente Irinel AndreiJudecători:Axente Irinel Andrei, Claudia Idriceanu, Danusia
← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
---|