Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2429/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2429/2009

Ședința publică din data de 12 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Augusta Chichișan

JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț

JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI T prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, împotriva sentinței comerciale nr. 1462 din 15.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, cauza privind și pe intimații - SISTEM SRL, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C, SRL, & și, având ca obiect procedura insolvenței - închiderea procedurii

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat intimatul și pentru societatea lichidatoare, doamna, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care părțile au învederat instanței că, nu mai au de formulat cereri în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.

Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul părților asupra recursului.

Reprezentanta lichidatorului a solicitat respingerea recursului, ca fiind rămas fără obiect, având în vedere că, a fost casată hotărârea de fond.

Intimatul a arătat că, își însușește concluziile lichidatorului judiciar și conform întâmpinării solicită respingerea recursului.

CURTEA

Prin sentința comercială nr.1462 din 15 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr- a fost aprobat raportul final al lichidatorului judiciar &.

S-a dispus închiderea procedurii judiciare a falimentului debitoarei - SRL, J-.

S-a dispus radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului.

S-a dispus notificarea sentinței de închidere a procedurii cu creditoarea, asociatul debitoarei, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii.

S-a dispus descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități privind procedura.

S-a încuviintat cheltuielile de procedura si onorariul lichidatorului judiciar.

S-a dispus plata, din fondul de lichidare, a sumei de 3.000+TVA lei onorariu și 763,38 lei cheltuieli de procedură, in favoarea lichidatorului judiciar.

Pentru a pronunța această soluție instanța a constată că lichidatorul judiciar & desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei - SRL a depus la dosar la data de 12 aprilie 2009 raportul final de activitate, învederând judecătorului sindic faptul că a efectuat operațiunile de lichidare prevăzute de legea insolvenței. Lichidatorul judiciar a arătat că au fost efectuate demersuri în vederea identificării bunurilor debitoarei, însă nu au fost identificate nici un fel de bunuri.

S-a mai arătat că în data de 20.02.2009 au fost notificați toți creditorii debitoarei, însă aceștia nu au înțeles să răspundă solicitării lichidatorului judiciar de avansare a sumelor necesare continuării procedurii.

În consecință, având în vedere că în patrimoniul societății debitoare nu există bunuri care să poată fi valorificare pentru obținerea lichidităților necesare achitării creanțelor deținute de creditori, lichidatorul judiciar a solicitat judecătorului sindic aprobarea raportului final, închiderea procedurii, radierea debitoarei din registrul comerțului, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului.

Raportul final a fost comunicat creditorilor și debitoarei, afișat la ușa instanței și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență.

Împotriva raportului final nu au fost formulate obiecțiuni, astfel încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.129 alin.1 și 2 din Legea nr.85/2006.

În baza disp. art.131 din același act normativ, întrucât în averea debitoarei nu există bunuri și creditorii nu au interesul să avanseze sume necesare continuării procedurii, întrucât nu există premisele de a se acoperi pasivul debitoarei, va fi încuviințată cererea formulată de lichidator și se va dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei - SRL și radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

În baza disp. art.136 din Legea nr.85/2006, s-a dispus descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

În temeiul art.11 și art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, au fost încuviințate cheltuielile de procedură în cuantum de 763,38 lei și onorariul lichidatorului judiciar în sumă de 3.000+TVA lei și s-a dispus plata acestora din fondul de lichidare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare spre a da posibilitatea creditoarei să exercite drepturile pe care i le conferă Legea nr.85/2006 și anume să formuleze obiecțiuni la raportul final.

În motivare se arată că prin sentința comercială recurată judecătorul sindic a aprobat raportul final al lichidatorului judiciar &PARTENERS, a dispus închiderea procedurii judiciare a falimentului debitoarei Siguranța SRL și radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că lichidatorul judiciar a depus la dosarul cauzei raportul final de activitate care a fost comunicat creditorilor și debitoarei, afișat la ușa instanței și publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență iar împotriva acestuia nu au fost formulate obiecțiuni.

În mod eronat în sentința comercială nr.1462/2009 judecătorul sindic menționează că raportul final de activitate a fost publicat în Buletinul de Insolvență și comunicat creditoarei.

Se mai precizează că ultimele publicații făcute în Buletinul Procedurilor de insolvență în cauză sunt următoarele sentința comercială nr.161/2009 publicată în nr.826/19.02.2009, raport întocmit de lichidatorul judiciar în procedura simplificată de insolvență nr.837/23.02.2009 publicat în nr.910/2009, sentința comercială nr.14/2009 publicată în nr.1530/2009.

În speță hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.129 alin.1 din Legea nr.85/2006 nefiind îndeplinită procedura de comunicare cu creditoarea a raportului final de activitate.

Prin întâmpinarea formulată &Partners a solicitat respingerea recursului cu consecința menținerii în integritate a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

În motivare se arată că într-adevăr în mod eronat instanța a reținut că solicitarea lichidatorului judiciar ar fi fost întemeiată atât pe dispozițiile art.129 din Legea nr.85/2006 cât și pe dispozițiile art.131 din același act normativ, pe când în realitate, singurul articol invocat a fost art.131.

Astfel, în fapt, lichidatorul judiciar, constatând că bunurile existente în patrimoniul debitoarei nu sunt suficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative a solicitat creditorilor avansarea sumelor necesare continuării procedurii, însă nici unul dintre creditori nu a înțeles să dea curs acestei cereri.

Faptul că aceste proceduri prealabile închiderii procedurii nu trebuiau efectuate este confirmat și de art.14 din OUG nr.173/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței prin care la art.131 se introduce un nou aliniat, alin.2 cu următorul conținut " în cazul prevăzut la alin.1 nu sunt aplicabile prevederile art.129". Astfel, este confirmată explicit intenția legiuitorului de a disocia cele două ipoteze de închidere a procedurii, atât prin starea de fapt pe care aceste texte o descriu, cât și prin demersurile procedurale care trebuiau îndeplinite în vederea aplicării dispozițiilor invocate.

Curtea de Apel Cluja admis recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C împotriva sentinței comerciale nr. 14 din 18.02.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj care a fost casată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Curtea a reținut că în cauză s-a respins ca inadmisibilă contestația creditorului pe considerentul că prin raportul atacat administratorul judiciar nu a luat nici o măsură și astfel raportul nu poate fi contestat potrivit art. 21 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

S- precizat că se impune se face distincție între situația în care administratorul judiciar sau lichidatorul au omis să indice, în raportul asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență patrimoniului debitorului persoană juridică, ori dacă acesta omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie și doua situație, în care lichidatorul judiciar nu a examinat în profunzime și cu competență situația economică debitorului, derularea activității acestuia în ultimii ani, ceea ce ar fi dus la constatarea faptului că activitatea a fost sau nu profitabilă sau au fost înregistrate pierderi. În acest context, nu a fost examinat modul în care, persoanele responsabile de funcționarea debitoarei și-au îndeplinit atribuțiile și măsurile dispuse de acestea.

În prima situație își găsesc aplicabilitatea prevederile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora " comitetul creditorilor sau creditorul care deține mai mult de J din valoarea tuturor creanțelor, poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1 dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență patrimoniului debitorului persoană juridică, ori dacă acesta omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie".

În cea de-a doua situație, s-a apreciat că își găsesc aplicabilitatea prevederile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, "debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum și orice altă persoană interesată pot face contestație împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar".

Întrucât contestația a fost respinsă ca inadmisibilă și astfel instanța a soluționat procesul fără intra în cercetarea fondului, în baza art. 304(9) și 312(3) Cod proc.civ. Curtea a dispus casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta a municipiului T reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a solicitat casarea hotărârii atacate invocând încălcarea dispozițiilor referitoare la închiderea procedurii respectiv încălcarea dispozițiilor art.129 alin.1 din Legea nr.85/2006 invocând necomunicarea raportului final și ca atare imposibilitatea exercitării dreptului de formulare a obiecțiunilor în ceea ce privește raportul final.

Scopul instituirii procedurii insolvenței astfel cum a fost acesta determinat prin art.2 din Legea nr.85/2006 este acela al acoperirii pasivului debitorului aflat în insolvență scop ce poate fi atins și prin aplicarea prevederilor art.138 din Legea privind procedura insolvenței, acțiune care nu a fost soluționată în mod irevocabil la data pronunțării hotărârii atacate iar prin decizia pronunțată de cac la data de 6.10.2009 s-a dispus rejudecarea acestei acțiuni.

Analiza dispozițiilor secțiunii a VIII-a care reglementează ipotezele în care se dispune închiderea procedurii relevă că nu este îndeplinită în procedura insolvenței debitoarei Siguranța SRL T nici una din situațiile reglementate de legiuitor.

Ipoteza normei legale cuprinsă în art.131 din Legea nr.85/2006 nu este îndeplinită având în vedere că soluționarea acțiunii având ca obiect antrenarea răspunderii are prioritate în cauză.

Reținând că nu au fost epuizate toate etapele din procedura insolvenței precum și împrejurarea că s-a casat hotărârea anterioară celei prin care s-a dispus închiderea procedurii Curtea a apreciat că se impune în temeiul dispozițiilor art.312 pr.civ. admiterea recursului promovat și trimiterea cauzei spre rejudecare judecătorului sindic.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul declarat de creditoareaAdministrația Finanțelor Publice a Municipiuluiîmpotriva sentinței comerciale nr. 1462 din 15.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare judecătorului sindic.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - - -

GREFIER

- -

Red./

10 ex./11.11.2009

Jud.fond

Președinte:Augusta Chichișan
Judecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 2429/2009. Curtea de Apel Cluj